Revista Art-emis
Generalul Leonard Mociulschi PDF Imprimare Email
Col (r) Prof. univ. dr. Alesandru Dutu   
Duminică, 05 Martie 2017 20:17

Generalul Leonard Mociulschi în conștiința românilor„Nu cred să fie vânător de munte care să nu-și facă o mândrie din faptul că domnia sa face parte încă de mult din acest corp de elită". (Colonelul Radu Korne).

Între cei citați la 15 mai 1946 pentru a fi judecați de Tribunalul Poporului pentru crime de război prevăzute în Legea nr. 312/1945 se afla, alături de generalii Petre Dumitrescu, Nicolae Dăscălescu etc., și generalul Leonard Mociulschi, fostul comandant al Diviziei 3 munte în perioada octombrie 1942 - aprilie 1945, general de elită al armatei române, un adevărat idol/simbol al vânătorilor de munte pe care i-a condus în lupte, din nordul Bucovinei până în Caucaz și apoi până în centrul Cehoslovaciei. La postul de comandă sau în fruntea a câte unui detașament, constituit în funcție de cerințele luptei, Leonard Mociulschi a simbolizat, în percepția contemporanilor, mândria, onoarea și demnitatea vânătorului de munte. În funcția de comandant secund al Brigăzii 1 mixte munte (comandantă de generalul Mihail Lascăr), a contribuit la eliberarea nordului Bucovinei, apoi la forțarea Nistrului și străpungerea liniei fortificate „Stalin" (în zona Moghilev, între 17 și 19 iulie 1941) după care a trecut, cu marea unitate, la urmărirea forțelor sovietice spre Voznesensk (pe Bug), apoi spre Nipru și dincolo, la nord de Berislav și la Timoșevka.

În timpul bătăliei defensive de la nord de Marea de Azov, Brigada 1 munte a rezistat tuturor atacurilor executate de trupele sovietice. Ca o recunoaștere a meritelor avute în obținerea acestor victorii, colonelul (la acea dată) Leonard Mociulschi a fost decorat (17 octombrie 1941) cu ordinul „Mihai Viteazul", clasa III-a. Mereu pe direcția de efort a Brigăzii sale și-a condus trupele la victorie și prin zonele fortificate din Crimeea, mai întâi la Salkovo, apoi în Munții Iaila, până pe litoralul Mării Negre, și în îndelungatul asediu al Sevastopolului (21 noiembrie 1941 și 4 iulie 1942). După ce a fost avansat la gradul de general de brigadă (24 ianuarie 1942) a fost numit comandant second al Diviziei 4 munte (7 aprilie-5 octombrie 1942, apoi, la 6 octombrie 1942, comandant al Diviziei 3 munte, care acționa pe frontul din Caucaz. În momentul predării comenzii, colonelul Radu Korne, cel care girase pentru puțin timp conducerea marii unități, releva astfel personalitatea noului comandant: „Astăzi, vine-n capul diviziei domnul general Mociulschi Leonard. Nu cred să fie ostaș român care să nu-l cunoască. Nu cred să fie vânător de munte care să nu-și facă o mândrie din faptul că domnia sa face parte încă de mult din acest corp de elită... Fericesc Divizia 3 munte că are cinstea să aibă un asemenea comandant în fruntea ei și plec cu mulțumirea ostașului care și-a îndeplinit misiunea și care își lasă opera în mâini sigure, magistrale".

Frumoase cuvinte de apreciere a avut, 10 luni mai târziu, și generalul german Jaenicke, în subordinele căruia luptaseră vânătorii de munte ai generalului Mociulschi. „Divizia - releva comandantul Armatei 17 germane, la 17 august 1943 - poate să privească înapoi cu mândrie la soldații ei, care au dovedit voință de oțel și o putere de luptă nemăsurată în Caucaz și în capul de pod Kuban. Abinskaia, Krimskaia, Kuban vor trăi mai departe în tradiția vânătorilor de munte eroi și a armelor lor surori. Armata 17 se înclină cu profund respect în fața eroilor morți, care și-au dat viața pentru Patrie și pentru menținerea Europei contra năvălirii bolșevismului. Mulțumesc diviziei și comandantului ei excelent, generalului Mociulschi pentru ceea ce a realizat aici, în capul de pod Kuban, în colaborare sinceră cu ostașii diviziilor germane".

Trecută în Crimeea, în perioada 20 - 23 septembrie 1943, Divizia 3 munte a desfășurat, în perioada aprilie - mai 1944, lupte grele de apărare pe frontul Sevastopolului, fiind evacuată, împreună cu celelalte mari unități române, la sfârșitul primei decade a lunii mai 1944. În pofida condițiilor extrem de grele în care se dădeau luptele, personalitatea proeminentă a generalului Leonard Mociulschi, exemplul personal, grija față de subordonați i-au impresionat pe aceștia, care l-au urmat mereu în luptă, îndeplinind cele mai dificile misiuni. Semnificative sunt, din acest punct de vedere, precizările pe care le făcuse generalul la 23 octombrie 1942, într-un raport către eșaloanele superioare: „Cum să putem pretinde subordonaților sacrificiul suprem dacă nu ne îngrijim de satisfacerea echitabilă a drepturilor ce le au. Numai atunci le putem cere îndeplinirea datoriei supreme, dacă le dăm tot ce li se cuvine, supraveghind în permanență nevoile ce le au". Aceeași grijă manifestase și față de localnici, un raport din octombrie 1943 consemnând: „S-au luat măsuri ca populația nevoiașă să fie ajutată în limita posibilităților cu hrană".

După trecerea României de partea Națiunilor Unite, la 23 august 1944, generalul Leonard Mociulschi s-a aflat în fruntea aceleiași Divizii 3 munte, pe care a dus-o la victorie în toamna anului 1944, în zona Crișanei, pe valea Crișului Negru, pe direcția Beiuș - Oradea, contribuind la repunerea bornelor de hotar pe adevărata graniță a țării.Eliberarea orașului Oradea (12 octombrie 1944), moment care a constituit „un prilej de bucurie" pentru populația localităților bihorene și o dată cu „sărutarea hotarului scump al patriei", cum consemna generalul în memoriile sale, Divizia 3 munte a continuat lupta pe teritoriul Ungariei. La Debrețin, Miskolc, în Munții Bukk și în numeroase alte localități militarii generalului Leonard Mociulschi nu au dezmințit nici de această dată „faima vânătorilor de munte", după cum consemna un document de epocă. Multiplele greutăți provocate de teren, rezistența dârză opusă de inamic au putut fi învinse, în aprecierea generalului Ion Boițeanu, comandantul Corpului 4 armată, „numai prin energia, curajul și perseverența comandantului".

La începutul anului 1945, Divizia 3 munte a trecut podul de gheață de peste râul Ipel, în Slovacia, și a declanșat bătălia pentru Lucenec, după care a înfipt tricolorul românesc pe cel mai înalt vârf al Javorinei, îndreptându-se spre Hron, pe care l-a forțat la 28 martie 1945. După eliberarea orașului Stara Tura, generalul Leonard Mociulschi a predat, la 8 aprilie 1945, comanda Diviziei 3 munte, generalului Pompei Dumitrescu. Redând sentimentele și impresiile despărțirii de camarazii de luptă, distinsul general consemna următoarele în memoriile sale: „Era o veste neașteptată! Se împleteau acum sentimente deosebite: bucuria plecării în țară după atâtea lupte grele, cu părerea de rău că mă despărțeam tocmai acum, aproape de sfârșitul războiului, de vitejii mei ostași".
Nu s-a bucurat prea mult, deoarece avea să fie, în scurt timp anchetat și condamnat la mulți ani de temniță.

Acuzații nefondate, dezmințirea lor și achitarea generalului.

Printre numeroșii generali români care au fost anchetați, judecați și condamnați în perioada postbelică s-a numărat și Leonard Mociulschi, învinuit prin Actul de acuzare din 24 aprilie 1946 că în noiembrie 1942, în Caucaz, ar fi dispus arestarea și executarea a 10 tineri partizani pe motiv că aceștia ar fi avut arme ascunse. Generalului Leonard Mociulschi i se mai imputa și faptul că ar fi înființat în comunele Keneghes și Abinskaia case de toleranță ,,cu cele mai frumoase și mai tinere femei și fete", că ar fi ridicat și trimis în țară, cu prilejul retragerii din Caucaz, circa 3 000 de locuitori din Moldovanskoe - localitate constituită în majoritate din români - și că acolo unde își instala postul de comandă al diviziei evacua populația civilă și dădea foc la case, predând apoi avutul comandamentelor germane. Mai era învinuit de faptul că ar fi judecat, în limba română, un grup de circa 50 de partizani, după care i-ar fi împușcat pe fiecare cu pistolul automat, rostind după fiecare execuție: „Pentru domnul mareșal Antonescu, pentru Führerul german, pentru domnul ministru Pantazi". În interogatoriul ce i-a fost luat la 27 mai 1946, generalul Leonard Mociulschi și-a menținut declarațiile date cu 11 luni în urmă, reafirmând că nu se consideră vinovat de niciuna dintre acuzațiile aduse.

Deși acuzațiile făcute în timpul Instrucției de doi martori ai acuzării erau destul de grave și în pofida faptului că aceștia fuseseră citați din vreme pentru a veni la proces să-și susțină declarațiile, sub prestare de jurământ, niciunul nu a fost prezent în ședința publică a Tribunalului Poporului din 31 mai 1946, determinând pe judecători să concluzioneze că „depozițiile lor au fost nesincere", fiind făcute din răzbunare. Relevantă pentru netemeinicia faptelor ce i se imputau este aprecierea cuprinsă în chiar actul final al Ședinței publice a Tribunalului Poporului din 31 mai 1946, conform căreia, în timpul procesului, „acuzatul cu martorii propuși în apărare au făcut dovada deplină că el nu a comis nici unul din faptele care i se pun în sarcină, ci din contră a avut o purtare cu totul umană atât față de populația civilă din U.R.S.S., unde s-a purtat războiul, cât și față de partizani".

Semnificative au fost în acest sens declarațiile colonelului Niculae Niculescu, șeful de stat major al Diviziei 3 munte, în perioada 1 iunie și 18 octombrie 1943, care consemna că generalul Leonard Mociulschi nu a ordonat distrugeri sau evacuări de localități pe teritoriul sovietic, că satul Keneghes, găsit distrus, a fost refăcut de Divizia 3 munte din ordinul generalului Mociulschi, că populația a fost foarte bine tratată, copii satului mâncând la popota ofițerilor, oricine având acces la comandantul diviziei. Exprimându-și recunoștința, la plecarea militarilor români din localitate, populația locală a înmânat generalului Leonard Mociulschi o icoană din biserica construită chiar din ordinul său. Referindu-se la casele de toleranță, colonelul Constantin Ionescu, șeful de stat major al Diviziei 3 munte în perioada octombrie 1942 - iunie 1943, a declarat că a existat o casă de toleranță la Abinskaia, însă aceasta nu fusese înființată de generalul Mociulschi, ci de comandamentul german.

Abordând problema relațiilor generalului cu populația locală, colonelul Constantin Ionescu a relatat că în perioada în care au fost împreună a constatat excelenta comportare a comandantului față de localnici, care știau că puteau raporta generalului orice abuz pe care l-ar fi făcut subordonații. Relevând ținuta severă, „demnă și ostășească" a generalului Mociulschi, martorul a declarat că „sub comanda acuzatului, în timpul acela, nu s-a omorât nici un fel de persoană civilă sau militară în afară de lupte".Declarații asemănătoare a făcut și locotenentul Ion Bogatu, pretorul Diviziei 3 munte (între 15 iunie 1942 și 1 mai 1943) care a afirmat că generalul Mociulschi „s-a purtat foarte bine cu populația din regiunile pe unde a trecut divizia, dând pâine și alimente acolo unde era nevoie". Referindu-se la evacuarea populației din Moldovanskoe, localitate formată din români din Basarabia, martorul a precizat că acea acțiune a fost efectuată, pentru cei care voiau să plece, între 20 martie și 15 aprilie 1943, din ordine superioare și cu consimțământul localnicilor. Completând informațiile despre românii din Moldovanskoe, un alt martor, colonelul Daniil Copăceanu, șef de stat major al Batalionului 22 vânători de munte în perioada noiembrie 1942 - octombrie 1943, afirma că aceștia au venit la un moment dat, „cu boccelele făcute ca să le ceară voie să se întoarcă în Basarabia", însă divizia nu a putut încuviința acțiunea deoarece, în atribuțiile ei, intrau doar executarea operațiilor militare.

Fostul colaborator al generalului Leonard Mociulschi mai amintea că acesta „s-a purtat foarte bine cu populația săracă, că a dat ordin să li se repare casele și bisericile și din vacile pe care nemții le dădeau diviziei el dădea și la locuitorii săraci pentru hrană și chiar a dat ordin pretorului să nu se atingă nimeni de acele vaci". Mai mult, afirma colonelul Copăceanu, Leonard Mociulschi a ordonat ca în actele întocmite de unități pentru hrana militarilor să fie sporite efectivele în așa fel încât surplusul de alimente să fie împărțit populației locale. Exprimându-și surprinderea față de acuzația priviind înființarea caselor de toleranță, colonelul Daniil Copăceanu arăta că, dimpotrivă, generalul „era contra acestui mijloc de a aduce femei pentru ofițeri sau soldați". Referindu-se la cele două femei despre care se făcuse referiri acuzarea, colonelul Ilie Dumitrescu completa că una dintre ele solicitase protecția generalului Mociulschi pentru a nu fi ridicată de germani, iar a doua avea un copil cununat chiar de general.

Declarații asemănătoare au mai făcut martorii Ioan Popescu și Coman Itu Oancea, care au adus noi argumente privind comportarea corectă a generalului Leonard Mociulschi față de populația civilă. Martorii Gogu Tănăsescu, Gheorghe Berdan, Emil Buzescu, Ion Eraclide și Ilie Dumitrescu, ofițeri cu diferite grade și funcții în Divizia 3 munte, s-au referit la acțiunile duse împotriva detașamentelor de partizani din Crimeea, în special, acțiuni care au avut un caracter militar, dată fiind organizarea, dotarea și pericolul permanent pe care-l reprezentau partizanii în zonele de luptă ale trupelor române și germane. Toți au declarat că generalul Mociulschi nu a dat nici un ordin de executare a partizanilor prinși, că nu a participat la execuții, acest lucru neputând fi trecut neobservat în epocă. Acest lucru îl știau, de altfel, și sovieticii, de vreme ce în Campania din Vest, atunci când au fost informați că generalul Mociulschi a luptat și în Crimeea, au răspuns că aceasta nu are nici o importanță.

Analizând aceste declarații, tribunalul a deciis că „faptele ce se pun în sarcina acuzatului general Mociulschi Leonard nu s-au putut dovedi, că din contră dânsul a avut o purtare demnă și umană și în cadrul legilor războiului, pe care nu le-a depășit cu nimic și că așa fiind urmează a pronunța achitarea sa". Ca urmare, generalul Leonard Mociulschi a fost eliberat. Deocamdată... În același an, 1946, a fost trecut în cadrul disponibil, iar la 1 septembrie 1947 în rezervă.

Detalii în volumele:
- Alesandru Duțu, Florica Dobre, Drama generalilor români, 1944-1964, București, Editura Enciclopedică, 1997.
- Colonel (r.) Gheorghe Șuman, lector univ. dr. Adrian Mociulschi, Generalul Leonard Mociulschi în conștiința românilor, Editura Univers științific, București, 2008.

footer