Mihail Moruzov - şefului Serviciului Secret al Armatei Române

„Moruzov era un tip destul de circumspect în actele sale şi, în tot jocul lui politic, primul obiectiv era să-şi apere spatele şi să-şi protejeze retragerea". (Eugen Cristescu)

Moruzov, Mihail - alias inginerul Mihail Ştefănescu (n. 8 noiembrie 1887, comuna Zebil, judeţul Tulcea - d. 27 noiembrie 1940, Jilava), organizator şi conducător al Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române.

„Din pricina influenţei pe care o avea, toată lumea, atât militară, cât şi politică, îl adula, căutând a-i căpăta bunăvoinţa şi protecţia. La Ministerul Apărării Naţionale devenise atotputernic şi, cum era din fire foarte vindicativ, nu ierta nicicând un afront adus". (Gheorghe Cristescu)

În timpul primei conflagraţii a secolului al XX-lea, din structurile informative ale statului român - Siguranţa Generală a Statului, Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei, Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, Structura Informativă a Ministerului Apărării Naţionale - Serviciul Secret de Informaţii al Armatei, au făcut parte o serie de personalităţi începând cu Iancu Panaitescu - director în Direcţia Generală a Poliţiei şi Siguranţei şi Romulus P. Voinescu, (primul director) la Siguranţa Generală a Statului, şi continuând cu Mihail Moruzov - Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei, Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, al Servicului Secret de Informaţii şi nu în ultimul rând cu Eugen Cristescu - directorul general al Servicului Special de Informaţii. Moruzov, Mihail - alias inginerul Mihail Ştefănescu[1], născut la 8 noiembrie 1887, comuna Zebil, judeţul Tulcea a absolvit doar liceul „Studiile primare şi parte din cele secundare, le-a făcut la Tulcea, nereuşind - se pare - să termine clasa a III-a liceală, din cauza limbii latine. „[ ... ] Ulterior am aflat - relata colaboratorul său Nicolae D. Stănescu - că Moruzov poseda o diplomă de bacalaureat, dar pentru cineva care prin natura instituţiei ce o conducea dispunea de mijloacele tehnice de a avea după dorinţă sau nevoie fel de fel de acte, o diplomă de bacalaureat, aparent autentică, nu constituia o problemă. Cu această pregătire teoretică oficială destul de sumară, poate părea curios nu numai cum cunoştea atât de bine problemele interne şi e internaţionale, în detalii şi aspecte de amănunt, analitic, dar şi sub aspectul lor sintetic..." [2].

Mihail Moruzov era extrem de abil şi care se putea adapta uşor schimbărilor; o dovedesc activitatea şi acţiunile sale din cadrul Serviciului Secret al Armatei. Concepţia lui Moruzov, în privinţa muncii de informaţii şi contrainformaţii - fără a fi fost vreodată sistema¬tizată şi expusă ca atare - era în acord cu ceea ce era modern în epocă. Într-o serie de rapoarte, el atrăgea atenţia asupra necesităţii prevenirii evenimentelor ce puteau pune în pericol siguranţa naţională. Pentru aceasta, statul trebuia să dispună de informaţii bune despre intenţiile posibililor inamici şi să elabqreze din timp variante de apărare. Actuală era şi concepţia lui în privinţa modului în care trebuiau trataţi spionii sau organizaţiile străine de spionaj. Toate realizările incontestabile care aparţin lui Moruzov s-au datorat luării în consideraţie a experienţei trecutului în materie de informaţii. El s-a inspirat din ceea ce era mai nou pe plan european, inclusiv din modelul Intelligence Service-ului britanic, de la care a luat şi adaptat ceea ce s-a potrivit condiţiilor şi particularităţilor societăţii româneşti.

Moruzov în structurile informative ale Ministerului de Interne

În timpul primei conflagraţii mondiale, în urma acestor reorganizări în Ministerul de Interne, s-au constituit ca structuri informative Poliţia şi Siguranţa Generală (director Ion Panaitescu), Siguranţa Generală a Statului (primul director Romulus P. Voinescu), Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei/Serviciul de Siguranţă al Dobrogei (Mihail Moruzov). Moruzov a debutat în activitatea de informaţii în octombrie 1909 ca agent special în Direcţia Generală a Poliţiilor din Ministerul de Interne[3]. În anii Primului Război Mondial, Mihail Moruzov a fost şef al Serviciul de Siguranţă al Deltei Dunării[4]. Astfel, Mihail Moruzov s-a deplasat în martie 1917 împreună cu o echipă de agenţi în Delta Dunării , unde a pus bazele acestei structuri informative . Informaţiile privind modul în care a fost înfiinţată respectiva structură le aflăm dintr-un raport înaintat de Moruzov la 18 iunie 1917 directorului Siguranţei - I . Panaitescu. În respectivul raport Moruzov scria: „Ca rezultat al delegaţiunei ce mi-aţi dat pentru organizarea şi conducerea Serviciului [de] contraspionaj din Delta Dunării am onoarea a vă raporta următoarele: în ziua de 14 martie a.c., împreună cu personalul ce mi s-a încredinţat, am plecat spre Deltă"[5].

Denumirea serviciului apare într-un document din 25 septembrie 1917 drept „Echipa de Siguranţă din Delta Dunării"[6], iar la 31 ianuarie 1918, apare în documente sub denumirea „Brigada de Siguranţă din Delta Dunării". După armistiţiul cu Puterile Centrale se pare că s-a transformat în Serviciul de Siguranţă al Dobrogei, fiind singura autoritate românească de acest gen autorizată să funcţioneze în zonă[7]. În realitate, Serviciul de Informaţii şi Siguranţă al Deltei era o structură informativă secretă care lucra tot sub ordinele Marelui Cartier General al Armatei române, dar deosebirea consta în faptul că era mai bine acoperită, deci cu posibilităţi de risc mai mici, comparativ cu reţelele de rezistenţă care în marea lor majoritate se organizau spontan, din dorinţa sinceră de a contribui la sprijinirea cauzei naţionale. De altfel, Mihail Moruzov refuzase practic să-şi asume răspunderea reorganizării şi conducerii Serviciului de informaţii al armatei pe motiv că „un asemenea aparat nu se poate improviza", dar în schimb a acceptat „să înjghebeze" un aparat tehnic pe frontul dobrogean şi ţărmul Mării Negre, cu sediul la Ismail-Sulina. Din punctul de vedere al efectivului acesta era puţin numeros, câţiva agenţi experimentaţi - pe care Moruzov nu i-a desconspirat niciodată, dar care aveau de partea lor pescari lipoveni din Deltă şi alţi locuitori ce cunoşteau reţelele de traficanţi sau aveau posibilităţi mai simple de infiltrare. Principala misiune a acestei structuri informative secrete era de a penetra în reţelele inamicilor în scop de contracarare a acţiunilor de spionaj desfăşurate împotriva armatei române. A acţionat în zona Deltei Dunării întrucât aceasta constituia un punct strategic important folosit pentru traficul de informaţii şi trecerea clandestină a agenţilor secreţi dintr-o parte şi alta a frontului.

Dintr-un raport întocmit în 1934 de Moruzov, intitulat Expunere asupra serviciilor de informaţii ale Armatei[8], aflăm şi cifre de bilanţ al activităţii contra-informative a Serviciului de informaţii, care ,,a reuşit capturarea a 156 de spioni dintr-un total de 178 câţi fuseseră trimişi în liniile de apărare ale armatei române de Serviciul de informaţii al armatei germane". Acelaşi document mai menţionează că „inamicul" n-a reuşit să distrugă nici un depozit de muniţii, de aprovizionare, nici case, cum s-au petrecut lucrurile în zona celorlalte fronturi, tocmai datorită vigilenţei agenţilor lui Moruzov. Despre modalităţile concrete în care s-au petrecut faptele, raportul întocmit de Mihail Moruzov aduce amănunte interesante, împreună cu câţiva agenţi experi-mentaţi, profitând şi de împrejurările confuze din rândurile armatei ruse, s-a reuşit infiltrarea în compunerea delegaţiei Armatei Roşii. După cum atestă documentul din 1934, „acest Serviciu a adus un aport însemnat acţiunii armatei noastre prin aceea că s-au putut salva ofiţeri, trupe şi/demnitari, căzuţi în mâinile bolşevicilor", şi că „s-au putut dejuca toate acţiunile armatei bolşevice şi acapara toate depozitele ruseşti".

Serviciul Special de Siguranţă va fi desfiinţat în urma „afacerii rublelor false"[9], din cauza neînţelegerilor personale cu şeful Siguranţei, Romulus Voinescu, Moruzov fiind acuzat de „pactizare cu inamicul, favorizarea contrabandei, sustragerea de documente..." deşi instanţa de judecată îl va declara nevinovat[10]. Dovadă că după înfiinţarea Serviciului Secret de Informaţii (S.S.I.)[11] - după terminarea războiului, Moruzov - va deveni, de la 12 aprilie 1929 pănâ la 13 septembrie 1940, directorul acestui serviciu.

Organizator şi conducător al Servicului Secret de Informaţii al Armatei Române în timpul perioadei interbelice

Momentul creării Serviciului Secret de Informaţii a fost destul de confuz prezentat până acum în istoriografie. Cert este că imediat după terminarea primului război mondial, s a pus problema reorganizării unui serviciu de informaţii şi contrainformaţii în cadrul Marelui Stat Major. Cum se constatase că ataşaţii militari dispuneau de prea „puţină libertate de mişcare şi informaţiile furnizate nu erau suficiente, existând o stare de alarmism şi încordare, mai ales în regiunea de Est, din care cauză ani de zile armata nu s a putut bucura de o viaţă normală, în comandamente domnea îngrijorarea, iar în rândul populaţiei o stare de nesi¬guranţă cu grave consecinţe economice", s-a pus problema creării unui serviciu secret, paralel, cu angajaţi civili. Marele Stat Major l-a luat însă sub aripa sa, într o „dependenţă totală de subordonare şi o oarecare anchiloză militaristică [ce] nu lăsa S.S.I. elasticitatea necesară unui adevărat serviciu informativ modern"[12], nota Gheorghe Cristescu. Aşa încât în 1922 Consi¬liul Superior al Apărării Ţă¬rii[13] i a acordat mai multă autonomie şi pe plan informativ (faţă de Marele Stat Major) şi pe plan contrainformativ (faţă de Siguranţa generală). Noi reorganizări s-au produs în 1923 şi 1924, dar ceea ce lipsea noului organism de informaţii era un şef care să-ţi dea un rost. După unele documente, la propunerea generalului Dragu, după altele la cea a amiralului Coandă, în 1924 (sau 1925) în frun¬tea Serviciului Secret (cum se numise până atunci) a fost numit Mihail Moruzov.

În 1928, lui Moruzov i s-a cerut să elaboreze un proiect de reorganizare, care să aducă serviciul la ni¬velul echivalentelor sale din S.U.A., Franţa sau Anglia. După cum ne informează colonelul Gheorghe Petrescu, Moruzov a alcătuit „un proiect de reorganizare a tuturor serviciilor de informaţii, concentrându le sub o singură direcţiune generală la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Evident, proiectul era prea vast şi nu se putea realiza cu mijloacele de atunci"[14]. Deja, în 1928, S.S.I. se dezvoltase considerabil, având un secretariat general, mai multe secţii şi o organizare importantă în terito¬riu. Deşi continua să funcţioneze sub tutela - nominală - a Marelui Stat Major, structural şi operaţional S.S.I. devenise altceva decât Secţia a II-a. După confirmarea lui ca şef al S.S.I.A.R. (în 1927 sau 1929), „Moruzov s-a amestecat tot mai mult în jocurile politice interne, urmărind să-şi consolideze poziţia şi să câştige cât mai multă influenţă. Preocuparea lui principală nu era nici activitatea Secţiei con¬trainformaţii, nici activitatea fronturilor, ci acele cancanuri politice şi militare prin care să-şi lo¬vească duşmanii şi să-şi înalţe în rang sprijinitorii". Moruzov era „unul din cei mai înverşunaţi, nu rusofobi, ci ceva mai mult, slavofob... şi a păstrat această linie de conduită şi a afişat o cu mult zgomot. După părerea istoricului Cristian Troncotă, un observator foarte atent al său, şi autor al volumului „Mihail Moruzov şi Serviciul de Informaţii al Armatei Române"[15], lucrare apărută în trei ediţii şi intitulată, „Mihail Moruzov şi frontul secret"[16], crede că Moruzov ura de moarte regimul sovietic şi ştia sigur că era urât de acel regim şi că i se promisese pieirea[17].

Colaborarea cu legionarii şi Abwer-ul

În relaţiile cu legionarii a practicat, ca în multe din acţiunile sale un joc periculos.Astfel, în lucrarea „Mihail Moruzov şi Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române", în capitolul „Mihail Moruzov în memorialistica Legionară între ficţiune şi adevăr", istoricul Cristian Troncotă relatează despre colaborarea dintre Moruzov şi Horia Sima[18].

„Despre relaţiile cu şeful serviciului secret, Horia Sima susţine că ele datează din primăvara anului 1940, când aflat în arestul Poliţiei Capitalei, Moruzov l-a contactat din însărcinarea Palatului pentru a-i propune un post ministerial în scopul de a se pune capăt conflictelor sângeroase dintre Mişcarea Legionară şi regimul lui Carol al ll-lea"[19]. Afirmaţia se confirmă documentar prin referatul din 31 august 1940[20] întocmit de Mihail Moruzov privind clarificarea situaiţei a 12 membri de frunte ai Mişcării Legionare, printre care şi Horia Sima. Aceştia au fost repartizaţi serviciului I şi aveau misiunea de a culege informaţii prin legăturile ce le aveau în ceea ce priveşte propaganda comunistă, teroristă, iredentistă. Acceptarea colaborării cu Mihail Moruzov a fost explicată de Horia Sima prin faptul că el (Moruzov) vedea în Sima elementul indispensabil pentru garantarea loialităţii Mişcării, fiind legat de el prin recunoştinţa ce i-o datora că îl scăpase de la moarte. Colaborarea între Horia Sima şi Mihail Moruzov s-a făcut în primul rând pe considerentele politice, urmărite de Palat, iar într-un plan secundar s-a urmărit şi activitatea de informaţii specifică serviciului secret. Autorul nu se pronunţă asupra contractului lui Sima cu serviciul secret şi asupra calităţii informaţiilor furnizate de el şi cei 11 fruntaşi legionari, întrucât documentele s-au pierdut, dar se pare că materialele informative prezentau interes dacă Moruzov le invocă drept argument într-un document oficial prin care dorea să-şi dovedească loialitatea faţă de putere.

Concluzia autorului este că Sima nu putea să-l salveze de la moarte pe Moruzov fără să se compromită în faţa lui Antonescu şi a legionarilor. A fost arestat în ziua de 6 septembrie 1940, odată cu prăbuşirea regimului autoritar al regelui Carol al II-lea. Din unele lucrări memorialistice reiese că nu legionarii dispuseseră reţinerea lui, ci chiar Conducătorul Statului mareşalul Antonescu. Nu a fost eliberat din Inchisoarea Jilava, nici atunci când Wilhem Canaris şeful spionajului militar german a sosit la Bucureşti pentru un prim contact cu Ion Antonescu, find lichidat de legionarii în cadrul unui asasinat colectiv în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, alturi de Niki Ştefănescu (prin¬cipalul său colaborator) subdirector al Servicului Secret de Informaţii[21]. Menţionăm că în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, apoi în ziua de 27 noiembrie au fost asasinate 70 persoane, lideri politice şi militari, membri ai structurilor informative, de ordine şi sigurantă, justiţie din care 64 de persoane se aflau arestate în închisoarea miltară Jilava, celelalte fiind asasinate la prefectura Poliţiei Capitalei, iar în pădurea Snagov şi Streajnic au fost asasinaţi cunoscutul economist Virgil Madgearu şi marele istoric Nicolae Iorga. Între victimele menţionate şi în procesul intentat asasinilor au figurat Mihail Moruzov şi Niki Ştefanescu[22].

Ştefan Enescu, multă vreme secretarul său personal, aprecia că „pe Moruzov îl ajuta o extraor¬dinară energie şi voinţă, o capacitate naturală şi putere de pătrundere uimitoare. Cazac zaporojean, intrupa sănătate, inteligenţă, abilitate, voinţă şi - îndrăznesc să spun că avea geniu[23]. Atunci când redacta (vreun material - n.a.) ¬sublinia Nicolae D. Stănescu - o făcea într-un mod ireproşabil şi cu o claritate cristalină, putând fi înţelese şi apreciate atât de persoane având o pregătire superioară, cât şi de altele, lipsite de o astfel de pregătire". În timp, Moruzov a devenit alt om. O spunea, într-o manieră indirectă, colonelul Gheorghe Petrescu: „... era şi s-a menţinut mult timp un om extrem de modest, foarte sobru şi foarte muncitor". Alţi oameni care l-au cunoscut vorbesc despre modificările petrecute pe măsură ce puterea de care dispune a a sporit. Generalul Ion Gheorghe, care în perioada 1934-1938 a fost ataşat militar la Ankara, consemnează: „Obraznic şi descurcăreţ cum era, a reuşit să dea marea lovitură după ani de activitate neimpor¬tantă: l-a informat pe Carol al II-lea despre anumiţi, politicieni români. Aceasta i-a adus postul de şef al Serviciul Secret român"[24]. Iată ce declara acelaşi Şt. Enescu despre schimbarea şefului Serviciului Secret: „Moruzov deveni din ce în ce mai nervos ... iar puterea faţă de subalterni tot mai dispreţuitoa~e şi mai aspră. Ofiţeri superiori şi generali îi făceau antecameră; oameni politici îl solicitau până peste puterile posibile de a-i primi şi vorbi cu ei. Pe la serviciu venea din ce în ce mai rar, iar când venea era nervos şi grăbit"[25].

Această ideea este întărită şi de Gheorghe Cristescu: „Din pricina influenţei pe care o avea, toată lumea, atât militară, cât şi politică, îl adula, căutând a-i căpăta bunăvoinţa şi protecţia. La Ministerul Apărării Naţionale devenise atotputernic şi, cum era din fire foarte vindicativ, nu ierta nicicând un afront adus"[26]. Concepţia lui Moruzov. în privinţa muncii de informaţii şi contrainformaţii - fără a fi fost vreodată sistematizată şi expusă ca atare - era în acord cu ceea ce era modern în epocă. Într-o serie de rapoarte, el atrăgea atenţia asupra necesităţii prevenirii evenimentelor ce puteau pune în pericol siguranţa naţională. Pentru aceasta, statul trebuia să dispună de informaţii bune despre intenţiile posibililor inamici şi să elaboreze din timp variante de apărare. Actuală era şi concepţia lui în privinţa modului în care trebuiau trataţi spionii sau organizaţiile străine de spionaj. Toate realizările incontestabile care aparţin lui Moruzov s-au datorat luării în consideraţie a experienţei trecutului în materie de informaţii. El s-a inspirat din ceea ce era mai nou pe plan european, inclusiv din modelul Intelligence Service-ului britanic, de la care a luat şi adaptat ceea ce s-a potrivit condiţiilor şi particularităţilor societăţii româneşti. Pentru toate realizările sale ca şi pentru calităţile sale Moruzov cercetătorii consideră că a fost un as al serviciilor de informaţii romăneşti, acţiunile informative ale acestuia, desfăşurate la un nivel empiric şi fără perspectivă nu a putut împiedica dezastrul Romăniei din vara anului 1940, dar prin anvergură şi rezultate Moruzov rămâne şi astăzi unul dintre cei mai buni oameni ai Intelligence-lui românesc.
--------------------------------------
[1] Unul dintre pseu¬do¬nime: in¬gi¬ne¬rul Mihail Ştefănescu, vezi Cristian Troncotă , Mihail Moruzov şi frontul secret, Editura Elion, Bucureşti, 2004p. 84..
[2] Pavel Moraru, Serviciile Secrete şi Basarabia, Editura Militară, Bucureşti, 2008, .164.
[3] Devenită ulterior Siguranţa Generală a Statului. O nouă reorganizare a structurilor informative de siguranţă s-a produs în baza Legii pentru organizarea Ministerului de Interne din 20 iunie 1913 , conform căreia în cadrul Serviciilor Centrale funcţiona Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale.Cf. M.O. din 21 iunie 1913.
[4] Vezi pe larg capitolul Serviciul Special de Siguranţă din Delta Dunării în lucrarea colectivă, Florin Pintilie, Nevian Tunăreanu, Ştefan Mariţiu, Corneliu Beldiman, Istoria Serviciului Secret de Informaţii – România, 1917- 1940, pp. 16-65.
[5] Raport prezentat de Mihail Moruzov lui Iancu Panaitescu, vezi în Florin Pintilie, Nevian Tunăreanu, Ştefan Mariţiu, Corneliu Beldiman, op.cit., p.133-140.
[6] În cadrul operaţiunilor de dezinformare a Comandamentului Puterilor Centrale se va remarca Echipa Specială de Siguranţă a Deltei Dunării, condusă de Mihail Moruzov, care va colabora cu agenţi ce cunoşteau limba lipovenilor, unii vorbind şi bulgara şi germana. Zona a fost împărţită în 3 sectoare – Sulina, Vâlcov, Ismail – în ultimul oraş având centrul şi Serviciul de Informaţii al Armatei Ruse prin Alexandru Escholtz, fost agent corupător, având sarcina de a provoca dezertarea cadrelor româneşti la ruşi. Ulterior, obiectivul activităţilor informative ale Echipei Speciale a fost concentrat asupra depistării elementelor revoluţionare, a dezertorilor, a situaţiei agrare şi asupra extinderii acţiunilor spionajului bulgar şi german la nordul Dunării. Se va implica şi în Comisia bulgară pentru cumpărarea de cereale din sudul Basarabiei (1918), Cf. Colonel dr. Lionede Ochea, Serviciul special de informaţii al României pe frontul de vest 1940-1944, p. 80-81.
[7] Cristian Troncotă, Mihail Moruzov şi frontul secret, Editura Elion, Bucureşti, 2004, p. 39.
[8] cf. Cristian Troncotă, Mihail Moruzov şi frontul secret, p. 215-223.
[9] Prin care s-a împiedicat introducerea în România de către serviciile sovietice a unei mari cantităţi de ruble false, cf. Cristian Troncotă, op. cit., p. 40-41.
[10] Colonel dr. Lionede Ochea, Serviciul special de informaţii al României pe frontul de vest 1940-1944, p. 113.
[11] Cristian Troncotă, op. cit., p. 48-54.
[12] Cristian Troncotă op.cit. p. . 14.
[13] Istoria militară a poporului român, vol. VI, Editura Militară, Bucureşti, 1989, p. 13 16.
[14] Apud , Cristian Troncotă op.cit.. p. 42.
[15] Prima ediţie a apărut în 1996 la editura ANI
[16] Mihail Moruzov şi Frontul Secret Editura Elion 2007.
[17] Apud , Cristian Troncotă op.cit.. p. 43..
[18] Vezi „Mihail Moruzov şi Frontul Secret Editura Elion 2007, .pp. 150- 157.
[19] Ibidem, p.151.
[20] Ibidem, Doc. 39, p. 307.
[21] Victimele asasinatelor de la Jilava se aflau incarcerate în cele 16 celulule ale închisoarea Jilava , vezi în Asasinatele de la Jilava .... Snagov şi Strejnecul 26- 27 noemvrie 1940, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului Imprimeria Centrală, Bucureşti, 1941, pp. 10 -11.
[22] Tănase Tiberiu- Structuri ale Mişcării Legionare implicate în asasinatele de la Jilava, Snagov şi Strejnicul-Istorie şi civilazaţie, nr. 16/ianuarie 2011, pag.13
[23] Pavel Moraru op. cit. p166.
[24] General Ion Gheorghe, Un dictator nefericit. Mare¬şalul Ion Antonescu (Calea României spre statul satelit), ediţie îngrijită de Stelian Neagoe, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1996, p. 137.
[25] Pavel Moraru op. cit p.167.
[26] Cristian Troncotă op. cit. pp. 28-29