Revista Art-emis
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica PDF Imprimare Email
P. S. Emilian Lovisteanul   
Sâmbătă, 18 Decembrie 2010 22:40
Emilian Lovisteanul portretSfântul Ierarh Calinic: apărător al dreptei credinţe și ctitor de lăcașuri sfinte

În contextul „Anului omagial al Crezului ortodox și al Autoceafliei românești" - 2010, subiectul articolului de faţă se integrează remarcabil, deoarece ierarhii în mod deosebit sunt cei care veghează la păstrarea credinţei ortodoxe și contribuie la ridicarea și sfinţirea lăcașurilor de cult. Anul acesta, când se împlinesc 160 de ani de la întronizarea Sfântului Calinic în slujirea de Episcop al Râmnicului Noul Severin (1850-2010), se cuvine să ne aducem aminte de lucrarea lui jertfelnică și sfântă desfășurată în slujba Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos și a poporului român. Sfântul Calinic s-a născut la 7 octombrie 1789 în București, într-un oraș împodobit cu multe mănăstiri și biserici ctitorite de voievozii și boierii vremii. Atmosfera în familie a fost una de trăire evlavioasă a credinţei creștine, mama Sfântului Calinic, pe nume Floarea intrând în viaţa monahală la mănăstirea Pasărea, după ce și-a crescut copiii. Frecventarea mănăstirilor de lângă București și îndeosebi a Mănăstirii Cernica, l-a atras pe tânărul Constantin spre viaţa monahală, intrând ca frate în mănăstirea amintită la 18 Martie 1807. A crescut duhovnicește într-o obște monahală cu mari duhovnici și trăitori ai credinţei, care practicau rugăciunea neîncetată a minţii. Tunderea în monahism (1808), hirotonia în ierodiacon (1808) și ieromonah (1813) l-au determinat pe cuviosul Calinic să sporească mai mult în smerenie, rugăciune și dragoste către Dumnezeu și oameni. Rânduit în stăreţia mănăstirii Cernica, Sfântul Calinic s-a îngrijit de rânduiala monahală și de fraţi, asemenea Păstorului cel Bun, Mântuitorul Hristos. Slujirea responsabilă și așezarea lui duhovnicescă l-au făcut cunoscut în toate mediile sociale ale ţării. A refuzat să fie mitropolit al Ţării Românești, la rugămintea Domnitorului Alexandru Ghica (1834-1842), însă conștientizând necesitatea unui ierarh- păstor la Râmnic a acceptat propunerea venită în timpul domnitorului Barbu Ştirbei (1849-1853) în anul 1850 de a fi ales în demnitatea de Episcop.[1] Slujirea arhierească în Episcopia Râmnicului Noul Severin s-a desfășurat în vremuri grele, însă prin rugăciune, credinţă, fermitate și dragoste a înfăptuit lucrări deosebite existente și astăzi. După 18 ani de păstorire la Râmnic (1850-1868), Sfântul Calinic se întoarce la mănăstirea de metanie, pe care n-a încetat să o cerceteze, săvârșind aici ultimele zile ale vieţii pământești în rugăciune și smerenie, plecând spre veșnicie la 11 aprilie 1868.

Sfântul Ierarh Calinic a fost un apărător al credinţei prin nevoinţa duhovnicească personală, credinţa în harul lui Dumnezeu, prin faptele săvârșite și cuvintele de învăţătură transmise în timpul celor două slujiri, de stareţ și cea de episcop. Puţinătatea somnului, asprimea postirii și rugăciunea lui Iisus săvârșite neîncetat, au făcut din Cuviosul Calinic o casă a Duhului Sfânt și un vas ales al preoţiei lucrătoare.
Pe monahi îi învăţa să asculte de cuvântul Evangheliei și să iubească viaţa de obște, iar mirenilor și dregătorilor ţării le dădea sfaturi folositoare pentru viaţă și pentru desăvârșirea sufletească. Credinţa puternică și modelul iubirii milostive a Mântuitorului Hristos, au fost transpuse și în fapte de Sfântul Calinic, încât mulţi credincioși au găsit un adăpost și hrană în Mănăstirea Cernica în vremuri de restriște. Cuvintele Mântuitorului Hristos : „Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este care mă iubește; iar cel ce mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui " (Ioan 14,21), au fost pentru Sfântul Calinic asemenea unui testament. Sfântul Calinic a apărat dreapta credinţă și prin cărţile imprimate în tipografia înfiinţată de el, la Râmnic în anul 1861.[2] Cărţile tipărite aici : „Datoriile preoţilor", „Aghiazmatarul", „Slujba Învierii", „Manual de pravilă bisericească", „Tipicul bisericesc", „Mineele", „Carte folositoare de suflet", „Sfânta Evanghelie", „Octoihul"[3], s-au realizat din dorinţa de păstrare a dreptei credinţe, a tradiţiei, a rânduielii slujbelor bisericești și de luminare a preoţilor și credincioșilor. Aceste cărţi au fost răspândite în Eparhia Râmnicului, dar și în Transilvania păstorită atunci de Mitropolitul Andrei Şaguna, regiune care avea nevoie de carte ortodoxă în păstrarea credinţei și a tradiţiei. Reînfiinţarea Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea de către Sfântul Calinic în anul 1855, după ce fusese distrus de incendiul din anul 1847 și mutat la Mănăstirea Bucovăţ (lângă Craiova), apoi desfiinţat la 1848[4], reprezintă un act de întărire a Bisericii prin pregătirea temeinică a viitorilor preoţi slujitori și mărturisitori ai dreptei credinţe. Reorganizarea Seminarului, dotarea cu manuale și supravegherea activităţii desfășurate de către profesori și elevi, dovedesc faptul că Sfântul Calinic dorea să aibă preoţi buni care să păstorescă poporul lui Dumnezeu. De asemenea, Sfântul Calinic a insistat și reușit să înfiinţeze școli pentru cântăreţi și paraclisieri în 1853. Sfântul Ierarh Calinic a fost Deputat al clerului în Divan, militând pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească și pentru ca moștenitorii tronului viitoarei ţări unite (1859) să fie Sf Calinicortodocși. Această atitudine a sa dovedește o privire vizionară asupra poporului român și Bisericii : unitatea românilor într-o singură ţară atrăgea după sine întărirea sinodalităţii ierarhilor ortodocși, dobândirea Autocefaliei și unitatea Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Calinic a zidit Biserica lui Dumnezeu în sufletele credincioșilor, dar s-a ostenit ca aceștia să aibă sfinte lăcașuri unde să-L slăvească pe Dumnezeu și să se împărtășească din Sfintele Taine.

Apărarea dreptei credinţe de către Sfântul Ierarh Calinic s-a relizat astfel și prin ctitorirea de biserici, școli și biblioteci. Conflictele militare și calamnităţile naturale din prima jumătate a secolului al XIX-lea, au „adus mari pagube sfintelor lăcașuri"[5]. Încă de când era stareţ al Mănăstirii Cernica, Sf. Calinic a contribuit la zidirea și rezidirea bisericii Mănăstirii Pasărea (1832-1848) și a altor biserici parohiale. Activitatea de ctitorire de biserici este dezvoltată atunci când devine episcop la Râmnic, eparhie ce cuprindea la vremea aceea 1629 de biserici cu 2091 de preoţi[6]. Incendiul din anul 1847 a afectat foarte mult Centrul eparhial de la Râmnicu Vâlcea, catedrala, seminarul, anexele, încât venirea episcopului Calinic (1850) a însemnat necesitatea refacerii clădirilor distruse. „La 21 noiembrie 1856, Episcopul Calinic comunica Principelui Ghica (Alexandru Dimitrie Ghica, iulie 1856 - octombrie 1858) cum a desăvârșit: „reclădirea din nou a Bisericii cei mari (catedrala episcopală cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae" n.n.), reparaţia caselor arhierești, reparaţia cea de acum a seminarului, împrejmuirii curţii cu zid, toate câte fuseseră mistuite de focul din 1847 și ajunseseră niște ruine."[7] Una dintre cele mai importante ctitorii ale Sfântului Calinic este Mănăstirea Frăsinei. Aici zidește o biserică nouă cu hramul Adormirea Maicii Domnului, rezidește chiliile și organizează viaţa monahală după modelul Sfântului Munte Athos.[8] Pentru rânduiala aspră a vieţii monahale din obște, dar și pentru sfinţenia vieţii Episcopului Calinic, la cererea sa, Mănăstirea Frăsinei a fost exceptată de la secularizarea din anul 1864.

Sfântul Ierah Calinic a reparat Schitul Popânzălești , metocul episcopiei și a înălţat și restaurat multe lăcașuri sfinte din Eparhie și din alte regiuni. A refăcut biserica „Sf. Dumitru" din Craiova, mănăstirea Lainici, mănăstirea Sărăcinești, mănăstirea Iezer și Slătioarele. A săvârșit numeroase sfințiri de biserici în întreaga eparhie, lăcașuri sfinte ce dăinuie până astăzi. În afara eparhiei păstorite Sfântul Caloinic a ajutat la rectitorirea mănăstirilor Căldărușani, Țigănești, Ghighiu, Poiana Mărului și Mănăstirea Cernica. Putem spune ca Sfântul Ierarh Calinic s-a îngrijit atât de viaţa parohială cât și de viaţa mănăstirescă în mod uinitar, fiindcă amândouă contribuie la păstrarea ortodoxiei și la transmiterea valorilor ei. Stareţul de la Cernica și apoi Episcopul Râmnicului și-a închinat toată viaţa lui Dumnezeu, a lăsat să lucreze prin el harul Duhului Sfânt, dăruind celor din jur lumină, sfinţenie, bunătate și blândeţe. Sfântul Ierarh Calinic cu rugăciunile neîncetate a adăpat inimile cele însetate de cer cu cunoașterea dreptei credinţe, a luminat sufletele cele întunecate de grijile acestei lumi, pe cei flămânzi după Cuvântul vieţii, i-a săturat cu înţelegerea tainică a adevărului, că Hristos-Domnul este pomul vieţii. Astfel, vedem cum credinţa i-a fost Sfântului Calinic, flacără a descoperirilor divine, nădejdea, bold al nevoinţelor duhovnicești, iar dragostea, bucuria participării la dragostea dumnezeiască a Sfintei Treimi. Roadele slujirii și lucrării Sfântul Ierarh Calinic se văd și astăzi în locurile unde a păstorit, a înălţat biserici și a sfinţit viaţa monahilor și a credincioșilor. [8]
Sfinţenia vieţii lui a fost confirmată de cei care l-au cunoscut și au beneficiat de faptele pe care Dumnezeu le-a făcut prin el.


1 Gherasim Cristea, episcop, Un sfânt printre oameni-Sfântul Calinic Cenicanul, Edit. Sf. Episcopii a Râmnicului, RâmnicuVâlcea,1996, pp. 17-18.
2 Prof. T.G. Bulat, Un secol de la moartea Sfântului Ierarh Calinic, în revista „Mitropolia Olteniei", anul XX, nr. 3-4, 1968, pp. 238-239.
3 Gherasim Cristea, episcop, op. cit., p. 28.
4 Pr. Prof. Al.I. Ciurea, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcop al Râmnicului și Noului Severin (14 septembrie 1850-11 aprilie 1868), în „M.O.", Anul XV, nr. 9-10, pp. 675-676.
5 Gherasim Cristea, episcop, op. cit., p.29.
6 Pr. Prof. Al.I. Ciurea, op. cit., p. 673.
7 Prof. T.G. Bulat, op.cit., p. 238; vezi și Pr. Prof. Al.I. Ciurea, op.cit., pp. 673-674.
8 Ibidem, pp. 679- 680. footer