Revista Art-emis
Basarabia în preocupările științifice ale marelui geograf francez Emmanuel de Martonne (3) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chișinău & Drd George V. Ursu, Suceava   
Miercuri, 18 Aprilie 2018 20:09

Emmanuel de Martonne 3Având în vedere faptul că Franța a avut, chiar din debutul Conferinței de Pace din 1919-1920, o poziție politică favorabilă României[46], membrii Comisiei teritoriale franceze, prin reprezentantul ei cel mai de seamă, prof. Emmanuel de Martonne, au contribuit în mod esențial la argumentarea științifică a apartenenței Basarabiei la spațiul de cultură și civilizație românească. Astfel, cu excepția câtorva personalități notorii care au pledat constant pentru anularea consecințelor raptului teritorial săvârșit de Rusia țaristă la 16 mai 1812 în detrimentul Principatelor dunărene (Zamfir Arbore, Constantin Stere, Pan Halippa, Ion Pelivan), majoritatea covârșitoare a intelectualității basarabene a fost luată prin surprindere de derularea caleidoscopică a evenimentelor din anii 1917-1918, astfel încât, în momentul deschiderii lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris din 1919-1920, factorii de decizie ai acesteia cât și opinia publică europeană dispuneau doar de o foarte vagă documentare asupra esenței chestiunii Basarabiei. Așa cum pe bună dreptate aprecia prof. Nicolae Iorga, „noi am avut, de la 1914 la 1916, doi ani în care trebuia să pregătim două lucruri: muniții materiale și muniții morale, și n-am avut nici unele, nici altele"[47].

Ilustrativ în această privință este articolul membrului delegației basarabene la Conferința de Pace de la Paris, Gheorghe Năstase, publicat în toamna anului 1919, în care sunt indicate „izvoarele din care poate cunoaște chestiunea Basarabiei atât Conferința de Pace, cât și lumea streină care ar vrea să se intereseze de această chestiune mai de aproape"[48]. Între acestea figurau: memoriul delegației române la Conferința de Pace („Les révendications territoriales Roumaines"); memoriul înaintat Conferinței de la Paris de către delegația basarabeană („La question de la Bessarabie"); broșurile publicate de Ion G. Pelivan în 1919[49] și memoriul pretinșilor „delegați ai populației basarabene" A.N. Krupenski și A. Ch. Schmidt[50], care era, de fapt, „o mistificare foarte abilă a chestiunii basarabene, menită a da lucrurilor o cu totul altă înfățișare decât cea care au avut-o sau o au"[51]. Totuși, sursa cea mai importantă și imparțială de documentare asupra istoriei Basarabiei și situației acesteia la încheierea primei conflagrații mondiale aparținea, așa cum pe bună dreptate sublinia Gh. Năstase, profesorului francez Emmanuel de Martonne, reprezentant al Franței în Comisiunea teritorială a Conferinței de Pace care, în urma unei călătorii în Basarabia, își formulase opiniile și recomandările în domeniul respectiv într-un „Memoriu asupra Basarabiei" - documentul respectiv făcând parte din dosarul secret al Conferinței[52].

Celebrul geograf francez Emmanuel de Martonne (n. Chabris, 1 aprilie 1873 †Sceaux, 24 iulie 1955), discipol al creatorului geografiei umane franceze, Paul Vidal de la Blache (1845-1918), s-a manifestat încă din zorii secolului al XX-lea, creând la Rennes un Laborator de geografie (1902) și publicând un amplu "Tratat de geografie fizică" (1909). Fiu al arhivistului Alfred de Martonne (1820-1896), Emmanuel de Martonne, alături de fratele său Édouard de Martonne (1879-1952), continuau linia familiei nobiliare de Martonne, ce avuse un întins domeniu la periferia orașul Le Havre și deținuse o putere regională extrem de importantă. Elevul E. de Martonne a urmat Liceului din Laval, unde i-a avut profesori pe Carle Bahon și Francis Delaisi. Ulterior, începând din anul 1892, va urma L'Ecole Normale Supérieure din Paris, instituția academică elitistă a Franței, iar în aceeași ani începe formarea la școala geografică a lui Vidal de la Blache. Pentru desăvârșirea academică E. de Martonne și-a întregit pregătirea alături de geografii austrieci A. Penck (1858-1945) și Eduard Suess (1831-1914) în Viena. A obținut doctoratul în litere în 1902, cu lucrarea monumentală „La Valachie", ce a fost premiată, în anul 1903, de Academia Franceză, și care rămâne și astăzi un model de descriere completă a unui ținut natural. Plină de viață, redactată într-un stil limpede, precis dar colorat, lucrarea lui de Martonne a deschis un drum nou în monografiile geografice, „fiecare fapt nefiind studiat în sine, ci ca parte dintr-un tot, inel în lanțul cauzelor și al efectelor care reglementează viața unui ținut"[53]. Ulterior, își va obține doctoratul în sciences, în anul 1907[54], cu tema „Les Alpes des Transylvanie".

En 1898, il avait été chargé d'un cours de Météorologie auprès du Laboratoire de Géographie physique de la Faculté des Sciences de Paris; en 1899, il prenait en mains l'enseignement de la géographie à la Faculté des Lettres de Rennes, qu'il devait quitter en 1905 pour la Faculté des Lettres de Lyon, et s'est en 1909 qu'il est nommé à la Faculté des Lettres de Paris dans la chaire de Géographie laissée vacante par la mise à la retraite de P. Vidal de la Blache. Il devait assurer cet enseignement jusqu'en 1944, c'est-à-dire pendant trente-cinqans, ajoutant à ces fonctions celles de Directeur de l'Institut de Géographie[55].

Fost coleg și prieten al criticului literar Pompiliu Eliade (1869-1914) la Școala Normală Superioară din Paris, așa cum aminteam anterior, tânărul de Martonne și-a ales drept câmp de cercetări pământul românesc, efectuând investigații asupra evoluției morfologice a Carpaților meridionali, de a căror frumusețe sălbatică, neatinsă și pură a fost profund impresionat, numindu-i „Alpii Transilvaniei". Având în vedere aceste aspecte, putem afirma faptul că acesta ajunge în mediul românesc la invitația fostului său coleg, însă, anul exact în care acesta ajunge pentru prima dată în România nu este cu certitudine cunoscut opinându-se, totuși, pentru anii 1897-1898.

Așa cum pe bună dreptate afirma prof. I. Simionescu, în 1918, Emmanuel de Martonne cunoștea în amănunt întreaga Românie: „a cercetat-o din Maramureș până-n Dobrogea, din Banat, până-n Nistru. Trăind veri întregi pe plaiurile de munte, nu s-a legat sufletește numai de farmecul formelor rigide, ci a pătruns și sufletul nostru etnic, învățând limba curată și înflorită a ciobanilor, învățători și ai lui Heliade Rădulescu"[56]. În acest mod, participarea sa la lucrările Conferinței de Pace din 1919 în vederea stabilirii noilor frontiere ale României și Poloniei postbelice a fost cea mai indicată. A fost desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferința de Pace în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute României și Poloniei prin tratatele de pace.

Făcând parte din rândul „impunătoarelor glasuri ale conștiinței mondiale ce nu pot rămânea neascultate" (conform istoricului N. Iorga), Emmanuel de Martonne a obținut, pentru Polonia, ca frontiera acesteia să se extindă suplimentar cu câțiva kilometri spre Est, punând-o astfel în posesia unei importante linii de cale ferată. A conceput principiul viabilității, conform căruia stabilirea granițelor trebuia să depindă nu numai de grupările etnice, ci și de motive geografice (relief, ape, accesibilitate) și de infrastructura teritoriului. Acest element de noutate în spectrul geografic va fi aplicat și în cazul României, atunci când se va trasa frontiera româno-maghiară.

În cazul României, misiunea lui Emmanuel de Martonne a fost cu atât mai dificilă, cu cât România a fost pe punctul să nu i se recunoască statutul de țară învingătoare din cauza tratatului de pace de la București, din 24 aprilie/7 mai 1918[57]. Intervenția lui de Martonne în cadrul Comisiilor teritoriale întrunite în 1919 la Paris a fost decisivă și a însemnat, fără exagerare, stabilirea efectivă a frontierelor româno-sârbă, româno-maghiară, româno-bulgară și româno-rusă, care s-au bazat pe studiile sale de geografie umană și pe prestigiul acurateții muncii sale academice.

Începând cu 1917 și până în aprilie 1918, Emmanuel de Martonne a activat în calitate de secretar în cadrul Comitetului de Studii al Quai d'Orsay-ului, alături de André Demangeon (secretar adjunct) și Paul Vidal de la Blache, vice-președinte al Comitetului. Autoritatea prof. Em. de Martonne a sporit și mai mult după decesul lui P. Vidal de la Blache, prin contribuția sa la consolidarea nucleului „vidalienilor" din cadrul Comitetului de Studii, care punea un accent deosebit pe abordarea regională a problemelor teritoriale. Din noiembrie 1917, arealul chestiunilor examinate în cadrul Comitetului de Studii al Quai d'Orsay-ului s-a extins asupra Europei Centrale și Balcanilor. Chestiunea frontierelor României și a țărilor vecine i-a fost încredințată lui Em. de Martonne, care a redactat 4 rapoarte: asupra Dobrogei (6 mai 1918); Transilvaniei (22 mai 1918); Banatului (3 februarie 1918) și Basarabiei (iulie 1919)[58].

În privința Basarabiei, în particular, a pledat cu imensa-i autoritate morală și intelectuală pentru revenirea acesteia în spațiul politic, cultural și civilizațional românesc, respectiv european, din care fusese răpită în mod cinic la 1812. Concepția sa asupra chestiunii Basarabiei, întemeiată pe o solidă argumentare a dreptului istoric și al celui etnic, și-a expus-o în „Choses vues en Bessarabie" (Paris, 1919)[59] și, mai ales, în micro-monografia „La Bessarabie", editată la finele aceluiaș an, sub auspiciile Comisiunii Teritoriale a Conferinței de Pace de la Paris[60].

Lucrările lui Emmanuel de Martonne despre Basarabia se evidențiază atât prin conținutul, cât și prin structura lor originală. Astfel, micro-monografia sa „La Bessarabie" constă dintr-o Addenda cu rezoluțiile Sfatului Țării din 27 martie/9 aprilie, 27 noiembrie/10 decembrie 1918 și analiza modalității de constituire a organului legislativ suprem al Basarabiei, concluzii și trei compartimente de bază: I. Le nom et l'histoire politique de la Bessarabie; II. Le pays et ses habitants (Le pays; La population; Donnés statistiques pour l'ensemble du pays; Répartition géographique des nationalités; Évolution du peuplement); III. La russification et les sentiments de la population (Politique agraire; Politique administrative et scolaire; L'autonomie de la Bessarabie et l'union à la Roumanie).

Argumentele prof. Emmanuel de Martonne în favoarea revenirii Basarabiei în spațiul de cultură și civilizație românească s-au întemeiat nu numai pe fapte de natură științifică, ci au fost culese din contactul direct și nemijlocit cu realitățile basarabene. Astfel, în iunie 1919 el a efectuat o călătorie de anchetă în Basarabia, pentru a se documenta la fața locului la solicitarea Conferinței de Pace. Contextul în care E. de Martonne ajunge în România acestor ani este mult mai amplu. Astfel, în anul 1919, statul român, prin Ministerul Instrucțiunii Publice, solicită Ministerului Educației Franceze suport pentru crearea și consolidarea noilor instituții academice superioare naționale. Ca urmare a acestei cereri, în perioada 9-17 iunie 1919, o delegaţie universitară franceză a vizitat România. Aceasta a fost constituită din următorii membri iluștri: Lucien Poincare - rector al Universităţii din Paris, Joseph Bedier - profesor la College de France, Mario Roques, Emmanuel de Martonne, Charles Diehl, Gustave Fougeres, profesori la Sorbona, Charles Drouhet, St. Jouan, Victor Balthazard, Daniel Berthelot, Paul Janet, Joseph Bédier şi Eugène Meynal, profesori la diferite instituții franceze. Cu această ocazie, în data de 11 iunie[61], următoarele personalități franceze au devenit membri de onoare ai Academiei Române: Lucien Poincaré, Charles Diehl, Gustave Fougères, Victor Balthazard, Daniel Berthelot, Paul Janet, Joseph Bédier, Emmanuel de Martonne şi Eugène Meynal[62], pentru merite deosebite în promovarea intereselor românești. După terminarea festivităților din București, unde întreaga delegație este primită la Palatul Regal și se stabilesc primii pași pentru ajutorul pe care România îl solicitase, E. de Martonne se va îndrepta spre Basarabia, iar ce va găsi în regiune va fi surprins în volumul "Choses vues en Bessarabie".

Traseul urmat în Basarabia începe în zona de Sud a regiunii, acolo unde, după ce trece Prutul prin Galați, va ajunge în orașele Bolgrad, Cahul și în micile așezări românești, bulgărești, nemțești, găgăuze, rusești sau armenești din regiune. În fiecare localitate, savantul francez încearcă să culeagă opiniile localnicilor și îi descrie cu un soi de exercițiu fotografic total inedit. Opiniile culese consemnează înfățișarea celor intervievați, opiniile lor despre naționalitate, iar în cazul comunității nemțești se întâlnește cu un lider local care îi istorisește opiniile pro-românești ale comunității germane și justificarea acestora. Următorul punct important al călătoriei savantului francez este orașul Chișinău, acolo unde acesta are întâlniri cu liderii locali și unde este așteptat ca o gazdă de seamă.

O primire extrem de călduroasă îi este oferită de intelectualul basarabean Paul (Pavel) Gore, cel care îi istorisește opiniile sale, similare cu ale marii majorități a intelectualilor basarabeni din generația sa, cei care, culmea, fusese educați, în marea lor majoritate, în mediul academic rusesc. Descrierea Chișinăului are, de asemenea, o pronunțată nuanță fotografică, făcându-ne să trăim alături de scriitor în Basarabia secolului trecut. După Chișinău, traseul urmat de geograful francez trece prin orașele Bălți și Soroca, acolo unde este primit cu entuziasm, sunt organizate mici evenimente dedicate sosirii și unde va surprinde, așa cum el menționeză, și unele fotografii cu populația locală. Un alt element oarecum omniprezent în descrierea martoniană este cel al nesiguranței resimțite, în întreaga regiune, ca urmare a atacurilor bolșevice de peste Nistru. Încercând să își explice dispunerea populației și modul în care elementul românesc din Basarabia a rezistat, E. de Martonne ajunge la concluzia că pădurea - „codrul"-, cum el însăși menționeză, a garantat un mediu impenetrabil pentru venetici, iar băștinașii au rezistat doar datorită acesteia. În ultimele rânduri scrise cu privire la Basarabia, geograful francez surpinde modul lamentabil în care Imperiul Țarist s-a comportat cu această regiune prin nerealizarea de drumuri și orice altă infrastructură, lipsa școlilor pentru populație românească și a oricăror condiții pentru o viață normală. Făcând parte din România Mare, Basarabia este o regiune inestimabilă pentru România atât la nivelul resurselor naturale cât și umane, iar prin actul de unire s-a realizat un deziderat pe deplin necesar pentru dezvoltarea regiunii.

Revenit la Paris, la 7 iulie 1919 a prezentat un raport detaliat „Note sur la Bessarabie", où il explique le bien-fondé du vote du 27 mars 1918 et repousse la proposition d'un plébiscite sur l'avenir de la province: „De toutes provinces qui composent le domaine historique de la Roumanie, la Bessarabie est une des plus nettement roumaine". Em. de Martonne, l'éminent professeur, vient précisément d'y passer 15 jours, parcourant tout le pays, s'entretenant dans leur langue avec les paysans. Il a pu constater que les études qu'il avait précédement faites sur le caractère roumain de la Bessarabie, sont plus que confirmées par cette enquête. Așa cum afirma marele savant francez, „l'immense majorité du pays est habitée par les paysans moldaves qui parlent le plus pur roumain. Les hautes classes seules sont russifiées. [...] L'immense majorité des paysans moldaves sait qu'elle est moldave, mais ne comprend pas qu'elle est roumaine, parce qu'étant illetrée, elle ignore la valeur nationale de sa langue (95 % d'illetrés). [...] Les paysans moldaves de Bessarabie prendront conscience de leur nationalité, comme leurs frères des autres pays roumains, quand ils seront instruits. Leurs ignorance actuelle ne peut être un motif de les river à une puissance étrangère, qui les a volontairement plongés dans l'ignorance pour les dominer. Dans ces conditions, un plébiscite serait une manifestations sans portée"[63].

În accepția prof. Em. de Martonne, Basarabia putea urma în acea perioadă „doar calea firească și naturală de reintegrare în unitatea românească", orice alte încercări de revenire forțată la vechiul regim polițienesc al Rusiei țariste și, mai recent, bolșevice, comportând pericolul unor grave și profunde tulburări interne[64]. Dovadă pregnantă a dreptății opiniei marelui geograf francez este Tratatul de la Paris din 20 octombrie 1920, prin care Imperiul Britanic, Franța, Italia și Japonia, după o detaliată și multi-aspectuală examinare a chestiunii Basarabiei, au considerat unirea acesteia cu România „pe deplin justificată din punctele de vedere geografic, etnografic, istoric și economic"[65]. În acest mod, la încheierea lucrărilor Conferinței de Pace de la Paris, renumitul profesor de la Sorbona putea constata, cu justificat temei, că a contribuit esențial la triumful ideii naționale proclamate de președintele american Woodrow Wilson, permițând întregirea teritorială a unui stat „apropiat, pe cât a fost posibil, de idealul său național: statul român, care reunește aproape pe toți românii, în frontiere oarecum ideale, în jurul acestei citadele carpatice, care a fost totdeauna inima națiunii române. Viața sa economică nu este tulburată prin adăugirea noilor provincii, ale căror bogății miniere nu schimbă raportul dintre viața agricolă și viața industrială. Nu este deci vorba de adaptarea la o viață complet nouă. Este vechea viață care trebuie să continue cu o mai mare bogăție de pulsație comercială[66].

5.
Opera științifică a prof. Emmanuel de Martonne este considerabilă și diversă, însumând peste 150 de lucrări și studii de mare valoare[67]. Dintre acestea, peste 70 au subiect românesc. În anul 1912, Emmanuel de Martonne a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1919 a devenit membru de onoare al aceleiași instituții[68]. A fost un om de știință care a răspuns unei întreite vocații - pasiunea pentru cercetare, talentul de a trezi interesul pentru geografie ca știință deschisă la tot ce e nou, îndreptând tinerii către studiul acestei discipline; vocația de ctitor de școală științifică în Franța și România, reușind să facă din geografie o știință umană, atât la propriu cât și la figurat[69]. Devenite între timp rarități bibliografice, multe din lucrările prof. Emmanuel de Martonne, în particular studiile sale referitoare la istoria, geografia și etnografia Basarabiei, oferă și astăzi, la un secol de la apariția lor, modelul „cercetării și expunerii obiective a adevărului, astfel cum reiese el din studiile sale, independent de orice alte considerații" (Grigore Antipa)".

Prilejuită de împlinirea unui secol de la istorica Declarație a Sfatului Țării de unire a Basarabiei cu România din 27 martie (st.v.)/9 aprilie (st.n.) 1918, prezenta lucrare - prima de acest fel - urmărește obiectivul valorificării prin punerea la dispoziția publicului cititor, dar și a specialiștilor în domeniu, a câtorva din lucrările esențiale ale marelui geograf francez privind Basarabia și locuitorii ei. Cele 8 lucrări ale geografului Emmanuel de Martonne, incluse în prezentul volum, tratează nu doar geografia Basarabiei, ci și, în egală măsură, istoria, locuitorii ei, aspectul etnic, lingvistic și confesional al Basarabiei la încheierea Primului Război Mondial, viața cotidiană a populației, aspectul locuințelor, datinile și obiceiurile populației - toate acestea descrise cu un deosebit talent și cu o sinceră simpatie a autorului față de respectiva provincie istorică românească.

În mod firesc, geografia, istoria și etnografia Basarabiei nu sunt tratate de autor în mod separat, ci în context general românesc, din care considerent am inclus în prezenta lucrare trei dintre cele mai ilustrative și reprezentative studii ale lui Emmanuel de Martonne privind Noua Românie în contextul Noii Europe de la finele primei conflagrații mondiale. Astăzi, numele marelui geograf francez este înveșnicit la Cluj-Napoca, blocul central de studii al Universității „Babeș-Bolyai" fiind amplasat pe strada „Emmanuel de Martonne (1873-1955)". În orașul Timișoara, o stradă poartă numele lui Emmanuel de Martonne. În perioada interbelică, în Muncipiul Roman, a existat, de asemenea, o stradă care purta numele marelui învățat, stradă a cărei denumire s-a pierdut în negura timpului după instaurarea comunismului.

În Franța, în localitatea Laval, un Colegiu îi poartă numele. De asemenea, Laboratorul său de geografie înființat la 1902, funcționează și în prezent, sub conducerea lui Jean-Pierre Marchand. Un amfiteatru al Universității Haute-Bretagne din Rennes îi poartă, de asemenea, numele. Nutrim speranța că, urmare a editării prezentei lucrări în anul Centenarului Unirii Basarabiei cu România, factorii de decizie din Republica Moldova cât și din România vor adopta măsuri în vederea înveșnicirii amintirii profesorului Emmanuel de Martonne, conferindu-i numele unor străzi, instituții de cultură și de învățământ, dezvelind plăci comemorative în diferite orașe ale Republicii Moldova și ale României, recunoscând, astfel, contribuția deosebită a marelui geograf francez la obținerea recunoașterii internaționale a unirii Basarabiei cu România la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920. Amintirea acestuia merită să dăinuiască în întreg mediul românesc ca una a unui prieten de nădejde, ce ne-a iubit necondiționat, ne-a ascultat cu stoicism și a scris despre noi cu cele mai curate sentimente de prețuire. Uitarea căzută peste numele acestui mare prieten al românilor, ca urmare a dictaturii comuniste, poate fi și trebuie să fie înlăturată de generațiile de români din Republica Moldova și din România. Eforturile depuse de acesta pentru Marea Unire nu trebuie trecute în neantul insignifiant al istoriei.

---------------------------------------------
[46] Al. Cretzianu, La politique de paix de la Roumanie à l'égard de l'Union Soviétique, Paris, 1954, p. 5.
[47] Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Bușe, Gheorghe Bădescu, Relații internaționale în acte și documente, 1917-1939, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974, p. 20.
[48] Cf. Nicolae Dascălu, Propaganda externă a României Mari (1918-1940), Editura Alternative, Iași, 1998, p. 13.
[49] Gheorghe Năstase, Basarabia la Conferința de Pace în „Arhiva pentru știință și reforma socială", an. I, nr. 2-3, iulie-octombrie 1919, p. 830.
[50] I.G. Pelivan, Le mouvement et l'accroissement de la population en Bessarabie, de 1812 à 1918. Et quelques dates concernant la géographie de la Bessarabie, Imprimérie générale Lahure, Paris, 1919, 28 p.; Ion G. Pelivan, Ion Șt. Codreanu, Serge-Victor Coujba, George Nastase, Les Roumains devant le Congrès de la Paix. La question de la Bessarabie, Imprimérie Dubois et Bauer, Paris, 1919, 27 p.; Ion G. Pelivan, L'état économique de la Bessarabie, Imprimérie J. Charpentier, Paris, 1920, 35 p.
[51] A.N. Kroupenski, A. Ch. Schmidt, Bessarabie et Roumanie, Imprimérie générale Lahure, Paris, 1918, 14p.
[52] Gheorghe Năstase, Basarabia la Conferința de Pace, în „Arhiva pentru știință și reforma socială", an. I, nr. 2-3, iulie-octombrie 1919, p. 830-831.
[53] Ibidem, p. 830.
[54] I. Simionescu, Țara noastră. Natură. Oameni. Muncă, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II", București, 1937, p. 11.
[55] André Cholley, Emmanuel de Martonne în „Annales de Géograprie", LXVe année, nr. 347, Janvier-Février 1956, p. 3.
[56] Il était Président de la Société de Géographie de Paris, membre d'Honneure de plusieurs grandes sociétés géographiques étrangères, Docteur Honoris Causa des Universitès de Cambridge et de Cluj (André Cholley, Emmanuel de Martonne, în „Annales de Géograprie", LXVe année, nr. 347, Janvier-Février 1956, p. 4).
[57] Ibidem, p. 12.
[58] Actele tratatului de pace dela București. Marți, 24 Aprilie/7 Maiu 1918. Textul românesc, F.e., F.l., 1918, 132 p.
[59] Jacques Bariéty, Le Comité d'Etudes du Quai d'Orsay et les frontières de la Grande Roumanie dans „Revue Roumaine d'Histoire", XXXVe année, nr. 1-2, 1996, p. 43-51.
[60] Emmanuel de Martonne, Choses vues en Bessarabie, Imprimérie des Arts et des Sports, Paris, 1919, 33 p.
[61] Emmanuel de Martonne, La Bessarabie. Avec une Carte et un Appendice, Imprimérie Nationale, Paris, 1919, 19 p.
[62] Nicolae Iorga, Corespondenţă, vol. III, ediţie, note, indici de Ecaterina Vaum, Editura Minerva, Bucureşti, 1991, p, 378 (nota 1).
[63] M. Aiftincă, Academia Română în anii Primului Război Mondial (III) în "Curtea de Argeş - Revistă de Cultură", Anul al VIII-lea, Nr. IX (82) - Septembrie 2017, Publicaţie editată de Asociaţia Culturală "Curtea de Argeş", Tipografia Argeş Expres, Curtea de Argeş, 2017, p. 15.
[64] Cf. Gavin Bowd, Emmanuel de Martonne et la naissance de la Grande Roumanie, dans „Revue Roumaine de Géographie", vol. 55, no. 2, 2011, p. 116-117.
[65] Ibidem.
[66] Valeriu-Florin Dobrinescu, Bătălia diplomatică pentru Basarabia, 1918-1940, Editura Junimea, Iași, 1991, p. 88.
[67] Cf. George Sofronie, Principiul naționalităților în Tratatele de Pace din 1919-1920, Editura Albatros, București, 1999, p. 239.
[68] André Cholley, Emmanuel de Martonne, în „Annales de Géographie", LXVeannée, nr. 347, Janvier-Février 1956, p. 8.
[69] Un cercetător vizionar: Emmanuel de Martonne în „Ziua", 25 iulie 2005.
[70] Ibidem.

footer