Revista Art-emis
Arhiepiscopia Râmnicului - Biserica paraclis cu hramul Sf. Grigore Bogoslovul PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 03 Aprilie 2011 00:04
Arhiepiscopia Ramnicului - Biserica paraclisPentru trebuinţele cotidiene de ordin spiritual, voievozii în Mânăstiri, vlădicii în Episcopii şi egumenii în Stăreţii, zideau lângă bisericile principale bisericuţe numite Paraclise sau Capele, veritabile podoabe de artă şi arhitectură bisericească. Aşezate la capăt, la colţuri ori în mijocul unor clădiri, la parter sau la etaj, ori împodobind o aripă a vreunei clădiri, Paraclisele se remarcau prin silueta zveltă a unei singure turle, răsărite din masivitatea acoperişului clădirii. Ele sintetizează imaginaţia arhitectului şi, aproape totdeauna reprezintă un giuvaer în miniatură al strădaniilor ctitorilor aşezămintelor religioase.
Paraclisul Casei arhiereşti al Arhiepiscopiei Râmnicului întruneşte toate exigenţele unei capodopere arhitecturale – simbol al frumuseţii Centului Eparhial din Râmnicu Vâlcea. Atât în exteriorul uşii, dar şi în interior există două pisanii din conţinutul cărora rezultă că Paraclisul Arhiepiscopiei Râmnicului este ctitoria Episcopului Grigorie, fost egumen al mânăstirii Cozia şi se pare, ucenic al Episcopului Climent. Zidirea Paraclisului a durat între anii 7259 (1751) şi 7262 (1754) finalizându-se odată cu zugravirea şi împodobirea lui. Inălţat deasupra nivelului parter, cu ziduri groase şi rezistente, Paraclisul Episcopiei face impresia că este postat pe un soclu, pentru a putea fi privit şi admirat din orice unghi. Orientarea către răsărit face ca razele soarelui să-i scoată în relief toată fineţea şi rafinamentul arhitectonic.[1]

Bine proporţionat, suplu şi înzestrat cu valoroase opere de artă picturală şi arhitecturală, Paraclisul este un mesaj al epocii post brâncoveneşti. Alături de Bolniţă, Paraclisul a supraviţuit incendiului de la 1847, care a distrus Episcopia şi jumătate din oraş. Pictura interioară este executată în stil bizantin, iar la exterior Paraclisul este împodobit cu sibile în loc de sfinţi. În interior se află un jilţ episcopal minunat sculptat, un epitrahil din catifea roşie, brodat cu fir de aur, cusut după croiala rusească şi având cusut cu fir de aur numele: „Ţar Costandin" şi „Ţariţa Elena", adică Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. După unele surse, acest epitrahil ar fi darul lui Constantin Vodă Brâncoveanul. Tâmpla este măiestrit sculptată şi cu flori poleite pe fond închis la culoare, împreună degajând o stare de confort spiritual şi de linişte. Din scriitura Pomelnicului Episcopiei rezultă că tâmpla este creaţia „dascălului Apostu": „Aici să pomeneşte dascălul Apostu(l) tâmplariu, care cu a lui mână au făcut tâmplele bisericii ceştii mari, aşişderea şi la paraclis."[2]

În anul 1889, Episcopul Ghenadie Enăceanu a restaurat Casa Arhierească şi a consolidat Paraclisul, păstrându-i forma originală. Singurul adaos este reprezentat de prezenţa tabloului cu episcopul ţinând în mână macheta Paraclisului, pictat sub tabloul votiv. În anul 1959 paraclisul a fost pardosit cu parchet de stejar s-a montat instalaţia electrică şi instalaţia de încălzire centrală. Cutremurele, în special cel din anul 1940 au afectat construcţia Paraclisului, astfel încât între anii 1966-1968 a fost restaurat cu minuţiozitate. Un an mai târziu, pictorul traian trestioreanu a curăţat pictura,scoţând la iveală vechiul paraclis din tabloul votiv (anterior Episcopului Grigore), cu pridvor deschis şi fără pictură exterioară. Trebuie menţionat faptul că, la rezidirea sa, în anul 1751, frumoşii stâlpi din piatră, ai pridvorului au fost ascunşi în zid şi acoperiţi cu fresce de către pictorul Grigore. În anul 1969 ei au fot descoperiţi pentru a pute fi vizibili din interior. Existenţa în muzeu a unui tablou, reprezentându-l pe Antim Ivireanul lasă de înţeles că Paraclisul datează de pe vremea acestuie sau chiar a primilor ctitori ai Episcopiei, ai lui Eftimie şi Mihail. La parterul Paraclisului a fost înfiinţat un muzeu de obiecte bisericeşti, tipărituri, manuscrise, icoane, veşminte bisericeşti,şi antimise din trecutul Episcopiei Râmnicului . Dintre acestea pot fi remarcate tipăriturile din vremea lui Şerban Cantacuzino, Sf.Constantin Brâncoveanu, Sf. Antim Ivireanul şi Sf. Calinic, dar şi manuscrise din perioada lui Anton Pann.

Îngrijit cu multă grijă, Paraclisul este astăzi locul de reculegere al Vlădicii şi altarul în care Înalt Prea Sfinţitul Gherasim, Arhiepiscop al Râmnicului îşi exercită puterea de har a Sfintelor Taine, prin rugăciuni solicitate în mod special de credincioşi şi slujitori ai bisericii. Iată cum glăsuieşte inscripţia existentă în Paraclis: „Acest sfânt şi dumnezeiesc Paraclis din temelia lui zidit şi cu zugrăveală împodobit, din bun gândul şi cu toată cheltuiala cinstitului şi de la Dumnezeu iubitorului Părintelui Kir Grigore, E(piscop) al acestei sfinte epis(copii), întru slava lui Dumnezeu şi lauda hramului Sf. Întâiului Marelui ierarh Grigore B(o)goslovul în zilele luminatului Dom(n) – Io Grigore Ghica Vo(e)vod, leat 7259 (1751)."

[1] Pr. Dumitru Sandu, „Eparhia Râmnicului şi Argeşului - monografie”, vol. I
[2] Ibidem 2, p.190
[3] Ibidem 3, p. 92 footer