Revista Art-emis
Dragomir Hurmuzescu - părintele radiofoniei din România PDF Imprimare Email
Prof. Dr. Ing Gheorghe Manolea   
Marţi, 17 Aprilie 2012 20:59
Societatea Română de Radio , 1928, Dragomir Hurmuzescu- Ingineria românească (2) -

De ce invetează oamenii? Analizând istoria mai multor invenţii se poate spune că oamenii caută soluţii la problemele de care se lovesc la un moment dat. În cele mai multe cazuri aceste probleme îşi au rădăcinile în activitatea profesională.Un cercetător, un doctorand formulează o soluţie care trebuie verificată cu instrumentele existente, iar dacă nu există trebuie să le creeze, să le inventeze.O să dau exemplul unui inginer român , din a doua jumătate a secolului XIX care a inventat câteva dispozitive pentru a-şi finaliza teza de doctorat. Spre onoarea sa aceste dispozitive au fost folosite şi de alţi cercetători contemporani cu el reuşind astfel să deschidă noi porţi ale cunoaşterii. Numele acestui inventator este Dragomir Hurmuzescu, considerat părintele emisiunilor radiofonice din România.

Şcoala de început şi şcoala superioară.

Dragomir Hurmuzescu s-a născut la data de 13 martie 1865 în Bucureşti ,într-o casă de pe strada Dorobanţi, ca fiul cel mare al lui Martin Hurmuzescu, functionar modest de poştă, şi al Profirei, casnică.
A urmat gimnaziul „Matei Basarab" şi apoi Liceul „Sf. Sava", ca bursier. Din1885 devine şi bursier al Şcolii Normale Superioare care forma viitorii profesori pentru învăţământul secundar, la secţia ştiinţe fizice. Din 1887 a beneficiat de o bursă de studii la Universitatea Sorbona din Paris,unde şi-a desăvârşit studiile teoretice şi le-a completat cu altele de ştiinţă experimentală şi aplicată. În 1890, dupa ce obţine licenţa în ştiinte fizice, ca şef de promoţie, este admis sa lucreze la laboratorul de cercetari al profesorului Lippman. Din această perioadă datează importantele sale descoperiri practice, de folosinţă imediată: dielectrina - „un izolant, alcatuit dintr-un amestec de sulf şi parafină", dinamul de tensiune înaltă - 3.000 V şi electroscopul care îi poartă acum numele, electroscopul Hurmuzescu cu ecran electrostatic. Cu acest electroscop, în 1899 Pierre şi Marie Curie vor face primele lor experienţe asupra radiului, iar Becquerel îl va utiliza în 1903 în cercetări de radioactivitate, distinse cu premiul Nobel.Atât dinamul cât şi electroscopul au fost brevetate în Franţa. Inventiile sale, rezultate din necesitatea de a efectua experimetările din cadrul tezei de doctorat, au fost achizitionate de Casa Alvergniat-Chaband, care fabrica aparate de laborator si le-a fabricat in serie ş au fost prezentate la toate expoziţiile anuale ale firmei timp de 15 ani.

Teza de doctorat.

La 28 aprilie 1896 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Asupra unei noi determinări a raportului dintre unităţile electrostatice şi electromagnetice" în care stabileşte constanta electrodinamică . Originalitatea acestei teze consta în faptul pentru determinarea constantei electrodinamice a folosit aparatele construite de el,iar rezultatul era citat în toate cursurile universitare de la acea vreme.Teza de doctorat, realizarea electroscopului şi publicarea a 17 lucrări ştiinţifice deosebit de valoroase , îl impun definitiv în lumea ştiintifică pe savantul roman.După susţinerea tezei, în 1896, se întoarce în ţară animat de dorinţa de a ridica cercetarea din România la nivel european.

Activitatea desfăşurată la Iaşi.

La 1 octombrie 1896 este numit conferentiar de fizica matematica la Facultatea de stiinte din Iasi. În 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de gravitate, caldura si electricitate, catedra de curând înfiintata la Facultatea de stiinte din Iasi. Din acest timp se ocupa cu organizarea unui laborator si de cercetari originale. În 1900 Dragomir Hurmuzescu devine profesor titular al Universitatii din Iasi si se dedica exclusiv cercetarilor stiintifice. În acest scop, între 1904 şi 1910 organizeaza primul laborator de electricitate din ţară, unde se construiau şi aparate pentru experimentări în domeniul fizicii, transformat apoi în Şcoala de electricitate respectiv „Institutul electrotehnic" de pe lânga Universitatea din Iaşi (1900-1911). Aceasta este prima şcoală de fizică experimentală gen Lippman care îl consacră pe Hurmuzescu ca fondator al învăţământului electrothnic din ţara noastră, având în vedere că din acest institut a apărut Şcoala Politehnică „Gh. Asachi" din Iaşi.În această perioadă repetă şi realizează, în 1901, experimentele de comunicaţie prin radio ale lui Gugliemo Marconi, Alexandru Popov, cercetează radioactivitatea petrolului şi apelor minerale din România, perfecţionează galvanometrele.De numele lui Dragomir Hurmuzescu este legata si fondarea,alături de Petru Poni, în 1900, a publicatiei periodice Analele stiintifice ale Universitatii „Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, editată în limba franceză, la care a activat ca secretar de redacţie şi pe care a introdus-o în circuitul mondial al publicaţiilor ştiinţifice.
Activitatea desfăşurată la Bucureşti

În 1913 este transferat la Universitatea din Bucureşti, ca profesor la disciplina „Aplicaţiile căldurii şi electricităţii, unde va funcţiona până la pensionare, în 1937. Aici înfiinţează Institutul Electrotehnic din Bucureşti, după modelul celui de la Iaşi, fiind Director al acestuia şi Decan al Facultăţii de ştiinţe. În cadrul Institutului Electrotehnic face primele încercări de la noi privind transmisia prin telegrafie fără fir, împreună cu inginerul Emil Petraşcu. Aici studenţii erau instruiţi în domeniul radiocomunicaţiilor, domeniu nou în România la acea vreme. În 1924, în cadrul Institutului Electrotehnic, a fost plasat primul post de emisie radiofonică din ţară, pentru Bucureşti, sub conducerea lui Hurmuzescu. În 1925, sub îndrumarea lui Dragomir Hurmuzescu, a fost construit şi dat în folosinţă primul receptor radiofonic, care permitea audiţia unor emisiuni publice. Emisiunile se ţineau de două ori pe săptămână, joia şi sâmbăta la orele 21,30. Iată ce spunea Dragomir Hurmuzescu, „În anexele laboratorului din str.Victor Emanuel, s-au făcut primele demonstraţii de ascultare a unor posturi străine, cel din Viena fiind cel mai bine auzit la Bucureşti în acea epocă. La şedinţele acestea venea mulţimea curioşilor pentru a se convinge de minunea de a asculta muzica şi cuvântul, aduse prin văzduh de undele electromagnetice, din ţări depărtate la mii de kilometri. Şi lumea curioasă, doritoare de a cunoaşte acest mister, era atât de numeroasă, încât umplea nu numai sala, dar chiar şi curtea din faţa laboratorului în serile destinate şedinţelor de recepţie." Acum ,în acea clădire funcţionează Aparat de radio vechiMuzeul Literaturii Române.

Alo, alo, aici Radio Bucureşti!

În anul 1922, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune care la 1 noiembrie 1928 difuzează în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti!" Este momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România.

Repere: În anul 1915 Dragomir Hurmuzescu este numit membru corespondent al Academiei Române. Moare, aproape uitat şi desconsiderat în epoca stalinistă, la 29 mai 1954, în Bucureşti, în timp ce îşi redacta memoriile la masa de lucru. Pentru a-i cinsti memoria, unul din premiile Academiei Române îi poartă astăzi numele. footer