Revista Art-emis
Profetismul lui Mihai Eminescu (8/VII) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 25 Iunie 2017 12:42

Mihai Eminescu„Eminescu a fost poet (unul dintre cei mai penetra?i în direc?ie metafizic? pe care i-a dat umanitatea ?i f?r? nici o îndoial? singurul intraductibil dintre to?i poe?ii acestei lumi), a fost prozator în?l?ând no?iunea de fantastic la altitudini pe care doar gândirea modern? a putut-o face mai repede pricep?toare ?i a exprimat-o, a fost, în fine, un gânditor pe care ast?zi îl redescoperim la adev?rata lui statur? impun?toare". (Dr. Artur Gabriel Silvestri-Filosof al Culturii)

Toate încerc?rile, bucuriile, n?dejdea, împlinirile ?i iubirea l-au f?cut pe Profetul nostru, prietenul Crea?iei, prietenul Credin?ei, prietenul Neamului ?i prietenul lui Dumnezeu. Încerc?rile cele multe, cele grele îns?, care au ap?sat mereu asupra Na?iunii noastre i-au conturat puterea exponen?ial?, consacrându-i d?ruirea prin jertf? ?i autoritatea prin nemurire. Orizontul c?ut?rii sale dup? ce a parcurs meridianul Tradi?iei, Olimpul culturii clasice s-a oprit apoi la Frumuse?ea lui Dumnezeu reflectat? în Crea?ie, Adev?r, Iubire ?i Libertate. Mihail Eminescu este geniul nostru profetic cre?tin care a ?tiut s? transmit? ?i înc? mai transmite cu har toate medita?iile, visele, gândurile, fiorurile, sentimentele, îmbr??i??rile, comuniunile descoperite în întreaga lor amplitudine, legate de firele v?zute ale na?iei ?i de constantele nev?zute, universale ale Neamului dacoromân. Toat? gândirea sa filosofic? este o suprem? simfonie adus? prin poezie la un numitor comun, la o tr?ire esen?ial?, care-l împrietene?te cu propria persoan?, cu neamul ?i cu Hristos.

Profetul Eminescu s-a angajat zelos în lupta pentru dreptatea cre?tin? ?i social?, în sfera luminoas? a Adev?rului care-i aduce lui ?i poporului ultima frumuse?e a tr?irii Neamului. El a ie?it din conul abstractiz?rii, al generaliz?rii din cultura clasic?, oferind sub îndrumarea Duhului Ortodoxiei cheia cunoa?terii de acces spre mistic?, spre revelarea tainelor divine. Zelul profetismului s?u cre?tin, de?i l-a purtat oriunde, l-a smuls din pesimismul dezastruos ancorat de sfâr?itul vie?ii, îmbun?t??indu-i unda duhovniceasc? a vie?ii spre frumuse?ea spiritual? ca finalitate a tr?irii ?i a împlinirii, ca mod de via?? împletit cu Învierea lui Hristos. Întreaga sa responsabilitate cre?tin-ortodox? a considerat-o chemare ?i alegere, adâncit? în toate leg?turile vie?ii sale, care l-au cutremurat stârnindu-i fiorul dreptei credin?e, al libert??ii, al adev?rului ?i al dragostei, ca raze aprinse din tor?a Marii Învieri.

Profetul nostru Mihail Eminescu ?i-a desf??urat via?a sub har, n?dejde ?i credin??, dar ca un întreg semantic, a?a cum numai eshatologia semantizeaz? spiritual existen?a-taina cople?itoare care recuperând dragostea hristic?, ca d?ruire de sine, ca filia?ie cosmic?, se agr?ie?te ?i nu gr?ie?te numai dintr-ale sale. Mistica ortodox? a geniului s?u profetic l-a golit de iubirea de sine, inerent? geniului, umplându-l cu preaplinul dragostei de Neam, de Fecioara Maria-Cr?iasa ?i de Dumnezeu. Aceast? redimensionare a asum?rii, a tr?irii, a împlinirii, a d?ruirii, i-a restituit Calea c?tre Dumnezeu în care se reflect? mistica Iconic?-Aura ve?niciei daco-carpatine. Întregul s?u Dor ?i plin?tatea Doinei l-au legat ascetic de revela?ie, de atingerea integralit??ii sufletului Neamului dacoromân, ca un echilibru al interiorit??ii ?i exteriorit??ii, un micro ?i macro cosmos de iubire, altruism ?i milostenie, r?mânând simplu ?i aristocrat totodat?, vorba p?rintelui-isihast Gheorghe Ghelasie: „A acorda o vie aten?ie aproapelui, a-i respecta demnitatea filial? ?i, mai mult, a te pune în locul lui, empatizând cu bucuria ?i suferin?a uman? ?i cosmic? în general, este un gest iconic de impropiere inten?ional? a dragostei lui Dumnezeu." (citat de Florin Caragiu, în Frumuse?ea Lucrurilor Ultime. Ed. Sophia/ Platytera, Bucure?ti, p. 14).

Eminescu ?i-a zugr?vit chipul profetic în chiar miezul fiin?ei ?i persoanei sale care reclam? cre?tinul ortodox tr?itor-m?rturisitor la o neîncetat? înomenire ?i o continu? îndumnezeire. Eminescu nu exclude manifestarea r?ului în om, în societate, în lume, ba din contr? îl demasc? cu toat? t?ria, gra?ie drept??ii sale instituite prin iubirea cre?tin? circumscris? rena?terii spirituale l?untrice, a trezvirii con?tiin?ei morale, a urcu?ului apofatic. În ?es?tura stilistic? a textului poetul aduce mireasma filosofiei cre?tine care este reverberat? profetic de clarviziunea ?i profunzimea teologiei ortodoxe. Mihail Eminescu caut? Totul ca s? le cunoasc? pe toate, s? tr?iasc? în Totul în toate, astfel încât pa?ii lui, urcu?ul lui, sim?irea lui, gândirea lui, în?elepciunea lui s? nu ne lase doar un lumini? c?l?uzitor, o pre?ioas? comoar? a culturii, o adânc? fântân? a spiritului, sau doar o urm? mobilizatoare a trecerii metafizice, ci ?i Steaua ortodox? a revenirii sale permanente. Profetul nostru nu a ancorat în necunoscutul nelini?tilor metafizice, ci a cucerit cunoa?terea cea mai p?trunz?toare a spiritului Ortodoxiei lui Hristos: Frumuse?ea ultim? a tr?irii cre?tine.

Mihail Eminescu nu a r?mas la stadiul de pelerin al vie?ii, ci a devenit Cuceritorul ei.
Gândurile, cuvintele, via?a ?i faptele Eminului nostru de Aur, nu au r?mas doar în tiparul scrisului, în cronica critic? sau în calendarul vremilor, ci au ?â?nit s?ge?i ?i candele de duh ?i de dor ce reaprind continuu luminile serafice în inimile purt?torilor de duh, iubire ?i frumos. Con?tient c? Omul creat, purt?tor al Chipului Creatorului s?u, posesor al genei religioase Hristice, Mihail Eminescu a filtrat ?i decantat profund prin con?tiin?a ?i cuno?tin?a fiin?ei sale cre?tine, prin viziunea ecumenicit??ii sale ortodoxe, Tradi?ia sfânt?, atât prin aura religioas? cât ?i prin nimbul culturii, actualizându-i plenar dinamismul ?i valoarea ei autentic?, care lumineaz? permanent universul cult-cultural-cre?tin ce covâr?e?te miraculos ?i fascinant Cosmosul frumuse?ii diversit??ii.

Între Cultur?, în sensul real al plin?t??ii spiritului ?i unica Religie vie, adev?rat?, cea cre?tin-ortodox?, în spe?? Tradi?ia sacr?-d?t?toare esen?ei Culturii, nu exist? o întâlnire sau o apropiere, ci este o permanent? tr?ire, o continu? însufle?ire ?i o înalt? comuniune tainic?. Sfânta Tradi?ie este Floarea cre?tin?t??ii care-?i poart? fructul ortodox în transcendent. Dimensiunea spiritului unei Culturi ca plenitudine haric? o d? doar duhul Sfintei Tradi?ii. Continuitatea, dinamismul ?i actualitatea Sfintei Tradi?ii, circumscrise Dumnezeirii-Treimii Sfinte, face parte integrant?, ca o întrupare chiar în fiin?a ?i personalitatea celor Ale?i de Atotcreatorul, Prietenii S?i întru comuniune cu Crea?ia Sa ?i cu Opera spiritului Ortodoxiei universale, a?a cum frumos ne surprinde ?i marele filosof al culturii-profesorul Virgil Nemoianu: „Dac? pornim de la Tradi?ia cu majuscul?, eu o v?d pe aceasta ca fiind centrat? pe unul dintre ipostasurile Sfintei Treimi: Sfântul Duh care reprezint?, pe de o parte, continuitatea, iar pe de alt? parte evolu?ia, dezvoltarea, progresul, mi?carea înainte. Este vorba despre o dialectic? extrem de interesant?, de adânc? ?i de important?, care reprezint? tocmai paralela cea mai important? cu tradi?ia din domeniul cultural ?i chiar social-istoric, într-un anume sens. Ceea ce se petrece în cultur? este, la urma urmelor, un fel de transfer al Tradi?iei sacre la nivelulu imanentului, la nivelul oamenilor, al societ??ii, al naturii ?i a?a mai departe... Teoria mea este c? întreaga litaratur? român?, chiar din secolele XIX ?i XX, are în adâncurile ei, dac? ne uit?m mai bine, un fond religios. Exist? un subtext religios în aproape orice, pornind de la Heliade R?dulescu, ajungând la Ioan Alexandru, ?tefan Augustin Doina?, pân? la poe?i ?i romancieri contemporani. O în?elegere integral? ?i judicioas? a literaturii române se poate face numai atunci când c?ut?m, într-adev?r, ?i g?sim dimensiunea religioas? care uneori, este obturat?, uneori pare scufundat?, camuflat?... Acesta este un subiect care îl preocupa ?i pe Mircea Eliade, chiar privind literatura european? din secolul XIX, nu numai cea român?. Dar eu m-a?i referi aici la cea român?. În dimensiunile complete ale literaturii, trebuie s? intre ?i dimensiunea religioas? care exist? chiar la autori care la suprafa?? s-ar p?rea c? nu sunt religio?i, sau nu sunt în mod evident religio?i." (Actualitatea ?i Dinamismul Tradi?iei. Valorile Umanismului Cre?tin Dialog cu Virgil Nemoianu, filosof al culturii, în Credin?? ?i Cultur? Azi. Dialoguri Trinitas TV realizate de Vasile B?nescu. Ed. Trinitas a Patriarhiei Române, Bucure?ti-2015, p. 137, 139).

Un mare martir al Neamului nostru, fost bibliotecar la Academie, na?ionalistul-cre?tin Ion Belgea (1909-1939), licen?iat în Litere ?i Filosofie, concluziona astfel Sfânta Tradi?ie: „Tradi?ia. Nu se copiaz?, ci se continu? ?i nu se repet?, ci se completeaz?. Scopul e construirea unui viitor superior trecutului ?i metoda e extragerea de înv???minte din experien?e." (Invierea. Nr. 2 Aprilie-Iunie 1993. Arhiva Istoric? ?i Magazin ?tiin?ific, p. 160). Mihail Eminescu tr?ie?te Ortodoxia, nu ca omul duminicii, ci ca cel ce tr?ie?te spiritul omenirii prin cre?tinismul revelat, cel care d? sensul apologetic al devenirii arhetipale. Profetul golindu-se de sine, esen?ele se adaug? în el ca o plerom? aidoma de constela?ii harice, ce se rev?rs? în con?tiin?ele chemate s? salveze spiritul religios al omenirii cre?tine. Omul religios cel dintâi creat, ca s? r?mân? Omul cre?tin recreat tot dup? Aura lui Hristos, trebuie s? fie st?pân pe sinele s?u, dar ?i suveran peste cunoa?terea revelat? de Tradi?ie, care întotdeauna începe tainic prin sfâr?itul unui nou început miraculos.

Mihail Eminescu a urmat constant raza de lumin? str?bun?, Steaua-Cruce ce ne c?l?uze?te întru nemurirea ca Neam, firul alb al inspira?iei ?i pe cel verde al harului divin, care l-au înfr??it cu leg?mântul lui Dumnezeu, al Sibilelor ?i Profe?ilor traci, al Maicii Domnului-Cr?iasa noastr? dacic?, cu sceptrul Voievodal ?i toiagul Vl?dicilor jertfelnici, ancorându-l în lumina taboric-carpatic?, în râvna pentru Marii Str?mo?i, în zelul comuniunii ca voca?ie ?i libertate Hristic?, în con?tiin?a mesianic? a Adev?rului revelat ?i absolut. Duhul lui Eminescu înmiresmat serafic se afl? în dimensiunea mesianic? a înnoirii ortodoxe, a reîncre?tin?rii prin har, spirit ?i jertf?, a reînnoirii culturii prin filosofia Duhului. Mântuirea oamenilor întru Iisus Hristos, vine prin cele dou? c?i alese, c?l?uzitoare: fie prin credin?? la cultur?, ra?iune ?i jertf?, fie prin cultur? la credin??, adev?r ?i iubire. Frumosul Hristic vine în inimile cre?tine, trece prin sufletul lor curat, st?pânind apoi voia binelui ca suveran al con?tiin?ei morale ?i ca suzeran al spiritualit??ii ortodoxe a omenirii. Binele devine astfel postulat al principiului vie?ii, al ordinii ?i apostolat al mântuirii omului. Binele se organizeaz? prin Har ?i devine putere peste Credin??. Binele se lumineaz? prin Adev?r ?i devine autoritate a Libert??ii. Binele se împline?te prin prinosul de Jertf? înfrumuse?ând îns??i Iubirea.

Cel mai de pre? Bine pe care ni L-a oferit Hristos-Dumnzeu este timpul pe care ni L-a dat s?-l tr?im, slujindu-L cu Credin??, Adev?r, Libertate ?i Dragoste întru Frumos.

Biruin?a lui Hristos s-a împlinit prin Binele Jertfei Sale! Biruin?a omenirii cre?tine va urma prin triumful Binelui în jertfa ?i comuniunea Hristic?. Tradi?ia sacr? ne reveleaz? pe deplin aceast? întronizare a Binelui, în mod expres în imperiul culturii cre?tine, c?ci matri?a Tradi?iei amprenteaz? modelele spiritului Culturii. Personalitatea cultural? a lui Mihail Eminescu ?i-a activat Opera geniului în care s-a amprentat Fumosul ?i Cântarea ca ?â?nire ideal? a spiritului s?u cosmic de neegalat. Fascinat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care ne cheam? la calea aristocrat-mesianic? a Fericirilor, Eminescu simte acea chemare ca pe o îndrumare la comuniune cu Dumnezeu ?i cu cel?lalt, ca pe o participare la refacerea rânduielii comunit??ii cre?tine, pe temelia ordinei morale ?i nicidecum pe un individualism feroce ori corectitudine politic?.

Biserica ?i societatea, religia ?i ?tiin?a, credin?a ?i cultura au aceea?i cupol?: Iisus Hristos. Profetul Eminescu este con?tient c? fibra esen?ial? a unui Neam cre?tin cre?te, înflore?te ?i rode?te prin rev?rsarea izvorului clarit??ii morale de sub înveli?ul tainic al Tradi?iei, sub razele binecuvântate ale dreptei credin?e, care reface ?i d? dimensiune Cultului culturii celei vii, teze abordate permanent de Filosoful nostru, reg?site ?i în temele men?ionate de Vasile B?nescu: „beneficiile majore ale prezen?ei cre?tinismului în sfera public?; firescul asimil?rii unei culturi religioase; fidelitatea fertil? fa?? de Tradi?ie, actualitatea ?i dinamismul ei; metabolizarea esen?ial? a valorilor credin?ei cre?tine; credin?a ca form? de cunoa?tere; rafinarea în?elegerii credin?ei prin studiu; dereglarea « omului recent » prin actuale ideologii politice multiculturaliste; « cultura mor?ii » versus „cultura Vie?ii"; consisten?a dimensiunii religioase a existen?ei noastre; importan?a conjug?rii problemelor timpului cu viziunea filocalic? a cre?tinismului ortodox ?i cu reflec?ia asupra Sensului sau absen?ei acestuia din via?a noastr? etc." (Credin?? ?i Cultur? Azi-Dialoguri Trinitas TV-realizate de Vasile B?nescu. Ed. Trinitas, Bucure?ti-2015, p. 7).

Cunoa?terea profund?, subtil? ?i cult? a acestui mare filosof cre?tin de talie universal? Mihail Eminescu, pe care doar foarte pu?ini gânditori cre?tini ortodoc?i i-au p?truns-o, mari Titani ca, Nae Ionescu, Petre ?u?ea, Mircea Eliade, Vasile B?ncil?, Constantin Noica, Ioan Ianolide, Ioan Alexandru, P?rintele Constantin Galeriu ori Mitropolitul Antonie Pl?m?deal? ?.a., i-au conturat Aura gândirii, care a spart codul obi?nuit al logicii lucrurilor, al ra?iunilor propriu-zise, înlocuindu-l cu temeiul antinomiei ortodoxe, dumnezeie?ti al Evangheliilor, al Epistolelor, al Sfin?ilor P?rin?i, al Scriitorilor Biserice?ti de care au însetat ?i fl?mânzit Poe?ii, Filosofii ?i Teologii Bisericii lui Iisus Hristos, sens prin care curge universul luminos ?i limpede al cuvintelor dincolo de Soarele Logosului divin.

Mihail Eminescu îl percepe pe Mântuitorul lumii Iisus Hristos, nu doar ca pe P?storul cel Bun care ne împline?te uneori cererile din rugile noastre, ca pe aduc?torul de pace, ci cu mult mai mult, ca pe Suveranul suprem ?i absolut al Cuvântului, întrupat prin dragostea Tat?lui ?i a Duhului Sfânt în Iubirea Maicii-Fecioare, în Cel mai mare Înv???tor, Poet, Filosof, Pedagog, În?elept, Teolog, P?rinte al Duhovniciei Ortodoxe, în cel mai mare Împ?rat ?i Profet al Cosmosului din toate timpurile în spatele C?ruia r?sare ve?nic Împ?r??ia cerurilor pentru p?mântenii chema?i ?i ale?i s? urce sui?ul mistic spre A?trii Dorului mântuirii. Toate înf?ptuirile supreme ale p?mântenilor î?i au s?la?ul în Cuvântul ?i Dragostea lui Iisus. Puterea cuvântului Mântuitorului este unic?, regal?, divin? ?i mântuitoare, ce înnobileaz? Adev?rul Însu?i, Care este Hristos-purul ?i unicul Adev?r. Dac?, Hristos ?i Adev?rul nu ar fi Una ?i aceea?i Persoan? dumnezeiasc?, ci ar fi dou? fiin?e-persoane diferite ?i opuse, marele gânditor cre?tin rus Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881) afirm? printr-un celebru personaj de-al s?u: „Dac? ar fi nevoie s? aleg între Hristos ?i adev?r, a? r?mâne cu Hristos, împotriva adev?rului". Faptul c? Dostoievski era/este cre?tin ortodox tr?itor, m?rturisitor, trebuia s? concluzioneze ra?ional, astfel: Dar cum Adev?rul este Hristos atunci r?mân cu Hristos-Adev?rul!

Mihail Eminescu-Profetul nostru dac a r?mas cu Adev?rul, dar a îmbr??i?at cu fidelitate, recuno?tiin??, d?ruire, m?rturisire ?i iubire Vatrei Neamului str?bun ?i Cerul lui Hristos. A r?mâne cu Adev?rul înseamn? de fapt a crede, a suferi ?i a-L iubi pentru Hristos! Prin Cruce, prin purtarea ei jertfitoare, cre?tinii devin Prietenii lui Hristos. Iisus ne-a ales pe noi atunci pe Golgota R?stignirii. Noi nu-L alegem. Noi ortodoc?ii doar Îl urm?m. Îi st?m mereu al?turi. Crucea se afl? în Adev?r, Adev?rul s?l??luie?te în Dragoste, iar Iubirea este Cea care d? via?? ?i nemurire Crucii, dup? cum ne arat? Ucenicul cel prea iubit al Domnului, Ioan: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui s? ?i-l pun? pentru prietenii s?i. Voi sunte?i prietenii Mei, dac? face?i ce v? poruncesc... De acum v-am numit pe voi prieteni, pentru c? toate câte am auzit de la Tat?l Meu vi le-am f?cut cunoscute... Nu voi M-a?i ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi ?i v-am rânduit s? merge?i ?i road? s? aduce?i ?i roada voastr? s? r?mân? pururea..." (Ioan 15, 13-16).

?i tot Sfântul Apostol ?i Evanghlist Ioan ne subliniaz? ?i sensul vie?ii noastre nemuritoare: „Via?a ve?nic? este aceasta: S? Te cunoasc? pe Tine, singurul Dumnezeu adev?rat, ?i pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis!" (Ioan 17, 3). Fiecare profet, m?rturisitor, martir, cuvios ?i sfânt ajung astfel, Prieteni ai lui Hristos. Numai urmând firul esen?ialului ajungem la lucruri ?i fapte care conteaz? cu adev?rat. Adev?rul revelat deschide Omului cre?tin universul dreptei credin?e, care la rândul lui deschide alt univers spiritual mistic-ascet, declan?ând astfel un fel de Dor de nestins: Dorul de Hristos ori mireasma Luminii ve?nice a Cuvântului S?u dumnezeiesc. Adev?rul, credin?a ?i iubirea dau sensul haric fiin?ei noastre cre?tine care este de fapt sensul hristic, ce devine în libertatea Duhului un poem liturgic, o structur? istoric? dinamico-spiritual?, o ancorare în timp ?i-n transcendent prin garan?ia Învierii Domnului.

Prietenilor S?i, Mântuitorul Hristos le d? darul p?trunderii unei alte cunoa?teri: entuziasmul religios al cunoa?terii ortodoxe, esen?ial procesului de mântuire. În aceast? cunoa?tere revelat?, Filosofia cre?tin? d?ltuie?te sufletul pân? la un înalt rafinament spiritual, profetic, pentru ca teologia s?-l aprofundeze definitiv în esen?a ei ortodox?: „Profetismul este elementul creator din istorie. Majoritatea oamenilor se mul?umesc s? repete. Profe?ii inoveaz? sau transmit patetic cuvântul de ordine care va aduce marile schimb?ri. Dar, de?i profe?ii prezint? aceast? importan??, ei nu sunt întotdeauna simpatiza?i ?i nici m?car pre?ui?i în m?sura în care o merit?... Filosofia vine din cele mai mari adâncuri, ca izvoarele reci ?i limpezi, cari intoneaz? deasupra, oglindind cerul, trilul etern al p?mântului" (Vasile B?ncil?, Opere, vol.IV, Ed. Istros-Br?ila-2006, p. 320). Acest lucru s-a r?sfrânt esen?ial ?i existen?ial asupra profetului nostru Mihail Eminescu.
Intelectualul rafinat prin geniul erudi?iei sale cultural cre?tine care p?trunde în actul liturgic al tr?irii, prime?te cunoa?terea de la Sfântul Duh, direct?, vie, devenind ?i r?mânând cu adev?rat un om ortodox, cult prin excelen?? în lumea spiritului elevat. Cunoa?terea lui Dumnezeu este pentru cre?tinul ortodox deopotriv?: axial? ?i crucial?. Mesajul mântuitor vine de la Dumnezeu spre om printr-un act al dragostei Sale. Logosul dumnezeiesc înfiaz? gândirea cre?tinului în Sânul Cuvântului S?u viu, interiorizând-o, luminând-o spre aflarea ?i interpretarea sensurilor care, apoi o poart? cu ele. Vremea gândului frumos gr?it este de fapt timpul rugului aprins al Cuvântului care zide?te, al Cuvântului care se înva?? pe din?untru, împodobindu-ne cu elocin?a sa Hristic-divin?.

Sufletul cre?tin î?i trage sufletul pur, esen?a ortodox? din credin?a, suferin?a, p?timirea, iubirea, biruin?a, înfierea deci, din lumina Cuvântului dumnezeiesc ?i din mireasma divin? l?sat? de frumoasele, categoricele ?i pilduitoarele Cuvinte-Epistole ale Instauratorului profetismului hristico-evanghelic al Bisericii Ortodoxe Cre?tine, marele Apostol Pavel: „Duhul însu?i m?rturise?te împreun? cu duhul nostru c? suntem fii ai lui Dumnezeu. ?i dac? suntem fii, suntem ?i mo?tenitori-mo?tenitori ai lui Dumnezeu ?i împreun?-mo?tenitori cu Hristos, dac? p?timim împreun? cu El, ca împreun? cu El s? ne ?i pream?rim". (Epistola c?tre Romani 8, 16-17). F?r? cultura, zelul, în?elepciunea, iubirea, adev?rul ?i autoritatea Sf. Ap. Pavel ?i f?r? augusta autoritate privind dragostrea întru Adev?r ?i întru Hristos,a celui mai mare Împ?rat al tuturor timpurilor dacul Constantin cel Mare (306-337), care a legiferat Sinodul I Ecumenic din 325, consfiin?ind Constitu?ia Hristic-Apostolic? a Bisericii celei Una, prin partea I-a a Simbolului de Credin??, singurii legatari testamentari ai Bisericii Ortodoxe Universale, Cre?tinismului apostolic ar fi l?sat o urm? în istorie, dar ar fi r?mas ca r?spândire la dimensiunea unei Comune din Roma ori Bizan?...

Scriitorul trac cre?tin Origene (185-254), marele apologet al Bisericii lui Hristos a propus pentru domeniul cunoa?terii divine, studiul absolut al Culturii pentru limpezirea min?ii, Filosofia pentru luminarea ei ?i Teologia pentru în?elegerea Tainelor ?i Sensurilor cere?ti. Timpul Eminescu de a tr?i în transcendent este o problem? ?i o atitudine esen?ial?, care-l îndrum?, îl smulge din limita luminoas? spre Calea Împ?r?teasc?, spre C?rarea Împ?r??iei... Participarea creativ? prin harul Duhului Sfânt îi confer? Profetului o deschidere amplitudinal? de întâmpinare a Absolutului, a Adev?rului, a Libert??ii prin imperiala sa d?ruire de sine, practicat? ca pe o nevoin?? de dragul Atotcreatorului ?i Restauratorului Iisus Hristos ce se reflect? ca o îmbr??i?are a lui Dumnezeu ?i a f?pturilor Sale, Frumuse?i a?ternute ca binecuvânt?ri în calea sa.

Mihail Eminescu, ca de altfel to?i marii teologi ?i filosofi cre?tin-ortodoc?i este pe deplin con?tient c? în Neamul s?u prea str?bun s-a întrupat ?i înfiat în destinul lui un nou mod de via?? prin Învierea lui Hristos, care i-a ref?cut încheieturile vie?ii anterioare, umplând-o de fiorul celei mai vii credin?e, celei mai m?rite n?dejdi, aprinzându-i inima ?i sufletul cu flac?ra dragostei, f?când din fiecare cre?tin ales, un crez mistic, o tor?? de iubire, o lumin? a Învierii. Raportându-ne faptic, binepl?cut ?i permanent la chipul lui Dumnezeu din noi primim harul celei mai cople?itoare Taine care ne înso?e?te spre întâlnirea cu Ziditorul a toate. Darul recuper?rii Paradisului pierdut de odinioar?, ni se a?terne înmugurit ?i înflorit în Taina filia?iei, ancorându-ne de fenomenul trezviei prin suferin??, rug?, milostenie, cruce ?i iubire. Se declan?eaz? ?i împline?te astfel un fenomen cosmic de apropiere a Dragostei întru Dumnezeu, Care ne impune regala demnitate, empatia, alteritatea pentru aproapele, precum ?i cinstirea, venerarea pentru cei Vii ?i cei Adormi?i din Familie ?i Neam.

Mihail Eminescu s-a preocupat continuu de Tradi?ia, Datinile, Obiceiurile, Sensurile spirituale zalmoxiene-precre?tine, Simbolul de Credin??, de Cultura noastr?, acest Magna ?i Sacru Tezaur al Trecutului, Prezentului ?i Viitorului Neamului dacoromân, de acest sfânt ?i nemuritor Areal divin Carpatin-Gr?dina Maicii Domnului. Mistuirea Profetului pentru Neamul s?u, cel aflat din totdeauna în grija Mo?ului din Carpa?i, cum a gr?it într-una din luc?rile sale exhatologice, p?rintele Ghelasie Gheorghe de la Mân?stirea Fr?sinei-Vâlcea, l-au sus?inut ca frumuse?e a sufletului românesc în gr?irea aforistic?, în claritatea textelor ?i în variatetea tematic? a diverselor domenii ale gândirii. Setea Poetului de cunoa?tere a Frumuse?ii Crea?iei divine a provocat foamea dup? Adev?rul absolut, care a z?mislit în inima sa dragostea ca suflu d?t?tor de via??, ca und? de tr?ire, ca nimb de des?vâr?ire, înviind l?untric pentru a da na?tere universului s?u interior ca reflectare sublim? a Tainei dumnezeie?ti. For?a cu care ?i-a sprijinit ra?iunea pe credin?? i-a h?r?zit Luceaf?rului-Profet bolta con?tiin?ei sale luminate de harul tainei, în care albastrul cerului s-a topit în seninul ei.

În toate operele sale ale diverselor domenii de gândire ?i tr?ire, textul lui este accesibil, dens, cristalin, repede curg?tor, tumultos uneori, elocvent, erudit, înc?rcat de în?elepciune filosofic?, de mireasm? liric? divin?, de har teologic ori de foc mistic, f?cându-l astfel s? se întrep?trund? axiologic ?i crucial prin con?tiin??, credin??, memorie ?i limbaj, beneficiind deopotriv? de o suprem? binecuvântare: frumuse?ea poetic? ?i în?elepciunea profetic?. Via?a ?i Opera sa au dat Neamului ?i lumii o For?? genial? integratoare ?i covâr?itoare, m?rturisindu-se pragmatic, economic, justi?iar, istoric, artistic, intim, muzical, personal, celest, dogmatic, eshatologic, teologic, cosmic. Profetul nostru Eminescu a militat permanent pentru zugr?virea Icoanei Neamului, a?ezat? pe piscul unei culturi originare ca un sacerdo?iu literar, filosofic, teologic, altfel spus un Cult al culturii filocalice ?i sofianice.

Fiin?a lui sensibil?, aristocrat-voievodal?, profetic? a odr?slit atâta dragoste pentru Neamul s?u str?vechi ?i cre?tin încât înconjurând P?mântul s-a în?l?at c?tre Cer, dezm?rginindu-se, atingând Frumuse?ea serafic? a ultimelor doriri. Dorul se aprinde în Aura miraculoas? prin care Omul ales se reflect? în frumuse?ea Cerului cre?tin ce a z?mislit Iubirea ortodox?. Iubirea nu este doar o constant? a Omului ales, ci ?i virtutea suprem? care îl c?l?uze?te pe Calea mântuirii, prin rug?, har, cântare, comuniune hristic?, murmur ?i v?paie de suflet. Taina sfâr?itului nu distruge frumuse?ea surâsului dintâi, ci transform? Iubirea în Dragoste etern?, sufletul r?mânând o Floare frumoas?, permanent înmiresmat?. Iubirea nu se risipe?te, se d?ruie?te, iar cine se d?ruie?te de fapt se adun?, se întrege?te, se comunic? în iubire de crea?ie: „Iubirea, ca salvare din solitudine, devine principiul crea?iei. Dumnezeu, ie?ind din sine însu?i, din sfera perfec?iunii sau imperfec?iunii sale, a abandonat contempla?ia absolut? ?i etern?, creând lumea pe care a a?ezat-o temporal, dar a înconjurat-o cu iubire". (Ilariu Dobridor, Dec?derea Dogmelor-Cum au dizolvat evreii Cultura European?.Ed. Fronde Alba Iulia-Paris-1999, p. 18). ?i no?iunea profetic? ?i cea martiric?, ambele voca?ii Hristice se asum? în Iubire ca principiu al crea?iei: de suferin?? sacr?, de jertf? sfânt?, de poezie serafic?, de frumos, de adev?r, de libertate, de sublim, a?a cum a fost/ este menirea Eroilor, Martirilor, M?rturisitorilor, Sfin?ilor.

Mihail Eminescu cel cunoscut ?i îndr?git de majoritatea românilor ?i de al?ii, nu are grani?e, nu are frontiere, nu mai are Domiciliu obligatoriu..., oricât de mult s-ar str?dui epigonii, detractorii ?i pigmeii neao?i ?i alogeni, r?mânând deapururi iubit în sufletele curate ale marilor Români, oriunde ?i oricând, în condi?ii de libertate, de persecu?ii sau de prigoan? a?a cum s-a întâmplat ?i în iarna anului 1950, la Odessa într-un lag?r de prizonieri români. Radu M?rculescu-ml?di?? de Boier ?i de Erou-Martir, licen?iat în Litere ?i Filosofie, ofi?er, erou, prizonier în gulagul sovietic ?i de?inut politic în temni?ele române?ti, decorat cu Coroana României cu spade ?i panglic? de virtute militar?, în grad de cavaler, ilustru memorialist ?i faimos m?rturisitor a fost ini?iatorul vener?rii Centenarului na?terii Luceaf?rului nostru: „Se apropia ziua de 15 Ianuarie, în care se împlinea un veac de la na?terea lui Eminescu, piscul poeziei noastre. B?nuiam noi cum avea s? fie s?rb?torit evenimentul în patrie de c?tre kulturnicii regimului. Anume: poetul urma s? fie amputat de toat? lirica lui filosofic? ?i redus la partea întâi din Împ?rat ?i proletar (?i numai la acest fragment), din care s? apar? ca un revolu?ionar marxist, cu acte în toat? regula. Dar dac? în ?ara lui poetul urma s? fie în a?a hal re-sau mai bine spus, desconsiderat, m?car aici, în ?arcul de sârm? ghimpat?, unde totu?i eram mai slobozi decât în ?ar? sub raportul libert??ii interioare, m?car aici s? fie pus în lumina lui adev?rat? ?i s? i se dea cinstea ce i se cuvine. Abordarea lui nu era pentru mine numai o chestiune de istorie literar?, ci un demers cvasireligios. Adâncimea abisal? a gândirii, vraja de incanta?ie a versului, redimensionarea sufletului românesc cu un nou ?i pân? la el necunoscut fior metafizic, destinul s?u tragic, verticalitatea moral? a caracterului, puritatea pân? la inocen?? a inimii m? f?cuser? s? v?d în el un loc sacru... rugul aprins al sufletului românesc de care nu te po?i apropia f?r? a-?i scoate înc?l??mintea...

Când am vorbit... am pus accentul pe contribu?ia lui Eminescu în procesul de continu? creare de sine a sufletului românesc (în fond orice mare poet este mare în m?sura în care izbute?te s? dea sufletului neamului s?u o dimensiune nou? sau s?-l îmbog??easc? m?car cu un nou fior). Eminescu ne propune un suflet românesc de o adâncime cutremur?toare, înr?d?cinat temeinic în p?mântul, în trecutul ?i în valorile perene ale neamului s?u, cu o viziune grav? asupra vie?ii ?i cu o abordare serioas? ?i responsabil? a problemelor ei. Acesta este sufletul propus de Eminescu, geniul nostru bun, geniul nostru tutelar. F?r? el suntem pierdu?i, f?r? el ne pr?bu?im în lumea lui Caragiale, a fanto?elor de oameni care iau totul în derizoriu (« b??c?lie ») ?i pe ce pun mâna transform? totul în caricatur?...

În final am înf??i?at conjuctura tragic? în care are loc aceast? aniversare în lumina crepuscular? a sfâr?itului de r?zboi: o ?ar? învins?, cu trupul sfârtecat, cu tabla valorilor ei r?sturnat?, sf?râmat? ?i strivit? sub cisma ocupantului str?in, dar, mai ales, pândit? necontenit la orizonturile ro?ii de privirile uciga?e ale celor ce ar voi s? ne ?tearg? de pe harta lumii. Încheierea, pu?in patetic?-recunosc-suna cam a?a: „N?v?li?i, hoarde ale Apocalipsului! N?v?li?i, o?tiri ale lui Gog ?i Magog! Ucide?i, robi?i, arde?i ?i jefui?i, cum vi-i felul! Pr?da?i tot ce v? iese în cale! Dar, s? ?ti?i, comoara noastr? cea adev?rat?, orice a?i face, nu o ve?i g?si. Ea este ascuns? bine. Acolo unde voi nu pute?i ajunge, în taini?ele cele mai adânci a sufletului românesc. Ea este Eminescu" (Radu M?rculescu, P?timiri ?i ilumin?ri din captivitatea sovietic?. Ed. Humanitas, Bucure?ti-2010, p. 577-580).

Binecuvânta?i sunte?i dragi prieteni, p?str?tori ai Comoarei-Profetului Mihail Eminescu!
14 Iunie-Sf. Prooroc Elisei, 2017, Brusturi-Neam?-Gr?dina Maicii Domnului.
footer