- Speranţa vede invizibilul, simte intangibilul şi împlineşte imposibilul" (Charles Caleb Calton)
- „ Adevăratul mister al lumii este vizibilul, nu invizibilul" (Oscar Wilde)
- „Universul este un cerc al cărui centru e pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri". (Blaise Pascal)
- „Universul este un cerc al cărui excentru e pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri". (Autorul)

Din start trebuie spus că aceasta este o acţiune sortită eşecului, dar speranţa...
Acceptând, astăzi, teoria Big Bang-ului, înseamnă că suntem pe această planetă albastră, numită Pamânt sau Terra, ca pe o navă cosmică, în zbor continuu şi halucinant spre necunoscutul denumit viitor, oricare ar fi el, în spaţii ale căror dimensiuni savanţii le multiplică necontenit. Dacă nu putem să ne oprim, pentru a gândi, atunci măcar să gândim din mers, la îndemnul lui Sorin Comoroşan, şi în mare viteză la perpetua întrebare: cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptam şi în ce stadiu de dezvoltare se află inteligenţa noastră, la momentul în care fizicienii, şi nu numai ei, caută materia neagră sau materia invizibilă, considerată majoritară în univers. Sfera este, prin natura ei, un obiect neorientabil, fiind deja gata ordonată. Dacă este făcută dintr-un material cristalin, perfect transparent, ea este invizibilă. Ca urmare nu vom şti niciodată dacă este/există, unde este, cât de mare este, dacă noi suntem exteriori sau interiori ei, ş.a.m.d. De exemplu, bila de rulment, fiind lipsită de elemente de tipul axelor de simetrie (distincte) are gradul de dezordine maximă a ordonarii (DMO) cel mai redus posibil: DMO = 0. Nu se poate afirma că o bilă sferică este cu capul în sus sau în jos, că este rotită spre stânga sau spre dreapta ş.a.m.d. pentru că nu are „excentricitatea" sau excrescenţa, numită cap sau coadă, care să ne permita să discernem acest lucru.

Sfera matematică reprezentând, în acest caz, ordinea perfectă sau dezordinea minimă, în interiorul căreia nu exista spaţiu şi nici timp. O să vedem de ce. Ordonarea obiectelor de lucru, s-a dovedit a fi cel mai complex proces de automatizare, ultimul realizat în tehnică, de-abia parţial, prin care s-a închis lanţul proceselor complet şi complex automatizate şi s-a deschis calea robotizării, ciberne-tizării şi mecatronizării sistemelor de producţie, în care omul devine anacronic, cu consecinţe greu de imaginat, chiar în viitorul foarte apropiat. Complexitatea procesului de ordonare a obiectelor poate fi exprimată de raportul convenţional de complexitate KC, a cărui expresie este (Mircea Eugen Şelariu, „Dispozitive de automatizare a proceselor de productie", Cap. 20 din „Proiectarea Dispozitivelor" coordonator Vasii-Roşculet Sanda, EDP, Buc., 1982) raportul dintre coeficientul de complexitate al obiectului ideal KI şi a celui real KR, adică KC = KI / KR, ambi coeficienţi determinandu-se cu una şi aceeaşi relaţie :
KI,R = 1 + 1.A2 + 2. A3 + 3. A4 + ... + (n-1). An + ... în care An reprezintă numărul de axe de simetrie de ordinul n pe care le are obiectul real şi, respectiv, cel ideal, din grupa în care se încadrează obiectul real. Un obiect prezintă (are) o axă de simetrie de ordinul n dacă, prin rotirea lui în jurul ei cu 2π / n, obiectul se va oglindi / proiecta identic pe un plan. Dezordinea, ca şi haosul, care reprezinta o dezordine maximă, cresc cu creşterea numărului axelor de simetrie ale obiectelor şi cu ordinul n al acestora. Dar, tot sfera matematică prezintă o infinitate de axe de simetrie de ordin maxim (infinit), deoarece, o rotire oricât de neînsemnată în jurul unei axe imaginare, ce trece sau nu prin centrul sferei, nu modifică cu nimic oglindirea sub formă de cerc/disc a sferei pe un plan. În spaţiul unei astfel de sfere amfotere, de rază nedeterminată, spaţiul nu există din cauza haosului şi timpul nu poate exista din cauza ordinii perfecte. Timpul fiind perceput numai dacă spaţiul este ocupat şi scurgerea lui este sesizabilă numai prin schimbarea a ceea ce il ocupă, numai prin schimbarea poziţiei în spaţiu, adică a localizării şi/sau a orientării a ceea ce există. Această sferă nevăzută, absolut transparentă, pare a fi, în primul moment al devenirii vizibile a unui punct al ei, adimensional, excentrului ei, un nimic. (pentru excentru vezi www.supermatematica.ro sau www.eng.upt.ro/~mselariu ). Din acest " nimic " s-a născut întregul univers. Acest nimic este de fapt „totul", în primul moment, numai că, o parte a lui, este încă invizibilă. Să nu uităm că, aşa cum s-a constatat prin observaţii recente, un orificiu spaţio-temporal, numit gaură neagră, de dimensiunea unui grăunte de nisip, în acest moment, „înghite" galaxii întregi. Impresia că o întregă galaxie trece prin gaura neagră, ca prin „urechea unui ac", este o iluzie, o idee falsă. De fapt nu „înghite ", pentru că " nimic nu dispare şi nimic nu apare, ci totul se transformă ". În acest punct, care dacă nu e centru e cu siguranţă un excentru, are loc fie un proces de ordonare, încă nedesavârşit, care se va fi terminat mai rapid decât în mod obişnuit, într-o ordine perfectă, fie că are loc un proces de revine, la fel de rapid, la starea iniţială a dezordinii absolute, din care s-a pornit, ceea ce conduce la acelaşi obiect nevăzut.

Albul imaculat este un amestec al tuturor culorilor ! Sticla, cristalul, cele mai transparente materiale, se obţine din nisip. Organizarea face diferenţa ! Nisipul rămâne în sticlă, în cristal, nu dispare ! Adică, se modifică poziţia reciprocă a diverselor elemente componente în cadrul sistemului, ceea ce este dat de dimensiunile de coordonare sau excentricitatea, într-un sens mai general, a părţilor componente. Un cilindru plin şi o ţeavă cilindrică (la care cele două corpuri cilindrice, cel plin şi cel gol, au axele situate la distanţa e = 0) au acelaşi centru de simetrie şi acelaşi grad de dificultate al ordonarii, deci aceeaşi dezordine maxima DMO = 2. Dacă unul dintre aceste obiecte işi pierde centrul de simetrie, prin existenţa unui orificiu excentric, la distanta e ≠ 0 faţă de fostul centru de simetrie, atunci dezordinea lui se amplifică. Este, deci, suficientă apariţia unei excentricităţi e, oricât de reduse, pentru ca un proces de ordonare să înceapă, sau, dimpotrivă, să revină la starea iniţială de haos, sensul procesului depinzând de semnul excentricităţii. „Nava" noastră cosmică se deplasează în sensul în care dezordinea se transformă în ordine, entropia sistemului scade şi organizarea sistemului urcă pe trepte din ce în ce mai înalte şi saltă de pe un nivel de organizare pe un altul, din ce în ce mai complex, cu inteligenţă din ce în ce mai ridicată, complexitatea fiind o caracteristica a tuturor sistemelor. Complicarea, mai ales cea inutilă - nu, simplificarea -da. Unele dintre coordonatele universului (spaţiu s [x, y, z, e] şi timpul t) determină un hiperspaţiu, denumit spaţiu energetic, denumit generic impropriu şi „plan energetic", în care se poate reprezenta mişcarea de expansiune a ordinii în domeniul dezordinii şi, ca urmare, în care creşte masa materiei vizibile a universului, odată cu creşterea stării de ordonare, din ce în ce mai completă a acesteia, fără să ajungă la apogeu. Restul materiei din sferă, materia neagră sau materia invizibilă rămânând, în continuare, invizibilă, chiar dacă sau, mai precis, deşi ea, materia invizibila, există. Există dar este imposibilă, invizibilă şi intangibilă: nu se poate vedea, nu se poate pipăi, niciodată, decât din şi după momentul în care devine vizibilă ! În caz contrar, apariţia materiei vizibile din cea invizibilă trebuind să se făcă instantaneu, ceea ce, se ştie, că nu este cazul, deoarece ar nega din start evoluţia evenimentelor în univers. La un click totul apare instantaneu şi pentru totdeauna ! Ceea ce contravine realităţii. Universul ar fi unul static.

Observaţiile astronomice, recente, ne arată că de jur imprejurul nostru, la distanţe de mii de ani lumină, universul este mai puţin evoluat decât în zona noastră. Ceea ce demonstreză că transformarea haosului, a sferei invizibile, în ordine, ca parte vizibilă a sferei, a început dintr-un punt, centrul sau excentrul, sferei spre exteriorul ei; ordonarea în zona centrală a sferei fiind mai pregnantă, mai evoluată, decât spre periferie, indicănd că, în zona centrală, procesul de ordonare a început mai demult decât la periferie şi universul vizibil, periferic, este limita părţii vizibile a sferei. Fenomen care, la antamarea lui, poate fi denumit chiar şi Big Bang. Dacă viteza de propagare a ordinii în haos este mai mică decât viteza de evoluţie a mijloacelor de scrutare a universului, atunci va veni o zi în care vom spune că am scrutat marginile universului (vizibil) spunând: mai încolo nu-i nimic !. Pentru că „mai incolo" este zona sferei încă invizivilă. În caz contrar, această zi nu va veni niciodată. Perpendicular pe „planul energetic", inălţat maiestos pe verticală, este „planul synergetic", mai precis spaţiul sinergetic în care o altă coordonată, verticală, exprimă fie gradul de organizare (ordonare), fie cantitatea de informaţie, fie calitatea, în esenţă inteligenţa la un moment dat a sistemului, în expansiunea lui continuă în interiorul sferei invizibile nemărginite. Ce noroc avem că planeta noastră se află într-o galaxie poziţionată mai spre centrul sau excentrul sferei invizibile, mai spre punctul în care a aparut Big Bang-ul. Într-o zonă mai evoluată. Sau mă înşel ? Faptul de a căuta cu asiduitate materia negră a universului, materia invizibilă, acea materie care încă nu există, dacă nu este un exemplu prea bun al gradului de inteligenţă al omenirii este, în schimb, un exemplu elocvent al cerbiciei speciei umane. Succes omule !
Căutaţi, căutaţi, căutaţi! Dacă nu găsiţi nimic, evoluaţi!