Revista Art-emis
Biserica Sfântului Mormânt PDF Imprimare Email
Constantin Padureanu   
Duminică, 30 Ianuarie 2011 20:18
Padureanu ConstantinAm ajuns pe platoul din faţa Bisericii Sfântului Mormânt şi mai aşteptăm circa 15-20 de minute, pentru că se mai aflau şi alţi pelerini înăuntru. Vedem în partea stângă a intrării coloana de marmură despicată de focul divin, pentru că venirea Sfintei Lumini a fost, dintotdeauna, pentru ortodocşi, marea dragoste a lui Dumnezeu pentru poporul său dreptcredincios. În timpul Patriarhului Sofronie al Ierusalimului, armenii au plătit guvernatorului turc al Ierusalimului o sumă foarte mare de bani, ca acesta să îl oprească pe patriarhul ortodox să intre în Biserica Învierii în ziua Sâmbetei celei Mari. Guvernatorul a fost de acord şi i-a lăsat doar pe armeni să intre în biserică, aceştia considerând că numai ei au dreptul să primească Sfânta Lumină, iar ortodocşilor li s-au închis porţile şi aşteptau afară.
Văzând nedreptatea, care li s-a făcut, ortodocşii, cu inimile pline de credinţă şi evlavie, îi adresau rugăminţi fierbinţi lui Dumnezeu, să fie milostiv cu ei. În timp ce armenii aşteptau, în interiorul bisericii, venirea Sfintei Lumini, o coloană de marmură, din stânga intrării, s-a despicat în faţa ortodocşilor şi Sfânta Lumină a ţâşnit din ea. Când au văzut minunea, portarii mahomedani au deschis porţile bisericii şi ortodocşii, cu patriarhul în frunte, au intrat în biserică bucuroşi şi cântau: Cine este mai mare ca Dumnezeul nostru şi au început slujba Sfintei Liturghii. Un portar mahomedan a mărturisit pe Hristos şi atunci colegii lui l-au ars în curtea bisericii. Moaştele acestui martir se află în Mânăstirea Megali Panaghia din Ierusalim. M-am apropiat, m-am închinat şi am sărutat coloana de marmură dătătoare de lumină. Faţada Bisericii Sfântului Mormânt păstrează caracteristicile arhitecturale din vremea cruciaţilor. Arcele duble ne duc cu gândul la Poarta de Aur, zidită până la a doua venire a Mântuitorului. Atât uşile, cât şi ferestrele de la nivelul superior sunt mărginite de coloane cu capiteluri corintiene. Uşa din dreapta, de la intrare, a fost zidită de către Sultanul es-Saleh Nym ed-Din Ayyub, cel care i-a învins pe cruciaţi la Hatin, în 1187, pentru a limita accesul pelerinilor în biserică. Deasupra intrării, pragul era împodobit cu sculpturi reprezentând Cina cea de taină şi alte scene din Evanghelii.

După cutremurul din 1927, sculpturile au fost luate şi duse, spre păstrare, Muzeului Rockefeller din Ierusalim, unde se află expuse în prezent. Ordinea istorică şi ierarhică a celor şase confesiuni, stabilită de regulamentul de folosire şi administrare a Locurilor Sfinte, dat la 1757, în timpul stăpânirii otomane, prin firman al sultanului şi reconfirmat, în 1852, care slujesc în Biserica Sfântului Mormânt este următoarea: ortodocşi, armeni, copţi, catolici, etiopieni şi sirieni ortodocşi. Când am intrat în Biserica Sfântului Mormânt, mă cuprinseseră emoţiile şi aşteptam cu pioşenie şi evlavie. Am îngenuncheat lângă Piatra Ungerii, am adresat o rugăciune Mântuitorului, m-am închinat şi am sărutat-o. Inimă curată zideşte întru mine, Mântuitorule, şi duh drept înnoieşte dintru cele dinăuntru ale mele. Nu mă depărta de la Faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Împăratul Constantin a trimis pe fericita sa maică, Elena, la Ierusalim cu multă avere, ca pe una ce era preiubitoare de Dumnezeu, pentru căutarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului. Ea, ducându-se la Ierusalim, a văzut acele Sfinte locuri, le-a curăţit de spurcăciunile idoleşte şi a scos la lumină cinstitele moaşte ale mai multor sfiinţi. În vremea aceea era patriarh în Ierusalim Macarie, care a întâmpinat-o pe împărăteasă cu cinstea cuvenită. Fericita împărăteasă Elena, vrând să caute Crucea Domnului cea făcătoare de viaţă, care era ascunsă de evrei, i-a chemat pe toţi şi i-a întrebat să-i arate locul unde era ascunsă cinstita Cruce a Domnului. Iar ei lepădându-se că nu ştiu, împărăteasa Elena îi îngrozea cu munci şi cu moarte. Atunci ei i-au arătat pe un bătrân cu numele Iuda, zicând: „Acesta poate să-ţi arate ceea ce cauţi, de vreme ce este fiul unui cinstit prooroc". Deci, făcându-se multă cercetare, iar Iuda lepădându-se a spune, împărăteasa a poruncit să-l arunce într-o groapă adâncă, în care petrecând câtăva vreme, în cele din urmă a făgăduit să-i spună. Scoţându-l din groapă, au mers la un loc, unde era un munte mare, pe care Adrian, împăratul Romei, zidise o capişte zeiţei Artemida şi pusese în ea pe idolul ei. Acolo a arătat acel Iuda, că este ascunsă Crucea Domnului. Împărăteasa Elena a poruncit să dărâme capiştea idolească, iar zidul şi pietrele să le risipească.

Fericitul patriarh Macarie rugându-se, a ieşit în locul acela un miros de bună mireasmă şi îndată s-a arătat spre răsărit Mormântul şi locul Căpăţânii (Golgota), iar aproape de ele au aflat trei cruci şi împreună cu ele au găsit şi cinstitele piroane. Nepricepând nimeni care ar fi fost Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, s-a întâmplat în acea vreme, că duceau un mort la îngropare. Patriarhul Macarie a poruncit celor ce-l duceau să stea, şi a pus una câte una crucile pe cel mort, iar când a pus Crucea lui Hristos îndată a înviat mortul şi s-a sculat viu cu puterea dumnezeieştii Cruci a Domnului. Iar împărăteasa, luând cu bucurie cinstita Cruce, i s-a închinat ei şi a sărutat-o; asemenea şi toată suita împărătească ce era cu ea, iar unii nu puteau să vadă şi să sărute Sfânta Cruce în acea vreme, de înghesuială, pentru aceea au cerut ca măcar s-o vadă de departe.
Patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a arătat poporului cinstita Cruce şi toţi strigau: „Doamne, miluieşte!" De atunci a început a se prăznui înălţarea Sfintei Cruci. Împărăteasa Elena a luat cu sine o parte din acest sfânt lemn, asemenea şi sfintele piroane; iar pe cealaltă parte punând-o într-o raclă de argint, a dat-o patriarhului Macarie pentru păzirea neamurilor care vor fi de aici înainte.Vazand minunea, acel Iuda şi împreună cu el o mulţime de iudei au crezut în Hristos şi s-au botezat. El s-a numit din Sfântul Botez Chiriac, care, după aceea, a fost patriarh al Ierusalimului şi s-a sfârşit pe vremea lui Iulian Paravatul, fiind muncit pentru Hristos. Sfânta împărăteasă a poruncit ca în Ierusalim, pe la locurile sfinte, să se zidească biserici. Mai întâi a poruncit să se zidească Biserica Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde s-a găsit Sfânta Cruce. A mai poruncit să se zidească o biserică şi în Ghetsimani, unde este mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei ei Adormiri. Apoi, după ce a zidit şi alte optsprezece biserici, înfrumuseţându-le cu toate podoabele şi dăruindu-le cu îndestulate averi, a venit la Constantinopol, aducând o parte din lemnul Sfintei Cruci cea de viaţă făcătoare şi sfintele piroane cu care a fost pironit trupul lui Hristos. Apoi, nu după multă vreme s-a mutat la Dumnezeu, bineplăcându-i Lui, şi a fost îngropată cu cinste.

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi. Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc. Preacinstită împărăteasă, noi credincioşii, împreună cu clerul, cu toţi monahii, către tine năzuim în nevoile noastre; fii acum şi nouă păcătoşilor grabnică folositoare, ca să cântăm cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia! Cel ce chipul Crucii strălucind pe cer mai mult decât soarele l-ai văzut şi biruinţa semnului Domnului bine ţi-a descoperit, cu care întrarmându-te pe toţi vrăjmaşii i-ai biruit, acum şi nouă celor ce ne plecăm genunchii înaintea icoanei tale, Sfinte împărate Constantin, dă-ne nouă, împreună cu buna ta maică, împărăteasa Elena, ajutor, celor ce cântăm vouă: Bucuraţi-vă, părinţii creştinilor! La Peştera Sfintei Elena ajungem coborând cele douăzeci şi nouă de trepte, între Altarul împărţirii veşmintelor şi Altarul încoronării cu spini. Altarul central este închinat acum Sfântului Grigorie Luminătorul, cel care i-a încreştinat pe armeni. Altarul cel mic este închinat tâlharului pocăit, cel răstignit pe cruce în dreapta Domnului. Altarul cu statuia Sfintei Elena aparţine călugărilor franciscani, iar ortodocşii au un mic altar de marmură însemnat cu o cruce neagră, pe jos, acolo unde, în smerenie, s-a aflat şi Sfânta Cruce. Pe pereţi, se pot vedea urme de fresce din perioada cruciată. Rotonda ce adăposteşte Sfântul Mormânt a fost la început deschisă în partea superioară. La sfârşitul secolului al IV-lea s-a adăugat cupola, arsă în 614 şi în 966 şi deteriorată de un cutremur în secolul al IX-lea. Mai apoi, după victoria sa împotriva cruciaţilor la 1187, Saladin a ordonat zidirea ferestrelor din cupolă pentru ca întunericul să domnească în biserică. Doar după cutremurul din 1834, odată cu reparaţiile efectuate cupolei, s-au redeschis şi ferestrele. Astăzi, după restaurarea de Crăciunul anului 1996, se poate admira minunata lucrare, cupola fiind împodobită în interior cu douăsprezece raze de aur, în numărul Sfinţilor Apostoli. Razele amintesc de Sfânta Lumină, care, an de an, coboară în biserică la Paştile Ortodox. Partea vestică a rotondei este relicvă din prima biserică bizantină. Săpăturile arheologice au demonstrat că, datorită masivităţii sale, zidul nu a putut fi nicicând dărâmat. Unele dintre coloanele rotondei sunt după caracteristici, jumătăţi ale imenselor coloane din bazilica lui Constantin, refolosite astfel în secolul al XI-lea

Din cauza deschiderii libere spre cer a rotondei, deasupra Sfântului Mormânt a fost înălţat un baldachin de piatră, („kouvoulkion" în limba greacă sau „auediculus" în limba latină) având rolul de a-l proteja împotriva ploilor de iarnă din Ierusalim. Atât baldachinul, cât şi Mormântul au fost aproape demolate în anul 1009, reconstruite în 1048 de către Împăratul bizantin Monomahus. În 1545, Patriarhul Ghermanos a reparat kuvulkionul, împodobindu-l cu o capelă. Prezentul edicul a fost ridicat după incendiul din anul 1808. În interior, deasupra uşii, o inscripţie sculptată în piatră ne prezintă numele arhitectului Comnenos din Mitylene şi anul construcţiei: 1810.
După cutremurele din anii 1834, 1836 şi 1927 s-au mai făcut diverse reparaţii. În martie 1947, kuvulkionului i-a fost adăugată, pentru susţinere, o structură de oţel. În faţa kuvulkionului se găsesc câteva „lumânări" uriaşe, ce aparţin comunităţilor majoritare: ortodoxă, armeană şi catolică. Cele ortodoxe sunt aprinse la slujbele cu arhiereu. Faţada baldachinului este împodobită cu mai multe rânduri de candele, cu trei icoane mari reprezentând Învierea Domnului şi cu iconiţe lucrate în email cu chipurile Sfinţilor Apostoli. Mormântul Domnului are caracter de altar interconfesional, unde slujesc, în ordine ierarhică şi istorică: ortodocşii, armenii, copţii şi catolicii. Sfânta Liturghie ortodoxă se oficiază în cea dintâi încăpere a kuvulkionului, numită „a îngerului", iar pe Sfântul Mormânt se face proscomidia – slujba de taină, premergătoare Liturghiei, prin care se pregătesc Cinstitele Daruri. În prima încăpere a kuvulkionului, sub sticlă, se află o parte din piatra rotundă ce închidea mormântul şi pe care a şezut Sfântul Arhanghel Gavriil, binevestind femeilor Învierea Domnului. Cincisprezece candele ard aici necontenit cu undelemnul dăruit de credincioşii ce mulţumesc astfel bunului Dumnezeu pentru binefacerile primite. footer