Revista Art-emis
Nicolae Iorga - „Drumeţ în calea lupilor!” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Miercuri, 23 Noiembrie 2011 09:37
Nicolae Iorga - portret„El a fost savantul nostru prin excelenţă, care [...] îşi afla fericirea numai în cărţi şi avea o ambiţie să stimuleze şi să înalţe gloria şi faima naţiunii sale."
(Perpessicius)

Alergătorii purtători de eşarfe viu colorate, angajaţi în luptele de stradă pentru „îmbălsămarea" fantomei nonagenare pe scaunul din Parlamentul României, au descoperit fel de fel de succesori la „tronul" Ţării. Cu bună ştiinţă şi rea intenţie, s-a cam uitat de ziua de 23 august 1939, când Ribbentrop şi Molotov au pus semnătura pe blestematul Pact ce le poartă numele şi de acea trădătoare zi de 23 august 1944. Ziua doliului naţional a lui septembrie 1940, când Ribbentrop, Ciano, Csaky şi Manoilescu au parafat cedarea, în favoarea Ungariei, a nordului Ardealului, a fost ascunsă după cortina scenei politice, acolo unde păpuşarii iredentişti au făcut-o aproape neobservată. Combatanţii, pregătiţi pentru asalt, au utilizat ca muniţie tot felul de ingrediente şi diversiuni. În hărmălaia care a reîmpărţit Ţara în pro şi contra, ziua de 27 noiembrie va trece aproape neobservată. Cine să-şi mai aducă aminte că se împlinesc 71 de ani de la tragica dispariţie a marelui savant Nicolae Iorga (1871-1940)? Uitat de unii, hulit şi privit cu invidie de alţii pentru erudiţia şi importanţa scrierilor sale, autopretinsele „elite intelectuale" ale României au preocupări mult mai profitabile decât să-şi reamintească, să amintească românilor de una dintre cele mai reprezentative figuri ale Neamului Românesc.

Reputat scriitor, publicist şi om politic, personalitate marcantă a primei jumătăţi a secolului trecut, Nicolae Iorga a contribuit substanţial la cercetarea istoriei universale. Vastitatea operei (1003 volume, 12.755 articole, 4963 recenzii şi cronici)[ ] şi a preocupărilor sale atestă situarea marelui savant român între marii istorici ai planetei. Este normal, corect şi mai cu seamă necesar să ne cinstim înaintaşii, altfel riscăm să ne pierdem trecutul şi odată cu el identitatea. Câteva detalii despre marele dispărut se impun de la sine. În timpul liceului, Nicolae Iorga s-a remarcat prin pasiunea şi facilitatea cu care a învăţat limbile: greacă, latină şi germană. După ce a fost declarat primul la examenul de bacalaureat, a urmat cursurile Facultăţii de Litere din Iaşi, la finalizarea cărora a devenit licenţiat cu magna cum laudae, obţinând bursa Iosif Nicolaescu, care i-a oferit posibilitatea continuării studiilor în străinătate. Era înalt, cu o statură impunătoare şi purta aproape tot timpul costum de culoare închisă, cu croială demodată, o pălărie cu boruri largi, o nelipsită umbrelă, chiar şi pe vreme frumoasă, cu buzunarele şi servieta burduşite cu cărţi. Deşi timid, avea un har oratoric de excepţie, acesta constituind simultan încântare şi dificultate pentru auditoriu, în urmărirea abundenţei de idei. La Paris, unde a studiat istoria şi filosofia, nu s-a lăsat atras de frumuseţile vestitei metropole, ci şi-a împărţit timpul între cursurile universitare, Biblioteca Naţională şi anticarii de pe cheiul Senei. În restul timpului a învăţat limbile: engleză, portugheză, suedeză, daneză şi olandeză. Din bursa obţinută a achiziţionat şi studiat, peste zece mii de volume, pe care le-a adus acasă, la întoarcerea în ţară. Prima teză de doctorat a susţinut-o la 25 iunie 1892, iar în anul următor a obţinut un nou titlu la Universitatea din Leipzig.

Dovedind o impresionantă mobilitate intelectuală, o erudiţie remarcabilă, a abordat o mare varietate a domeniilor de creaţie, manifestându-se ca poet, dramaturg, portretist, dar şi istoric literar, elaborând sinteze fundamentale. Desigur, cea mai importantă şi interesantă prestaţie a lui Nicolae Iorga a fost istoriografia. După un travaliu titanic a adunat şi colaţionat mii de documente referitoare la istoria românilor. Ca profesor de istorie, a fost unul dintre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene, a înfiinţat Şcoala Română din Franţa şi Academia Română de la Roma, a fondat Institutul de Istorie Universală şi a organizat primul congres de bizantologie. În anul 1929 a fost numit rector al Universităţii din Bucureşti, iar în 1938, pentru prestigioasa activitate în cadrul Şcolii Superioare de Război, ilustrului savant i-a fost conferită o înaltă distincţie. A fost un strălucit ambasador al vieţii intelectuale din România, meritele sale fiind unanim recunoscute şi prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al unor importante universităţi, printre care şi cele de la Oxford, Paris şi Roma, cât şi primirea sa în Academia Română şi în numeroase alte academii din străinătate. Ca publicist s-a remarcat prin activitatea de la „Semănătorul", unde a urmărit cu tenacitate moralizarea vieţii politice, sociale şi culturale, formarea unei „aristocraţii de merit" în scopul contribuirii acesteia la propăşirea neamului, toate conducându-l spre înfiinţarea Universităţii Populare de la Vălenii de Munte. Impulsionat de un autentic patriotism, s-a implicat în viaţa politică, a fost ales deputat, preşedinte al celei dintâi Camere, a fost prim-ministru şi deţinător al portofoliului instrucţiunii publice, însă pe fondul agravării crizei economice, nu a reuşit să combată efectele politicianismului, existent şi atunci pe scena românească. Publicaţia „Neamul românesc", devenită după un an de la apariţie o reală cronică a evenimentelor interne ale anului 1907, a fost şi cea în care şi-a expus ideile politice.Nicolae Iorga - grafica

Iată ce scria George Călinescu, un alt titan al culturii româneşti, despre Nicolae Iorga, în inegalabila sa operă „Istoria literaturii române": „Schimbând ceea ce-i de schimbat, Nicolae Iorga a jucat în cultura română, rolul lui Voltaire. Personalitatea lui e covârşitoare. Minor în fiecare activitate în parte, foarte conservativ şi îmbibat de prejudecăţi, dar răzvrătit continuu, sărind cu iuţeală de la o atitudine la alta, şi totdeauna tolerat în nestatornicie printr-o bună credinţă care se simte, Nicolae Iorga apare masiv privit de departe, prin numărul uriaş de tomuri scrise şi prin multiplicarea preocupărilor. Totuşi imensa operă e ocupată mai mult cu personalitatea şi omul va trăi mai ales la modul eroilor din istorii şi în măsura în care va fi evocat, el e un specialist total, un istoric care a sorbit apa tuturor. Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu oricât de îngust şi umbrit din istoria română fără să constaţi că Nicolae Iorga a trecut pe acolo şi a tratat tema în fundamentul ei. Multă vreme istoricul următor va fi osândit să corecteze, să sporească sintezele lui Nicolae Iorga, plăcerea de a intra într-o pădure virgină îi va fi refuzată. Cunoaşterea aproape monstruoasă a istoriei universale şi române în cele mai mici detalii, direct de la izvoare, i-a îngăduit istoricului să improvizeze la cerere şi în timp scurte istorii parţiale; monografii de oraşe, de domenii, de familii, istorii de relaţii, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria literaturii, istoria călătorilor străini, a tipăriturilor. Şi acestea nu sunt simple îndreptare, sunt sinteze complete, exhaustive, uneori disperant de amănunţite, egoiste în note până a nu lăsa altuia bucuria unui adaos.

În istoria politică Nicolae Iorga ştie atât de multe, a călcat cu mintea lui atâtea documente încât memoria lui însăşi va avea tăria unui document. Numărul de erori, foarte mic, trebuie raportat la imensul material pe care l-a cunoscut. Iorga este în istorie Virgiliu, Sf. Paul şi Beatrice laolaltă, care te conduce din infernul diplomelor până în roza celestă a viziunilor totale. A-i contesta valoarea „ştiinţifică" este pueril. Acei care i-o dispută îl folosesc la fiecare capitol şi-i fac procese de detalii. Nicolae Iorga, stilist original, nu construieşte. Cărţile lui sunt culegeri de documente comentate, catalogate, enciclopedii, genealogii mai ales toată opera istorică a lui Nicolae Iorga se desfăşoară invariabil în acelaşi chip cronologic şi genealogic.

Un lucru izbeşte la Nicolae Iorga şi-i formează la drept vorbind farmecul. E un om structural bătrân, care n-a avut niciodată tinereţe şi care a îngrozit la 19 ani tocmai prin tonul său de fantomă vindicativă. Tânăr, el are colocvii cu academicienii, relaţii cu bătrânii descendenţi din domnitori, posesori de acte. El cenzurează epoca în numele unor idei şi se aşează în fruntea unor oameni mai în vârstă decât dânsul ca un patriarh. Nicolae Iorga a citit mult din toate literaturile, a tradus şi a compus chiar schiţe de istorii literare. În studiile despre literatura română veche, toate citatele sunt excelente, istoricul gustă cu o mare justeţe arta caligrafică a cronicarilor.

Fiind un temperament eminamente subiectiv, Nicolae Iorga este interesant în memorii, în articolele scurte de gazetă. Sufletul lui Nicolae Iorga funcţionează prin explozii de sentiment, cu această fericită notă care aduce iertarea tuturor instabilităţilor, că în problemele naţionale el are întotdeauna reacţia cea mai demnă, cea mai adânc vibratoare, punându-se imprudent şi în consensul maxim, împotriva calculelor reci ale politicii. Patriot şi vizionar, profesor şi îndrumător de generaţii, nu şi-a putut ocoli destinul. A căzut lovit de o mână mişelească. Omul, a cărui frunte ar fi trebuit încununată cu lauri, cel care educase generaţii întregi de cărturari, a sfârşit însângerat, lovit, umilit, necinstit, aşa cum nu merita. Crima comisă asupra lui a înfiorat toată lumea." (George Călinescu - Fragment din „Istoria literaturii române")

În poezia sa, „Brad bătrân", se pare că Nicolae Iorga şi-a presimţit sfârşitul violent.

Brad batrân

„A fost tăiat un brad batrân/ Fiindcă făcea prea multă umbră/ Şi-atuncea din pădurea sumbră/ S-a auzit un glas păgân.// O, voi ce-n soare cald trăiţi/ Şi-aţi răpus stramoşul vostru/ Să nu vă strice vouă rostul/ De ce sunteti aşa grăbiţi?// În anii mulţi cât el a fost/ De-alungul ceasurilor grele/ Sub paza crengilor rebele/ Mulţi au aflat un adăpost// Moşneagul, stând pe culme drept,/ A fost la drum o călăuză/ Şi-n vremea aspră şi ursuză/ El cu furtunile-a dat piept// Folos aduse cât fu viu/ Şi mort acuma, când se duce,/ Ce alta poate-a vă aduce/ Decât doar încă un sicriu."


Rapturile teritoriale din anul 1940, anii de restrişte ce veneau, au definit tragicul destin ce lovea România şi l-au îndreptăţit pe Nicolae Iorga să afirme:
„Aşa mergem din veac în veac, ca drumeţul în calea lupilor!" footer