Revista Art-emis
Bunavestire PDF Imprimare Email
Pr. Marius Costache   
Marţi, 03 Aprilie 2012 22:46
Pr. Dr. Marius CostachePrima sărbătoare dintre cele închinate Maicii Domnului, care apare în izvoarele istoriei bisericeşti, este Bunavestire. În Biserica primară, Bunavestirea se sărbătorea pe 5 ianuarie, data din martie apărând în secolul al VII-lea. În numeroase locuri din Vechiul Testament, Duhul Sfânt Îl vestise pe Hristos, atât ca om, cât şi ca Dumnezeu. Ca nu cumva să nu fie crezută mărturia oamenilor, Tatăl a trimis şi pe Arhanghelul Gavriil, care a vestit cu înţelepciune taina cea mare Fecioarei şi dreptului Iosif, având harisma prorociei tot de la Sfântul Duh.[1] Nici iudeilor nu le-a dat pricină de sminţire din cauza Legii lor, întrucât Sf. Ap. Matei şi Luca precizează limpede că Fiul va veni din casa lui David, conform prorocilor, şi că Se va naşte dintr-o fecioară logodită, dar fără să cunoască bărbat.[2] Ambii folosesc termenul de „fecioară" în sensul de „nenunţită", nu de „tânără". Spre deosebire de facerea primilor oameni, acum Dumnezeu îl clădeşte pe noul Adam numai după primirea consimţământului liber al Fecioarei. Deşi Îngerul îi vestea o naştere străină de legile firii, cea care avea să fie Maica Domnului a crezut de la început făgăduinţa Domnului, nu ca Zaharia mai înainte. Pentru a întări şi mai mult legătura cu mântuirea proto-părinţilor, Gavriil este trimis în a şasea lună de la zămislirea Sf. Ioan Înainte-mergătorul, pentru a anunţa înnoirea omului creat în a şasea zi.[3] Zămislirea şi naşterea lui Hristos sunt excepţii de la legile firii: prima este fără întinăciune şi fără plăcere, iar a doua fără durere. Eva n-a ascultat de Dumnezeu, a zămislit cu plăcere şi a născut cu durere, dar Fecioara Maria s-a supus lui Dumnezeu, astfel că zămislirea şi naşterea s-au făcut sub semnul bucuriei, după cum a slăvit-o şi Îngerul: „Bucură-te!".[4] Ca bucuria noastră să fie deplină, Bunavestire s-a făcut duminica,[5] în ziua în care urma să învie Fiul lui Dumnezeu. Bucurându-se cu sufletul de înţelegerea tainelor săvârşite atunci, Sf. Ioan Gură de Aur spunea despre Bunavestire că este ocean şi adânc al iubirii de oameni a lui Dumnezeu, împăcare a lui Dumnezeu cu oamenii, dărâmarea zidului din mijloc al vrajbei, desfiinţarea piedicilor în calea mântuirii.[6]

Dumnezeu nu s-a scârbit de creaţia Lui, ci s-a smerit din iubire pentru a o ridica din moarte. Din Fecioară, Cuvântul lui Dumnezeu a luat firea omenească, afară de păcat, şi S-a născut cu trup şi sânge, fiind om adevărat şi Dumnezeu adevărat, fără vreo amestecare între cele două firi. Întruparea Lui mai are un chip care se săvârşeşte în fiecare din noi: crezând în făgăduinţele Domnului, punând nevoinţă pentru curăţarea sufletului de păcate, Îl primim în inimile noastre, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, împărtăşindu-ne cu Sfântul lui Trup şi Sânge, ne îndumnezeim, ne face trup din trupul Lui şi os din osul Lui.[7] Din Preacurata Maria, Fiul a împrumutat trup preacurat şi ne-a dat în schimb înrudirea cu EL, îndumnezeirea cea după înfiere. Numai să spunem şi noi: „Iată-mă, Doamne! Iată robul tău, Doamne, facă-se voia Ta în mine, pentru că Tu vrei să mă asemăn cu Tine, pururea purtându-mă ca un înger, în cinste şi în nobleţe, nu să mă alătur animalelor celor fără de minte".
-------------------------------------------------------------------
[1] Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, colecţia PSB 12, trad. pr. prof. dr. C. Corniţescu, pr. prof. T. Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, Introducere, XVI, p. 54.
[2] Matei I, 18-25; Luca I, 26-38.
[3] Sf. Nicolae Velimirovici, Predici, editura Ileana, Bucureşti, 2006, Bunavestire: Evanghelia Arhanghelului Gavriil, p. 7.
[4] Sf. Grigore de Nyssa, colecţia PSB 29, trad. pr. prof. D. Stăniloae, pr. I. Buga, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, Tâlcuire amănunţită la cântarea cântărilor, Omilia a XIII-a, p. 294.
[5] Sf. Pentru Damaschin, Filocalia, volumul V, trad. pr. prof. D Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1976, Cartea înîti, Arătare despre cunoştinţa cu nume mincinos, p. 169.
[6] Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, colecţia PSB 23, trad. Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, Omilia V, p. 67.
[7] Sf. Simeon Noul Teolog, Filocalia, volumul VI, trad. pr. prof. D Stăniloae, EIBMBOR, Bucureşti, 1977, Întâia cuvântare morală, cap. 10, p. 155-162. footer