Face parte din firea noastră să aniversăm sau să comemorăm conaţionali ai noştri, pe aceia ce au ieşit din rând făcându-se remarcaţi în diverse domenii. Dorim să o menţionăm pe Smaranda Brăescu „Smărăndiţa", au trecut 113 ani de la naşterea uneia dintre cele mai curajoase femei din România, bineânţeles facem referire la epoca în care a trăit şi a activat. Redăm mai jos extrase din monografia cu acelaşi titlu, realizată de noi dar nepublicată din cauze obiective.

„Viaţa mea nu înseamnă nimic dacă o ţin numai pentru mine. Viaţa mea o dăruiesc ţării, dar vreau s-o dăruiesc frumoasă şi încărcată de glorie". (Smaranda Brăescu)

Aceasta a fost profesiunea de credinţă a Smarandei Brăescu, tânăra româncă aureolată de o nelimitată dragoste pentru zbor şi însufleţită de un nobil spirit de jertfă în dorinţa-i nestăvilită de a cucerii pentru neamul său, cele mai înalte culmi ale măestriei sportive pe întinsul ocean aerian. Personalitatea aviatoarei-paraşutisă a apărut în adevărata ei lumină în deceniului trei al secolului trecut. Activitatea ei de o rară bogăţie şi valoare, întâi ca paraşutistă apoi ca aviatoare şi propagandistă a zborului, a fost însoţită de-a lungul întregii sale vieţi de cele mai curate şi intense sentimente patriotice.

Născută la 21 mai 1897 dintr-o familie de răzeşi moldoveni, Smaranda Brăescu a văzut lumina zilei în satul Hănţeşti, comuna Buciumeni, judeţul Galaţi nu departe de oraşul Tecuci. Primii ani ai vieţii i-a petrecut în satul natal, iar la vârsta învăţăturii, Smărăndiţa cum era alintată de familie, a urmat cursurile şcolii primare în satul vecin Vizureşti, apoi şcoala profesională (1911-1916 cinci ani) în oraşul Bârlad. Crescută pe dealurile molcome ale Moldovei, a cunoscut viaţa curată dar aspră ca şi dârzenia celor care dintotdeauna au trudit şi apărat acest pământ. Atunci i s-a format caracterul, i-au fost sădite în suflet pentru tot restul vieţii, respectul faţă de muncă, perseverenţa în tot ce avea să întreprindă şi o nemărginită dragoste pentru ţară şi poporul român.

Pasiunea Smarandei Brăescu pentru zbor a început încă din vara anului 1912, atunci elevă, când a avut prilejul să vadă de aproape „o maşină de zburat" venită la Bârlad pe calea aerului tocmai de la Bucureşti. Nu era un avion oarecare ci un Farman din cele fabricate în ţară la atelierele Chitila, de meşteri români, din lemn şi pânză de la noi. Atunci împreună cu colegii şi profesorii a privit cu uimire la zborul elegant al păsării măestre pilotată de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu fost şi el, nu de mult, elev al liceului Codreanu din localitate. Au fost clipe înălţătoare, de neuitat, pentru cei aflaţi pe islazul de la marginea oraşului devenit ad-hoc teren de aviaţie. În mintea Smărăndiţei, aflată la vârsta tuturor posibilităţilor, a încolţit pentru prima dată dorinţa de a zbura, şi-a făcut atunci poate, un legământ temeinic. Gheorghe Negrescu a urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general inginer aviator şi s-a numărat mai târziu unul din sprijinitorii morali şi materiali ai aviatoarei-paraşutist de mai târziu.

În anul 1926 solicită să facă pilotajul la singura şcoală de profil ce aparţinea armatei, dar este refuzată, fiind femeie. Dorea neapărat să achiziţioneze un avion, dar a aflat că acesta este foarte scump. S-a gândit atunci că dacă devenea întâi paraşutistă, ar ajunge mai repede să-şi realizeze dorinţa câştigând bani din lansări, apoi devenind cunoscută putea obţine sprijinul autorităţilor pentru achiziţionarea avionului. Din păcate, acest proiect a fost întâmpinat de autorităţi cu cea mai mare răceală, fiind socotit fără nici un menajament, ca o dovadă de sminteală.

Cu ocazia unei demonstraţii de lansare cu paraşuta, în anul 1927, îl cunoaşte pe inventatorul de paraşute Heinecke, care era şi prezentatorul casei constructoare de paraşute Schröder, de la Berlin. Smaranda l-a întrebat care ar fi modalitatea să urmeze o şcoală de paraşutişti. Heinecke i-a răspuns că dacă are bani să-şi cumpere o paraşută, să se ducă la Berlin, unde va putea face un curs de paraşutism, apoi salturi obţinând după aceea brevetul de paraşutistă. Smaranda împrumută suma de 40.000 lei, necesară acoperirii costului drumului, şcolii pregătitoare şi a paraşutei, pleacă la Berlin unde după terminarea cursului pregătitor, la 5 iulie 1928 obţine brevetul de paraşutistă. Acest act oficial o atestă ca primul paraşutist român calificat, şi primul specialist din ţară în acest domeniu, pentru o lungă perioadă de timp.
Să o lasăm pe Smaranda să povestească:

„Când am ajuns la Berlin în gară, Heinecke mă aştepta, m-a şi dus la fabrică să-mi arate paraşuta, impresionându-mă simplitatea sacului pentru care mă zbuciumasem atăta. Eram de trei zile la Berlin, unde am făcut un curs pregătitor, dar am şi vizitat oraşul în amănunt. În ceace priveşte lansarea, drept să spun nu mă prea grăbeam. În ziua a treia, sunt invitată de directorul fabricii la unul din cele mai mari restaurante din Berlin. La masă unde mă simţeam tare stingheră, au mai luat loc câţiva domni în haine negre, printre care şi consulul român. Nu înţelegeam rostul atenţiei deosebite ce mi se acorda. La sfârşitul mesei, s-a servit şi şampanie, mărind nedumerirea în ceace privea însemnătatea zilei care era serbată. Când să plecăm, consulul român îmi spune că masa a fost dată pentru mine, pentru că se hotărâse să fac lansarea în dupăamiaza acelei zile. Mi s-au muiat picioarele, dar trebuia să mă stăpânesc, pentru a nu mi se bănui nici o slăbiciune...

Pe drumul spre aerodrom, consulul neavând ce spune probabil, mă întreabă: „Cine dracu te-a pus să umbli după sărit cu paraşuta? Eu unul, am auzit de câţiva care au murit încercând să sară!". Drumul de câţiva kilometri până la Staacken, mi s-a părut atât de scurt de parcă nici nu ar fi fost. Acolo, într-un birou am fost pusă să semnz formularul, prin care renunţam la orice pretenţie în caz de accident. Domnii în costume negre continuau să mă privescă stăruitor. Consulul mă încurajează să semnez. Îscălesc mare şi apăsat „Smaranda Brăescu", iar la ultima literă se rupe peniţa. Domnii ceremonioşi fac haz. Mie mi-a părut bine că nu s-a observat că-mi tremura mâna... M-am suit în avionul de pasageri, cu paraşuta legată în spate... Lângă mine Heinecke, galben-verde, trecea prin emoţii de nedescris. Întorc capul şi spun în gând „Tatăl Nostru". Mi se face semn că trbuie să ies afară pe aripă. Fără să ezit prea mult, stăpânind emoţia cre mă cuprinsese, ies pe aripă şi mergând pe lângă cabina pasagerilor, m-am agăţat de scara ce duce la cabină. Mă gândeam tocmai, că ar putea să mă lovească profundorul dacă mi-aş da drumul. Heinecke, îmi pune mâna pe umăr, spunându-mi parcă „Ce mai aştepţi?".

Nu mai aştept nimic şi-mi dau drumul în gol cu ochii închişi. Aveam în această cădere impresia, că sunt uşoară ca un fulg. La un moment dat aud un fâşiit şi simt o smucitură puternică. Cănd ridic capul în sus, văd paraşuta deschisă, minunat de frumoasă. Mă bucur nespus de mult, iar un râs nervos mă zgâlţâie în timpul căderii. Atunci au început să-mi defileze prin faţă ca într-un film, toate greutăţile care mi se păreau acum atât de meschine, în faţa bucuriei pe care o simţeam!...

Am aterizat pe iarbă, fără să am un şoc prea puternic. Autosanitara a venit în cea mai mare viteză, din care a coborât un doctor bătrân care, plângând, m-a îmbrăţişat spunându-mi „Mein kind!". Domnii ceremonioşi străluceau şi ei de bucurie, felicitându-mă zgomotos. Aşa am terminat primul salt cu paraşuta, după care mi s-a dat brevetul german de paraşutistă."

Datorită Smarandei Brăescu, România devine a treia ţară din lume care are o femeie paraşutist. Din păcate presa noastră de specialitate nu a dat împortanţa cuvenită acestui fapt. Într-o publicaţie la rubrica „Diverse", a apărut ştirea: „de aici înainte avem paraşutista noastră Smaranda Brăescu, elevă a şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, ne-a procurat această mare bucurie". Debutul în ţară ca paraşutistă l-a făcut în ziua de 26 octombrie 1928 pe aerodromul Băneasa, la un miting aerian organizat de Aeroclubul Regal Român în colaborare cu aviaţia militară. Cu această ocazie Smaranda a obţinut un mare succes. Publicul entuziasmat de măestria şi curajul dovedite, a ovaţionat-o ca pe nici un alt protagonist al mitingului. Câştigând simpatia publicului, a tineretului în special, cei mulţi şi anonimi, aceştia îi vor fi susţinători sinceri şi dezinteresaţi. Smaranda Brăescu devine în scurt timp o paraşutistă cunoscută şi experimentată, iar în urma salturilor reuşite efectuate la mitinguri, firma „Schrodac" o numeşte prezentatoarea oficială a produselor sale la demonstraţiile oficiale şi diferite mitinguri aviatice. Acest aranjament era foarte solid, deoarece să fi esseyora (parașutistă de încercare, denumire similară cu cea de pilot de încercare - n.r.) unei firme de paraşute însemna a demonstra prin salturi de la diverse înălţimi, perfecţiunea produselor lansate pe piaţă.

În continuarea activităţii sale, Smaranda Brăescu a luat parte la toate serbările aviatice efectuând lansări cu paraşuta pentru propaganda naţională aeronautică. A fost implicată în două accidente, unul de avion în august 1929, al doilea în august 1930 accident de paraşută la Satu Mare de unde a fost luată cu salvarea de pe câmp cu coastele sfărâmate, rămânând şase luni în spitalul din Satu Mare. După ieşirea din spital pleacă în câutarea sănătăţii, apoi la Berlin unde a achiziţionat o nouă paraşută specială pentru recorduri. Se întoarce în ţară aproape complect vindecată, unde i se aprobă de către Inspectoratul General al Aeronauticii Militare să încerce doborârea recordului mondial de salt cu paraşuta.

După câteva zboruri la altitudine pentru aclimatizare, în ziua de 2 octombrie 1931, urcă cu avionul până la înălţimea de 6.200 m, egal cu 20.336 feet (picioare), de unde s-a lansat. Verificarea s-a făcut de către Aeroclubul Regal Român, fiind însoţită de alte două avioane cu oficiali la bord, s-a stabilit recordul cu înălţimea de 6.000 m, 19,680 feet. A fost record mondial feminin care până atunci fusese deţinut de aviatoarea americană Mrs. Smith cu 17,536 feet. A întrecut-o cu peste 2.000 feet. Pentru această ispravă - fiind primul record internaţional câştigat de ţara noastră - M.S. Regele Carol al II-lea a decorat-o cu cea mai râvnită decoraţie militară aviatică, „Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice".

Referitor la acest record, Lt.av. Alexandru Papană, cel care a pilotat avionul din care s-a lansat Smaranda, povesteşte: „Imediat ce am ajuns la 6.200 m, după altimetrul avionului meu, m-am întors spre pasagera mea Dra. Smaranda Brăescu şi am atenţionat-o să se pregătească. S-a ridicat în picioare, s-a suit pe scaunul pe care stătea şi trece unul din picioare peste carlingă. Mă uit un moment înainte şi apoi mă întorc din nou pentru ai face semn să sară. Constat însă că a dispărut. Totul s-a petrecut atât de repede încât îmi era frică să nu se fi întâmplat ceva anormal.

Fac un viraj pe o aripă şi văd sub mine cum se dechide paraşuta. Nu a făcut nici 20 metri şi aparatul (maneta de deschidere a paraşutei n.n.) a funcţionat. Şi în timp ce imensa umbrelă legăna o fetiţă în care bătea voiniceşte o straşnică inimă românească, vrând să încep să mă rotesc în jurul ei, am trecut prin câteva momente neplăcute. După executarea virajului caut să redresez avionul, dar comenzile nu rpspund. Erau ca şi înţepenite. Avionul se angajase în vrie şi tocmai deasupra paraşutei. Eram în primejdie să mă prăbuşesc şi să târesc, în drumul meu vertiginos şi pe domnişoara Smaranda Brăescu care începuse să scrie fragmente dintr-un record mondial, dintr-o mare reuşită a României. Examinez avionul. Când ce să vezi? Privind spre coada avionului, constat că sacul paraşutei cu care sărise d-şoara Brăescu, smuls de vânt se prinsese între cârma de direcţie şi înălţime. Execut atunci o tură de vrie mai strânsă şi ajutat de şansă fac ca vântul să smulgă sacul, după care am redresat avionul, continuând să mă rotesc continu în jurul paraşutistei, care mă umplea de bucurie, pentru ai da asigurarea că nu e totuşi singură". (Alex Papană)

În dorinţa de a obţine un nou record pentru ţară - tot în domeniul paraşutismului - s-a adresat periodicului Universul pentru deschiderea unei colecte publice, în urma apelului făcut de cotidian, poporul român a contribuit din puţinul lui, pentru ca Smaranda să poată pleca în Statele Unite, unde se găsea deţinătorul recordului mondial masculin de coborâre cu paraşuta de la înălţimea de 21.171 feet. În ziua de crăciun 1931 a ajuns în capitala „Lumii Noi", fiind primită de autorităţile noastră oficiale - Dl. Rosenthal şi Dl. Tărcăuanu. De la Washington, susţinută de legaţia României, pleacă la Miami, Florida, unde era în desfăşurare un mare concurs aeronautic. Din motive necunoscute, a fost împiedicată să efectueze lansarea pentru record. Legaţia României intervine şi o trimite în California. la San Francisco, făcând în acest timp toate intervenţiile necesare la autorităţile superioare aviatice americane din Washington. În urma demersului, legaţia obţine aprobarea de încercare a recordului, Smaranda urmând a fi asistată de doi oficiali numiţi de Departamentul de Aviaţie din Washington.

După mai multe zboruri de aclimatizare la mare altitudine şi după mari decepţii şi peripeţii, în ziua de 19 mai 1932 a putut urca cu avionul până la înălţimea de 24.100 feet, de unde a sărit în acel spaţiu ce i s-a părut îngrozitor, coborând atârnată de sfori timp de 25 minute. Verificarea acestui record s-a făcut la Washington, la Departamentul de Aviaţie, cifra oficială înaintată fiind 22.733 feet. Această lansare a fost recunoscută ca record mondial. L-a bătut pe american la el acasă. Pentru această realizare M.S. Regele Carol II i-a acordat o nouă distincţie, adăugându-i o baretă la „Crucea de Aur a Vituţii Aeronautice". A părăsit California la 25 iunie, plecând spre Cleveland unde a fost primită foarte bine de românii din diaspora, apoi a plecat la New York unde se înscrie la cursurile de pilotaj ale Curtiss Wright la Rosevelt Field. La terminarea cursului obţine Brevetul de Pilot de Turism. După obţinerea brevetului se reântoarce în ţară, iar la sosire în Gara de Nord este surprinsă de o primire deosebită din partea celor apropiaţi.

Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie menţionat că Smaranda Brăescu a fost cea de a treia aviatoare româncă posesoare a unui brevet de pilot după Elena Stoenescu-Caragiani, care a obţinut brevetul în Franţa în anul 1914 şi Ioana Cantacuzino brevetată în ţară în anul 1930.

Ne oprin aici cu relatarea nostră sperând că am conturat formarea ca sportiv şi performanţele mondiale de început a aceleia care a fost totdeauna „O fată cu capul în nori", prima româncă ce a făcut cunoscut numele ţării peste hotare. Din patriotism, aripile avionului său personal erau vopsite pe întreaga anvergură în culorile tricolorului naţional, iar la întâlnirile oficiale venea îmbrăcată în costum naţional. Pentru ceace a realizat merită respectul nostru, iar unul din aerodroamele de pe teritoriul româniei poate să-i poarte numele cândva.
Smaranda, îţi mulţumim că ai existat!