Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Stelian Gombo?   
Miercuri, 07 Iunie 2017 17:30

Dr. Stelian Gombo?Despre no?iunea de timp ?i determinare

A vorbi despre timp înseamn? a p?trunde în intimitatea fiin?ei, dezv?luind resorturile ultime ale credin?ei ?i colectivit??ii. Felul în care ne tr?im timpul, ne în?elegem rostul ?i trecerea prin lume ne dau adev?ratul chip ?i putere spiritual?. Spre deosebire de timpul nostru, al experiment?rii unui prezent care ne scap? mereu, ??ranul român tr?ie?te într-un timp al profunzimii, ale c?rui coordonate sunt trecutul, credin?a ?i autoritatea tradi?iei. Asemenea spa?iului, timpul în gândirea popular? este concret, calitativ ?i eterogen, fiind tr?it ca o dimensiune spiritual?, nu fizic?. Poate mai mult decât spa?iul, el ordoneaz? întreaga existen??: munca, anotimpurile ?i ritualurile leag? omul ?i satul de p?mânt; calendarul ?i s?rb?torile leag? natura, omul ?i colectivitatea de Dumnezeu; ritualurile de trecere (botezul, nunta, moartea) apropie individul de comunitate ?i Divinitate.

Existen?a ??ranului român se petrece atât în „veac", cât ?i în eternitate. Veacul nu este îns? un timp profan, cum apare la Mircea Eliade sau în reprezent?rile noastre despre timp. În satul românesc, curgerea fireasc? a zilelor nu este decât o alt? fa?? a Timpului: „Pentru mentalitatea general? a satului tradi?ional, timpul este o realitate care se consum? în alta, superioar?. A fi în timp înseamn? aci a tr?i într-un prezent continuu îmbog??it de contactul cu lucrurile neschimb?toare. De aceea, timpul îl duce în mod firesc dincolo de trec?tor, adic? în eternitate. Triste?ii curgerii tuturor lucrurilor, omul îi aduce o repara?ie: aceea c? marea trecere este un proces firesc al permanen?ei ?i c? timpul se desf??oar? în interiorul eternit??ii". ??ranul român nu cunoa?te „teroarea istoriei", absurdul existen?ei sau revolta în fa?a mor?ii. El învinge timpul prin credin??, fiindc? a transfigurat tot ce e efemer, urâ?enia ?i moartea. Via?a sa interioar? se consum? sub semnul senin?t??ii. Spre deosebire de omul zilelor noastre, a c?rui „vârst? aspira?ional? este adolescen?a", vârsta ?i frumuse?ea satului românesc este b?trâne?ea.

Pentru s?tean, calendarul este „punctul de reper al întregii sale fiin?e materiale ?i spirituale", fiind mo?tenit din b?trâni. Prin acest „dat care venea de dincolo, dintr-o zon? unde e obâr?ia lucrurilor", omul, colectivitatea ?i natura particip? la un timp sacru, revelat. Reforma calendarului din anul 1924 a ar?tat foarte bine caracterul calitativ, sufletesc ?i organic al timpului tr?it în satul românesc: „Po?i dumneata schimba calendarul cum vrei, dar zilele r?mân tot acolo", dup? cum spun s?tenii. Zilele ?i s?rb?torile nu sunt conven?ii, ci fac parte dintr-un timp viu ?i concret – iat? de ce s-au împotrivit la a da calendarul cu 13 zile mai devreme, îndemnând ca „zilele s? hie cum le-o l?sat Domnul nostru Iisus Hristos".

S?rb?torile în via?a satului românesc nu implic? doar omul ?i Divinitatea, ci ?i natura. Întreg cosmosul se regenereaz? în preajma unor s?rb?tori. Unii pomi înfloresc în anumite zile sfinte din calendar, a?a cum unele p?s?ri cântau doar de anumite s?rb?tori. Acest lucru nu ar trebui s? ne mire, fiindc? în gândirea popular? „toate lucrurile merg laolalt?", nimic nu este l?sat la voia întâmpl?rii. Exist? „putere" de la Dumnezeu care rânduie?te lucrurile, exist? ?i o „lege a firii ?i a naturii", exist? „pricini" morale sau cotidiene ale lucrurilor ?i comportamentelor, dar exist? ?i „taine" pe care omul nu le în?elege. Toate acestea ne ofer? tabloul unei gândiri cauzale organice, din care lipse?te hazardul. Cum spune un s?tean din Z?rne?ti (Bra?ov), „vine moartea, da' ea nu biruie. Lucrurile sunt în a?a fel întocmite, c? se leag? unu' de altu': când sufer? într-un loc, sufer? toate".

Alte multe ?i variate influen?e în gândirea popular?

Frumuse?ea satului românesc ?i a culturii populare este dat? de ordinea ei, de „a?ezarea" lucrurilor într-un sistem coerent de credin?e. Dac? gândirii moderne îi este specific? fragmentarea, cea ??r?neasc? st? sub semnul unit??ii: „Lumea pentru acest om este ceva ordonat, frumos rânduit, dar nu în în?elesul ?tiin?elor fizice, ci mai sigur în în?elesul celor biologice ?i morale. În filosofia popular?, fenomenul de via?? se situeaz? între materie ?i spirit, poate chiar în unitatea lor indestructibil?". A?a cum „gândirea s?lbatic?" teoretizat? de Claude Levi-Strauss nu era foarte ?tiin?ific?, îns? „introducea un început de ordine în univers", ??ranul român „spa?ializeaz? ideea de bine ?i de r?u ?i o introduce ca principiu nu numai în via?a interioar?, sufleteasc?, ci ?i în natur?, în ordinea cosmic?. Lucrurile par întocmite în a?a fel, încât ele r?spund unor nevoi de ierarhie, echilibru ?i armonie a lumii obiective". Gândirea noastr? popular? nu suport? ceea ce este obscur ?i abstract, apropiindu-se de „?tiin?a concretului" specific? gândirii s?lbatice, „pentru care via?a era experien?a, înc?rcat? cu o semnifica?ie exact? ?i precis?" (Levi-Strauss).

Omul satului românesc a mo?tenit îns? ?i tradi?ia religioas? a Evului Mediu. Am v?zut c? gândirea se aventureaz? dincolo de grani?ele vizibile ale lumii, dar nu pe un plan ?tiin?ific ?i abstract, ci pe unul magic ?i religios. Spa?iul începe ?i se termin? cu Dumnezeu, ca în viziunea specific? Evului Mediu descris? de preotul ?i filosoful italian Romano Guardini. Realit??ile ultime, sacre prin excelen??, în care omul se des?vâr?e?te prin apropierea de Dumnezeu, sunt de fapt dou? locuri ale retragerii, dincolo de lumea fizic?: în în?l?imile cerului sau înl?untrul omului.

O alt? asem?nare cu reprezent?rile Evului Mediu o reprezint? gândirea simbolic?, atât de prezent? în cultura popular? româneasc?. Atât Bernea, cât mai ales Levi-Strauss discut? ra?iunea în termeni de cauz? ?i efect. Gândirea simbolic? nu folose?te îns? rela?ii cauzale, ci simboluri ?i coresponden?e. Ernest Bernea aminte?te c? „mentalitatea ??r?neasc? nu opereaz? cu m?rimi ?i cantit??i, ci cu chipuri ?i sensuri. ??ranul român vede lumea ?i lucrurile într-un orizont spa?ial îmbog??it de orizontul crea?iei". Scopul acestui tip de gândire nu este explicarea fenomenelor, ci în?l?area lumii pe o treapt? superioar?, îmbog??irea cu semnifica?ii a lucrurilor simple. Acest mod de reprezentare a fost ilustrat exemplar de istoricul ?i eseistul olandez Johan Huizinga într-o lucrare clasic?, „Amurgul Evului Mediu": „Simbolul a creat o imagine a lumii cu o ?i mai strict? unitate ?i cu o mai intim? înl?n?uire decât ar fi putut s-o creeze gândirea cauzal? bazat? pe ?tiin?ele naturale. El creeaz? o ordine inviolabil?, un ansamblu arhitectonic, o subordonare ierarhic?. În orice raport trebuie s? existe un termen inferior ?i unul superior (...). Nici un lucru nu e prea umil pentru a desemna lucrurile supreme ?i pentru a duce la glorificare. Nuca înseamn? Christos: miezul dulce este natura divin?, coaja c?rnoas? este natura omeneasc?, iar coaja de lemn dintre ele este crucea. Toate lucrurile ofer? sprijin ?i reazim pentru ca gândul s? urce spre ve?nicie. Gândirea simbolic? ofer? o permanent? transfuzie a sim??mântului majest??ii ?i eternit??ii lui Dumnezeu în tot ce e perceptibil ?i imaginabil".

Asem?n?tor, exist? în cultura noastr? popular? o mare varietate de reprezent?ri simbolice, asupra plantelor de exemplu, care prin frumuse?ea ?i caracteristicile lor semnific? personaje sau întâmpl?ri divine. Astfel, Maica Domnului este supranumit? „Împ?r?teasa florilor", ea fiind cea care L-a n?scut ?i purtat în bra?e pe Iisus. De aceea, numeroase flori t?m?duitoare îi poart? numele, cum ar fi „Palma Maicii Domnului" (salvia), „Lacrima Maicii Domnului" sau „Inima Maicii Precista", iar în cazul salciei, forma crengilor i-a atras denumirea popular? de „salcie plâng?toare", care a plâns ?i s-a întristat dup? ce Iisus Christos a fost b?tut cu ea. Aceste personific?ri sunt semne ale unei gândiri simbolice ?i emo?ionale de o mare frumuse?e, prin care satul românesc apropie tot ce este concret de marile taine ale existen?ei.

Satul românesc poate supravie?ui schimbului de genera?ii ?i ordinii globale în care tr?im, nu îns? ?i cultura popular?, care este o realitate spiritual?, nu teritorial?. A?a cum scria Ernest Bernea înc? din anul 1942 în lucrarea „Civiliza?ia român? s?teasc?",„satul de azi nu mai este o realitate organic? echilibrat?, ci una intrat? într-un puternic proces de destr?mare (...). Vechea a?ezare a satului cu toate orânduirile sale se schimb? ast?zi n?zuind c?tre o a?ezare de tip modern. Activit??ile, formele, întreaga structur? social? a satului iau o alt? înf??i?are. Sensul colectiv al vie?ii s?te?ti dispare, pentru a-i lua locul unul individual". Fiecare poate constata aceast? evolu?ie. În satul bunicilor mei, de exemplu, Fundeni (situat la 25 km de Bac?u), depopularea a început în anii '80, când genera?ia tân?r? a plecat în mas? la ora?. Tendin?a a continuat ?i în anii '90, pân? când ?coala a fost închis? din lips? de copii. B?trânii r?ma?i sunt ultimii reprezentan?i ai culturii populare. Emanciparea fa?? de tradi?ii este vizibil? în forma ?i orientarea noilor case, care aduc cu ni?te vile ?i nu mai sunt construite c?tre R?s?rit ori Miaz?zi, ci spre orice direc?ie. Un alt exemplu de declin al vie?ii colective îl constituie fântâna. Alt?dat? un simbol al satului, îngrijit? de întreaga comunitate, de care se putea bucura oricine, ast?zi a devenit un bun privat, majoritatea construindu-?i una în propria-i curte.

Între spirit ?i tehnic?

Punctul de plecare al criticii modernit??ii la Ernest Bernea îl reprezint? cultura popular? ?i viziunea cre?tin? asupra omului, domenii ale spiritului ?i firescul de la care lumea s-a îndep?rtat. Sub influen?a diverselor filosofii, ca pozitivismul sau abstrac?ionismul, epoca modern? a redus cunoa?terea ?i realitatea la aspectele sale materiale ?i cuantificabile, ignorând ceea ce ?ine de spirit – de la religie ?i moral? la planul estetic ?i intelectual. Sacrificând adev?rul ?i unitatea exactit??ii ?tiin?ifice, „cunoa?terea ?i omul se împu?ineaz?, iar civiliza?ia intr? în derut?. Criza lumii contemporane este o criz? a omului ?i a spiritului pe care îl genereaz?" (Ernest Bernea, 2002, 12). Influen?at de gândirea lui Heidegger ?i de cea a lui Ortega Y Gasset, Ernest Bernea denun?? pozitivismul ?i caracterul experimental al ?tiin?ei care a luat locul religiei, „barbaria specializ?rii" care a f?cut din munc? ?i om o anex? a ma?inii sau cultura care ?i-a pierdut sensul devenind tehnic?: „Omul modern, în expresia sa ultim?, este în întregime tehnicizat, atât ca ideal, cât ?i ca via??. Scopul vie?ii sale este prins în tehnic?, natura vie?ii sale, condi?ia uman? este prins? în tehnic?. Tehnica a devenit un fenomen universal. [...] Filosofia a ajuns o ?tiin?? a filosofiei, care la rândul ei a fost redus? la o tehnic? de lucru, arta contemporan? a devenit tehnic? a cuvântului, a sunetului, a culorii. [...] Mentalitatea abstract? ?i uniformizat? a epocii moderne a desprins cultura de via?? ?i spirit" (Ernest Bernea, 2011, p. 81, 86). „Omul împu?inat" pe care l-a gândit ultimele dou? secole a fost redus succesiv la intelect sau la dimensiunile sale biologice, economice sau sociale: „C?ile spiritului s-au închis. Omul-idee, trecând prin omul-func?iune, a devenit omul – instrument, omul-lucru, stare care marcheaz? spectacolul cel mai trist al istoriei spirituale" (Ernest Bernea, 2011, 52). Iar pe treapta urm?toarea st? „omul standard" al secolului XX, acel individ comun, mediu ?i abstract „dup? care se construiesc toate a?ez?mintele noastre", materiale sau culturale.

Pentru filosoful ?i etnograful român, individul este v?zut ca „o unitate existen?ial?", neputând fi redus nici la natura sa biologic?, nici la societate: „Natura ?i societatea îi sunt condi?ii, dar nu moduri de împlinire" (Ernest Bernea, 2010, 70). Precum în vechea civiliza?ie s?teasc?, doar prezen?a unei puteri spirituale ordonatoare - credin?a sau tradi?ia – ofer? sens ?i plenitudine vie?ii. „Omul este spirit întrupat" scrie de nenum?rate ori Ernest Bernea, iar religia cre?tin? este o „revela?ie a spiritului". În eseul „Crist ?i condi?ia uman?", faptul întrup?rii lui Iisus este v?zut ca aducând la via?? noul om: „Dumnezeu-om a dat lumii calitatea de a exista în spirit, iar aceast? lume a deschis principiului divin putin?a de a exista în trup [...]. Prin venirea lui Iisus omul în primul rând s-a definit, iar în al doilea rând s-a în?l?at pe cele mai înalte trepte ale spiritului. Iisus a situat omul pe o pozi?ie care-l recunoa?te ca fiind apt de a exista în sfera eternului, f?când totodat? din el un colaborator al lui Dumnezeu" (Ernest Bernea, 1996, 41-42).

Con?tiin?a ?i spiritul sunt, a?adar, adev?ratele purt?toare ale însemnelor umanului. R?scump?rarea prin Iisus Hristos i-a dat omului duh ?i libertate creatoare. În acest fel, nu numai religia, dar ?i „cultura ?i sensul ei devin tot o lupt? pentru spirit ?i un leac împotriva mor?ii. Cultura nu exist? ca o ornamenta?ie pe trupul unei epoci sau societ??i; ea este o cale de a veni în contact cu permanen?ele ?i un act al salv?rii" (ibid., 91). Condi?ia uman? poart? îns? o ve?nic? dualitate între interioritatea planului con?tiin?ei ?i exterioritatea sim?urilor. Individul trebuie s? lupte pentru a se elibera de fondul s?u subuman. De aceea, sensul vie?ii noastre trebuie s? fie ascensional: „Trebuie s? învingem sau cel pu?in s? încercuim, în noi sau în afar? de noi, tot ce nu e îndeajuns de frumos, îndeajuns de nobil [...]. S? învingem urâtul din noi ?i din jurul nostru; e prima datorie. În fa?a r?ului trebuie s? rezist?m pân? nu se instaleaz?, fie c? apare în lume, în societate sau în inima noastr?. Via?a noastr? e un teren de lupt? pentru spirit!" (Ernest Bernea, „Medita?ii filosofice", 2010, 31-32).

Despre timp ?i forme exterioare de cultur?

Ernest Bernea dezvolt? în lucr?rile sale o adev?rat? teorie a formelor exterioare de cultur?. Spre deosebire de cultura popular?, care este una a interiorit??ii, ora?ul a dezvoltat o „cultur? periferic?", a formelor exterioare, orientat? spre bunuri ?i pl?ceri: „Oamenii merg purta?i de un demon nev?zut, merg s? cucereasc? o lume de senza?ie, o lume de pl?ceri ?i rev?rsat tumult. [...] Un om care tr?ie?te numai pe plan exterior se epuizeaz? într-o lume de senza?ii ?i aspira?ii periferice dezordonate, într-o lume întâmpl?toare ?i amorf?. Sensul vie?ii noastre este mai mult spa?ial, exterior, de aceea în cele mai multe cazuri tr?im periferic". (Ernest Bernea, 2008, 68-71). Idealul de împlinire uman? este bucuria. Aceasta nu se consum? îns? pe planul sim?urilor, precum pl?cerea, „cântecul, nu rareori în?el?tor, al tuturor senza?iilor u?oare ?i satisfac?ia unui suflet redus". Bucuria este „starea lucrurilor de adâncime, cântecul eliberator al împlinirii". (Ernest Bernea, „Treptele bucuriei", 2010, 11). Ea are anumite trepte, fiindc? ?ine de plin?tatea fiin?ei, ?i nu exclude singur?tatea, triste?ea sau suferin?a. Omul se bucur? pentru a fi în lume, pentru puritatea sa, pentru faptul de a fi în mijlocul celorlal?i, se bucur? de cunoa?tere ?i puterea de a crea, dar mai ales de dragoste ?i d?ruire. Bucuria, a?adar, este apropierea de lucrurile durabile, experimentarea în plan interior a plenitudinii ?i frumuse?ii lumii, chiar ?i în cele mai umile aspecte: „??ranii vechiului sat când muncesc cânt?. Ei las? ceva din fiin?a lor în fiece lucru, oricât de m?runt ar p?rea, lucru ce iese din mâna lor însetat?" (Ernest Bernea, 2008, 72).

Asemenea vechii civiliza?ii s?te?ti, modul în care ne apropiem timpul ne arat? adev?ratul chip. Am v?zut c? ??ranul român nu se desp?r?ea niciodat? de permanen?e, dep??ind în?elesul fizic ?i social al timpului printr-o participare mistic? la eternitate. Timpul avea un sens spiritual, apropiind omul de Dumnezeu, prin ritualuri ?i s?rb?tori, dar ?i prin „marea trecere". Spre deosebire de cultura popular?, pentru noi timpul are o curgere uniform?, linear? ?i ireversibil?, culminând cu moartea fiin?ei. Dincolo este neantul, iar în locul senin?t??ii, existen?a a c?p?tat un caracter convulsiv: „cel care exist? numai în limitele corporale ale naturii experimenteaz? fenomenul mor?ii într-o grea suferin?? ?i într-un co?mar distrug?tor anticipat. Totul e durere ?i lichidare a datelor ultime ale con?tiin?ei" (Ernest Bernea, 1996, 87). Sociologul englez Zygmunt Bauman remarc? înclina?ia modern? spre via?a instantanee, semnifica?iile metafizice ale timpului fiind proiectate pe un plan corporal ?i al experien?ei: „indiferen?a fa?? de durat? transform? nemurirea dintr-o idee într-o experien?? ?i o face obiectul consumului imediat; felul în care tr?ie?ti clipa face ca ea s? devin? o experien?? nemuritoare" (Zygmunt Bauman, 1999, 118).

A?a cum scrie criticul ?i regizorul francez Guy Debord în lucrarea sa „Societatea spectacolului", tr?im într-un timp al m?rfii ?i pie?ei mondiale, acela?i pretutindeni - timpul spectacolului mondial. Omul încearc? s? ias? din rutina cotidian?, îns? nu printr-o angajare spiritual?, ci mai degrab? prin evaziune. Expresii ca „a pierde vremea" sau „a ne omorî timpul" fac parte din vocabularul nostru, exprimând predilec?ia pentru tr?iri care se consum? departe de realitate sau chiar în afara con?tiin?ei noastre. Ca o ironie, kitsch-ul ?i divertismentul chiar sunt moduri de a ne „ucide timpul", dup? cum remarc? Matei C?linescu în Introducerea sa la „Cinci fe?e ale modernit??ii": „Marele paradox al kitsch-ului este acela c?, fiind produs de o civiliza?ie foarte preocupat? de temporal, dar cu toate acestea incapabil? de a atribui timpului vreo valoare mai ampl?, kitsch-ul pare deopotriv? menit s? economiseasc? ?i s? ucid? timpul. S?-l economiseasc? în sensul c? produce o pl?cere instantanee ?i lipsit? de efort; s?-l ucid? în sensul c?, precum un drog, îl elibereaz? temporar pe om de con?tiin?a nelini?titoare a timpului, justificând estetic ?i f?când suportabil un prezent altminteri gol ?i lipsit de sens" (Matei C?linescu, 2005, 23).

Comparând frumoasele obiceiuri de Cr?ciun sau de Anul Nou din satul românesc, atât de armonioase ?i bogate în semnifica?ii, cu peisajul trist al resturilor ?i manifest?rilor de la un Revelion în strad?, poate în?elegem de ce timpul nostru nu mai are anvergur? spiritual?, nemaiînsemnând ordine, plenitudine ?i deschidere spre misterul existen?ei, ci intensitate ?i uitare de sine - adic? un prezent care ne scap? mereu ?i ne închide în biologic ?i concret: „timpul s-a frânt; trecut ?i viitor nu se mai leag? într-un prezent îmbog??it, în dou? momente ce nu se opun, ci se completeaz?. [...] Timpul spa?ializat, timpul matematic, m?surat cu ceasul, nu ne poate aduce un adev?rat sentiment al tr?irii. Ne lipse?te timpul interior, colorat ?i viu, bogat în evenimente, singurul care ne-ar centra via?a ?i ne-ar da sentimentul c? exist?m în lume" (Ernest Bernea, 2008, 71).

Despre femeia modern?

O alt? constant? în critica modernit??ii se refer? la transform?rile din cuplu, intimitate ?i psihologia feminin?. Din protectoare a vie?ii ?i c?minului, din simbol al crea?iei, poeziei ?i rafinamentului, femeia „s-a masculinizat", intrând în competi?ia pentru bog??ie ?i putere, devenind un obiect al dorin?ei ?i pasiunilor. „Femeia anilor trecu?i, prins? înc? în datele tradi?iei, î?i g?sea lini?tea ?i împlinirea în c?s?torie ?i maternitate. Supus? unor condi?ii de stabilitate ?i virtute, ea cuno?tea dragostea ?i jertfa pân? în limitele crea?iei spirituale; ea nu cuno?tea setea de aventur?. Femeia modern?, atras? de mirajul unei vie?i de larg tumult, încearc? s? aib? ini?iativa unui destin propriu. Dar, respingând dragostea conjugal? ?i maternitatea ca pe ni?te forme ale unei vie?i de mult perimate, a alunecat pe cel mai instabil teren, acela al frivolit??ii ?i apetitului. F?când figur? de om liber, femeia de azi apare ca o flotant? a celei mai triste ?i dureroase condi?ii, dincolo de structura ?i voca?ia ei. Contrar unor vechi tradi?ii, prin care femeia aducea vie?ii noastre morale ?i sociale mult? stabilitate, în lumea contemporan? femeia aduce acestei vie?i o not? de labilitate psihic? ?i frivolitate. Via?a ei sufleteasc? e prea mult angajat? în senza?ie ?i pl?cere ?i prea rupt? de o activitate a spiritului, unde în trecut ea a excelat" (Ernest Bernea, 2010, „Medita?ii filosofice", p. 28, 55-56).

Prin cercet?rile asupra obiceiurilor ?i credin?elor populare, dar mai ales prin studiul despre gândirea popular?, Ernest Bernea a argumentat str?lucit afirma?ia lui Mircea Vulc?nescu c? „ceea ce constituie un neam este o realitate care st? la încheietura metafizicii cu istoria". Pân? ?i critica sa a „timpurilor noi" porne?te de la cultura popular?, etalon de compara?ie ?i model de interpretare a transform?rilor moderne. Numeroasele eseuri - cenzurate în timpul comunismului ?i publicate abia în ultimii ani, de o larg? erudi?ie, cuprindere ?i expresivitate – îl recomand? pe Ernest Bernea ca pe unul din cei mai importan?i sociologi ?i critici români ai modernit??ii. Iar dac? azi ?tim mai multe despre chipul, poate uitat, al vechiului sat românesc, ?i acestui om, atât de încercat, i-o dator?m.

Concluzie final? ?i încheiere

La întrebarea gânditorului, teologului, publicistului ?i cercet?torului cre?tin Costion Nicolescu de la Muzeul ??ranului Român (M?R) „câ?i ?i ce ?tiu despre Ernest Bernea?", Ciprian Voicil? – tot un publicist cre?tin de la acela?i muzeu, care s-a ocupat îndeaproape de opera lui Ernest Bernea – puncteaz?: „A fost urm?rit ?i b?tut în anii 70, de Securitate, dintr-un motiv foarte simplu: zeci de ani au încercat s?-l fac? informator ?i nu au reu?it. Pe de o parte, avem modelul Ernest Bernea, care nu a cedat în fa?a presiunilor regimului ?i a Securit??ii, iar, pe de alt? parte, avem arhicunoscutele modele de dup? anii 90 de intelectuali care propriu-zis au fost ni?te disiden?i - au citat din plin din Marx, Engels, Lenin, stau m?rturie c?r?ile lor editate în anii 70-80, reeditate dup? 90 f?r? „celebrele" citate, când onestitatea intelectual? ar fi cerut s? ?i le asume. În c?r?ile lui Ernest Bernea (foarte pu?ine ie?ite de sub tipar în perioada ceau?ist?) nu ve?i g?si citate cu trimitere la Marx, Engels, Lenin. El a fost un opozant, nu a fost un disident (a?a cum mul?i disiden?i se dau opozan?i, ceea ce nu au fost ?i nici nu vor fi vreodat?) ?i este foarte interesant c? el a rezistat pân? la sfâr?it". Costion Nicolescu îndeamn? s? mergem cu to?ii, noi, oamenii zilelor de ast?zi, în prelungirea lui Ernest Bernea ?i a lui Horia Bernea ?i a altora asemenea lor. Mai exact, conchide cercet?torul ?tiin?ific: „Construc?ia noastr? în viitor s? fie pe astfel de repere, s? nu fie pe modele slabe, facile, mai u?or de digerat, despre care î?i dai seama, în timp, c? nu ?i-au consolidat fiin?a, dimpotriv? ?i-au ?ubrezit-o".

Cercet?torul ?tiin?ific Costion Nicolescu de la M.?.R. evoc?, totodat?, prima întâlnire a sa cu Ernest Bernea, care a fost una „pe calea c?r?ii". Este vorba despre volumul „Cadre ale gândirii populare române?ti", ap?rut în anul 1985, pe care îl calific? astfel: „O senza?ie a timpului acela. Atunci am aflat eu de Ernest Bernea. Mai apoi, am avut întâlnire cu el la înmormântarea lui, la M?n?stirea Cernica." „Ce îmi repro?ez eu?", se întreab? Costion Nicolescu, dup? care r?spunde: „Faptul c? s-ar fi putut s?-l cunosc, s? fiu în preajma lui, a?a, ca vie?uire în cetate, în acela?i timp. Pe fiul s?u, Horia Bernea, l-am cunoscut pu?in dup? anul 1989, dar a? fi putut ajunge la el dac? func?ionam ?i eu cum se cuvine. Ernest Bernea face parte dintre aceia care au avut de suferit ?i înainte, ?i dup? comunism. Cum îl prindeau, cum îl arestau, îl b?teau. Se ?tie c? în anii 84 (avea 80 de ani) a fost luat ?i b?tut la Securitate. Greu de imaginat. Este într-adev?r regretabil, pentru mine zic, c? ?tim foarte pu?ine despre el. Nici m?car pe fiul lui nu l-am tras de limb?. De?i un tat? absent – a fost foarte mul?i ani în pu?c?rie, pe urm? fiul lui a fost plecat la studii, este interesant cum a reu?it s? transmit? tot suflul s?u, toat? aceast? dragoste ?i putere de sintez? fiului s?u ?i de aici el s? fac? muzeul ??ranului Român. Eu cred c? Horia Bernea a f?cut muzeul pentru c? s-a transmis ceva osmotic, genetic, de la tat?l s?u, dar ?i dintr-un respect extraordinar, niciodat? m?rturisit, pentru gândirea ?i pentru jertfa tat?lui.

Decalogul lui Ernest Bernea

Iubi?i adev?rul; nu pune?i în scen? ca ceva real un fapt, atunci când adev?rul este altul; iubi?i adev?rul c? el este lumin? ?i frumuse?e, este Dumnezeu.
Gre?eala s? nu o acoperi?i, ci s? o isp??i?i; se ?tie c? m?rturisit? este jum?tate iertat?.
Fi?i buni cu oamenii, dar apropierea de ei s? o face?i cu în?elepciune; s? nu face?i ca ei decât atunci când ave?i încrederea c? cugetul ?i fapta lor sunt bune.
S? nu acorda?i intimitate oricui; nu o datora?i integral decât celor ce v? sunt rudenii spirituale. Intimismul, f?r? discern?mânt, este mai mult decât o vulgaritate, este un p?cat: te vinzi ?i nu ?tii cui.
În rela?iile cu oamenii fi?i buni ?i drep?i; orice acorda?i mai mult decât se cuvine poate cultiva în?el?ciunea ?i se pl?te?te scump.
Evita?i contactul apropiat cu oamenii lipsi?i de inteligen?? ?i bun?tate; fi?i pentru ei un model de în?elepciune ?i virtute.
Fi?i statornici în hot?rârile voastre; consecven?a înt?re?te personalitatea.
Când iubi?i pe cineva, d?rui?i-v? integral; o dragoste adev?rat? cere dep??ire de sine, puritate ?i putere de jertf?. Dragostea mare are un fior religios.
S? v? respecta?i cuvântul. Cuvântul nu este un instrument de inducere în eroare ?i nici ceva cu care po?i r?ni sufletele oamenilor; cuvântul trebuie s? aib? izvoarele cele mai pure, adic? divinitatea.
Fi?i sinceri ?i cura?i în tot ce face?i, ca ?i când Dumnezeu ar fi de fa??. (24.I.I984- Bucure?ti).

Bibliografie

- Bernea, Ernest, Spa?iu, timp ?i cauzalitate la poporul român, Editura Humanitas, Bucure?ti, 2005.
- Bernea, Ernest, Crist ?i condi?ia uman?, Editura Cartea Româneasc?, Bucure?ti, 1996.
- Bernea, Ernest, Sociologie ?i etnografie româneasc?. Ordinea spiritual?, Editura Vremea, Bucure?ti, 2009.
- Bernea, Ernest, Civiliza?ia român? s?teasc?, Editura, Vremea, Bucure?ti, 2006.
- Bernea, Ernest, Treptele bucuriei, Editura Vremea, Bucure?ti, 2010.
- Bernea, Ernest, Cel ce urc? muntele, Editura Ars Docendi, Bucure?ti, 2008.
- Bernea, Ernest, Medita?ii filosofice. Note pentru o filosofie inactual?, Editura, Predania, Bucure?ti, 2010.
- Bernea, Ernest, Criza lumii moderne, Editura Predania, Bucure?ti, 2011.
- Levi-Strauss, Claude, Gândirea s?lbatic?, Editura Polirom, Ia?i, 2011.
- Huizinga, Johan, Amurgul Evului Mediu, Editura Univers, Bucure?ti, 1970.
- C?linescu, Matei, Cinci fe?e ale modernit??ii, Editura Polirom, Ia?i, 2005.
- Bauman, Zygmunt, Modernitatea lichid?, Editura Antet, Bucure?ti, 2000.

footer