Revista Art-emis
Răul de mişcare PDF Imprimare Email
Dr. Miron Ioan   
Miercuri, 10 Iulie 2013 22:23

Rău de mişcareGreaţa, ameţeala, paloarea şi transpiraţiile care apar în timp ce călătoriţi cu maşina, autobuzul, trenul, vaporul sau cu avionul, sunt simptomele răului de mişcare care, de obicei, dispar fie odată ce organismul vi s-a adaptat la modul de deplasare, fie la puţin timp după sfârşitul călătoriei.Aproape 80% din populaţie a suferit măcar o dată de rău de mişcare.Din fericire, există numeroase moduri de a-l preveni.

Răul de mişcare poate să apară deoarece creierul primeşte informaţii contradictorii de la organele senzoriale: ochii pot să nu detecteze mişcarea în acelaşi grad în care mecanismul echilibrului din urechea internă înregistrează deplasare vehiculului. Sistemul nervos central reacţionează la acest fenomen stresant prin activarea centrului greţei din creier.

Cea mai sigură metodă de a vindeca răul de mişcare este întreruperea activităţii care provoacă problema, dar aceasta nu este întotdeauna realizabilă. Dacă sunteţi înclinat la rău de mişcare, pregătirile pentru orice călătorie trebuie să cuprindă şi măsuri de a-l preveni sau mecanisme de a-i face faţă.

Medicul vă poate recomanda tablete împotriva greţurilor, disponibile fără reţetă în farmacii, cum este dimenhidrinatul, care contracarează greaţa, reducând sensibilitatea nervilor din ureche care detectează mişcarea. Dacă aveţi nevoie de ceva mai puternic, medicul vă poate prescrie aceeaşi medicaţie într-o doză mai mare. Pentru a fi eficiente, medicaţiile orale împotriva greţurilor trebuie începute cu o zi înainte de plecare în călătorie.

Dacă plecaţi într-o călătorie lungă, medicul vă poate prescrie scopolamină sub forma unui plasture cu eliberare progresivă, pentru a reduce spasmele musculare şi contracţiile care declanşează voma. Purtat în spatele urechii, plasturele eliberează scopolamină în sânge timp de trei zile.

Multe tratamente alternative se bazează pe remedii similare pentru a preveni sau ameliora răul de mişcare. Ghimberul (Zingiber officinalis), poate fi administrat sub formă de ceai, bomboane sau capsule

Presopunctura

Există multe studii ştiinţifice care confirmă eficienţa utilizării punctului Pericard 6 de la încheietura mâinii în calmarea greţei. Puteţi achiziţiona brăţări de presopunctură care se pun pe acest punct când călătoriţi. Dacă sunt purtate conform indicaţiilor, nodulii de pe brăţară exercită presiune pe punctele care reduc greaţa.

Homeopatia

Homeopatul vă poate prescrie remedii cum sunt Cocculus, Petroleum, Ipeca sau Nux vomica înainte sau în timpul călătoriei, pentru uşurarea greţurilor.

Prevenire

Există multe strategii pe care la puteţi utiliza pentru a vă micşora vulnerabilitatea la răul de mişcare. Expuneţi-vă cât mai mult la aer curat. Deschideţi un geam al maşinii, mergeţi pe puntea vaporului sau deschideţi ventilatorul de deasupra capului, în avion. Tineţi-vă capul cât se poate de nemişcat, închideţi ochii sau concentraţi-vă asupra orizontului sau altui obiect nemişcat şi plasaţi-vă acolo unde mişcarea se simte cel mai puţin – pe scaunul din faţă al maşinii, la mijlocul uni vas sau într-o cabină din faţa vaporului sau deasupra aripii în avion.Evitaţi să staţi cu faţa spre spatele unui autobuz, tren sau avion. Nu citiţi cât sunteţi în mişcare. Luaţi mese uşoare cu alimente făinoase, cu grăsimi reduse şi evitaţi alimentele cu gust şi miros puternic.

Nu beţi şi nu fumaţi, greaţa se poate intensifica. Dacă se instalează greaţa, încercaţi să mâncaţi măsline sau să sugeţi o lămâie. Biscuiţii cu bicorbonat pot absorbi excesul de salivă şi de acid din stomac. Încercaţi o bere de ghimbIr adevărat sau orice băutură carbogazoasă tip cola.

footer