Revista Art-emis
Constantin cel Mare şi Dinastia Sa dacică nemuritoare PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 20 Mai 2018 18:27

Sf. Constantin si Elena„Constantin a fost recunoscut ca Mare atât în conştiinţa istoriei, cât şi în conştiinţa Bisericii. Este primul împărat care păşeşte spre cuvântul Nazarineanului, Îi îmbrăţişează Biserica şi, prin intermediul acesteia, creează o nouă viziune a civilizaţiei." (Dimitrios Apostolidis)

Începutul urcuşului mistic spre dimensiunea spirituală a existenţei şi evidenţei noastre liturgic ortodoxe ca Neam haric nemuritor ne este dăruit-călăuzit de Dumnezeiasca Autoritate Creatoare a Tatălui Ceresc, de Frumuseţea Mirelui suprem al Iubirii-Logosul Luminii, de infinita Înţelepciune şi înfiere a Duhului Sfânt, de Atotmilosârda Jertfitoare a Dragostei divine, Crăiasa Maria Vlaherna-Carpatina şi de tot şirul regal strămoşesc care a punctat Istoria în momentele binecuvântării de sus, precum: Hestia, Zamoxis, Dromichaetes, Burebista, Fecioara Maria, Iisus Hristos, Decebal, Basarab I, Mircea cel Bătrân, Radu cel Mare, Alexandru cel Bun, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare și Sfânt, Iancu de Hunedoara, Sfântul Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu, Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza; iar la sferă imperial-universală, ramura tracă a lui Alexandru Macedon, Sfinţii Apostoli, Diocleţian, Ecaterina-Sf.M. Muceniţă, fiica împăratului Costa, principesă şi a Filosofiei care a convertit 100 de filosofi păgâni la creştinism în confruntarea cu ei, devenind apoi martiri, Constantin cel Mare, Constanţiu, Graţian, Teodosie cel Mare, Arcadiu, Teodosie al II-lea, Hypatia-„regina filosofiei", Marcian şi Pulcheria, Justinian cel Mare, Heraclie, Constantin al IV-lea Pogonatul, Irina, Teodora, Leon al VI-lea Filosoful, Alexios I Comnen, Ioan al II-lea Comnen, Ioan Asan, Petru Asan, Ioniţă Caloian Asan, Mihail al VIII-lea Paleologul, Andronic al II-lea, Jeanne d'Arc, Constantin al XI-lea Dragases.

Între toţi Aleşii dinastici ai Neamului cea mai mare şi strălucitoare aură după Împăratul Hristos şi Împărăteasa sa Mamă, Fecioara Maria, este cea a dacului Sfânt Împăratul Constantin cel Mare. Asemeni lui Pavel cel Mare-apostolul divin al neamurilor, al lumii deci şi Constantin cel Mare a primit chemarea direct de la Dumnezeu: „Prin acest semn (Crucea) vei birui!". În locul idolilor politeişti care au măcinat lumea romană, degenerând-o, Constantin cel Mare a înfipt Crucea biruitoare a Mântuitorului Iisus Hristos. Înţelepciunea pelasgo-traco-dacică a fost Darul cel mai mare în care Dumnezeu a odrăslit comuniunea celor Chemaţi şi Aleşi întru toate: gând, cuvânt şi faptă cu Voia Binefăcătorului ceresc. Biruinţa creştinului în viaţa sa ortodoxă depinde aproape întru totul de modul cum se circumscrie permanent şi mistic la Împăratul Hristos-Dumnezeu.

Toate darurile divine ale lui Constantin cel Mare: obârşia dacică, frumuseţea, înţelepciunea, evlavia, autoritatea imperială, eroismul, dragostea apostolească au fost primite de la Mama sa Elena, de la Mama noastră Fecioara Maria, de la Iisus Hristos-Mântuitorul omenirii, pentru a-şi împleti menirea, misiunea, vocaţia cu destinul imperial al lumii creştine şi cu coslujirea apostolească a Bisericii Celei Una Sfinte Ortodoxe, Luptătoare şi Biruitoare. Toate persecuţiile şi prigoanele împotriva creştinilor declanşate de înaintaşii săi au fost oprite, emiţând în locul lor legi creştine cu miezul dulce al spiritului ortodox.

Călăuzit de Pronia divină a îndepărtat definitiv proaspătul imperiu creştin de vechea şi păgâna Romă, ctitorind cea mai mare şi cea mai frumoasă Cetate a Ortodoxiei, a tuturor timpurilor-Constantinopolul. Nu „Noua Romă" a Bizanţului cum greşit au spus şi scris cu uşurinţă câţiva neatenţi sau rău intenţionaţi unii, ci Constantinopolul-Romaniei. Constantin cel Mare deşi a zidit Cetatea lumii pe numele său-Constantinopol a consfiinţit-o consubstanţialităţii monarhiei cereşti a Fiului şi a Mamei Sale: „Ţie, Hristoase, Care eşti Dumnezeu, dedic acest oraş."(P.G. 145, col. 1325- VII, 49). „Tu, Hristoase, eşti Domnul lumii şi Stăpânul. Ţie Îţi dăruiesc acest oraş ca să-Ţi slujească. Să ai grijă de el şi să-l ocroteşti de orice fel de primejdie."(Gilbert Dagron, Naissance d'une capitale, Paris, 1919; /şi în ed. greacă, Naşterea unei capitale, Atena, 2000, p. 44)

Constantinopolul fiind închinat lui Hristos, este evident că intra şi sub pururea ocrotire a Maicii Sale: „Împăratul Constantin a închinat oraşul Fecioarei şi Mamei lui Dumnezeu." (Ioan Zonaras, P.G. 134, col. 1108- XIII, 3). La fel consemnează şi Constantin Acropolites, că: „oraşul a fost ridicat în numele Mamei lui Dumnezeu." (Cuvânt elogios, p. 340). Ctitorirea noii Capitale a noului imperiu creştin a fost lovitura de graţie pentru Ex-Roma păgână, pentru Apusul, care nu i-au iertat-o niciodată lui Constantin cel Mare, el fiind de fapt Împăratul-Apostol care i-a încreştinat oficial pe latini, desăvîrşid opera începută de fratele lui Andrei al nostru, Petru, pe care latinii l-au decăzut din treapta apostolică numindu-l episcop. L-au făcut deci, din general sublocotenent. Nici contemporanii lui Constantin, nici urmaşii lor mireni sau eclesiaştii de atunci şi până astăzi, nu i-au mai pomenit numele decât ca să-l calomnieze. Nici un ierarh sau lider politic nu s-a botezat cu numele Marelui Constantin. Aşadar, Apusul a apus definitiv de atunci... „De atunci, niciun papă sau conducător al Apusului nu s-a mai numit Constantin." (Konstantinos I. Holevas în prefaţa lucrării lui Kostas V. Karastathis, Marele Constantin, învinuiri şi Adevăr-Studiu Istoric, trad. din lb. greacă: Preot Ion Andrei Gh. Ţârlescu, Ed. Egumeniţa-2013, p. 14).

În Răsărit însă au răsărit în fiecare generaţie seculară, la orice scară socială purtătorii sfântului şi divinului nume ca nişte frumuseţi înflorite ale lui Constantin. Orice referire la Constantin cel Mare este o făptuire de preţ, este un dar privilegiat. Imperiul lui Constantin cel Mare încropise deopotrivă o lume creştină şi un Stat creştin în acelaşi timp în care se împleteau mirific monoteismul religios zamolxian, vechea înţelepciune pelasgă a Sibilelor, gândirea legislativă traco-romană, strategia tactică fulgerătoare, biruitoare a sciţilor, organizarea politică geto-dacă şi misiunea evanghelică a dreptei credinţe creştine pe filonul valaho-dacic. Sub flamura Crucii-Biruitoare întru Înviere, prin Potirul jertfirii, a înţelepciunii sale princiare, a proniei mamei Elena-ctitora augustă, a binevoirii Maicii Domnului, împăratul Constantin cel Mare a urcat suişul mistic al slujirii Bisericii lui Hristos, legiferând comuniunea Teocraţiei prin autoritatatea imperială a Ungerii sale de Sus, iar deasupra lor ca o încununare a toate a convocat la Niceea, Primul Sinod Ecumenic dând prima şi cea mai mare Constituţie a Bisericii creştine universale.

Slujirea şi coslujirea lui Constantin cel Mare faţă de Stat şi de Biserică a fost divină.
A smuls Biserica din bezna catacombelor şi a pus-o în braţele Luminii.
A zugrăvit-o apoi cu sceptrul rangului său şi cu porfira strălucirii sale.
A înmiresmat-o serafic misiunii pastorale: diaconale, ierarhice şi apostolice.
A întrupat deasupra tuturor unitatea cuvântului în gama socială şi spirituală.
A brodat cu măiestrie pe ţesutul vechi social roman, brocartul nou dac bizantin.
A unit misionarismul mamei sale consfiinţind-o liturghiei universale ortodoxe.
A purificat patimile epocii sale zidind deasupra lor Catedrala Creştinismului.
A rămas primul şi ultimul împărat creştin care a întronizat un Stat creştin universal.
A fost hărăzit să atingă cea mai înaltă demnitate de pe pământ.
A fost binecuvântat să urce spre cea mai râvnită treaptă cerească.

Împăratul-Apostol prin graţia Împăratului-Hristos, al său şi al nostru a desăvîrşit misiunea hristic-apostolică a Ucenicilor lui Iisus, schimbând definitiv cursul istoriei. Totul s-a împlinit prin dreapta credinţă, prin tăria nădejdii şi prin marea sa iubire. Constantin cel Mare a fost primul împărat şi a rămas ultimul care l-a întronizat pe Mântuitorul Iisus Hristos şi ca Împărat pământesc al lumii Sale creştine cereşti. Se poate spune că Constantin cel Mare a „renunţat" la domnie în favoarea Împăratului Hristos, păstrându-şi totuşi mandatul regal, dar devenind un Discipol imperial, substituindu-se astfel Voii divine întru comuniune cu Biserica Apostolească.

Constantin cel Mare deşi a reaprins Soarele creştinismului răsăritean în Phanteonul constituţional, Codexul Constantin, razele augustei sale misiuni au luminat egal şi Apusul, care nu şi-a deschis bucuria, ci l-a împroşcat cu umbrele lui tenebroase. Împăratul Constantin cel Mare a creat cultura ortodoxă universală, punctând în acelaşi timp şi civilizaţia creştină care a deţinut supremaţia peste un mileniu şi ceva. Cetatea divină a creştinismului-Constantinopolul a consacrat pe cei mai mari sfinţi, mărturisitori, cuvioşi, cucernici, artişti, poeţi, teologi, preoţi, învăţători, duhovnici, asceţi, mistici, isihaşti, martiri, eroi, pedagogi, ai Daciei-cerului nostru nemuritor.

Prezicerea sibilică a lui Constantin a fost mare cât lumea pe care a condus-o, a îndrumat-o, a călăuzit-o, a înflorit-o într-o heraldică de lumină a Duhului, pentru ca Împăratul Vieţii să stăpânească nemuritor în Creaţia Sa, Religia Frumuseţii Iubirii. Bunătatea şi frumuseţea mamei Elena, blândeţea tatălui său, marele general şi remarcabil împărat Constanţiu, i-au înmugurit clarviziunea vizionarului împărat de a fonda cu adevărat un Imperiu creştin, condus de el, dar călăuzit de Împăratul Hristos. Înţelepciunea, credinţa, răbdarea, raţiunea, diplomaţia, ruga, iertarea, i-au dăltuit conştiinţa morală purtându-l permanent în biruinţă, făcând după trei veacuri de prigoniri, de persecuţii, de martiraj, de sfinţenie, de migraţii sectare, de idolatrie păgână din marea prostituată a Europei-Roma, o cetate princiară demnă de slujirea apostolică, iar din Răsăritul bizantin-Icoana călăuzirii permanente Hristico-regale.

Constantin cel Mare n-a domnit sub tiară monarhică, ci cu comuniune apostolică. Domnul Hristos l-a îmbrăcat şi pe dinlăuntru şi pe dinafară cu porfira îngerească. Constantin cel Mare a avut şi chemare şi alegere de Sus pentru autoritatea împărătească, misiunea hristică şi vocaţia apostolico-profetică: „Nu de la oameni, dar nici pentru oameni, ci din cer a primit această chemare, în aceasta s-a sprijinit şi de aceasta s-a lăsat să fie condus, conform cuvântului dumnezeiescului Pavel." (Teodoret de Cyr, Istoria bisericească, cartea 1, cap. 2). Împăratul Constantin era conştient că pentru frumuseţea lumii cereşti este nevoie de trăirea în profunzime a celei pământeşti sub fapta credinţei şi duhul harului. Pentru aceasta El s-a călăuzit de dreapta cunoaştere a Tainelor dumnezeeşti care l-au ajutat să domnească sub împărăţia binelui, adevărului, dreptăţii, libertăţii, iubirii. Fiind un fiu duhovnicesc după har, Împăratul Hristos l-a uns cu dreptate, neprihănire, chibzuinţă, bărbăţie, smerenie, milostivire, blândeţe, veselie, darurile deosebirii, cunoştinţei, dar în mod expres darurile iertării şi răbdării care sunt cununile virtuţiilor, prin care sufletul se înnoieşte. Mântuitorul referindu-se la răbdare grăieşte: „Prin răbdarea voastră veţi câştiga sufletele voastre." (Luca 21, 19), iar sfântul Grigorie Sinaitul arată că răbdarea este „împărăteasa virtuţiilor şi temelia bunătăţilor bărbăteşti."

Toate virtuţiile creştine sunt de fapt veşmintele lăuntrice ale Omului frumos.

Împăratul Constantin cel Mare şi-a ţesut asemeni mamei sale Elena, porfira regală din aceste veşminte lăuntrice, strălucitoare. Constantin cel Mare a pregătit Calea creştină a Europei pentru a pătrunde Adevărul Mântuitorului Hristos în viaţa tuturor neamurilor. Toată societate imperială a structurat-o pe lumina Evangheliei sub pecetea Duhului Sfânt pentru a restaura Omul creştin în fiinţa sa euharistică, fondând astfel o comunitate a comuniunii sub apoteoza Teocraţiei. Dumnezeu a pus în chipul lui Constantin cele mai frumoase zugrăveli din care strălucea în mod deosebit evlavia sa pentru Hristos-Împăratul Vieţii nemuritoare. Virtuţiile lui Constantin de Împărat şi Apostol l-au proiectat gigantic în porfira istoriei şi serafic pe Voroneţul Cerului. Chiar dacă a trecut prin catacombele suferinţei provocate în primul rând de cei din familia princiară, dar şi de autorităţile eretice ale apusului în frunte cu schisma pontifului lor, marele Împărat Constantin ştia că lacrimile de sânge umplu de fapt Potirul Învierii.

Crucea asemeni Celui pe care Îl slujea cu toată fiinţa iubirii sale, ca şi cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, i-a fost permanent purtătoare de biruinţă, subliniind evidenţa universală a Istoriei, prin faptul că „Sfântul Constantin cel Mare e primul împărat creştin care scoate Biserica din catacombe la lumină şi care schimbă ireversibil faţa istoriei umanităţii. Că nimeni de la Sfinţii Apostoli nu a mai avut ca el un impact eclesiologic mondial şi că el a fost luminat de Dumnezeu să iniţieze dezbaterile teologice de anvergură ecumenică în Biserică." (Avocat Dimitrios Apostolidis, Sfântul Constantin cel Mare Cel Întocmai cu Apostolii. Cartea Ortodoxă, Aleandria-2013, p. 13). Constantin cel Mare şi-a manifestat un cult al smereniei, cinstirii, venerării şi faţă de Apostoli, Episcopi, Cler, Călugări, Slujitori mireni colaboratori, Eroi şi Martiri închinând totodată Cetatea sfântă şi preţuirii lor veşnice. A ridicat Apusul călcat în picioare de politeismul barbar la demnitatea umană.

„Dacă nu exista Bizanţul pentru a-i opri pe arabi, pe seleucizi şi pe otomani, Apusul nu ar mai fi apucat să stea pe propriile-i picioare. Europa de astăzi îşi datorează propria existenţă Imperiului Bizantin." (Judith Herrin, Ce este Bizanţul?, Atena, 2006)

Constantinopolul a răsărit din Răsăritul cosmic, din Soarele Ceresc.
Constantinopolul a dat sensul liturgic şi duhul culturii ortodoxe universale.
Constantinopolul a pus heraldica imperială asupra marii civilizaţii creştine.
Constantinopolul a dat frumuseţe, credinţă, dreptate, libertate, har şi iubire.
Constantinopolul a lăsat moştenire tuturor generaţiilor demnitatea dacică.
Constantinopolul a renăscut spiritual prin autoritatea şi jertfa Voievozilor valahi.
Constantinopolul a întrupat mărturisirea spre nemurire a celor mai mari Eroi, Martiri, Asceţi, Mistici, Dascăli, Preoţi, Teologi, Poeţi, Artişti, Cucernici, Cuvioşi, Mărturisitori şi Sfinţi ai Pământului trac şi ai cerului valah nemuritor.

Înaltă venerarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi urmaşilor lor de-a pururea!

Trandafirii de Mai şi mireasma lor divină

01.05.1932, Bucur Chiriac, scriitor ; 02.05.1905, Nicolae Stanciu, pr. deţinut politic-religios (d.p.r.); 03.05.1911, Victor Apostolescu, medic,(d.p.r.); 04.05.1913, Ion Raţiu, profesor; 08.05.1924, Octavian Tomuţă, d.p.r.; 08.05.1924, Cicerone Ioniţoiu, scriitor, d.p., a mărturisit despre cei peste 150.000 de eroi anticomunişti (d.p.r. şi d.p.); 09.05.1889, Constantin S. Constantin, general, d.p., erou-martir; 09.05.1895, Lucian Blaga, poet, filosof, mb. al Academiei Române; 09.05.1910, Dumitru Laslău, pr. d.p.r.; 11.05.1907, Alexandru Popovici, erou, d.p.r.; 11.05.1927, Elena Faina Pop-Crăiasa Munţilor, eroină anticomunistă, d.p.r.; 15.05.1888, Coriolan Buracu, pr.col. erou-martir, d.p.r.; 15.05.1906, Ilie Ştefănie, pr., d.p.r.; 16.05.1898, Liviu Galaction Munteanu, pr. prof. univ., d.p.r., erou-martir; 19.05.1929, Gheorghe Boldur-Lăţescu, ing.dr.prof.univ., scriitor, d.p.; 20.05.1889, Gheorghe Emanoil Koslinski, contraamiral, d.p., erou-martir; 21.05.1880, Tudor Arghezi, poet-scriitor; 21.05.1888, Constantin Bursan-ctitor a 12 biserici, plus alte aşezăminte culturale; 21.05.1923, Ion Caraion, poet, ziarist, scriitor, d.p.; 21.05.1939, Gheorghe Gavrilă-Copil, scriitor; 22.05.1970, Gheorghe A. Stroia, poet, prozator, publicist, exeget literar, editor; 23.05.1916, Avva Petroniu Tănasă, lic. în Teologie şi Filosofie, prof., arhimandrit, scriitor; 28.05.1950, Nicolae Rotaru; 30.05.1897, Cezar Pruteanu, poet, gazetar, scriitor; 31.05.1907, Gheorghe Arsenescu, col., d.p.r., erou-martir.

Purtători ai sfintelor nume împărăteşti: Constantin şi Elena

Constantin Cantacuzino-Bâzu, principe şi prinţ (As) al Aerului; Constantin Cioroianu-Ilariu Dobridor - filosof; Constantin Rădulescu-Motru, filosof, savant; Constantin Brâncuşi-cel mai mare sculptor al lumii; Constantin Oprişan, poet-filosofic, d.p.r., martir; Constantin Gane, boier, scriitor, d.p.r.; Constantin Papanace, istoric, scriitor, d.p.r.; Constantin Voicescu, pr., d.p.r., martir; Constantin Galeriu, pr., prof. univ. dr. teolog, scriitor, d.p.r.; Constantin Brăiloiu, prof. univ. muzician, folclorist, compozitor; Constantin Aurel Dragodan, poet, d.p.r.; Constantin Pancu, erou, d.p.r.; Constantin Tonegaru, poet, luptător anticomunist; Constantin Marin Nistoroiu - Autorul autorului, patriot-creştin; Constantina Marin Nistoroiu, patrioată-creştină; Constantin Tănase, actor, d.p.; Constantin Totir, scriitor, d.p.; Constantin Mustaţă-istoric; Constantin Nicolai-mărturisitor; Constantin Botezatu-martir; Constantin Dumitrescu-martir; Constantin Sârbu, pr., ctitor, scriitor, d.p.r.; Constantin Iulian, ing.dr., inventator, d.p.r., scriitor; Constantin Dumitrescu-Zăpadă, d.p.r; Constantin Chiaburu - erou al Deportării; Constantin Kiriţescu-prof. scriitor, istoric; Constantin Gheorghiescu, erou-martir; Constantin Chisăr-artist al folclorului; Costion Nicolescu-teolog, etnolog, dr. în Teologie, scriitor creştin; Costin Scurtu-istoric; Constantin Enceanu-artist al folclorului; Constantin Prunoiu-artist al folclorului; Constantin Lătăreţu-artist al folclorului; Constantin Cornel Ciomâzgă, jurnalist, scriitor; Costel Condurache-cercetător al Demnităţii româneşti; Constantin Apostol-patriot creştin nemţean; Constantin Damian Diculescu-pruncul care promite; Elena Cuza - marea Doamnă a României Mici; Ileana-principesă/ Maica Alexandra; Ileana Vulpescu - scriitoare; Ileana Mălăncioiu-poetă, Ileana Sărăroiu-artistă a folclorului; Ileana Ciuculete-artistă a Folclorului; Ileana Samoilă, d.p.r.; Ileana Totir-Rotaru; Ileana Constantin, eroină anticomunistă, d.p.r.; Ileana Anton, d.p.r.; Ileana Voicescu - profesor; Ileana Pop-eroină a Deportării; Elena Chiriţă, eroină-martiră; Elena Ioana Leahu-Soc. „Avram Iancu"; Elena Bontea - pictoriţă distinsă; Elena Bliuc-martiră a Deportării; Elena Tăbârţă-martiră a Deportării; Elena Steliu Popovici-d.p.r., martiră; Elena Boilă, d.p.r.; Elena Buzdugan, d.p.r.; Elena Codreanu, d.p.r.; Elena Constantin, d.p.r.; Elena Georgescu, d.p.r.; Elena Ilie, d.p.r.; Elena Jelescu, d.p.r.; Elena Lidia Mironovici, d.p.r.; Elena Stan, d.p.r.; Elena Ştefănescu, d.p.r.; Elena Bagdad-martiră; Elena Rădulescu-martiră; Elena Bolfosu-martiră; Elena Angela Toma, d.p.r.; Elena Postică-istoric; Constanţa Veronica Oancea, d.p.r.; Constanţa Constantin, d.p.r.; Constanţa Nicoleta Nicolescu-martiră; Constanţa Lucia Grecu-martiră; Constanţa Totir-Popescu. (Aspasia Oţel-Petrescu, Crucea de la Miercurea Ciuc şi Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului" de la Mislea. Ed. Scara-Bucureşti-2001, p. 228-234; Adusu-mi-am Aminte, Ed. Rovimed Publishers, Roman-2007, p. 179; Anatol Petrencu, Ludmila D. Cojocaru, Lidia Pădureac, Românii în Gulag. Memorii, Mărturii, Documente. Vol.II, p. 59, 92,97, 167).

footer