Revista Art-emis
Monahismul PDF Imprimare Email
Pr. Vasile Marinescu   
Duminică, 17 Ianuarie 2016 17:45

Pr. Vasile Marinescu, art-emisVia?a cre?tin? fiind o „art? duhovniceasc?", starea monahal? e, a?a cum spunea p?rintele S. Bulgakov, „arta artelor", arta sufletului care trebuie s? exprime frumuse?ea duhovniceasc?. În a?a numitele „Novele" ale lui Justinian, se spune c? via?a monahal? ?i contempla?ia sunt un lucru sfânt, folositor tuturor cet??enilor din pricina cur??iei lor ?i a mijlocirilor sau rug?ciunilor f?cute de monahi pentru binele comun. Sau împ?ratul Alexie Comnenul care spunea c?: nu crede c? a împlinit vreodat? voia lui Dumnezeu, ?i de aceea este convins c? tot ceea ce i-a dat Dumnezeu în via??, i-a dat datorit? cucernicelor rug?ciuni ale sfin?ilor monahi ?i încrederii pe care o are în ei. Referitor la monahismul vechi ?i r?s?ritean, e foarte important s? ne amintim c? în toate epocile monahii au fost principalii reprezentan?i ai mi?c?rilor din interiorul vie?ii Bisericii ?i între ei g?sim mul?i autori de scrieri duhovnice?ti r?mase importante de-a lungul veacurilor. Monahii au p??it pe urmele vechilor profe?i biblici ?i au parcurs aceea?i cale pentru a ajunge la ascultarea lui Dumnezeu. Exist? personaje vechi-testamentare care au devenit prototipuri ale neamurilor. Pentru a urma glasul lui Dumnezeu, Avraam ?i-a p?r?sit casa ?i patria. Iacob s-a învrednicit de vederea sc?rii îngerilor datorit? „simplit??ii" sale (Cf. Fc. 25,27). Moise va r?mâne cel mai relevant exemplu de ac?iune ?i contempla?ie, iar potrivit cuvintelor Sfântului Antonie cel Mare, exemplul prin excelen?? al vie?ii monahale pentru ascetul cre?tin avea s? fie mai cu seam? marele iubitor de lini?tiri care a fost Ilie. Un precursor al monahismului poate fi de asemenea Origen. Sfântul Grigore Taumaturgul vorbe?te cu nostalgie de cei cinci ani petrecu?i la Origen în comunitatea ucenicilor s?i. Origen insist? asupra necesit??ii de a fugi de lume, nu în sens material, ci în sensul spiritual al cuvântului. O mare importan?? în scrierile lui Origen o are lupta împotriva gândurilor rele, tem? ce va fi mai târziu tipic? în literatura monahal?. Tot Origen a aprofundat sensul fecioriei ca prefigurare a vie?ii viitoare, anticipare eshatologic? a celor mântui?i. În multe din scrierile sale exprim? exact ceea ce monahii vor încerca s? realizeze în mân?stirile lor. Tradi?ia spune c? primul monah cre?tin a fost Sfântul Antonie cel Mare. Sfântul Atanasie cel Mare care i-a scris via?a, l-a numit „om al lui Dumnezeu". Via?a acestui „Om uria?" - Sfântul Antonie cel Mare - o g?sim în primul volum „Filocalia". Dornici s? p?zeasc? poruncile lui Dumnezeu, monahii sunt, a?adar, adev?ra?ii ?i autenticii cre?tini.

Cre?tinul modern face o deosebire mult prea mare între „mântuire" ?i „des?vâr?ire". Ori, Sfântul Ioan Hrisostom zice: „Sfintele Scripturi nu spun nimic despre o atare deosebire, ci tuturor li se cade s? duc? via?a monahilor, chiar dac? sunt c?s?tori?i". To?i cre?tinii sunt „cet??eni ai cerului" (Fil. 3,20), „concet??eni ai sfin?ilor" (Ef. 2,19), spune Sf. Ap. Pavel. Chiar exist? termenul de „via?? îngereasc?", care revine cel mai adesea pentru a indica nivelul superior de tr?ire spiritual? a vie?ii monahale. „Prin natura lor îngerii sunt spirite cere?ti pure, imateriale. Nu sunt, atunci ei oare fra?ii celor ce caut? s? se elibereze de obstacolele materiei pentru a se în?l?a spre spiritualul pur ?i a fi admi?i s? duc? o via?? îngereasc??" (TomᚠŠpidlik). Îngerii „v?d neîncetat fa?a Tat?lui" (Mt. 18,10), ?i din aceast? pricin? sunt contemplativi (Is. 6, 1-3) dup? cum afirm? Origen. „Asemenea heruvimilor ?i serafimilor, monahul trebuie s? fie întreg „ochi" sau „s? circule în în?l?imi" cum spune Sf. Grigore de Nyssa. Acest aspect va fi reluat ?i dezvoltat pe larg de Evagrie ?i de Cassian. Începând cu secolul VI, Liturghia bizantin? intoneaz? în momentul „intr?rii celei mari", în timpul c?reia darurile sunt purtate în procesiune la altar, „imnul heruvimic". Nu f?r? leg?tur?, îmi vine în minte Ioan cel Pitic - acea figur? legendar? din Pateric - care într-o zi le-a zis ucenicilor s?i: „Un c?lug?r a intrat odat? în extaz ?i a v?zut trei monahi stând pe ??rmul m?rii. Dinspre ??rmul cel?lalt a venit un glas zicându-le: «Lua?i aripi de foc ?i veni?i la mine!». Doi dintre ei au f?cut întocmai ?i au zburat spre cel?lalt ??rm, în timp ce al treilea a r?mas pe loc ?i a început s? plâng? ?i s? strige. În cele din urm? i s-au dat ?i lui aripi, dar nu de foc, ci slabe, vl?guite. Tot c?dea în valuri ?i se ridica ?i cu multe chinuri a reu?it s? ajung? pân? la ??rm". A?a este ?i cu genera?ia noastr? de c?lug?ri: zboar? nu cu aripi de foc, ci cu aripi slabe ?i vl?guite.

S? înv???m s? zbur?m

Într-o zi, un pescar a v?zut cum un vultur î?i l?sa puiul s? cad? în gol, deasupra canionului. Puiul s-a pr?bu?it ca o piatr?, b?tând haotic din aripi. P?rea c? va muri zdrobit de stâncile de sub el, când tat?l a plonjat din în?l?ime ?i l-a prins pe spatele lui lat. Apoi s-a în?l?at din nou ?i l-a aruncat înc? odat? în gol. De data aceasta l-a prins mama pe spatele ei. Manevra s-a repetat pân? ce micul vultur s-a înv??at s? zboare.
Unui privitor neobi?nuit cu asemenea scene, purtarea vulturilor poate p?rea de o cruzime de neîn?eles. ?i totu?i, dac? puii nu ar fi împin?i în gol, nu ar înv??a niciodat? s?-?i întind? aripile ?i s? planeze în în?l?imi. Dumnezeu ne d? prilejul de a ne încerca aripile, ca s? putem zbura cât mai sus, c?tre lucruri tot mai m?re?e ?i mai înalte. El are un scop binecuvântat atunci când îng?duie ca vie?ile copiilor Lui s? fie tulburate de greut??i. Noi ne d?m înapoi, fugim de încerc?ri ?i am dori s? prelungim starea de lucruri în care ne sim?im bine. Dac? ar sta în puterea noastr? s? ne hot?râm via?a, am face foarte pu?ine spre slava lui Dumnezeu. De aceea, El ne trimite încerc?ri ?i necazuri care s? ne creasc? aripi duhovnice?ti. Dac? sim?i c? ai fost împins afar? din cuibul t?u confortabil ?i lini?tit, nu te teme, c?ci dedesubt stau gata s? te prind? bra?ele Ve?nice ale Tat?lui ceresc! El vrea s? descopere cât de puternice sunt aripile pe care ?i le-a dat.

footer