Revista Art-emis
Frumuse?ea Dragostei cre?tine PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Luni, 01 August 2011 19:32

Dragostea crestinaDragostea îndelung rabd?; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuie?te, nu se laud?, nu se trufe?te. Dragostea nu se poart? cu necuvin??, nu caut? ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gânde?te r?ul. Nu se bucur? de nedreptate, ci se bucur? de adev?r. Toate le sufer?, toate le crede, toate le n?d?jduie?te, toate le rabd?. Dragostea nu cade niciodat?." (Sf. Ap. Pavel I Corinteni 13, 4-7)

În Epistola Întâia c?tre Corinteni adresat? Bisericii din Corint, marele Apostol Pavel, dup? ce îi mul?ume?te lui Dumnezeu, pentru credin?a corintenilor, ar?tând puterea Crucii ca rod al jertfei ?i unit??ii, al comuniunii dintre cre?tini ?i Dumnezeu, ca esen?? a Evangheliei în care odr?sle?te în?elepciunea divin? ?i a c?rei temelie a Bisericii dumnezeie?ti este Hristos, unde înfloresc ?i rodesc cre?tinii, fiecare dup? puterea ?i frumuse?ea miresmei sale tr?ite în Corola Darurilor Sfântului Duh, le descoper? Cununa Frumuse?ii ve?nice a Dragostei. Dragostea fiind de esen?? dumnezeiasc? este mai presus de limbile oamenilor ?i ale îngerilor, str?luce?te deasupra darului Proorociei, se oglinde?te mai presus de orice Tain?, este superioar? oric?rei ?tiin?e, este absolutul Credin?ei ?i infinitul N?dejdii, este suprema Împ?r??ie ?i sacrul univers al Jertfei mai presus de orice jertf?. Dumnezeu, fiind Dragostea absolut? a f?cut Crea?ia Sa ca un Poem divin, al c?rui laureat este Omul. Toat? Crea?ia în afar? de om are ca esen?? Cuvântul, Logosul, Fiul lui Dumnezeu: „La început era Cuvântul ?i Cuvântul era la Dumnezeu ?i Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au f?cut; ?i f?r? El nimic nu s-a f?cut din ce s-a f?cut. Întru El era via?? ?i via?a era lumina oamenilor." (Sf. Evanghelie dup? Ioan, 1, 1-4). Crearea omului îns? are ca esen?? Dragostea absolut? a Sfintei Treimi: ?i a zis Dumnezeu: „S? facem om dup? chipul ?i asem?narea Noastr?...?i a f?cut Dumnezeu pe om dup? chipul S?u; dup? chipul lui Dumnezeu l-a f?cut; a f?cut b?rbat ?i femeie." (Facerea 1, 26-27).

B?rbat ?i femeie înseamn? omul integral ca fiin?? ?i persoan?

Omul fiind creat din Dragostea dumnezeiasc? i s-a dat puterea ?i m?rirea divin? de Fiu al Harului, de a cunoa?te Dragostea ?i a tr?i prin Dragoste p?n? la asem?narea cu Dumnezeu, adic? Jertfa dumnezeiasc?, Jertfa Sfânt? a d?ruirii lui Dumnezeu, Na?iunii ?i Crea?iei. Prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu- Iisus Hristos, care s-a f?cut prin Trinitatea Dragostei absolute a Tat?lui, a Fiului ?i a Duhului Sfânt, ?i prin înfierea dumnezeiasc? de pe Cruce, cre?tinii n?scu?i din Scump ?i Sfânt Sângele S?u au devenit Ml?di?e divine alese: „Eu sunt Vi?a cea adev?rat? ?i Tat?l Meu este lucr?torul. Orice ml?di?? care nu aduce road? întru Mine, El o taie; ?i orice ml?di?? care aduce road?, El o cur??e?te, ca mai mult? road? s? aduc?...R?mâne?i în Mine ?i Eu în voi. Precum ml?di?a nu poate s? aduc? road? de la sine, dac? nu r?mâne în vi??, tot a?a nici voi, dac? nu r?mâne?i în Mine. Eu sunt Vi?a, voi sunte?i ml?di?ele. Cel ce r?mâne în Mine ?i Eu în el, acela aduce road? mult?, c?ci f?r? Mine nu pute?i face nimic." (Ioan 15, 1-5). A r?mâne întru Hristos, întru Vi?a Vie?ii, înseam? a r?mâne întru lumina Cuvintelor Lui, întru bucuria Dragostei Lui, ca la rându-ne s? prop??im lumina ?i s? d?ruim dragostea tuturor: „Întru aceasta a fost sl?vit Tat?l Meu, ca s? aduce?i road? mult? (adic? dragoste) ?i s? v? face?i ucenici (prieteni) ai Mei. Precum M-a iubit pe Mine Tat?l, a?a v-am iubit ?i Eu pe voi; r?mâne?i întru iubirea Mea. Dac? p?zi?i poruncile Mele, ve?i r?mâne întru iubirea Mea, dup? cum ?i Eu am p?zit poruncile Tat?lui Meu ?i r?mân întru iubirea Lui...Aceasta este porunca Mea : s? v? iubi?i unul pe altul, precum v-am iubit Eu! Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui s? ?i-l pun? pentru prietenii s?i. Voi sunte?i prietenii Mei (cre?tinii), dac? face?i ceea ce v? poruncesc." (Ioan 15, 8-10, 12-14). A?adar, Dragostea care este Dumnezeu, este Totul în toate. Dragostea fiind Totul se reflect? prin toate virtu?iile: adev?rul, bun?tatea, bun?voin?a, castitatea, credin?a, curajul, dreptatea, demnitatea, d?ruirea, evlaviea, fidelitatea, frumuse?ea, iertarea, jertfirea, mila, n?dejdea, onoarea, r?bdarea, smerenia, suferin?a etc. Cuvintele care sunt Ml?di?ele Cuvântului sunt deopotriv? lumin? ?i har, adic? în?eles (idee), lumin?, fapt?, împlinire. Via?a cuvântului atinge esen?a sa religioas?, sublimul ceresc, chiar ?i antinomia, atunci când îi d?m o semnifica?ie divin?, o l?crimare dumnezeiasc?, dublându-l, împlinindu-l într-o semantic? serafic?, care-i confer? putere ?i autoritate. Astfel: Adev?rul Adev?rului sau Adev?r adev?rat, expresia folosit? aproape permanent de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, înseamn? adev?r din Adev?r, sau asumarea con?tiin?ei ?i responsabilit??ii depline.

Binecuvântarea Binecuvânt?rii

Binecuvântarea Binecuvânt?rii se define?te ca har din Har, d?ruit./ Bun?tatea Bun?t??ii sau Binele suprem./ Cântarea Cânt?rilor prefigureaz? Imnul divin ca încântare, splendoare sau dogma tr?irii alese./ Credin?a Credin?ei relev? curajul suprem al m?rturisirii./ Crucea Crucii se reveleaz? ca Jertf? absolut? în Adev?r ?i Iubire./ Dorul Dorului este însetarea sublim? a Dorului dup? Frumuse?e, sau lacrima Dorului de Rai./ Dragostea Dragostei consfiin?e?te adev?rata libertate în care s?l??luie?te Dorul iubirii pentru to?i./ Dumnezeu-Omul revelat ca Domn ?i Dumnezeu deopotriv? („Domnul meu ?i Dumnezeul meu!")./ Fecioara- Mam? exprim? virginitatea divin? absolut?./ Frumuse?ea Frumuse?ii se oglinde?te-n sublimul ceresc al Dumnezeirii./ Iertatea Iert?rii atinge milostivirea pentru to?i (chiar ?i pentru vr?jma?i)./ Libertatea Libert??ii este axiologia Adev?rului absolut./ Mama Mamei are ascendent în Mama mare./ N?dejdea N?dejdii se afirm? în Speran?a împlinit?./ Ortodoxia Ortodoxiei se împline?te în sfin?enia cre?tin? dreptm?ritoare./ Smerita Smerenie, devine marea n?dejde a mântuiri./ Suferin?a Suferin?ei consfin?e?te Jertfa jertfirii sfinte./ Via?a Vie?ii înflore?te în Via?a ve?nic?.
Sunt desigur ?i virtu?i ?i cuvinte virtuoase, expresii (alese), care prin numele lor definesc o mare dimensiune spiritual?, o mare în?elepciune sfânt?. Fecioara Maria, cea Preaaleas? ?i binecuvântat? de Dumnezeu pentru a-L na?te pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, coajut?toare la mântuirea cre?tinilor î?i exprim? cu bucurie cântarea: „M?re?te suflete al meu pe Domnul. ?i s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu." Îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru to?i de a-I urma pilda Crucii: „I-a?i crucea ta ?i-Mi urmeaz? Mie!"
- Valeriu Gafencu (Sfântul Închisorilor) luceaf?rul basarabean al misticismului ortodox ?i unul din marii martiri ai na?iunii Daco-române ?i ai lumii ortodoxe a tr?it în suferin?a pentru Domnul, deplin revela?ia fericirii: „C?uta?i fericirea în sufletele voastre (acolo unde trebuie s? s?l??luiasc? Duhul Sfânt). Nu o c?uta?i în afara voastr?. S? nu a?tepta?i fericirea s? vin? din alt? parte, decât din l?untrul vostru, din sufletul vostru, unde s?l??luie?te Domnul Iubirii, Hristos. Dac? ve?i a?tepta fericirea din afara voastr?, ve?i tr?i decep?ii peste decep?ii ?i niciodat? nu o ve?i atinge."
- Demostene Andronescu evoca suferin?a în sistemul concentra?ionar: „Ace?tia (de?inu?ii politici na?ionali?ti), con?tien?i fiind c? lupta în care erau ?i ei implica?i transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu senin?tate, f?r? s? cârteasc?, asumându-?i suferin?a ca pe o datorie a vie?ii lor." Vorbind din plinul vie?ii sale Ioan Ianolide a afirmat: „Am tr?it pentru Hristos, am tr?it cu Hristos, am tr?it în Hristos. Strig deci din adâncuri : HRISTOS este Mântuitorul!"
- Sfântul Ioan Sc?rarul afirma: „Smerenia este mântuirea." Dumnezeu rev?rsând frumuse?ea harului peste sublimul suferin?ei lui Virgil Maxim, o accept? ca pe un dar mântuitor spunând: „Prin fiecare din cei ce accept? jertfa suprem?, Neamul urc? o nou? treapt? de lumin? în Împ?r??ia lui Dumnezeu."
- Marele r?ze? al Ortodoxiei române?ti P?rintele Justin Pârvu, care ?i-a canonizat suferin?a în iubire consfiin?e?te: „Sfin?ii din Aiud- glasul care strig? în pustia lumii de azi."
- Iubirea Aspaziei O?el Petrescu este o continu? d?inuire ?i d?ruire: „Am mers pe urmele unui ideal sfânt împreun? (cu camaradele de suferin??). Unele am avut un rol mai modest, altele mai important, în marea dram? a patriei înrobite de comunism, dar fiecare rol a fost sublim prin suferin?? ?i d?ruire."
-Radu Gyr- cel mai mare poet al Suferin?ei cre?tine, ne z?misle?te-n s?rutul s?u sublim: „Cum, sus, în pisc, ne-nl?n?uie s?rutul/ori în pr?p?stii oarbe ne scufund?,/nu ?tim de strânge-n cupa lui rotund?/sfâr?itul unui cer sau începutul." Doar Dragostea se define?te total ?i absolut: Mântuitorul nostru Iisus Hristos a afirmat confirmând: „Eu sunt Calea, Adev?rul ?i Via?a!" (adic?, prin Credin??, Adev?r ?i Iubire atinge?i Via?a ve?nic?, c?ci Eu sunt Dragostea Iubirii adev?rate).
- P?rintele Arsenie Boca a dat o expresie aproape mai mare decât lumea aceasta: „Dragoste lui Dumnezeu pentru cel mai mare p?c?tos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt fa?? de Dumnezeu."

Dragostea se na?te din Dragoste

Dragostea se na?te din Dragoste, este fiin?? ?i persoan? ?i ajunge la Iubirea suprem? când se d?ruie?te tuturor, celor care deopotriv? se d?ruiesc tuturor, adic? lui Dumnezeu, Na?iunii, aproapelui ?i vr?jma?ului. Desigur, Dragostea de?i absolut? are Ierarhia ei: dragostea dumnezeiasc?, dragostea îngereasc? ?i dragostea p?mânteasc?, uman? ?i ar mai fi cea natural? a tuturor fiin?elor, instinctual? ca o însufle?ire a purt?rii de grij? odraslelor. Dragostea dumnezeiasc? care este trinitar? este deplin?, unitar? ?i egal?. Dragostea îngereasc? este variabil? în func?ie de ardere, de focul iubirii, iar cea p?mânteasc? este dual? (el ?i ea; ei ?i urma?ii) sau solitar? (numai el sau numai ea), dependente tot de ardere, dar de focul d?ruirii spirituale. Se spune c? în inima îndr?gostitului bat trei inimi deopotriv?: a sa, a fiin?ei iubite ?i a Celui Care i-a ales, Iubitorul: Ce bine c? sunt, ce minune c? e?ti, ce divin c? iube?ti. Dragostea e o gr?din? cu mireasm? divin?, care ne mângâie privirile blânde din ve?mântul virgin. În ea r?rare floare lâng? floare, împodobite de nunt? pentru inimile alese în care îngerii cânt?.

În Dragostea, Gr?dina Dorului surâd bucuriile frumoase ca un potir al florii deschis, ca o lacrim? de vie ce se revars? în sufletul primenit, pe care picur? zâmbete de heruvimi. Taina razelor de soare se brodeaz? în privirea lor (a îndr?gosti?ilor) ca o ploaie de slove împodobite în s?rb?toarea tr?irii, sub flac?ra arz?toare a iubirii. Mirii (îndr?gosti?ii) cap?t? o senin?tate sufleteasc? permanent? în care se r?sfrâng darurile dumnezeie?ti nepre?uite. Tr?irea este dulce ?i adânc?, dar mierea e din lacrimi ?i suferin??, care se revars? din uria?e valuri de dor ce cople?esc toat? fiin?a p?truns?. Toate dorurile, toate visele ?i toate suferin?ele se tr?iesc vii în sufletele lor înaripate de lumin?. În adâncul cel mai tainic al inimii susur? izvorul nesecat al vie?ii, iubirea. În p?mântul sacru al fiin?ei lor odr?sle?te darul sfânt al nemuririi, f?cându-i s? tr?iasc? pentru to?i. Cât de inspirat spunea Ioan Ianolide: „Vreau s? nu mai tr?iesc pentru mine, ci s? tr?iesc pentru iubire, s? contribui la fericirea tuturor, cu darul lui Dumnezeu." (Sfântul Închisorilor, Reîntregirea Alba Iulia, 2007, p.73).

Puterea Iubirii

Puterea Iubirii te îndatoreaz? prin grija pe care o por?i lumii cu mult? bucurie. Puterea Dragostei na?te în ceilal?i iubire ?i d?ruire. În foi?orul sufletului, candela iubirii arde pururea, arderea de tot, f?r? mistuire, ca Rugul Aprins spre care ?i de la care lumina spiritual? te binecuvânt? ?i te îmbr??i?eaz?, d?ruindu-te. Lacrimile Dragostei sunt cuvintele frumoase din psalmi, care prin simplitatea lor sfânt? sf?râm? manifest?rile cele rele. Fiecare om poate fi p?rta? dragostei, c?ci sufletul fiec?ruia este chemat s?-i slujeasc?. Dragostea cur??? în omul cre?tin cugetul ?i inima lui, prin focul harului dumnezeiesc, trezindu-l la iubire. Toate împrejur?rile tr?irii îi dovedesc omului bucuriile suferin?ei, c?ci numai prin suferin?? dragostea se împline?te ca o într-o încânt?toare splendoare. Epistola Dragostei începe cu Iubirea, fiindc? nu este altceva care s? fi fost înaintea ei. Din ve?nicia ei s-a n?scut Începutul. Din Ea s-a fiin?at via?a, a c?rei finalitate se reg?se?te tot în Dragoste. O, ce sl?vit? Splendoare trebuie s? fi fost în Neînceput!/ O, ce sl?vit? Cântare trebuie s? fi fost la Început!/ O, ce sl?vit? Iubire trebuie s? fie în Dragoste! Ce dragoste nem?rginit? trebuie s? fi fost în Cuvântul din care a ie?it Lumina, din care a ?â?nit Frumuse?ea, din care s-a prelins Armonia, din care a înflorit Via?a, din care a înmugurit Cântarea, din care a rodit Iubirea, din care radiaz? încântarea? Acest Dar divin ne-a fost oferit spre a se împlini bucuria con?tiin?ei noastre întru fericirea proprie, întru fericirea lui Dumnezeu, a Crea?iei Sale ?i a Maicii Domnului în care s-a împlinit suprema fericire: „De acum m? vor ferici toate neamurile. C? mi-a f?cut mie m?rire Cel Puternic ?i sfânt este numele Lui." (Luca 1, 48-49).

Fericirea nu este solitar?, ci numai trinitar?

- Marele poet ?i predicator cre?tin Traian Dorz, p?timitor la rândul s?u al Dorului (?i consubstan?ial cu el Dor-z) nume?te Dragostea ca pe o Cântare Etern?: „Tu e?ti izvorul Cânt?rii, din care cel mai frumos moment este s?rutul T?u dat lumii la Betleem ?i pe Golgota. Din acest s?rut s-a n?scut lacrima. ?i din lacrima aceasta ne-am n?scut noi. ?i noi suntem cântarea dragostei dup? care a însetat t?cerea dragostei Tale." (Almanah „Iisus Biruitorul", Ed. „Oastea Domnului", Sibiu 2001, p.57). În Icoana Iubirii chipul Domnului suntem noi întru asem?nare cu Dumnezeu, chipul ucenicului întru asem?narea P?rintelui spiritual, chipul ei întru asem?narea celuilalt ?i chipul celuilalt întru asem?narea ei. Via?a omului trebuie s? fie o Icoan? a identit??ii Dragostei, a Mirelui Iubirii .
- Marele duhovnic al României P?rintele Arsenie Papacioc poveste?te o întâmplare din Pateric: „Un cre?tin cu via?? bun? a b?tut la u?a Mântuitorului s?-i deschid?. ?i a fost întrebat: Îngrijorat, foarte îngrijorat, s-a fr?mântat el: „Care ar putea fi motivul pentru care nu mi-a deschis?" ?i fr?mântându-se a intrat într-o smerenie autentic?, profund? ?i s-a dus din nou ?i a b?tut la u??. „Tu e?ti" a r?spuns de ast? dat? românul. Mântuitorul Iisus i-a r?spuns: „Dac? tu e?ti Eu, intr?!" Smerenia ?i dragostea îl adusese pe cre?tin la aceea?i identitate. (Ne vorbe?te P?rintele Arsenie, vol. 1, Ed. M?n?stirea Sih?stria, 2010, p. 84).

În perioada vedic? de aur, mirii trebuiau s? ajung? la aceea?i identitate. De fapt este Regula de Aur pentru to?i mirii care tr?iesc dragostea întru Domnul Iubirii. Se spune c? în noaptea nun?ii, mirele merge ?i bate la u?a alesei sale: „Cine-i acolo întreab? mireasa? Eu iubitul t?u, se aude un glas tremurat." Dup? care lini?te, nu se mai aude nimic. Transpirat mirele bate din nou, dar mai timid ca prima dat?: „Cine este acolo? vine întrebarea de dincolo de u??. Eu, iubit-o, eu, acela? eu... ?i continu? a?a pân? diminea?a. Epuizat, consternat ?i descump?nit se pr?bu?e?te pe pragul u?ii. Dar în urma lovirii are o revela?ie. Se ridic? ?i bate categoric: Cine-i acolo ? vine întrebarea fiin?ei epuizate de dincolo. „Tu" r?sun? r?spunsul voios de ast? dat?. ?i mireasa radioas? îi strig?: „Atunci intr?!" P??irea în universul însorit al Dragostei, coincide cu reflexele unei înfloritoare mir?ri ale fiorului incandescent: „Ce bine c? e?ti, ce mirare c? sunt..."

Comentând cugetarea regretatului poet prahovean Nichita St?nescu, P?rintele basarabean Savatie Ba?tovoi, crede c? „este una din cele mai frumoase ?i mai adânci declara?ii de dragoste, pentru c? în ea, cu discre?ie dumnezeiasc?, asist? Însu?i Dumnezeu, izvorul mir?rii nesfâr?ite. Ce mirare c? sunt, ce mirare c? e?ti... Ce bine c? suntem!" (Între Freud ?i Hristos, Cathisma, Bucure?ti, 2008, p.62). Dragostea este sentimentul divin, ca un soare în relief ce inund? cu lumina sa zarea îmbujorat? a mir?rii noastre. În fiorul lui plutim în hora unor fluturi de sidef pe lini?tea timpului ce surâde florii de salcâm. Cuget?rile adânci împletesc cununa de trandafiri a firii, care respir? imaculat farmecul atât de sfânt al uimirii, a?ezându-ne tâmpl? lâng? tâmpl?. Inimile cânt? ca un zefir pe lunc? înv?luind divinul rapsod în epopeea unui parfum de roze. Nepre?uita tr?ire, scris? cu cuvinte de aur în chemarea ?i sim?irea rostit? de dor se p?streaz? în cuvintele sfinte sculptate într-o apoteoz? de tain?. T?cerea ce ne înv?luie cu sfiiciunea de fecioar? ne cerne-n petalele de lumin? ale azurului ce d? buzna peste fioruri. Curcubeul gândurilor culege nectarul unui sobor de stele ce se las? lin peste îmbr??i??rile serii. ?oaptele lor trezesc florile de salcâm aprinse-n mireasma clopotelor ce bat de Vecernie. Vântul serii suspin? alb în culcu?ul împletit printre ramuri. Din iarb? se resfir? un dulce miros de smirn? din fr?gezimea florilor ce surâd, înz?pezindu-ne clipele duioase. Pe bolta cereasc? se croie?te aidoma ca un strai de mare pre? urmele pa?ilor lor în iconografice aureole. Fiorul arde în ei ?i-n toate celelalte ca ni?te rev?rs?ri de foc. Din pieptul ve?niciei hohotele sonore aclam? rapsodia nocturn? a inimilor-floare care se-aduc prinos. În fo?netul tainic al zorilor zborul rugii lor se-ncinge într-o sublim? cântare. Râvna tr?irii în Dorul cre?tin se a?eaz? pe nem?rginita bucurie a credin?ei, a curajului ce d? unitate în dragostea cre?tin?, c?ci credin?a noastr? este iubire.

Dragostea este sentiment ?i suspin de tr?s?rire cre?tin? în care se aprinde scânteia divin?

F?ptura se înal?? heruvimic pân? se transfigureaz? într-o canonisire a frumosului, c?ci spunea Sfântul Ilie Miniat: „Sufletul omului nu-?i poate întinde aripile aici pe p?mânt dac? nu se simte înconjurat de iubire, ve?nicie ?i nem?rginire." A?adar, pentru cine poate s? iubeasc? exist? o infinitate de motive, pentru cine nu vrea nu exist? nici unul. Dragostea te a?eaz? într-o împlinire duhovniceasc? cu un chip curat, senin, blând, cu ochi de lumin? îngereasc?. În Dragoste doar suferin?a este vrednic? de bucuria iubirii. De aceea trebuie s? iubim permanent, s? iubim mult ?i s? iubim frumos, f?când din suflet altarul iubirii tuturor ale?ilor. Atotcreatorului, R?scump?r?torului ?i Sfin?itorului a toate Li se cuvin roadele tuturor lucrurilor, dar mai întâi ?i mai presus de toate Li se cuvin toate roadele Iubirii neîncetate. Inima trebuie înve?mântat? permanent în frumuse?e, c?ci din ea ?â?ne?te Dragostea. Dragostea trebuie s? r?mân? într-o definitiv? statornicie, c?p?tând cinstea f?r? de asem?nare de a sluji iubirii, d?ruindu-se tainelor ?i în?elesurilor prea frumoase. ?i totu?i, Dragostea divin? nu poate fi decât ortodox?.Închei prima parte a acestui poem al Frumuse?ii Dragostei cre?tine, cu una dintre cele mai sublime poezii ale celei mai mari poete isihaste Maica Teodosia-Zorica La?cu, o creatoare de geniu împlinit? într-o suferin?? deplin? de mucenic? p?timitoare:

„Te port în suflet, ca pe-un vas de pre?,/ca pe-o comoar?-nchis? cu pece?i,/Te port în trup, în sânii albi ?i grei,/cum poart? rodia s?mân?a ei./Te port în minte, ca pe-un imn sfin?it,/un cântec vechi, cu crai din R?s?rit./?i port la gât, nepre?uit ?irag,/strânsoarea cald-a bra?ului t?u drag./Te port în mine tainic, ca pe-un vis,/în cer înalt de noapte te-am închis./Te port, lumin? rumen? de zori,/cum poart? florile mireasma lor./Te port pe buze, ca pe-un fagur plin./o poam? aurit? de smochin,/Te port în bra?e, horbote sub?iri,/m?nunchi legat cu grij?, fir cu fir./Cum poart? floarea rodul de cais,/adânc Te port în trupul meu ?i-n vis."
(Te port în mine )

footer