Revista Art-emis
Academia Oamenilor de Ştiinţă din România PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Membru A.O.Ş.R.   
Duminică, 28 Iulie 2013 10:29
Academia Oamenilor de Ştiinţă din RomâniaA.O.Ş.R.
- Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie -

COMUNICAT

Sâmbǎtǎ, 20 iulie 3013, a avut loc la Focşani, simpozionul ştiinţific „România în relaţiile internaţionale (1958-1968)", organizat de Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a A.O.Ş.R., în colaborare cu Muzeul Vrancei.

Lucrǎrile simpozionului au fost moderate de Ioan Scurtu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a A.O.Ş.R.. Au participat circa 40 de profesori, cercetǎtori ştiinţifici, arhivişti şi editori din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Galaţi, Bacǎu, Focşani. În comunicǎrile prezentate de Constantin Buşe, Jipa Rotaru, Liviu Ţǎranu, Andreea Pop, Cornel Ţucǎ, Constantin I. Stan, Luminiţa Giurgiu, Iulian Boţoghinǎ, Teodora Giurgiu, Horia Dumitrescu au fost analizate relaţiile internaţionale şi politica externǎ a României în perioada cuprinsǎ între retragerea trupelor sovietice (1958) şi invadarea Cehoslovaciei de cǎtre trupele Tratatului de la Varşovia, acţiune condamnatǎ energic de liderul politic român Nicolae Ceauşescu.

Prima parte a simpozionului a fost dedicatǎ istoricului Gheorghe Buzatu, care a încetat din viaţǎ în urmǎ cu două luni, la 20 mai 2013. Personalitatea marelui istoric a fost evocatǎ de Ioan Scurtu, Petre Ţurlea, Constantin Buşe, Valentin Ciorbea, Jipa Rotaru, George G. Potra, Nina Deşliu, Silviu Moldovan, Ioan Mitrea, Stela Cheptea.

În cuvântul sǎu, George G. Potra, dupǎ ce a evidenţiat bogata activitate ştiinţificǎ desfǎşuratǎ de marele istoric, a propus iniţierea unor demersuri pentru primirea lui Gheorghe Buzatu, post mortem, în Academia Românǎ. Propunere a fost susţinutǎ de mai mulţi participanţi la simpozion, apreciindu-se cǎ acesta ar fi un act de reparaţie moralǎ pentru unul dintre cei mai mari istorici români.
Redăm, continuare  comunicarea prezentatǎ de profesorul Ioan Scurtu, în cadru simpozionului de la Focşani: [1] 

Gheorghe Buzatu - aşa cum l-am cunoscut

Pe Gheorghe Buzatu l-am cunoscut în anul 1960, cu prilejul participǎrii mele în delegaţia studenţilor bucureşteni la festivitǎţile prilejuite de centenarul Universitǎţii „Alexandru Ioan Cuza”. Atunci am fost însoţiţi de câţiva colegi ieşeni, între care se afla şi Gheorghe Buzatu. Am discutat multe şi de toate, mai ales cǎ amândoi ne propusesem sǎ  ne specializǎm în istoria contemporanǎ a României. La plecare, de la fereastra vagonului, i-am spus: „Pe cǎrǎrile vieţii ne vom mai întâlni”, iar Gheorghe Buzatu a întǎrit vorbele mele cu un salut ostǎşesc. Nu ştiam atunci cǎ aceste cuvinte aveau sǎ devinǎ realitate. Dar este cert cǎ pe „cǎrǎrile vieţii” ne-am întâlnit de sute şi sute de ori. Când dânsul venea în Bucureşti mǎ vizita la Facultatea de Istorie sau la mine acasǎ. La rândul meu,  când ajungeam la Iaşi, mergeam la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D.Xenopol”, unde Gh. Buzatu era secretar ştiinţific. Mai întâi mǎ conducea la directorul Mircea Petrescu-Dâmboviţa, reputatul arheolog, care voia sǎ ştie „ce noutǎţi mai sunt în Bucureşti”.  Apoi în biroul sǎu, la o cafea fǎcutǎ de Valeriu Florin Dobrinescu, discutam probleme de istorie contemporanǎ. Eu mǎ specializam în problematica vieţii politice, iar Buzatu şi Dobrinescu în relaţiile internaţionale. Eram preocupaţi mai ales de evoluţia raporturilor dintre marile puteri şi implicaţiile asupra României. Doream sǎ “spargem” tiparele impuse „frontului istoriografic” de rigorile ideologice ale timpului, apelând la documentele de arhivǎ. Şi am reuşit. Eu mi-am susţinut doctoratul cu lucrarea Întemeierea şi activitatea Partidului Tǎrǎnesc (1918-1926), iar Gheorghe Buzatu cu România şi trusturile petrolifere internaţionale pânǎ în 1929, pe care amândoi  le-am publicat înainte de 1989.Prof. univ. dr.  Gheorghe Buzatu (+), art-emis

Am dat curs solicitǎrilor sale de a colabora la „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie « A.D. Xenopol »” şi de a participa la unele sesiuni ştiinţifice organizate de Filiala Iaşi a Academiei, dupǎ cum şi dânsul a fost prezent la acţiuni desfǎşurate în Bucureşti.

Iniţiativa colaborǎrii noastre ştiinţifice i-a aparţinut. Avea o puternicǎ forţǎ de convingere şi nu  putea fi refuzat. Astfel am devenit coautor la volumele Nicolae Titulescu şi strategia pǎcii, Actul de la 23 August 1944 în context internaţional, Românii în istoria universalǎ, coordonate de Gheorghe Buzatu. Având posibilitatea de a studia în arhive din alte state, în primul rând din SUA, Gheorghe Buzatu a adunat o zestre documentarǎ considerabilǎ pe care a început sǎ o valorifice. Menţionez, cu titlu de exemplu, cǎ este istoricul român care a publicat toate variantele stenogramelor de la întâlnirile Stalin-Churchill-Roosevelt din 1943-1945, iar cartea sa Din istoria secretǎ a celui de-al Doilea Rǎzboi Mondial, publicatǎ  în 1988, s-a vândut 200 000 de exemplare.

Momentul Decembrie 1989 l-a gǎsit pe Gheorghe Buzatu în plinǎ forţǎ creatoare. În mod firesc, ar fi trebuit sǎ fie susţinut de cei pe care i-a ajutat, le-a publicat studiile, le-a luat apǎrarea ori de câte ori împrejurǎrile o cereau. Dar la români „recunoştinţa este floare rarǎ”, iar Buzatu a devenit ţinta  atacurilor publice din partea unor colegi, deveniţi peste noapte anticomunişti şi monarhişti. În acest context, Gheorghe Buzatu a decis sǎ pǎrǎseascǎ Institutul pe care la slujit timp de trei decenii. Cu sprijinul lui Cristofor Simionescu, preşedintele Filialei Iaşi a Academiei Române, a înfiinţat Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeanǎ, al cǎrui director a devenit. Buzatu a fost însoţit de câţiva colaboratori de marcǎ, între care Valeriu Florin Dobrinescu şi Stela Cheptea, iar noua instituţie s-a impus rapid în viaţa ştiinţificǎ a României.

Deşi era un reputat specialist în istoria contemporanǎ, Gheorghe Buzatu nu şi-a gǎsit un loc la  nici o Universitate din Iaşi. Decis sǎ-şi construiascǎ o carierǎ didacticǎ, a  „peregrinat” la Sibiu şi Alba Iulia, reuşind apoi sǎ se titularizeze la Universitatea din Craiova. Am satisfacţia de a fi fǎcut parte din comisiile care au decis ca Gheorghe Buzatu sǎ ocupe, prin concurs, postul de cercetǎtor ştiinţific gradul I şi cel de profesor universitar, precum şi de a i se acorda titlul de conducǎtor de doctorat.

Gh. Buzatu a fost pensionat, fǎrǎ ştirea sa, de Universitatea din Craiova, care a revenit asupra deciziei, dar profesorul a decis sǎ demisioneze şi s-a transferat la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, continuându-şi activitatea în cadrul Şcolii Doctorale.

Înzestrat cu o mare putere de muncǎ, dar şi cu o voinţǎ de fier, Gheorghe Buzatu a abordat o tematicǎ tot mai complexǎ şi dificilǎ: extrema dreaptǎ  şi activitatea lui Corneliu Zelea Codreanu, România şi cel de-Al Doilea Rǎzboi Mondial, rolul mareşalului Antonescu, instaurarea comunismului în România etc. etc.

Pentru impostori şi politruci, Buzatu nu a fost un istoric comod, mai ales cǎ el apela de fiecare datǎ la documente de arhivǎ. Neputând sǎ-l combatǎ cu argumente ştiinţifice, respectivii au recurs la practicile lui Mihail Roller din anii stalinismului, urmǎrind sǎ impunǎ o „linie oficialǎ”  în abordarea problemelor de istorie.

Gheorghe Buzatu nu a fost primit în Academia Românǎ, deşi opera sa o depǎşea cu mult pe cea a oricǎrui membru al Secţiei de Stiinţe Istorice şi Arheologie. A obiectat  un fost membru al C.C. al P.C.R., care-l elogiase pe Nicolae Ceauşescu, inclusiv de la tribuna Congresului al XIV-lea al P.C.R.. Drept „recompensǎ”, din membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România,  respectivul a devenit membru titular al Academiei Române. O oarecare compensaţie a venit prin alegerea lui Gheorghe Buzatu, la propunerea mea, în calitate de membru al Academniei Oamenilor de Ştiinţǎ din România. Potrivit legii din ianuarie 2007, A.O.Ş.R. este „for naţional de consacrare ştiinţificǎ”, reunind „personalitǎţi ştiinţifice reprezentative” din ţarǎ şi din strǎinǎtate.  Iar Gheorghe Buzatu era o asemenea personalitate.

Am primit cu bucurie propunerea sa de a elabora împreunǎ o lucrare amplǎ privind istoria contemporanǎ a României, întemeiatǎ pe documente, pentru a oferi profesorilor şi tuturor celor intersaţi o imagine corectǎ asupra acestei etape din evoluţia ţǎrii noastre. În 1999 a vǎzut lumina tiparului, la Editura Paideia, volumul Istoria Românilor în secolul al XX-lea (1918-1948), 685 pagini, autori Ioan Scurtu şi Gheorghe Buzatu. La rândul meu, am obţinut colaborarea lui Gheorghe Buzatu  la volumul VIII al tratatului „Istoria Românilor. România întregitǎ (1918-1940)”, pe care  l-am coordonat (2003, 856 p.). Am colaborat cu multǎ plǎcere la volumele omagiale dedicate istoricului Gheorghe Buzatu, şi am fost onorat, la rândul meu, de contribuţiile sale la Omagiu  istoricului Ioan Scurtu (2000, 822 p.) şi mai ales la 1940. Iluzii, teamǎ, trǎdare şi terorism internaţional. Omagiu profesorului Ioan Scurtu (2 vol., 534 p.+  597 p.),  lucrare pe care a iniţiat-o şi coordonat-o, împreunǎ cu Marusia Cîrstea, Horia Dumitrescu şi Cristina Pǎiuşan-Nuicǎ.

Una dintre cele mai impresionante realizǎri ale istoricului Gheorghe Buzatu este editarea operelor unor mari înaintaşi, precum şi ale multor contemporani, reprezentând principalele domenii ale creaţiei intelectuale. A  avut şansa de a gǎsi un colaborator pe mǎsurǎ - Aurel Ştefanachi, diectorul Editurii Tipo Moldova. În ultimul deceniu au fost publicate ediţii anastatice din operele lui Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Andrei Şaguna, Dimitrie Cantemir, Vasile Pârvan, N.Iorga, Virgil Madgearu, Vintilǎ Brǎtianu etc. La Tipo Moldova au fost republicate cǎrţile lui Gheorghe Buzatu, dar şi ale unor tineri istorici, precum Florin Banu sau Sorin Liviu Damean. Mǎ regǎsesc şi ei în colecţia „Opera Omnia” îngrijitǎ de Gheorghe Buzatu cu 31 de titluri.

Deşi a avut de fǎcut faţǎ multor necazuri şi greutǎţi, a fost lovit cu urǎ de politrucii deveniţi peste noapte istorici, Gheorghe Buzatu şi-a pǎstrat optimismul şi generozitatea. A împǎrtǎşit din cunoştinţele sale nu numai prin scris, ci şi prin viu grai, în cadrul unor simpozioane şi conferinţe ştiinţifice, a unor emisiuni de radio şi TV etc. Intervenţiile sale erau urmǎrite cu  viu interes, deoarece, de fiecare datǎ, venea cu noutǎţi, bazate pe arhivele Kremlinului, ale S.U.A. sau ale României. Era, ceea ce s-ar putea numi, un istoric spectaculos, expunerile sale dezvǎluind documente secrete, culise nedescifrate, situaţii limitǎ, pe care le prezenta ca un autor de romane poliţiste, concluzia venind dupǎ o amplǎ investigaţie a tuturor laturilor temei abordate.

Gheorghe Buzatu avea cultul prieteniei  şi al respectului pentru toţi cei care doreau sǎ cunoascǎ adevǎrul istoric. A dat curs tuturor inviaţiilor care i-au fost adresate, în ţarǎ sau în strǎinǎtate. L-am ascultat în zeci, poate în sute de ocazii - la Academia de Ştiinţe din Moscova, la Universitatea de Stat din Chişinǎu, la cursurile Universitǎţii de Varǎ de la Vǎlenii de Munte, la Clubul Istoricilor „N Iorga” (organizat de Constantin Gǎucan), la Muzeul Vrancei (gazdǎ fiind Horia Dumnitrescu), la Universitatea din Craiova (moderate de Sorin Liviu Damean) etc . Ultima datǎ am fost împreunǎ la Bârlad, dând curs invitaţiei adresate de profesoara Oltea Rǎşcanu-Grǎmǎticu, în ziua de duminicǎ, 19 mai 2013. Gheorghe Buzatu a fost în mare formǎ: documentat, combativ, convingǎtor. Ne-am despǎrţit la orele 16, el plecând  la Iaşi împreunǎ cu prietenul şi colaboratorul sǎu Corneliu Ciucanu, iar eu luând trenul spre Bucureşti. A doua zi, luni, 20 mai, de la ora 9,  mi-a trimis mai multe e-mail-uri, ca de obicei la început de sǎptǎmânǎ. Dupǎ câteva ore, doamna Stela Cheptea m-a anunţat cǎ  „a murit Buzatu”.  Am rǎmas înmǎrmurit şi cu greu mi-am putut reveni.

Gheorghe Buzatu a plecat dintre noi, dar ne-a lǎsat o OPERĂ nemuritoare, o adevǎratǎ şcoalǎ la care s-au format studenţii, masteranzii şi doctoranzii sǎi, o pildǎ de patriotism autentic. Eu am pierdut un coleg, de prietenia cǎruia am beneficiat timp de cinci decenii şi un colaborator apropiat pe tǎrâmul istoriei contemporane.

Grafica - Ion Măldărescu
Foto Gh. Buzatu - Cristina Nichituş Roncea

[1]   publicatǎ în revista „Convorbiri literare”, Iaşi, nr. 6 din iunie 2013

footer