Revista Art-emis
Mo?ii no?tri - Nicolae ?i Cr?ciun PDF Imprimare Email
Costion Nicolescu   
Miercuri, 06 Decembrie 2017 17:47

In a?teptarea lui Mo? NicolaeDou? s?rb?tori, dintre cele mai îndr?gite ale cre?tin?t??ii, marcheaz? luna decembrie: Sfântul Nicolae ?i Na?terea Domnului. Foarte tare m-a minunat întotdeauna felul în care bucuria Craciunului, în mai mare m?sur? decât a oric?rei alte s?rb?tori cre?tine, transcende credin?? (sau necredin?a) m?rturisit? a oamenilor. Ceea ce caracterizeaz? aceste s?rb?tori ?i le deosebe?te într-un fel de altele, în fond la fel de mari din punct de vedere al Bisericii, este obiceiul de a se face daruri. La început, acest obicei îi privea mai ales pe copii, dar în timp s-a extins, încât s-a ajuns s? se fac? cu acest prilej daruri tuturor celor apropia?i ai unei familii. C?ci ele r?mân, cu prec?dere, s?rb?tori ale familiei. S-ar putea c? mul?i s? fie surprin?i de faptul c? acest obicei nu exist? în vechime la români, nici de Sfântul Nicolae, nici de Cr?ciun. De altfel, nici ast?zi, în satele mai bune p?str?toare ale vie?ii vechi, el nu se întâlne?te. ?i chiar atunci când se fac oarece daruri colind?torilor, ele sunt lucruri simple, dar cu însemnat? înc?rc?tur? spiritual?: colaci, nuci, mere, un pahar de vin etc. ?i se pare c? cei mai pu?ini înscri?i într-o via?? cre?tin? autentic?, sau cei care chiar se declara necredincio?i, se str?duiesc mai abitir decât al?ii s?-i cople?easc? pe cei apropia?i ai lor cu tot felul de daruri scumpe. Sigur, actul de a d?rui poate deveni, în unele cazuri, semnul trufiei, iar nu al iubirii. Dar nu acest aspect intereseaz? acum, ci întrebarea asupra acestui impuls irezistibil de a face daruri, cedarea fiin?ei, fie ?i incon?tient, la penetrarea unei st?ri de bucurie, care este clar c? vine „de sus", dintr-o alt? motiva?ie decât cele obi?nuit lume?ti. ?i de ce a prins atât de bine acest obicei de a face daruri venit de aiurea, încât ast?zi îl recept?m c? ?i când ar fi al nostru „de când lumea"?

Adev?rul este c? nu cred s? existe om pe lumea aceast?, de la monahul cel mai ascetic, pân? la magnatul cel mai opulent, c?ruia s?-i displac? s? primeasc? daruri. Dincolo de valoarea lui intrinsec?, darul este, mai presus de toate, expresia unui sentiment, mai mult sau mai pu?in sincer. Este drept c? în momentul în care-l primim ne gândim mai pu?in la acest grad de sinceritate. Exist? o pl?cere de a primi daruri ?i o pl?cere de a oferi daruri. Se spune c? aceast? din urm? este superioar? celei dintâi: „Mai mare este a da, decât a lua". Cred îns? c? depinde, destul de mult ?i de situa?ie, de starea în care te afli. Exist? un rafinament al darurilor, o scar? a lor. Cu cât rela?ia este mai strâns? ?i mai subtil?, cu atât darurile pierd din con?inutul lor material, se etereaza în favoarea celui spiritual, uneori exprimat simbolic. Cu cât suntem mai inocen?i, cu atât bucuria noastr? este mai gratuit? ?i nu mai c?ut?m atât la valoarea darului, cât la sentimentul pe care-l m?rturise?te. În ultima instan?a, ne va bucur? enorm darul prezen?ei cuiva, mai ales dac? ea vine într-un moment de mare dificultate sau de însingurare. Asta nu înseamn? c? cei de lâng? noi nu au nevoie adesea de lucruri foarte concrete, materiale sau spirituale, ?i este bine c?, atunci când este spre binele lor, s? facem tot ce ne st? în putin?? c? s? le d?m. Dar parc? în acest caz nu este vorba de exact ceea ce în?elegem în chip superior prin daruri.

Darul nu este numai ceva care se da gratuit, ci ?i ceva care ar putea s? fie sau ar putea s? nu fie, care arat? un prea plin, o supramasura fa?? de starea „normal?". De abia atunci gratuitatea este total? ?i reprezint? mai mult decât o grij? fireasc? ?i cre?tineasc? de frate, reprezint? îns??i prietenia care se adaug?, care o dep??e?te. Darul devine atunci, deplin, un semn, un cuvânt într-o comunicare ce se cere exprimat?, un marcaj concret ?i vizibil al unui mesaj, care chiar dac? r?mâne, pân? la urm?, tot de necuprins, se cere m?car semnalat. Dumnezeu este prin defini?ie Marele D?ruitor. Ne d?ruie?te în primul rând via??, ?i P?rintele St?niloae, reluându-i pe Sfin?ii P?rin?i, spune a undeva c? ?i cea mai nenorocit? existen?a este superioar? neexistentei. Apoi ne-a d?ruit lumea cu toate câte le are în ea, c? s? fie (al?turi de altele, dar în primul rând) o cale de comunicare profund? cu Dumnezeu. Înainte de a crea omul, Dumnezeu g?tise mai întâi darul pentru el. Darul, c? expresie a iubirii nesfâr?ite a lui Dumnezeu, premerge destinatarului sau, omului. Pare c? Dumnezeu S-a preg?tit s?-l întâmpine pe om c? pe un prieten drag. În acela?i timp, omul purtând în el chipul lui Dumnezeu c? pe o pecete de ne?ters ?i având, virtual, posibilitatea asem?n?rii cu Creatorul sau, se raporteaz?, ?i el, la lume c? la un dar. Lumea este un dar din care avem posibilitatea c?, la rândul nostru, s? d?ruim, s? devenim d?ruitori. Nu numai c? putem d?rui prietenilor no?tri, dar putem d?rui („ale Tale dintru ale Tale") ?i Prietenului absolut, lui Dumnezeu. Orice rela?ie personal? autentic? presupune ?i implic? reciproc? d?ruire. Aceast? reciprocitate nu înseamn?, în nici un caz, echivalent?, pentru c? orice m?surare devine, în asemenea situa?ii, inadecvat?. Bucuria de a d?rui cuiva pe care-l iube?ti este atât de mare, încât este clar c? ceea ce spore?te darul nu este o colec?ie de obiecte, ci îns??i leg?tur? de iubire. De aceea, omul care d?ruie?te cu adev?rat, o face „din toat? inima", „din tot sufletul", iar nu din tot buzunarul.

In Biserica, rela?iile sunt întemeiate în mod normal, firesc, tot pe d?ruire. Tot ce aduce ?i tot ceea ce prime?te omul la biserica trebuie s? fie dar, pentru c? s? fie „bine primit". Aceast? înseamn? o întemeiere pe iubire dezinteresat?, dep?rtat? de orice gând de schimb compensatoriu. Dumnezeu da întotdeauna cu supramasura, nimic meschin în „plata" sau „r?splat?" Lui. Oricât de lipsi?i tor ar fi, din punct de vedere financiar un „impozit" religios, Biserica Ortodox? nu l-ar putea accept? niciodat?, pentru c? ar contraveni înse?i principiilor ei constitutive. Experien?? timpului arat? c? de?i uneori izvorul darurilor poate slabi, el nu seac?, totu?i, niciodat?.

Dincolo de darurile pe care le aduc Mo? Nicolae ?i Mo? Cr?ciun, este Hristos Însu?i Cel care Se d?ruie ?i care este izvorul real, con?tientizat sau nu, al bucuriei noastre. Cât despre Mo? Nicolae, el este un fel de înainte merg?tor al lui Mo? Cr?ciun. Dincolo de întâmplarea cu cele trei fete salvate de la prostitu?ie cu ajutorul unor pungi cu bani aruncate noaptea, pe furi?, pe fereastr?, Sfântul Nicolae a intrat în dragostea deosebit? a poporului credincios ?i pentru faptul c? s-a f?cut atât de transparent lui Hristos, c? L-a iubit cu o ardoare deosebit?, c?utând s? ajung? la asem?nare tocmai în calitatea de d?rui tor pe care a avut-o Mântuitorul. El este daruitor ?i dar în acela?i timp, cum o arat? acatistul sau: „Bucur?-te, d?t?torule al bun?t??ilor lui Dumnezeu. Bucur?-te, bog??ia de Dumnezeu d?ruit? celor ce vie?uiesc în lipsa pe p?mânt". Noi le spunem „mo?i", ceea ce se deosebe?te pu?in de denumirea de „"p?rin?i" pe care o au în alte limbi. Mo? are, în aceast? situa?ie, o însemn?tate mai complex?. Sigur c? ea are o r?d?cina în reprezentarea iconografic? a lui Dumnezeu-Tat?l, „Cel b?trân de zile", ?i în cea a Sfântului Nicolae, al c?rui chip de b?trân ierarh p?streaz?, poate mai constant decât al oric?rui alt sfânt, anumite tr?s?turi caracteristice, care-l fac recognoscibil chiar ?i f?r? înscrierea numelui pe icoan? s?. Dar „"mo?ii" sunt cei care stau în lan?ul neîntrerupt al stirpei noastre, ei ne sunt "str?-mo?i", rude intemeietoare. Noi Îl recept?m pe Dumnezeu, c? de altfel ?i pe Sfin?ii Lui, c? fiindu-ne în neam, o rudenie care nu este simplu trupeasc?, ci preponderent duhovniceasca.

Atat Mo? Nicolae, cat ?i Mo? Cr?ciun, mai presus de darurile pe care le pot aduce sau nu, sunt ei însu?i principalele daruri, motiv de neumbrita bucurie. Dar, pentru noi, de?i Na?terea Domnului reprezint? marele eveniment de început al operei Sale de r?scump?rare, toate s?rb?torile sunt, pân? la urm?, rupte din Paste, deoarece, „dac? Hristos n-a înviat, zadarnic? este credin?? noastr?, suntem înc? în p?catele noastre" (cf. Matei 15, 17). S? ne îmbr??i??m ?i acum, murmurând aceste cuvinte ale troparului ce se cânta în Noaptea cea Mare: „?i s? ne lumin?m cu pr?znuirea, ?i unul pe altul s? ne îmbr??i??m. s? zicem fra?ilor ?i celor ce ne ur?sc pe noi; s? iert?m toate pentru Înviere!". ?i pentru Na?tere, întru mul?i ani![1]
La Mul?i Ani! tuturor ce poart? numele Nicolae!
------------------------------------------------------
[1] https://www.crestinortodox.ro/craciun/obiceiuri-craciun/mosii-nostri-nicolae-craciun-68400.html

footer