Revista Art-emis
Arhiepiscopia Râmnicului Noul Severin PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Joi, 21 Octombrie 2010 06:08
Arhiepiscopia RâmniculuiArhiepiscopia Eparhiei Râmnicului este nu numai cea dintâi episcopie din ţară, cum o numesc istoricii[1] şi cum o rânduiesc legiuirile bisericeşti[2], dar şi cea mai veche episcopie românească, începutul ei datând din anul 1370, ca mitropolie a Ţării Munteneşti spre Severin[3].Între starea social-politică a unui popor şi starea lui religioasă există o legătură indisolubilă, aceasta manifestându-se în mod special la românii din dreapta Oltului, din Oltenia, „...cuibul neamului românesc, unde se găsesc urme ale vechii organizări sociale încă din veacul al XI-lea", după cum observă un istoric: „Mai fericita Oltenie, situată între imperiile bizantinilor, ungurilor şi pecenegilor, dar neaparţinând niciunuia dintre ei, a fost, atât prin aşezarea geografică cât şi prin condiţiile etnografice şi politice, ca menită de la soartă să fie cetate a românismului".[4] După ce voievozii Ţării Româneşti au obţinut Banatul şi fiindcă peste oraşul Severin în regiunea bogată a Banatului, nu erau încă stăpâni a fost înfiinţat Noul Severin, astfel încât Râmnicul a luat şi denumirea de Noul Severin.
arhiepiscopiaExistă ipoteza conform căreia Episcopia Râmnicului ar fi fost întemeiată de Tutomir Basarab, domnul Ţării Româneşti, în anul 1304, adică mult înaintea întemeierii mitropoliei Severinului şi chiar a Ungro-Vlahiei[5], însă afirmaţiile nu au putut fi confirmate. Este posibil ca ipoteza de mai sus să-şi aibă sursa într-un document datând din vremea ocupaţiei austriece, unde se afirmă ca Episcopia Râmnicului ar fi fost intemeiată de „Bogdan Voievod cel Bătrân", prin anul 6812 (1304) şi că acest Bogdan Voievod ar fi fost fratele lui Mircea cel Bătrân[6].

Documentul menţionat rămâne însă sub semnul îndoielii, existând neconcordanţe, atât prin faptul că istoriografia românească nu menţionează numele unui astfel de voievod şi cu atât mai puţin faptul ca voievodul menţionat ar fi fost fratele domnitorului Mircea cel 1906 Biserica bolnita Arhiepiscopia RamniculuiBătrândar şi prin necunoaşterea temeinică a istoriei locului de către austrieci. Mai credibilă este posibilitatea conform căreia ctitorul bisericii episcopale - nu al Episcopiei Râmnicului - să fi fost Ştefan Vodă (1591-1592), poreclit „surdul". Rezultă că Episcopia Râmnicului a fost o continuare a Mitropoliei de la Severin, din 1370, în sprijinul acestei afirmaţii venind numeroase argumente şi informaţii lămuritoare abia după accesarea, respectiv cunoaşterea documentelor de la Patriarhia Constaninopolului. În anul 1847, în urma incendiului devastator din Râmnic, au afectate clădirile Episcopiei şi biserica episcopală. Ca urmare, reşedinţa Episcopiei Râmnicului a fost mutată la Craiova până în anul 1856. Între timp, toate clădirile avariate au fost fie reparate, fie rezidite, astfel încât după nouă ani, reşedinţa Episcopiei s-a reîntors la Râmnic[7].

[1] Fotino, „Istoria Generală a Daciei" Bucureşti, 1859, Tom.III, part.V, pag.173
[2] Legea Organică din 1872, art. 18, al.2, bucureşti, 1875
[3] „Pravila Târgovişteană" Bucureşti, pag.. 428, Hurmuzaci, Doc. VI, pag 339
[4] Onciul „originile Principatelor Române", Bucureşti, 1899, pag.20
[5] Şincai, Hronica spune: „Cetatea Aquas a fost dărâmată de avari odată cu Vidinul, în anul 587. Cetatea a lăsat urme adânci în rândul locuitorilor din împrejurimile Severinului..." Arhimandritul Ghenadie Enăceanu, „Creştinismul şi dacii",Bucureşti, 1875, pag.223
[6] Documentul este un „Raport Oficial" întocmit de administraţia austriacă, la 26 ianuarie 1731 (Vezi Hurmuzaki Documente, VI, P.430
[7] August Pessiacov, „Istoria Craiovei", p.7 footer