Revista Art-emis
Apostolii Pavel şi Petru şi discipolii lor: Petre Ţuţea şi Pavel Chirilă - Apostoli ai Iubirii PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 01 Iulie 2018 13:50

Sfintii Petru si Pavel„Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el-cei din neamul saducheilor-s-au umplut de invidie. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa obştească". (Fapte 5,17)

Pavel-Apostol al Dumnezeirii.
„Pavel este toată Mediterana!". (Petre Ţuţea)

Ca să vedem ce ipostazia expresia înţeleptului nostru trebuie să aflăm cine este mai întâi Marea Mediterană? Este Brâul intercontinental, diluviu care leagă Europa de Africa. În virtutea energiei sale binecuvântată de Cer comunică cu Oceanul Atlantic prin Strâmtoarea Gibraltar, cu Marea Marmara prin Strâmtoarea Dardanele şi cu Oceanul Indian prin Canalul Suez. Prin abundenţa doldora a moştenirii sale Mediterana se revarsă pe o moşie de 2,5 milioane de Km pătraţi cu o adâncime ce variază de la 1498 m., adâncime medie la 5121 m., adâncime maximă. Ţărmul ei fastuos, Nordic este presărat cu mari penisule, mări mărginaşe şi golfuri. Penisula Italică şi Insula Sicilia şi-au rezervat dreptul de suzeranitate împărţind testamentar veşnicia Mării, astfel: Mediterana Apuseană rămâne cu Mările Ligurică şi Tireniană, iar Mediterana Răsăriteană primeşte Mările Adriatică, Ionică şi Egee.

Favoritele sale fluvii, apele de suflet care i se cuibăresc permanent la sân sunt: legendarul Nilul, Ebrul, Ronul şi Padul. În cuprinderea braţele sale binevoitoare se leagănă aşadar cele trei continente: Europa, Asia şi Australia. Aceasta este deci, magnifica Mediterana. Acum să vedem cine este ilustrul Pavel reflectat de magnificul Petre Ţuţea care, se întinde cât toată Mediterana? În Icoana sa evanghelică hărăzită de Domnul său şi al nostru, în Marele Pavel se cuprind aşadar, mai multe mări, mai multe insule, mai multe peninsule, mai multe golfuri, mai multe fluvii, altfel spus pământul la un loc şi cu un cer deasupra. Chemat de Mântuitorul Iisus Hristos în mod expres şi ales pentru propăvăduirea Cuvântului Său în toată lumea, la toate neamurile deci, Pavel devine astfel toată lumea, dar şi Mediterana spirituală care atârnă Pământul de Cer.

Pavel a avut personal 4 călătorii misionare, sfinţind şi ţărâna Gliei noastre dragi. Epistolele sale au avut infinit mai multe călătorii spirituale, în timp şi peste timp, în spaţiu şi deasupra: încântând, înflăcărând, cutremurând, educând, fascinând lumea.
Opera filocalică a Apostolului Pavel cuprinde o profunzime cu totul sofianică şi o complexitate de neatins în perfecţiunea creştin ortodoxă. Ciclul Epistolar al dorului său necuprins a atins: „ Sublimul Absolut-viaţa cu şi în Hristos-au generat o întreagă teologie a perseverenţei şi a autodepăşirii, care s-a cristalizat ulterior, în epoca de strălucire a Sfintei Tradiţii patristice sub numele de « epectază », lăsând posterităţii pagini nemuritoare, valabile oricând şi oriunde". (Protos Lector Dr. Justinian Cârstoiu, Desăvârşirea Creştină în Epistolele Sfântului Apostol Pavel. Ed. Bucura Mond, Bucureşti-1996, p. 279).

Unul dintre marii pătimitori pentru dragostea de Cer, de cerul Străbunilor şi de Pământul Vetrei Strămoşeşti, considerat de Generaţia sa şi nu numai, ca un Apostol al răstignirii Dumnezeului Hristos şi al Neamului său dac, prigonit de satrapii regimului totalitar, persecutat, el la Jilava, fraţii, tatăl şi camarazii săi azvârliţi, frânţi şi însângeraţi prin toate temniţele comuniste, consemna în Însemnările sale din închisoare, că suferinţa înmuiată în balsamul celor patru Evanghelii, dar mai ales în Epistolele Sfântului Pavel, i-au oferit tăria nădejdii să iasă din „mlaştina deznădejdii."
Din nectarul Epistolelor Marelui Pavel, misticul Învăţător de neam a desprins trăsăturile şi coordonatele vieţii dincolo de existenţa ei imanentă, dincolo de sentinţa ei nedefinitivă-moartea care o călăuzeşte tocmai prin transecendent spre Înviere.

Însemnările de la Jilava-aştern în memorialistica vremii zguduitoare consecinţă a universului ateu concentraţionar, fascinante mărturii hristice întrupate într-o paradigmă a misticii suferinţei şi jertfei naţionalist creştin-ortodoxe. Puterea Mântuitorului Hristos l-a fascinat. La fel autoritatea magnificului Pavel, pe care Petre Ţuţea, Profetul nostru de Aur îl supravenera. „M-a impresionat, consemna mărturisitorul : 1. Sinceritatea şi curăţenia sufletească a Sf. Pavel; 2. Viaţa integral creştină, fără pată; 3. Primejdiile şi suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4. Seninătatea şi chiar bucuria cu care primea aceste suferinţe; 5. Tăria de a mai încuraja şi pe alţii, ca să nu se mai clatine în faţa suferinţelor şi prigonirilor; 6. O dragoste sfântă de o înălţime zguduitore pentru toţi fraţii creştini sau copiii lui Duhovniceşti; 7. O râvnă neînvinsă şi rar cunoscută printre apostolii unei credinţe de a propăvădui neîncetat pe Mântuitorul Iisus, la toate neamurile; 8. Marea ştiinţă şi înţelepciune." (Ionuţ Ţene, Valeriu Gafencu, O Biografie Teologică a Sfântului Închisorilor. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2016, p. 100)

Petru-Apostol al Crucii.

Iniţial, fiul lui Iona se numea Simon şi era un om în rândul lumii, al cetăţii Betsaida din vatra Galileei Palestinei. Era familist, ginerele lui Aristobul, fratele Apostolului Varnava, cu doi copii binecuvântaţi: un băiat şi o fată. Simon era simplu, obişnuit, muncitor, evlavios, aprig, înflăcărat, gospodar, pescar. Chemarea lui Hristos l-a surprins plăcut, trecând cu uşurinţă de la năvodul de prins peşte la pescuirea minunată a oamenilor pentru convertirea lor la creştinism. Şi-a părăsit familia lumească, urmând Familia cerească a Mântuitorului Hristos. (Vieţile Sfinţilor Apostoli-Trad. de Diana Potlog, Ed. Sofia, Bucureşti-2002)

După întreita sa lepădare de Hristos şi revenirea la apostolat prin iertarea/ iubirea Mântuitorului său, cetăţenia i-a devenit apostolică şi eternă. Petru deşi chemat şi ales considera că iudeii sunt hărăziţi Canonului apostolic, dar şi cu aplicarea unor precepte şi datini ale legii celei vechi. A trebui să vină Marele Pavel pentru a rupe definitiv zăgazul Vechiului Testament şi a zidi ctitoria evanghelică a Noului Testament, nu pe lege, ci pe Iubire hristică. În Epistola a Doua Sobornicească, apostolul Petru ne îndeamnă să urcăm necontenit pe scara virtuţiilor creştine, ţinându-ne de mâna harului: „...puneţi şi din partea voastră toată sîrguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa, la cunoştinţă: înfrînarea; la înfrînare: răbdarea; la răbdare: evlavia; la evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea." (Cap. 1, 5-7).

Drama Apostolului Petru nu a fost răstignirea sa fizică de către crudul Nero, care i-a adus cununa Cerului, ci destituirea de către papă de la rangul de Apostol al lui Hristos la treapta de Episcop al Romei. Adică răstignirea spirituală. Pontiful catolic substituindu-se aşadar, lui Dumnezeu a devenit eretic rămânând pururea calic.

Sfântul Petru şi Capra

Istorioara ne povesteşte că Petru însoţindu-l pe Dumnezeu într-o vizită pământească, L-a muştruluit pentru nerânduiala şi nedreptatea apăsătoare din lume, cerându-i să-i încredinţeze mandatul dumnezeirii măcar pentru un an ca să pună totul în rânduială, ca liberalii. Dumnezeu l-a testat atent încredinţându-i până la urmă prerogativele dumnezeirii Sale pentru o zi. N-a apucat bine toiagul păstoririi, când deodată o olteancă şi-a scos căpriţa în uliţă şi rugându-se Domnului a spus:
- Paşte cu Dumnezeu, căpriţa mea, că eu trebuie să mă duc la lucru în sat, să-mi câştig pîinea... Domnul să te aibă în paza Lui.
- Petre, zise Dumnezeu, auzişi ce zice biata femeie? Îţi dădu capra în seamă şi tu trebuie să grijeşti de ea să nu i se întâmple ceva. Femeia te-a rugat frumos şi tu trebuie să asculţi rugăciunea ei.

Căpriţa era albă, frumoasă, sprintenă, tânără, jucăuşe, neastâmpărată, zburdalnică, pusă pe şotii, pe zbenguială, pe sărituri, pe salturi acrobatice peste gropi, peste şanţuri, prin pomi, prin mărăcini pe o caniculă arzătoare. Petre în urma ei toată ziua, ba în iureş, ba şontâc, gâfâind, împleticindu-se, căzând, topindu-se de năduşala căldurii de cuptor, care pur şi simplu îl sufoca. Şi-a pierdut încălţămintea piciorului drept, şi-a pierdut şiragul mătăniilor, şi-a sfâşiat veşmintele, s-a zgârâiat pe faţă, peste tot, dar la lăsatul amurgului, cu toiagul de care nu s-a dezlipit i-a adus capra femeii, căzând buştean în ţărâna drumului. Domnul s-a apropiat încet, dar neputându-şi stăpâni râsul i-a zis printre lacrimi:
- Ei, Petre, mai vrei împărăţia Mea încă pe o zi?
- Sfinte Doamne, răspunse Petru, Ia-Ţi înapoi toiagul domniei şi mă iartă... (Părintele Iosif Trifa, Povestiri religioase). „Urmaşii" Sfântului Petru n-au renunţat însă la toiagul dumnezeirii lor pe pământ.

Petre Ţuţea - filosoful iubirii

Dacă Pavel este toată Mediterana, Petre Ţuţea este Dunărea însăşi! Aşadar, Petre Ţuţea este Pavel al Înţelepciunii dacoromâne universale. Deşi poartă numele celuilalt apostol, Ţuţea este întru totul un Pavel al Neamului. Petre Ţuţea a fost hărăzit de soartă în vremea aşa zisă liberă, favorizându-şi destinul când libertatea fizică îi era îngrădită, traversând versantul metafizic al lui Nae Ionescu, spre culmile Ortodoxiei pentru a culege darurile specifice marelui Profet. Prin moştenirea dacică a filonului spiritual monoteist, prin dimensiunea profetică milenară, prin seva sa preoţească, prin cultura sa ortodoxă, prin erudiţia sa enciclopedică, prin teologia dreptei credinţe, prin unitatea gândirii sale profetice, prin mistica jertfei sale Petre Ţuţea şi-a întrupat fiinţa şi persoana sa întru veşnicia Fiinţei şi Persoanei Hristice a Neamului primordial, multimilenar.

Inspiraţia harului, capacitatea şi curajul de a spune Adevărul ce transcende din voinţa divină, alegerea tematicii diverse, complexitatea abordării universale, subtilitatea interpretării metafizice, promulgarea unor sinteze perfecte substituite unei logice remarcabile, retorica de aur prin care fascina auditorul în temniţă sau în agoră prezicerea unor ilustrări ale viitorului, chemarea creştinilor pentru a-şi modela viitorul, l-au ridicat la marele prestigiu: de Om cult, de Erou, de Martir, de Mărturisitor, de Profet al Neamului românesc.

Intuiţia sa profetică a trăirii prezentului îi consfiinţeşte raţionamentul prospectării viitorului atât în plan spiritual cât şi în cel practic. „Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în specia om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala". (321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea. Editura Humanitas, Bucureşti-1993, p. 67).

Pavel Chirilă-Doctorul Iubirii

Ştiind că numai Adevărul are o semnificaţie precisă în călăuzirea vieţii creştine spre iluminare, Doctorul „fără de arginţi" Pavel Chirilă şi-a pus Iubirea podoabă a Adevărului, conştient că adevărul fără iubire nu străluceşte, iar iubirea fără adevăr nu trăieşte, conturându-şi astfel, clipă de clipă, moment de moment manifestările sale între cele două coordonate ale desăvârşirii: Adevărul şi Iubirea pe temelia indestructibilă a Ortodoxiei şi pe Coloana infinită a Libertăţii. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, doctorul laic a păşit pe calea mireanului căutător întru cunoaşterea divină. Medicina pe care a absolvit-o, s-a aruncat asupră-i ca o mare învolburată pusă pe prăpăd, azvârlindu-l undeva pe un ţărm pustiu unde totul era sterp şi ceţos. Îngerul păzitor însă l-a salvat.

Trebuia să dezlege taina dintre trup şi suflet, comuniunea dintre ele pe care Atotcreatorul a pecetluit-o. Tratându-le separat, ori neglijind fie existenţialul-sufletul sau esenţialul trupul coezistenţa umană ca fiinţă şi persoană are de suferit sau pur şi simplu este mutilată. Ambele naturi au meritul aceloraşi tratări: trupeşti şi sufleteşti. „Sănătatea trupului şi a sufletului se influenţează, se susţin reciproc, dar statutul de om sănătos îl conferă starea sufletului; paradoxal, există situaţii când o suferinţă trupească devine un factor terapeutic important pentru dobândirea sau redobândirea sufletului; astfel se confirmă sensul mântuitor al suferinţei, al crucii." (Conf. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Pr. Drd. Mihai Valică, Spitalul Creştin-introducere în medicina pastorală. Ed. Christiana, Bucureşti-2004, p. 6).

Briza scripturistică cu referirile medicale şi balsamul filocalic l-au adus în simţiri şi timp de un deceniu s-a împărtăşit din potirul Sfinţilor Părinţi, cuminecându-se cu mărgăritarele spirituale-terapeutice ce alcătuiesc şiragul de concept al medicinii creştine ce susură prin natura sa eclesială: „în bolnav suferă Hristos, în preot dezleagă Hristos, în medic lucrează Hristos. Hristos suferă El Însuşi şi vindecă fiinţa umană El Însuşi. Ce poate fi mai sublim şi mai măreţ în cer, pe pământ şi în alcătuirea noastră?!" (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Întâmplări din Biserică şi Spital. Ed. Christiana, Bucureşti, 2014, p. 9). Doctorul creştin Pavel Chirilă ca şi înaintaşii săi de aur, naţionaliştii Dr. Nicolae Paulescu şi Dr. Vasile Voiculescu a reîncreştinat Spitalul făcându-l Biserică, salvând aşadar nu numai trupurile, dar mai ales sufletele suferinzilor săi pacienţi.

Mlădiţele alese ale lunii Iunie:

1.06.1893, Teodor M. Popescu, ofiţer, prof. univ. dr., un titan al Teologiei Ortodoxe universale, cel mai prodigios scriitor român creştin, autor a 1042 de lucrări cunoscute, Ordinul Coroana României în grad de cavaler, erou-R.p.R., d.p.r.; 1.06.1904, Ilie Stan, pr., d.p.r.; 2.06.1882, Ion Petrovici, filosof, scriitor, eseist, ministru, mb. al Academiei Române; 2.06.1882, Ion Antonescu, mareşal, conducător al Statului, d.p., erou-martir; 2.06.1889, Ioan Dănilă, protopop-colonel, d.p.r.; 2. 06.1911, Virgil Popa, avocat, d.p.r.; 2.06.1915, Gavril Zob, preot, d.p.r.; 3.06.1913, Vasile Serghie, preot, d.p.r.; 4.06.1926, Aurel Vişovan, d.p.r.; 5.06.1919, Constantin Constantinescu, ofiţer, erou, d.p.r.; 6.06.1914, Ion Şugariu, jurnalist; 6.06.1923, Maftidia Grancea, monahie, d.p.r.; 6.06.1939, Gheorghe Buzatu, prof.univ.dr. editor-coordonator, redactor şef al revistei Europa-XXI, unul dintre cei mai prolifici şi prestigioşi istorici, om politic de dreapta; 7.06.1908, Petre Baicu, erou-R.p.R.; 10.06.1939, Nicoleta Nicolescu-şefa O.F.L. primeşte mucenicia; 12.06.1863, Vasile Saftu, protopop, dr, militant pt. Marea unire, 13.06.1929, Constantin Dan Staicu, erou, d.p.r.; 14.06.1925, Mihai Puşcaşu, erou-martir, d.p.r; 16.06.1890, Nae Ionescu, prof. univ.dr., întemeietor al Şcolii Româneşti de Elită a Filosofiei Creştine, d.p.r., martir; 16.06.1921, Dumitru Creţu-erou - R.p.R.; 18.06.1922, Victor Moise, preot, d.p.r.; 21.06.1910, Traian Popescu, jurnalist, editor, filatelist în exil; 21.06.1925, Luca Călvărăsan, erou-R.p.R., d.p.r.; 23.06.1919, Spiru Blănaru, avocat, ofiţer, erou-martir-R.p.R.; 24.06.1927, s-a fondat Mişcarea Creştină a Tineretului Naţionalist Ortodox-L.A.M.; 26.06.1922, Ioan Iovan, prof.univ.dr. teolog, arhimandrit, ctitor, d.p.r.; 28.06.1912, Elisabeta Rizea, eroină-R.p.R., d.p.r.; 28.06.1912, Sergiu Celibidache, dirijor, mb. Marcant - L.A.M.; 28.06.1916, Ştefan Roşu, preot, d.p.r.; 28.06.1921, Constantin Pascu, erou - R.p.R., d.p.r.; 29.06.1884, Nicolae Dăscălescu, general, erou, d.p.; 29.06.1912, Felix Dubneac, teolog, mb. al Rugului Aprins, arhimandrit, d.p.r.; 30.06.1909, Paul Constantinescu, compozitor, mb. Marcant - L.A.M.

R.p.R. - Rezistenţa prin Religie;
d.p.r. - deţinut politic religios;
d.p. - deţinut politic.

Tuturor purtătorilor sfintelor nume, întru mulţi ani binecuvântaţi!

footer