Revista Art-emis
Nunta - Cununia - Familia creştină (2) PDF Imprimare Email
Pr. Vasile Marinescu   
Duminică, 25 Noiembrie 2012 21:29
Pr. Vasile Marinescu, art-emis
- Calităţile şi defectele Femeii -

După ce Dumnezeu l-a creeat pe primul om, pe Adam, i-a făcut cel mai preţios dar: femeia. Costion Nicolescu spune că „aşa cum copiii găsesc dimineaţa, cu ochii încă mijiţi de somn, darurile de la Moş Nicolae, sau de la Moş Crăciun, tot aşa află Adam, cu o nemărginită uimire şi bucurie, după un somn greu, în faţa sa, chipul femeii iubite." Suflet hipersensibil, poetul Ioan Alexandru, în anii tinereţii, scria: „De ce mă simt eu, oare, în fiecare zi/ Învins de-o bucurie aproape ne-nţeleasă?/ Că-n fiecare tânăr eu însumi par a fi/ Şi fiecare fată mi-o socotesc mireasă".// (Autoportret) Versul „Învins de-o bucurie aproape ne-nţeleasă?" îmi aminteşte de marele Petrarca. Îndrăgostit de iubita sa Laura, îi scria: „De nu-i iubire ce simt cu fiinţa? Iar dacă e, din ce substanţă-i oare?/ De-i lucru bun, de ce e trist şi doare?/ Iar dacă-i rău, de ce nu-i dulce suferinţa?"/ Şi la Ioan Alexandru şi la Petrarca, este vorba de marea iubire faţă de femeie, de iubirea tânărului îndrăgostit, care lângă fiinţa iubită, simte cum îl cuprinde fiorul dulce al dragostei, care, paradoxal, îi dă în acelaşi timp o stare de tristeţe, durere şi suferinţă! Sau frumoasele versuri ale lui Blaga: „Ne-om aminti cândva târziu,/ De-această întâmplare simplă/ De-această bancă unde stăm/ Tâmplă fierbinte lângă tâmplă".// Îmi pun întrebarea dacă tinerii de azi mai simt acest fior al dragostei, atunci când sunt împreună? „Un călugăr tânăr a văzut cum Seniorul său a lăcrimat, şi l-a întrebat de ce a lăcrimat. Priveşte, a răspuns el: Tu nu vezi câtă măiestrie şi taină a pus Dumnezeu în această făptură? Eu nu mi-am luat însă, libertatea de a mă bucura. Trecuse prin faţa lor o femeie tânără, neasemuit de frumoasă. Şi Seniorul a continuat: dispun de o tinereţe sufletească şi o puritate ce mă poartă pe căile cântecului şi rugăciunii, până în preajma grădinii lui Dumnezeu. Povara trupului a fost învinsă de un spirit elevat, până ce setea de dragoste împlinită s-a întrupat în chipuri de Madonă şi nimfe ale poeziei. Acum, târziu, am descoperit ceva nou: dragostea pentru o femeie nu ne alterează sensibilitatea şi nu ne îngustează orizontul spiritual; când este inteligentă, cu o viaţă interioară de mare puritate, ea ne poate apropia de Dumnezeu şi misterul existenţei. Femeia înseamnă generare, corolă cosmică, înseamnă început."1 Câtă măiestrie şi taină a pus Dumnezeu în această făptură, îi spune Seniorul tânărului călugăr! Cum să nu fim fascinaţi de lucrul şi lucrarea lui Dumnezeu!

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale." - spune preotul la rugăciunea Sfinţirii apei la taina Sfântului Botez. Şi omul creează, dar, aşa cum spune Shakespeare: „e o culme a nebuniei şi a ridicolului" să încerci să-L imiţi pe Dumnezeu. „Să aureşti aurul, să vopseşti crinul / Să parfumezi toporaşul / Să netezeşti gheaţa / Să mai adaugi o nuanţă curcubeului / Sau cu lumina sfeşnicului / Să încerci a împodobi frumos ochi al cerului, / Iată o culme a nebuniei şi a ridicolului". (Regele Ioan, IV, 2, 11-16) Dacă Biblia este „Cartea Cărţilor" şi dacă găsim şi descoperim în ea toată înţelepciunea lumii, e tocmai pentru faptul că este „manuscrisul lui Dumnezeu" cum spune Fericitul Augustin. În Biblie, mai ales în Vechiul Testament, se vorbeşte despre frumuseţea femeii şi despre trăsăturile de caracter, care de cele mai multe ori însoţesc frumuseţea ei.
Sara, soţia lui Avraam, era „frumoasă la chip" (Fac. 12, 11) atât de frumoasă încât Avraam se temea să nu aibă necazuri din partea egiptenilor.

Rebeca, sora lui Laban, care şi ea era „foarte frumoasă la chip." (Fac. 24, 16)
Rahela, fata mai mică a lui Laban „era chipeşă la statură şi tare frumoasă la faţă." (Fac. 29, 17)
Abigail, femeia lui Nabal, era „foarte deşteaptă şi frumoasă la chip." (1 Reg. 25,3)
Iudita, văduva lui Manase, era „frumoasă la stat şi fermecătoare la chip." (Iudit 8, 7)
Susana, era şi ea „frumoasă foarte şi cu frica lui Dumnezeu." (Istoria Sus. 1,2)

Prin ea, Scriptura arată că frumuseţea nu este prilej de sminteală, decât numai pentru cei deja smintiţi în inima lor. Toate aceste femei, sunt personaje care joacă roluri importante în istoria veche. Dar, în Biblie, mai este un poem, în care scriitorii şi Părinţii bisericeşti, au văzut în el metafora perfectă a legăturii intime între Hristos şi Biserica Sa. Marele teolog Origen, a scris despre acest poem un comentariu amplu, păcat că nu ni s-a păstrat întreg. Îl cunoaştem din traducerea lui Rufin. „Ambele personaje – notează Origen – Mirele şi Mireasa, sunt două simfonii armonic acordate, Mireasa cântând cu fecioarele şi Mirele cu însoţitorii Săi." În 1995, la Ed. Humanitas, apare cartea lui Paul Claudel, despre Cântarea Cântărilor. Despre cele opt capitole ale C.C., marele convertit scrie 529 pagini. „Cântarea Cântărilor – spune el – a fost scrisă sub inspiraţie divină şi Mireasa – castă prin excelenţă – nu poate fi altceva decât o prefigurare simbolică a sufletului omenesc, a Sfintei Fecioare Maria, a Bisericii lui Hristos." „Cel ce se atinge de Cântarea Cântărilor încercând să-i dea un sens pur naturalist, acela se atinge de fibrele cele mai sfinte ale inimii noastre, de cele mai profunde rădăcini teologice ale credinţei noastre şi, aş adăuga, ale onoarei noastre." Teologul Origen, mai spune: „Nici unul dintre oamenii care s-au angajat în urcuşul spre cântările din Scriptură nu va fi în stare să se ridice până la Cântarea Cântărilor." „Cântarea Cântărilor" rămâne un imn al iubirii desăvârşite dintre bărbat şi femeie, al cărei corolar este împlinirea, nunta." (Bartolomeu-Valeriu Anania) Iată un verset din cap. 8: „Cu pecete pe sânul tău mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca pe o brăţară! Că Iubirea ca Moartea e de tare şi crudă precum Iadul e Ardoarea. Săgeţile ei sunt săgeţi de foc şi flacăra ei ca fulgerul din cer." (Cânt. Cânt, cap. 8, Dragostea cea desăvârşită) Unii pun frumuseţea fizică a femeii pe seama diavolului, dându-i o semnificaţie negativă. Nici Blaga nu scapă de această ispită când spune: „Se zice că şarpele, când a ispitit-o pe femeie să mănânce din pomul oprit, i-a mai spus ceva la ureche, ceva foarte încet, nespus de încet; aşa de încet încât nici Dumnezeu n-a auzit şi nici în Biblie nu se scrie. De atunci, femeia poartă atâtea taine sub pleoape încât nimeni nu i le poate cunoaşte." Dar, frumuseţea adevărată niciodată nu poate veni de la diavol, ci de la Dumnezeu. Oricum, se pare că bărbatul, oriunde ar fi, orice ar face, îşi doreşte să aibă lângă el o femeie, să fie însoţit de femeie. Spre o înţelegere mai bună a acestui lucru, Marin Sorescu are o poezie şi sper să nu supăr pe nimeni dacă o voi reda aici.
Dacă nu cer prea mult

„- Ce-ai lua cu tine,/ Dacă s-ar pune problema/ Să faci zilnic naveta între rai şi iad,/ Ca să ţii nişte cursuri?/ - O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,/ Dacă nu-ţi cer prea mult./ - Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,/ Te-ar ţine de vorbă,/ Ţi-ar împuia capul cu fleacuri/ Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul./ - Te implor, taie-mi cartea,/ O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine/ O sticlă de vin şi-o femeie./ Asta aş dori, dacă nu cer prea mult./ - Ceri prea mult./ Ce-ai dori să iei cu tine,/ Dacă s-ar pune problema/ Să faci zilnic naveta între rai şi iad,/ Ca să ţii nişte cursuri?/ - O sticlă de vin şi-o femeie,/ Dacă nu cer prea mult./ - Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,/ E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia./ - Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?/ Mai bine tăiaţi-mi vinul,/ Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,/ Inspirându-mă din ochii iubitei./ Tăcere, minute lungi,/ Poate chiar veşnicii,/ Lăsându-mi-se timp pentru uitare./ - Ce-ai dori să iei cu tine,/ Dacă s-ar pune problema Să faci zilnic naveta între rai şi iad,/ Ca să ţii nişte cursuri?/ - O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult./ - Ceri prea mult, îţi tăiem femeia./ - Atunci taie-mi mai bine cursurile,/ Taie-mi iadul şi raiul,/ Ori totul, ori nimic./ Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba./ Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,/ Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?/ Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,/ Dacă n-am cartea să le-o tălmăcesc?/ Cum să suport eu drumul şi diferenţele/ De temperatură, luminozitate şi presiune/ Dintre rai şi iad,/ Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?"//

Fiecare femeie care este implicată în viaţa noastră: soţie, iubită, fiică, mamă, bunică, fiecare are o anumită greutate, o anumită importanţă sau însemnătate. Din tot ce a creat Dumnezeu, femeia rămâne probabil maxima frumuseţe!

Note:
Ernest Bernea „Meditaţii filosofice", Ed. „Scrisul Românesc" 1944, pp.127-128.
- Costian Nicolescu „Spre o cultură liturgică", Ed. Anastasia.
- Biblia, traducere de Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, Ed. Instit. Biblic, Buc. 2001. footer