Revista Art-emis
Represiunea atee împotriva Naţiunii (2) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 23:02

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, art-emisDin anul 1945 au fost decapitate universităţile. Numai între 1946-1947 au fost suprimate 229 de catedre şi conferinţe, cu 500 de posturi didactice superioare, dintre care 80 de profesori universitari. Din 124 de profesori, conferenţiari, lectori şi asistenţi ai Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, la începutul anului universitar 1950, doar 10% se mai aflau pe posturi. În paralel cu epurarea elitelor universitare, comuniştii şi-au creat propriul sistem de învăţământ: Universitatea Muncitorească „Ştefan Gheorghiu", inaugurată la 11 Martie 1945. Tema epurării în învăţământ era susţinută în 1946 de Gheorghe Călinescu, care scria în „Scânteia": „Nu s-a făcut tot ce trebuia făcut în sensul purificării de care era şi este absolută nevoie", iar C. I. Parhon tuna categoric: „Epurarea nu ar trebui să înceteze vreodată. Învăţământul universitar trebuie îndeaproape controlat"[13]. Proporţia de două treimi din locurile rezervate fiilor de muncitori şi ţărani la admiterea în facultăţi avea să ducă la formarea de cadre supuse şi devotate partidului unic. Atacurile concentrate asupra Bisericii, Scolii şi Familiei au zdruncinat şi distrus în cea mai mare parte Tradiţia, Educaţia, Cultura, Învăţământul, Morala şi Spiritualitatea Naţiunii noastre. De la cele 8.438 de titluri cenzurate până la 1 Noiembrie 1948 s-a ajuns la sfârşitul lui 1989 la câteva zeci de mii, cu zeci de milioane de exemplare de cărţi şi publicaţii interzise. Două generaţii au fost lipsite de lucrări fundamentale în toate domeniile culturii. Monitorul Oficial din 25 Martie 1947, publica listele nr. 25, 26 şi 27 cu cărţi interzise de Comisia de pe lângă Ministerul Informaţiilor. Printre acestea se numărau:
- I.V. Băncilă, Semnificaţia Ardealului, Bucureşti, 1944;
- M. Eminescu, România şi Panslavismul. Studii şi articole cu introducere de Horia Niţulescu, Bucureşti, 1944;
- P. Ispirescu, Basmele românilor, Bucureşti, 1941;
- Al. Lascarov-Moldovanu, Stand la foc. Povestiri de..., Bucureşti, 1943;
- S. Mehedinţi, Le pays et le people roumain, Bucureşti, 1944;
- Ion I. Nistor, Unirea Bucovinei cu România, Bucureşti, 1940;
- V. Papacostea, Un observator prusian în ţările române acum un veac, Bucureşti, 1942;
- O. Papadima, Poezie şi cunoaştere etnică, Bucureşti, 1944;
- G. I. Brătianu, La Moldavie et ses frontiers historiques, Bucureşti, 1941;
- Dr. V. Bianu, Insemnări din războiul României Mari, vol.II, De la pacea din Bucureşti până la încoronarea de la Alba Iulia, Cluj, 1926...

Ce s-a pus la loc?

Consemnează acelaşi nelipsit cotidian „Scânteia" din 24 Octombrie, care considera că apariţia manualelor de „Istoria României" de M. Roller şi „Istoria Filosofiei" „trebuie salutată ca o adevărată izbândă pe frontal ideologic împotriva imperialismului american care încearcă să strecoare otrava ideologiei decadente a capitalismului în putrefacţie". Temeiul acţiunilor teroriste ale puterii era chiar Tratatul de Pace de la Paris, care în Partea a II-a, Secţiunea I, art. 5, prevedea: "România, care în conformitate cu Convenţiunea de armistiţiu, a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizaţiilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, militare, sau paramilitare, precum şi a altor organizaţii făcând o propagandaă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia dintre celelalte Naţiuni Unite, nu va îngădui în viitor existenţa şi activitatea unor organisme de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice"[14]. Pe de altă parte, guvernul anunţa legea pentru punerea în aplicare a art. 5 al Tratatului de Pace, prin care îşi deschide posibilitatea de a declara "fascist" pe oricine nu se alătură acţiunii sale şi de a-i aplica cele mai severe sancţiuni, sub pretextul de a împiedica manifestări împotriva Naţiunilor Unite şi în special în contra U.R.S.S."[15].

Pentru a-şi justifica fidelitatea faţă de sovietici, ministrul Justiţiei Lucreţiu Pătrăşcanu a impus legea pedepsirii pretinşilor criminali de război, constituind aşa zisele „Tribunale ale Poporului". Nu peste mult timp avea să „beneficieze" şi el de „graţiile" unui asemenea tribunal. La 25 Mai 1945 un prim lot compus din 29 de persoane sunt condamnate, trei dintre acestea la pedeapsa capitală: generalii Nicolae Macici şi Constantin Trestioreanu şi colonelul Calotescu, iar restul la ani îndelungaţi. Urmează „Procesul Marii Trădări Naţionale", în care sunt condamnaţi la moarte: Mareşalul Antonescu şi o parte din miniştrii săi şi se continuă cu procesul Mişcării Naţionale de Rezistenţă în frunte cu generalul Aldea dimpreună cu cei 55 de colaboratori. A urmat procesul fruntaşilor ţărănişti, arestaţi pe aerodromul de la Tămădău din 14 Iulie 1947, în care „Scânteia" din 17 Iulie comenta: „Vânduţi străinătăţii, au vrut să ia calea străinătăţii...", şi culminând cu masivele arestări din 15 Mai1948, care a declanşat marele proces politic din România anilor 1948-1964. Paradoxal a fost faptul că neavând încă structurată Securitatea, au fost forţaţi să treacă la arestările masive cu vechea Siguranţă burgheză. Deloc, curios, culmea e că au reuşit! „15 Mai 1948 va rămâne o dată de referinţă în istoria universului concentraţionar românesc. În noaptea de Vineri/Sâmbătă, 14-15 Mai, s-a desfăşurat o operaţie de amploare, în toată ţara, în urma căreia au fost arestaţi, uneori în condiţii dramatice, zeci de mii de oameni liberi, de toate vârstele, de ambele sexe şi din toate categoriile sociale"[16].

Începutul şi structurarea acestui proces politic a fost impus în ţară din afară, de sovietici. În România, ca urmare a „profeţiilor" marilor atei: Marx, Engels, Lenin şi Stalin s-a instaurat socialismul ateu care s-a exprimat apocaliptic prin: ură și „lupta de clasă", violenţă și „duşman al poporului", arestări generale, condamnări maxime, torturi, crime, deportări, sechestrarea averii, genocid, domiciliu obligatoriu, persecuţii asupra familiilor celor arestaţi, pe perioade de zeci de ani. Relaţiile dintre membrii societăţii româneşti, s-au acutizat şi contorsionat prin concursul laşilor care au trădat cauza naţional-creştină a poporului român şi s-au pus în solda duşmanului ocupant. În planul general al vieţii s-au încurajat abuzurile, delaţiunea, corupţia, minciuna, calomnia, dezinformarea, compromisul şi manipularea. Raportul moralei s-a răsturnat, s-a substituit eticii proletare care punea în valoare doar păcatul. Mii, zeci şi sute de mii de dosare şi liste făcute la zi făceau operantă această manipulare generală. Un întreg aparat de stat al Securităţii, prin feluriţi informatori, provocatori, oportunişti, supravegheau impunerea cât mai rapidă a orânduirii staliniste. De cealaltă parte a baricadei, membrii de partid, precum şi cetăţenii cu dosar „sănătos", s-au bucurat din plin de binefacerile socialismului biruitor. Asupra majorităţii elitei ţării provenită din fii de „chiaburi" sau din deţinuţii politici, s-a abătut mânia proletariatului. Criza psiho-socială declanşată odată cu ocuparea ţării de către armata sovietică şi preluarea conducerii statului de către gruparea comunistă, a pus în pericol integritatea, independenţa şi suveranitatea României creştine. Nenorocirea, drama României creștine, s-a prelungit și după evenimentele din Decembrie 1989,care precipitate și pregătite prin lovitura de stat, au avut de fapt un dublu scop: pe de o parte să se creadă de către marea populație că se vor contura la orizont zorile unei reale democrații social-creștine, mizându-se pe natura arhitolerantă a poporului creștin-ortodox, iar pe de altă parte, să frământe aluatul politic și să-l dospească cu aceeași drojdie politică în amestec cu ingrediente noi, adică progeniturile seniorilor nomenclaturiști. Având garanția și spatele asigurat de unele state apusene, state convertite încă din perioada interbelică la fascinația atee a comunismului, in cadrul Comunității Europene, poate că mai corect ar fi numită comunismul nou European, n.a.), Familia politică roș-portocalie a statului ateu s-a întors cu aceeași ură viscerală împotriva Națiunii creștine, anihilând orice încercare de a se putea crea un pol politic real de dreapta, creștin-democrat, menținând pe linie moartă vârfuri erudite ale intelectualității românești, din rândul cărora s-ar fi putut ridica o adevărată elită spiritual creștină, un adevărat conducător de stat, fiu al Națiunii Dacoromâne, care să împlinească și să poarte destinul Neamului întru Dumnezeu și Patrie, întru Dumnezeu și celelalte națiuni binevoitoare păcii și armoniei universale.

Statul ateu nefiind interzis, nefiind acuzat de atrocitățile comise timp de 60 de ani, nefiind condamnat măcar moral pentru trecutul și prezentul său criminal, își continuă hegemonia politică. Fiind mai puternic ca niciodată, sub controlul Stapânilor, la amenințările unui străin, reprezentând un așa-zis institut, antiromânesc și anticreștin dar girat și plătit de stat, cu complicitatea fraternă tacită prin adormirea, amorțirea, încremenirea, lașitatea ori nesimțirea liderilor Instituțiilor fundamentale ale Națiunii: Biserica, Armata, Academia Română, Uniunea Scriitorilor, Învățământul, Mass media, Justiția, O.N.G.-rile, etc., statul ateu prin Parlamentul său, arhisusținut puternic din lăuntru și din afară, a declarat pe față război națiunii creștine, arestându-i gândirea ortodoxă, denigrându-i memoria, profanând mormintele, dezgropând eroii, martirii, dascălii, preoții, poeții, filosofii, mărturisitorii, cuvioșii, sfinții, ucigându-i post-mortem a doua, a treia oară! Aducând astfel un sacrilegiu Bisericii cerești a Neamului, sechestrând adevărata Cultură, întemnițând spiritul creator cu întregul său patrimoniu sacru, terfelind demnitatea și frângând coloana vertebrală a poporului, statul ateu a călcat în picioare biserica luptătoare, punând în lanțuri și cătușe năzuințele creștin-spirituale ale generațiilor viitoare! Statul ateu prin politicienii săi corupți, cei lipsiți de spirit și slabi pregătiți profesional, a reușit recordul absolut de a vota și promulga reîntoarcerea la sistemul cenzurii din anii 1945-1989, aceleași personalități și același patrimoniu cultural și spiritual fiind, din nou, interzise! Întoarcerea în timp, prin similitudinea dictaturii urii, naște întrebarea firescă: cui îi este încă teama de martirii și sfinții temnițelor noastre?!

Notă: Textul face parte din comunicarea prezentată în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Ştiinţifice ŞTIINŢA, ISTORIA, ARMATA şi SERVICIILE SPECIALE ÎN APĂRAREA ROMÂNIEI, 12-14 iunie 2015.

---------------------------------------------
13] Adina Berciu/Maria Petre-Ofensiva comunismului împotriva învăţământului universitar. Repere Istorice, p.6-9.
[14] România. Viaţa politică, p. 93.
[15] Ibidem, p.159.
[16] Experimentul Piteşti". Conference Proceedings. Comunicări prezentate la Simpozionul „Experimentul Piteşti-Reeducarea prin Tortură, Cultura, Tineretul şi Educaţia în Regimurile Dictatoriale Comuniste. Ediţia a VII-a, Piteşti, 05-07 Octombrie 2007. Editor şi coordinator Ilie Popa. Fundaţia Culturală Memoria. Filiala Argeş. Piteşti 2008, p. 57.

footer