Revista Art-emis
Nicolae Steinhardt, evreul care a îmbrăcat haina lui Hristos PDF Imprimare Email
Prof. Ion Ionescu Bucovu   
Duminică, 27 Martie 2016 21:03

Steinhardt Nicolae30 martie 1989, o zi ca toate zilele...

Rezerva 821 a Spitalului Județean din Baia Mare. Părintele Nicolae era internat cu o zi înainte cu diagnosticul de angină pectorală dureroasă. „Pe părinte l-am găsit, povestește Florian Razmoș, cu perfuzie la mâna stângă, într-o stare de somnolență, din care periodic revenea și comunica cu cei prezenți..." A rămas singur cu părintele, lângă fereastră. „Mai bine stai aici pe pat...ca să nu răcești lângă geam" - l-a invitat Steinhardt. Văzând că i se înrăutățește starea, Florian cheamă doctorul cu un ecograf portabil. „Fetelor, le spune părintele Nicolae surorilor care încercau să-i potrivească ecograful, nu vă mai chinuiți, nu aveți ce să-mi faceți". Adresându-i-se apoi lui Florian:
- Florian, aprinde o lumânare dacă ai.
- Da, părinte, am lumânare. Și i-am aprins-o imediat, spunând:
- Liniștiți-vă părinte, am aprins lumânarea.
- Acum ia din geantă „Cartea de rugăciuni" și caută rugăciunea care se spune pe patul de moarte, - i-a spus părintele. I-a citit rugăciunea cu pricina și a întrebat doctorița dacă e grav.
- Da, e grav, i-a scăzut pulsul. Puteți să-i anunțați prietenii de la Rohia care sunt la masă! Când s-a întors de la telefon, Florian, l-a găsit mort.
- A murit, a spus doctorița, nu a mai reacționat deloc.
Corpul defunctului nu a fost dus la morgă, a rămas până în jurul orei 22, când a sosit o mașină din Tg. Lăpuș, care l-a dus la Mânăstirea Rohia.

Înhumarea rămășițelor pământești a avut loc duminică 2 aprilie 1989, la Mânăstirea Rohia. Curtea mânăstirii s-a dovedit neîncăpătoare. Sute de oameni au venit să-l conducă pe ultimul drum pe evreul încreștinat. De la el ne-a rămas celebrul „Jurnal al fericirii", cartea cea mai citită a ultimului deceniu din secolul trecut, și chiar de astăzi. A cunoscut peste zece ediții în țară și peste șapte în străinătate. Nicolae Steinhardt a fost scriitor, publicist, condamnat politic și monah ortodox, atras în egală măsură de literatură și muzică, cât și de teologie și drept. Personalitate sa efervescentă cu preocupări polivalente este evocată de mai toți cunoscuții săi, reprezentanți ai lumii literare și religioase, oameni, colegi de închisoare de la Jilava, parohi de la Rohia etc. Născut în comuna Pantelimon în vara anului 1912 dintr-o familie evreiască, Nicu Steinhardt a primit o educație aleasă. Tatăl era inginer, cu studii în elveția coleg cu Albert Einstein. Școala primară a făcut-o în Pantelimon, încă de acum se alătură ortodoxiei. „Pentru mine creștinătatea se confundă cu o poveste de dragoste : o dublă îndrăgostire de biserica creștină și de neamul românesc." Își ia bacalaureatul apoi licența în drept unde își dă doctoratul cu lucrarea „ Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional". Pentru că nu a aderat la revoluția comunistă, a fost luat în evidența Securității în 1956. Chemat să depună mărturie împotriva grupului „mistico-legionar" din care făceau parte Constantin Noica, Dinu Pilat etc, el refuză și este condamnat la 12 ani muncă silnică, alături de Sergiu Al.George, Păstorel Teodoreanu, Vladimir Străinu, Marietta Sadova. Va trece prin închisorie Jilava, Gherla și Aiud. Urmând sfatul tatălui său : „Dacă vei accepta să depui mărturie vei avea zile liniștite și nopți chinuite, dacă însă vei refuza să depui mărturie vei avea zile grele și nopți foarte liniștite.", a acceptat închisoarea, decât să-și trădeze prietenii, avea 47 de ani când închisoarea Jilava a devenit pentru el „academie și altar",celula 18 a închisorii avea să se transforme în altar, cu ajutorul părintelui Mina. Așa începe povestea dintre preotul Mina și noul ucenic. După zile de ucenicie, scena botezului este aproape teatrală. „Mina rostește cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap și pe umeri tot conținutul ibricului și mă botează în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. De spovedit m-am spovedit sumar : botezul șterge toate păcatele. Mă nasc din nou din apă viermănoasă și din duh rapid".

După 1964, când a ieșit din închisoare, își caută loc într-o mânăstire. Așa ajunge la Rohia, în 1980 îl tunde în monahism și îmbracă haina monahală. Profilul intelectual și moral al lui Nicu Steinhardt se regăsește în una din cele mai rafinate metafore utilizate în „Jurnalul Fericirii", o sănătate spirituală „adamantină" (Jurnalul Fericirii1991, pag.8.) Ieșirii din sistem, Nicu Steinhardt îi propune soluția infailibilă a credinței creștine. A avut o viață grea, începută din 1940, când problema evreilor fusese pe primul plan, după instaurarea comunismului este înlăturat din Baroul avocaților din București, din viața literară, a pierdut treptat drepturi, privilegii, proprietăți, poziții, posturi ocupate, bunuri, șanse, până ajunge un simplu funcționar, plătit modest. În 1947, în urma unui denunț al lui George Călinescu ( ?!) este dat afară din postul de redactor al „Revistei Fundațiilor Regale", trăiește un deceniu în anonimat, după ieșirea din închisoare a prestat munci necalificate, descărcător de marfă la Alimentara, contabil, muncitor necalificat la o fabrică, preda pe unde putea lecții de lumbi străine particular, aflându-se permanent sub supravegherea securității. Rămâne de la Nicolae Steihardt o lecție de viață pe care tineretul ar trebui să și-o însușească. Și ar trebui să se nască o mișcare de masă care să lupte să nu se mai repete asemenea urgii.

footer