Revista Art-emis
Aprecierea ecologică a mediului în creştinismul timpuriu (2) PDF Imprimare Email
Cercetător dr. Gabriel Ungureanu   
Miercuri, 01 Februarie 2012 22:41
Drd. Gabriel UngureanuÎncheiere

Încă din timpurile de la început consemnate în Vechiul Testament, omul era îndemnat să realizeze o legătură armonioasă cu mediul lui de viaţă, fiind permanent avertizat şi conştientizat să respecte Creaţia: "Să nu strici pomii, nici sa pui securea în ei, ci din pom să mănânci dar pe el să nu-l tai, căci pomul cel din ţarină nu este ca omul să poată fugi de la faţa ta... Iar co¬pacii pe care-i ştii că nu-ţi aduc nimic de hrană, poţi să-i tai că saţi faci întărituri în jurul cetăţii" (Deut. XX, 19 s,u.). Raiul a fost creat la începuturi pe pământ, şi este clar pentru noi de acum, că această minunată zidire, cerul şi pământul, vieţuitoarele au fost facute subiect pentru om, sa-l slujească şi să lucreze pentru om, alungându-i plictiseala şi singurătatea. Deasemeni cercetându-le omul a pornit la cercetarea vieţii şi astfel la cercetarea Marelui Creator şi a căilor lui "Creaturile lui Dumnezeu slujesc nu lui Dumnezeu, nici îngerilor şi nici lor înşile ci numai omului" .Astfel în nemărginita Sa înţelepciune Creatorul a pus omul în faţa creaturilor pentru a le cunoaşte rostul şi indentifica "Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului; şi le-a adus la om ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul ficărei vieţuitoare, acela-i era numele." dar după cum scrie peste milenii Ioan Gură de Aur: „Dumnezeu nu le-a creat pe toate numai pentru trebuinţa noastră, ci şi pentru dărnicia Lui, ca noi, văzând bogăţia nespusă a făpturilor Lui, să ne uimim de puterea Ziditorului şi să putem şti că toate acestea au fost aduse la fiinţare cu o înţelepciune şi bunătate nespusă, spre cinstirea omului ce avea să fie făcut." .La fel avea să ne înveţe şi Ioan Damaschin: Dumnezeu a făcut lumea, fiindcă „nu s-a mulţumit cu contemplarea de Sine, ci prin mulţimea bunătăţii Sale, a binevo¬it să se facă ceva care să primească binefacerile Sale şi să se împărtăşească din bunătatea Lui".

Marele Creator a pus putere, speranţă şi încredere în manifestările umane: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi şi stăpâniţi peste peştii mării, păsările cerului, peste dobitoace şi peste toate vieţuitoarele... Iată Eu am dat vouă toata iarba ce face sămânţă... şi tot pomul care are întru sine rod cu sămânţă de semănat, vor fi vouă de mâncare" (Facere I, 28 -29). Această dominaţie a omului asupra naturii şi a animalelor date omului spre ajutor este reglementată moral foarte limpede în Deuteronom (cea dea cincea carte a lui Moise): „Dacă intri în via aproapelui tău vei putea să mănânci struguri după plac, până te vei sătura dar în vas să nu iei" ori despre tratarea omenoasă a animalelor „Să nu legi gura boului când treieră"( Deut. XXV, 4) şi multe alte pilde ce au reglementat raporturile umane în relaţie cu natura. Mediul terestru a constituit întotdeauna casa Creaţiei clădită pentru fiinţarea oamenilor şi pentru evoluţia lor spirituală. Astfel vizionarii ştiinţei precum Charles Darwin (Originea Speciilor) au încercat explicaţii pe care însă tot ştiinţa în dezvoltarea ei ulterioară le-a anulat.

Însă demult Scriptura a înfăţişat şi dovedit mă¬reţia Marelui Creator în zidirea Sa şi, prin comparaţie, micimea omului, referindu-se la locul de unde Dumnezeu vorbeşte cu Iov în vifor şi nor: „Unde ai fost când am întemeiat pământul ? Spune-mi, de ai cunoştin¬ţă ? Cine a pus măsurile lui, de ştii ? Sau cine este cel ce a întins funie peste dânsul ? Pre ce s-au întărit stâlpii lui, şi cine este acela ce a pus peste dânsul piatra cea din marginea unghiului ? Când s-au făcut stele¬le, lăudatu-m-au cu glas mare toţi îngerii, mei. Şi am ocolit marea cu îngrădiri, când se vărsa afară şi ieşea din pântecele maicii, sale. Şi am pus îmbrăcămintea ei nor, am înfăşurat-o pre ea cu negură. Şi am pus ei hotar înconjurând-o cu încuietori şi cu porţi. Şi am zis ei: Până aici să vii şi să nu treci, ci întru tine să se sfarme valurile tale. Au doar în zilele tale am tocmit lumina cea de dimineaţă, şi luceafărul şi-a văzut rândul său ? Apucatu-te-ai de aripile pământului, ca să scuturi, pre cei necinsti¬tori de pre dânsul ? Au tu ai luat din pământ lut, şi ai făcut vieţuitor, şi l-ai pus pre el ca să poată grăi pre pământ ?" (Iov 38, 4-14)

Ideile lui Darwin au fost dezvoltate mai târziu de zoologul Ernst Haeckel care a fost primul cercetător ce a formulat termenul de ecologie în anul 1866. Ecologia era după Ernst Heinrich Haeckel : "Studiul interacţiunilor dintre organismele vii şi ambient şi organismele vii între ele în condiţii naturale" (de la cuvântul elin οικος = casă, logos, ştiinţă), şi în spiritul acestor teze ştiinţifice spunea cu umor marele filosof român Petre Ţuţea: Cum să fie creatura Creator ? „Hai tată să-ţi arăt moşia pe care ţi-am făcut-o când nu eram în viaţă". În numele ştiinţei şi a logicii greceşti deprinse de om în acest scop, trebuinţa noastră de ordine mentală şi siguranţă existenţială este satifăcută şi de aceste demonstraţii (limitate n.a.) ale metodei ştiinţifice, dar limitele se ridică treptat la alte şi alte valori ale cunoaşterii intrând parcă în aceea spirală a ziguratului Babel. Fără voinţa Marelui Creator nicicând cunoaşterea umană nu se va ridica la adevărata lumină a ştiinţei. Va bâjbâi „ştiinţific" în căutarea luminii şi a adevărului cu o lanternă proprie ignorând lumina divină a Marelui Creator, pânâ la sfârşitul veacurilor de-ar fi să fie lăsat în rătăcirea sa.

Este clar de acum, că nu va fi nici un sfârşit absolut al omului s-au al Creaţiei, dar este foarte posibil ca Marele Creator al Universului, să lase omul să se pedepsească singur mult timp de aici înainte pentru îngâmfarea şi nesocotinţa lui, şi să transforme radical un mediu otrăvit deja intrat într-un dezechilibru ireversibil. Semnele apostaziei se văd limpede în natura dezechilibrată şi profanată: pe cer au apărut acei nori „asperatus" cu forme înfiorătoare ce parcă prevestesc catastrofe, în diferite ţări „civilizate" oamenii cer autorităţilor certificate de dezbotezare de parcă ar vrea să se separe de sine însuşi, radiaţiile datorate subţierii stratului de ozon şi poluarea îmbolnăvesc fiinţele vii, încălzirea mediului tulbură animalele care coboară înebunite în oraşe, toate acestea sunt semne ale unei crase iresponsabilităţi umane la nivel planetar. Dar se pare că şi în spaţiul cosmic apropiat lucrurile nu stau mai bine, există dezechilibre care ne privesc chiar şi în cosmosul galaxiei noastre; explozii solare ce ne influenţează ani la rând, eclipse de soare şi de lună ce aduc cutremure, alinieri de planete, comete, meteoriţi uriaşi ce nu mai au alt drum în nemărginirea Universului, decât spre frumoasa Planetă Albastră. Viaţa este un dar de la Dumnezeu; El este Autorul, Creatorul şi Sursa vieţii omului, ca şi al întregii biosfere. Creştinismul s-a adresat oamenilor simpli, explicarea vieţii şi a naturii fiind fundamentală ca metodă de la care se pornea în schimbarea mentalităţilor păgâne şi idolatre. De aceea pildele lui Isus s-au referit la natură şi la mediul înconjurător pentru ca oamenii cărora se adresa să aibă un punct de reper solid în înţelegerea relaţiilor dintre ei, iar mai târziu, în scopul înalt al apropierii de Dumnezeu. Şi atunci ca şi acum duhul de necredinţă al oamenilor pornea să distrugă planeta, dar atunci oamenii nu aveau mijloace atât de rapide şi radicale. Datorită stabilităţii relative a descurajării nucleare (şi nu înţelpciunii n.a.) omul nu va mai lansa bomba atomică dar catastrofa posibilă, va fi una ecologică, iar ea se va iniţia datorită încălziri amosferei otrăvite de om cu tot felul de experienţe nucleare necontrolate, dejecţii şi gânduri rele."Ziua Domnului va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul cu tot ce este pe el va arde."(Petru 2:10 p.1198)

(Deja incendiile de pădure au de acum ritmicitate şi ciclicitate în dinamica producerii lor în multe ţări şi continente şi deşi sunt cunoscute cauzele acestor dezastre oameni se mulţumesc să intervină pentru a le stinge, neluând alte măsuri de intervenţie asupra cauzelor reale.) Topirii gheţurilor antarctice îi va urma firesc creşterea bruscă a nivelului oceanului planetar, iar omenirea, va cunoaste un nou "potop"al mărilor care vor năpădi uscatul spălând murdăria spirituală şi materială a oamenilor încă o dată. Când apele se vor retrage probabil că vom reciti mai atent textul Apcalipsei din Sfânta Scripură. Şi iată cum, cu posibilităţile de relatare ale acelor vremuri Ioan din Patmos ne descrie această transformare a spaţiului nostru după cataclism :"Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este. Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi-am auzit din tron, un glas puternic care zicea: Iată cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El va sălăşui cu ei şi vor fi poporul lui şi însuşi Dumnezeu va fi cu ei. (Apoc.21,1-3) Peste sute de ani, la un moment dat, sătui de războaie, de răutate şi de alienare, vom depăşi starea de copilărie a omenirii şi ne vom transforma în înţelepţi."Dar noi, după făgăduinţa lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou , în care va locui neprihănirea"(Petru 2:13). Vom privi în sus cu mirare, vom înţelege că pământul pe care ne aflăm este „Raiul Creaţiei"; ne va fi ruşine şi ne va părea tare rău după mileniile pierdute în greşeala dualismului antic spirit -materie (şi mai târziu cartezian n.a.).Vom întinde mâinile spre cerul înstelat dorind să ne cunoaştem fraţii, sufletele noastre vor oglindi sincera voinţă de unire cu Marele Creator al Universului, dar, atunci, nu va fi oare prea târziu ?

Bibliografie selectivă:
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament Printed in Great Britain By Richard Clay ltd.Bungay, Suffolk, p.926, 937,925,1005,1006, 959,1015,1198
- Grigore N., Bogdan D., Tratat de Psihoecologie Editura Academiei Române p.218
- Protos. Nicodim M. Poarta Raiului Edidura Agapis-1998 Bucureşti p.426,436
- Protos. Nicodim M., Cele patru feluri de vieţuire creştinească. Bacău, Editura Bunavestire 1994 p.116
- Eliade M., Istoria Credinţelor şi ideilor religioase. Bucureşti, Editura Ştiinţifică 1999, Ernest Renan, Viaţa lui Isus Ed. Crater, Bucureşti 1990 p.9,27,72
- Patericul sau apoftegmele părinţilor noştri din pustia Egiptului. Timişoara, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timişoarei, 2002, p. 158
- Cuv.Seraphim Rose, Din „Cartea Facerii, Crearea Lumii şi Omul Începuturilor". Bucureşti, Editura Sophia, 2006 p.2
- Ţuţea Petre., 321 De Vorbe Memorabile ale lui Petre Ţuţea Editura Humanitas 1993 p.35
- Gheorghe Dragulin Idealul Ortodox în Învăţătura Ecologică Internet p.10-13

Surse Internet :
http://ro.orthodoxwiki.org
http://www.artadeatrai.ro/arhiva/1/francisc.1.php Sf. Francisc de Assisi - Luminiţa Manole
http://md.altermedia.info/apocalipsa-azi/norii-apostaziei_768.html
http://dreaptaecologica.wordpress.com/2007/04/28/problema-ecologica-in-lumina-invataturii-crestine autor: Ion Năstase
http://poezie-crestina.trei.ro/?page_id=646
www.greco-catolic.ro/predici.asp?autor=ploscaru&id=72ie 1992
http://cuvseraphimrose.wordpress.com/category/sf-efrem-sirul/ footer