Vechile documente sunt sărăcăciase în date şi informaţiile privind descrierea clădirilor primei Episcopii, întemeiate foarte posibil de Episcopii Eftimie şi Mihail. În timpul stăpânirii austriece supra Olteniei (1718-1739) principalele centre militare de rezistenţă au fost fixate în aşezăminte religioase, în vederea acţiunilor de apărare. Nu se cunoaşte în ce măsură Episcopia Râmnicului a servit scopurilor militare, cert este însă că acesta a fost motivul focului pus de turci în 1737, pe vremea războiului turco-austriac şi care a mistuit, odată cu biserica şi chiliile episcopale construite de cei doi episcopi şi de urmaşii lor, ca şi oraşul.[1] Din stampa inginerului Johan Weiss, reprezentând Râmnicul, reşedinţa episcopală era, la acea vreme, cea mai grandioasă clădire a oraşului, încăpătoare şi de temut, un motiv în plus pentru incendierea ei.

Palatul Arhieresc

Primele urme ale vechilor clădiri ale Epscopilor Eftimie şi Mihail sau ale urmaşilor lor imediaţi s-au pierdut în negura anilor, rămânând de negăsit nici astăzi. Din păcate nu s+a descoperit nici un indiciu privind forma şi aşezarea celei de-a doua construcţii a Episcopiei Râmnicului, rezistând timpului şi vicisitudinilor vremii doar Bolniţa şi Paraclisul. Abia după venirea în scaun a Sf. Calinic, reşedinţa episcopală a renascut, pentru a treia oară. Privind stampa lui Johan Weiss, se poate constata cu uşurinţă că cea mai importantă clădire a aşezării episcopale a fost, pe atunci, Casa Arhierească, reclădită pe ruinele fostei case arhiereşti. Pivniţa de sub palatul Arhieresc, asemănătoare cu cele de la mânăstirile Dintr-un Lemn, Hurezi, Brâncoveni şi ale altor mânăstiri, o situează printre primele clădiri construite de Matei Basarab, deci aparţinând epocii postbrâncoveneşti, adică în jurul lui 1739. Sf. Calinic a păstrat atât proporţiile cât şi împărţire Casei Arhiereşti a înaintaţilor săi. In vremea Sf. Calinic, accesul în clădire era prin două ganguri situate la parterul clădirii. Astăziparterul este destinat personalului de serviciu al casei şi gospodăriilor personale.

Holul central, circular, a fost construit de Episcopul Ghenadie, în anul 1889, odată cu restaurarea Palatului. Etajul este secţionat de un coridor care parcurge întreaga lungime a clădirii, iar partea dinspre nord reprezintă jumătate din suprafaţă şi cumulează cinci încăperi : dormitorul, sufrageria şi camerele de oaspeţi. Una din aceste camere a fost transformată, în anul 1947, în oficiu, cu scară interioară. Dacă în vremea Sf. Calinic casa avea o înfăţişare grandioasă în exterior, însă modestă în interior, în anul 1889, Episcopul Ghenadie Râmniceanu, erudit şi bun gospodar, a reuşit să împodobească atât de frumos Casa Arhierească, încât de atunci i-a fost atribuit calificativul de „Palat". De altfel, mobilierul, materialele şi meşteri se pare că ar fi fost aduşi de la Viena. Se poate afirma, fără riscul de a greşi, ca Palatul Arhieresc este o bijuterie arhitectonică, cu o dotare interioară de excepţie. Parchetul de cireş, învârstat cu romburi din alte soiuri de lemn, până la stucatură şi tapetul în culori de bun gust de pe perţi şi plafon, toate au fost realizate sub directa îndrumare a Episcopului ghenadie. Tablourile sunt stucate în gips şi prinse cu sârmă prin tencuiala plafonului de grinda podului şi reprezintă simboluri religioase din Evanghelie, motive şi simboluri eparhiale. Acetora li se alătură unele opere picturale mai noi, cu chipurile vlădicilor înaintaşi, între care se află şi Sf. Calinic. Mobilierul, mesele sculptate cu multă migală şi pricepere adaugă un plus de rafinament şi patină. Palatul Arhiersc comunică direct cu paraclisul prin intermediul unui hol situat la etajul clădirii. În anii 1964-1965 a fost construită o scară din marmură, înlocuind-o pe cea veche din lemn. Palatul Arhieresc degajă, în ansamblu lui o linişte caldă, benefică şi vindecătoare, meditativă, evocatoare a unui trecut luminos.

Clopotniţa

Prima clopotniţă a Arhiepiscopiei a fost ctitorită de Episcopul Ştefan, fapt care reiese şi din pomelnicul acestui episcop, unde se poate citi: „... şi au făcut poartă cu chilii de piatră" [2], ca şi vechea pisanie a clopotniţei: „Această poartă de peatră făcutu-s'a den temelie cu toată cheltuiala şi nevoile părintelui chir Ştefan Episcopul când au fost cursul anilor de la Adam 7188, iar de la Naşterea Domnului nostru Iisus hristos 1600, m(e)seţa Ian(uar) din 20, şi s'au făcut şi chiliile de peatră. Şi ispravnic Ştefan monah(ul)" [3]

Atât clopotniţa cât şi chiliile au suferit mari stricăciuni în timpul războiului turco-austriac, astfel că în anul 1742 Episcopul Climent a reînnoit-o. În anul 1847, din pricina focului clopotniţa a suferit din nou avarii, necesitând reparaţii, iar la 1873 i-a fost înlocuit acoperişul cu banii dăruiţi de Mariţa Măldărescu. [4] Actuala clopotniţă este ctitoria Episcopului Iosif Bobulescu, care a rezidit-o în anul 1882, sub forma în care se găseşte şi astăzi, montându-i-se clopotele, care până atunci se aflau într-un şopron. În clopotniţă se află trei clopote, unul adus de la Cozia, care au fost armonizate în vremea Episcopului Vartolomeu.
Mari stricăciuni a provocat clopotniţei şi marele cutremur din 1940, acestea fiind reparate abia în anul 1949, pe durata celor nouă ani, glasul clopotelor Episcopiei rămânând amuţite.

Palatul Cultural „Antim Ivireanul"
Odată cu casele anexă ale Bolniţei, în anii 1998-1999 s-a ridicat o impunătoare clădire cu trei nivele, parter şi două etaje, edificiu în care sunt adăpostite: Biblioteca Episcopală „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul", muzeul, sala de conferinţe şi un cabinet medical. În muzeu se află o bogată colecţie de obiecte bisericeşti vechi, tipărituri, manuscrise, icoane, veşminte bisericeşti şi antimise din trecutul eparhiei, tipărituril din vremea lui Şerban Cantacuzino, Constantin Bracoveanu, a Sfântului Antim Ivireanul şi a Sfântului Calinic de la Cernica, episcopi ai Râmnicului. Biblioteca Episcopală este împodobită cu un frumos mobilier sculptat în lemn de paltin şi găzduieşte un numar de peste opt mii de volume, din care o treime sunt scrise în limba franceză. Zidită sub înalta oblăduire a Î.P.S. Gherasim, Arhiepiscop al Râmnicului sala de conferinţe găzduieşte frecvent acţiuni culturale deosebite, lansări de carte, expoziţii de artă, simpozioane, dezbateri cultural-ştiinţifice sau alte asemenea manifestări, aflate sub îndrumarea P.S. Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

[1] Corneliu Tamaş, „Istoria municipiului Râmnicu Vâlcea!, Râmnicu Vâlcea, Ed. Conphys, 2008, p.161
[2] “Istoria Eparhiei Râmnicului Noul Severin”, Bucureşti, Tipografia Gutenberg, Joseph Göbl, 1906, p.228
[3] Ibidem, p.229
[4] Ibidem, p. 229