Revista Art-emis
C.E.R.N., Einstein, Smarandache şi viteza supraluminală PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 25 Februarie 2012 20:04

Imagini CERN- Centrul European pentru Cercetare Nucleară (C.E.R.N.), 22 septembrie 2011. Realizarea primului experiment, denumit „Opera", cu particule de neutrini care depaşeau viteza luminii. Mass-media românească a relatat, printre altele, şi despre românul care l-a contrazis pe Einstein. Experimentul supraluminal a fost repetat în noiembrie, acelaşi an, rezultatul validând înco o dată, parţial, ipoteza supraluminală a cercetătorului romȃn.
- 22 februarie 2012 - James Gillies, purtătorul de cuvânt al C.E.R.N. a declarat că este posibil ca rezultatele celor două experimente să fie puse sub semnul incertitudinii, din cauza unui cablu care ar fi putut fi defect. Se ascunde faptul că în anul 2005 mai avusese loc un experiment supraluminal, numit „Minos", efectuat de către Laboratorul Fermilab din Chicago, dar fizicienii participanţi în acest experiment au declarat că instrumentele lor de măsurare nu ar fi prezentat o acurateţe suficientă pentru ca rezultatul să poată fi validat.

Corectă sau mai puţin argumentată, lupta elitelor ştiinţifice este foarte dură şi nu totdeauna onestă. Doi profesori din Statele Unite afirmă că celebra formulă E=mc², care l-a făcut faimos pe Albert Einstein i-ar aparţine, unui fizician austriac. Acuzaţiile au generat de nenumarate ori altele, mai grave, care vorbesc despre faptul ca Einstein se face vinovat de plagiat, însă mai toate au fost demontate la vremea lor. Doi fizicieni arată ca faimoasa formulă a lui Einstein are o geneza complicată, oarecum ambiguă şi că aceasta avea puţine conexiuni cu relativitatea. Unul din precursorii plauzibili ai formulei E=mc² este Fritz Hasenöhrl, un profesor de fizica la Universitatea din Viena. De altfel, descoperirea lui Albert Einstein a mai fost pusă sub semnul întrebării. Cotidianul „The Guardian" scria, în anul 1999, că ecuaţia E=mc² ar fi fost de fapt ideea unui italian pe nume Olinto De Pretto, cu doi ani înainte ca Einstein să o folosească în dezvoltarea teoriei relativităţii.

În anul 1972, profesorul Florentin Smarandache de la Universitatea din New Mexico[1] prezentase o ipoteză prin care susţinea că nu există barieră a vitezei în univers şi că se pot construi viteze arbitrare de la zero la infinit. Ipoteza Smarandache este respinsă în Enciclopedia de Fizică[2], criticile la adresa curentului principal din ştiinţa mondială. Albert Einstein Nefiind acceptate. În presa romȃnească nu prea s-a comentat despre cartea sa „Absolute Theory of Relativity & Parameterized Special Theory of Relativity & Noninertial Multirelativity" (Teoria Absolută a Relativităţii & Teoria Specială Parametrizată a Relativităţii & Multirelativitatea Neinerţială)[3], în care autorul îl contrazice din nou pe Einstein. În studiul menţionat, pe lȃngă infirmarea postulatului einsteinian al vitezei luminii, autorul construieşte, prin calcule matematice simple, o Teorie Absolută a Relativităţii (T.A.R.).

Prin celebra sa Teorie a relativităţii, Einstein a susţinut că spaţiul şi timpul sunt relative. Smarandache susţine inversul acestei teorii: spaţiul şi timpul sunt absolute (motiv pentru care teoria sa poartă denumirea de Absolută), în sensul lui Galilei şi Newton, dar viteza luminii nu este ultimă în univers. Teoria Absolută a Relativităţii este realistă, construită în spaţiul Euclidian. Nu produce dilatarea timpului, contractarea spaţiului, simultaneitatea relativistă şi nici paradoxuri relativiste precum Teoria Specială a Relativităţii a lui Einstein. Florentin Smarandache consideră că Relativitatea lui Albert Einstein este valabilă într-un spaţiu imaginar, nu real, iar adunarea relativistă de viteze este ireală. De asemenea, susţine că dilatarea timpului, contractarea spaţiului şi simultaneitatea relativistă ale lui Einstein sunt science fiction nu realităţi, iar paradoxurile relativiste denotă foarte bine inconsistenţa Teoriei Speciale a Relativităţii. El propune o adunare vectorială a vitezelor, care permite şi viteze supraluminale. Într-un Prof. Univ. Dr. Florentin Smarandachearticol publicat în „Progress in Physics" 1/2012 - unde este redactor asociat - profesorul Smarandache propune înfiinţarea unor noi ramuri ale fizicii, Fizica Supraluminală şi Fizica Instantanee, adică studierea legilor şi teoriilor fizicii la viteze supraluminale şi la viteze instantanee. În aceeaşi carte, refăcând experimental lui Einstein cu ceasuri atomice, autorul a considerat cazul cel mai general, când nu se cunoaşte nici dacă spaţiul şi timpul sunt relative sau absolute, şi nici dacă viteza luminii este ultimă sau nu în univers. În felul acesta Dr. Smarandache a obţinut Teoria Specială Parametrizată a Relativităţii (T.S.P.R.), care generalizează atȃt T.S.R. cȃt şi T.A.R., dar crează şi alte tipuri de Relativităţi, care însă trebuiesc verificate practic. Apoi trece de la viteze constante, la acceleraţii constante şi, în final, propune spre cercetare Multirelativitatea Neinerţială.

Notă:
În urma recentului comunicat C.E.R.N., Profesorul Forentin Smarandache a afirmat: „Chiar dacă or fi fost greşeli la C.E.R.N., pe viitor tot se vor găsi particule supraluminale". Viitorul o va dovedi! Parcă „ceva" ne aminteşte de Nicolae Paulescu, de epopeea Insulinei şi de Nobelul primit de altul. (Ion Măldărescu)

Grafica - Ion Măldărescu

-----------------------------------------------------------
[1] Prof. Univ. Dr. Florentin Smarandache a primit, ]n decembrie 2011, Premiul „Traian Vuia" în domeniul ştiinţelor tehnice, al Academiei Române, pentru anul 2009
[2]http://scienceworld.wolfram.com/physics/SmarandacheHypothesis.html
[3] Teoria Smarandache poate fi accestaă la adresele:
http://fs.gallup.unm.edu/ParameterizedSTR.pdf
Amazon.com:
http://www.amazon.com/Absolute-Relativity-Parameterized-Noninertial-Multirelativity/dp/1879585995/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1330056847&sr=1-1
Amazon Kindle:
http://www.amazon.com/Relativity-Parameterized-Noninertial-Multirelativity-ebook/dp/B0072ZQG54
Google Scholar:
http://books.google.com/books/about/Absolute_Theory_of_Relativity_Parameteri.html?id=zcrI3nQh7_wC
Barnes & Noble:
http://www.barnesandnoble.com/w/absolute-theory-of-relativity-and-parameterized-special-theory-of-relativity-and-noninertial-multirelativity-florentin-smarandache/1038115986?ean=9781879585997

footer