Revista Art-emis
Drăgaica - Sânzienele PDF Imprimare Email
Miron Scorobete   
Duminică, 23 Iunie 2013 19:57

Sanziene, art-emisÎn calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută şi sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Deşi sunt asociate sarbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Probabil că denumirea este preluată de la Sancta Diana, zeiţa silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sanzienele erau considerate a fi nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca în vremuri îndepartate populaţia din munţi să se fi întâlnit la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârsi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens. Conform tradiţiei, Sânzienele plutesc in aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forte dăunatoăre, lovindu-i pe cei păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor", pot stârni din senin vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod şi florile fără de leac. În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlneau practici şi obiceiuri de divinaţie, de aflare a ursitei şi a norocului în gospodarie.

În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Se considera că omul va trăi mult în cazul în care coroniţa ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperiş. Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credinţa că îşi vor visa ursitul. În unele zone fetele îşi făceau coroniţe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineaţa găseau coroniţele pline de rouă, era semn sigur de măritiş în vara care începea.

Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbatorii agăţau cununi de Sânziene la colţul casei, orientat către răsărit, şi dacă, a doua zi, în coroniţe erau prinse fire de păr de la anumite animale, sau puf/pene de la păsări, considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea. Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată şi momentul optim pentru culegerea plantelor de leac. Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul graului de toamnă. Sărbătoarea Sanzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că atunci când cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă. Pentru a fi sănătoşi şi avea spor în muncă, în acest moment de început al secerişului, oamenii se încingeau peste şale cu tulpini de cicoare. Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în aceasta zi, cu fiertură de iarba mare. Pentru a scăpa de boli, fetele şi nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau, dezbrăcate, în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui. Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanţe puternic mirositoare, se buciuma şi se striga în jurul focurilor. Pentru pomenirea morţilor se fac pomeni îmbelşugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sânziene au loc bâlciuri şi iarmaroace, în trecut, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Printre cele mai renumite târguri se număra cele de la Buzău, Focşani, Câmpulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipăteşti-Olt, Piteşti, Cărbuneşti-Olt, Giurgeni-Ialomita, Broşteni-Mehedinţi) şi, cel mai cunoscut, Târgul de Fete de pe Muntele Găina.

De Sânziene

Drăgaica sau Sânzienele este o sărbătoare precreştină al cărei nume vine de la Sancta Diana, singura zeitate păgână căreia, în limba română, i s-a atribuit calitatea de „sântă", rezervată, cu această excepţie, numai sfinţilor creştini: Sântămărie, Sâmpetru, Sântoader, Sânmihai, Sântandrei. De ce această favoare acordată numai Dianei? Pentru că românii au iubit-o cu deosebire, ea fiind de-a lor. Mama ei, Latona, era din ţara hiperboreilor, adică din Dacia. Geloasă, Hera nu o lăsa să nască nicăieri şi biata Latona umbla de colo-colo cerşind adăpost, aşa cum, mai târziu, legendele româneşti o înfăţişează în această postură pe Maica Domnului. O singură insulă izolată şi pustie, Delos, a primit-o şi acolo s-au născut gemenii Apolo şi Diana. Ei, după mitologia greacă, îşi aveau sediul în Olimp (care era munte trac şi pe coastele căruia Odobescu a găsit sate de români), dar, după aceeaşi mitologie, Apolo revenea în patria mamei lor la fiecare 19 ani, iar Diana cu arcul în mână şi cu toba doldora de săgeţi umbla, înconjurată de amazoane, pe malurile Dunării şi prin pădurile din Carpaţi. Demult, se ştia că în dimineaţa de Sânziene, Soarele „joacă" (eu l-am văzut jucând). Noi nu putem petrece Rusaliile fără să luăm de la biserică spice de grâu sfinţite. Este un simbol creştin, pentru că firele de grâu simbolizează viaţa, iar la Rusalii noi sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt, „Dătătorul de viaţă". Dar aceste spice de grâu ne coboară şi mai mult în timp. În vechime, Ziua Cincizecimii, Rusaliile, la evrei era un praznic agrar şi se mai numea yom habbikkurîm, „ziua primelor roade". Referindu-se la hiperborei, Pausanias spune: „Aceste roade, primele apărute, ei le ascund în tulpini de spice de grâu." Dar cine erau acei hiperborei (nordici) care ţineau la o atât de mare cinste spicele de grâu? Herodot îi identifică tocmai după acest ritual atunci când, referindu-se la femeile din Tracia, afirmă: „Ori de câte ori jertfesc Dianei Regina (a cărei sărbătoare e la Sânziene, în preajma Rusaliilor) nu săvârşesc ritualul fără paie de grâu". Fără să vă gândiţi, fără s-o ştiţi, ducând la Rusalii în mână spicele de grâu, vă afirmaţi nu numai apartenenţa la religia creştină ci şi identitatea tracică, hiperboree.

La mulţi ani tuturor Dianelor şi Sânzienelor de ziua lor!
La mulţi ani tuturor hiperboreilor care mai ţin Sânzienele!
La mulţi ani tuturor frumoaselor care de Sânziene poartă iia strămoaşelor noastre hiperboree

Surse: CrestinOrtodox.ro şi Dacia edenică

Grafica - Ion Măldărescu

footer