Revista Art-emis
Traian Vuia, un pionier al aviaţiei mondiale (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. George G. Potra (+)   
Joi, 24 Martie 2016 19:01

Traian Vuia„Nu mă voi opri până nu voi izbândi!" (Traian Vuia)

Traian Vuia - date biografice

S-a născut în 1872 în satul Surducu Mic (parte a fostei comune Bujoru, astăzi, Traian Vuia, județul Timiş) din Caraş-Severin, având părinți pe preotul Simion Popescu și Ana Vuia. A urmat cursurile primare la Bujor și Făget, apoi, între anii 1884-1892 urmează liceul la Lugoj unde petrece mult timp în mijlocul familiei lui Coriolan (Caius) Brediceanu, care-l va sfătui, ajuta și încuraja mai târziu în cariera sa. Vuia dovedește de timpuriu o atracție irezistibilă și o predilecție pentru fizică, respective pentru mecanica aplicată. La zece ani asistă la primele manifestări cu caracter aviatic, iar micul Vuia dezvoltă o pasiune pentru zmeie. El urmărește atent detaliile lor și încearcă să construiască altele mai perfecționate. Ajuns la liceu, Vuia își însușește noțiuni de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie, ci încearcă să explice ce se petrece în jurul aparatului, forțele care acționează la lansarea și menținerea lui în aer, condițiile de echilibru, etc. Voia să înțeleagă zborul și, mai ales, voia să mânuiască zmeie, să le facă a se mișca în văzduh după propriul gând. După absolvirea bacalaureatului în 1892, Vuia se înscrie la Politehnică, unde timp de un an urmează cursurile serale ale secției de mecanică. Pentru a-şi asigura existenţa, se înscrie la Facultatea de Drept și practică în birouri de avocatură din Banat. Astfel o bună parte din studenția lui Vuia este deviată de la adevăratele lui aspirații și aptitudini. Tânărul Traian Vuia reușește însă și în domeniul științelor juridice, iar la 6 mai 1901, susţine Teza de Doctorat în Științe Juridice: „Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus".

După terminarea facultății Traian Vuia se întoarce la Lugoj, unde continuă să studieze problema zborului și începe să-și construiască primul aparat de zbor, pe care-l numește „Aeroplan automobil". Din cauza lipsurilor financiare, nu reușește să-și ducă la capăt proiectul și în luna iulie a anului 1902 pleacă la Paris, aducând în bagajele sale proiectul unui original „aeroplan-automobil", conceput în perioada studenției, și macheta aferentă, realizată pe parcursul ultimelor douăsprezece luni. Spera că va găsi pe cineva interesat să-i finanțeze proiectul. S-a lovit însă de scepticismul asupra ideii că o mașină zburătoare cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura. Vuia se adresează cunoscutului teoretician Victor Tatin, care se arată iniţial interesat de proiect, dar, pe parcurs abandonează din lipsa unui motor adecvat. În iarna 1902-1903, Vuia începe construcția aparatului, perfecționând până la cele mai mici detalii planurile originale la care lucrase cu un an înainte la Lugoj. Se lovește din nou de probleme de natură financiară, dar reușește să le depășească, ajutat și de mentorul său, Coriolan Brediceanu. La 16 februarie 1903, Vuia trimite proiectul său Academiei de Științe de la Paris, prezentând posibilitatea realizării zborului cu un aparat de zbor mai greu decât aerul, inclusiv și procedura de decolare. Academia îi respinge proiectul cu motivația că ar fi prea utopic, cu mențiunea că: „Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis". În ciuda acestor obstacole, Vuia se înscrie pentru un brevet, acordat pe 17 august 1903 și publicat pe 16 octombrie în acelaşi an. Invenția brevetată poartă denumirea „Aeroplan automobil". În toamna lui 1904 începe construcţia unui motor, tot invenție personală pe care îl brevetează în acelaşi an, în Marea Britanie. Întreaga parte mecanică a aparatului de zbor este finalizată în februarie 1905, iar în decembrie, după ce i se montează motorul, și este numit „Vuia I", supranumit „Liliacul", din cauza formei sale. Maşina avea o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 mp și un motor de 20 CP. Primele experimente au început în anul 1905 în postura de automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experiență în manevrarea lui.

La 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson, lângă Paris, aparatul „Vuia I" s-a desprins de la sol cu propriile mijloace de bord şi a zburat pentru prima dată. După o accelerație pe o distanță de 50 de metri, aparatul s-a ridicat la o înălțime de aproape un metru, pe o distanță de 12 m, după care paletele elicei s-au oprit, iar avionul a aterizat. Presa scrisă din Franţa, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie a scris cu majuscule despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. De atunci a fost scoasă în evidență și propagată ideea că Vuia a reușit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafață plată, folosind numai mijloace proprii, „la bord", fără „ajutor extern" (pantă, cale ferată, catapultă, etc.). În continuare va mai breveta și construi o serie de invenții: un generator de abur, în 1925, sau două elicoptere între 1918 și 1922. Se stinge din viață la Bucureşti, la 3 septembrie 1950 şi este înmormântat la Cimitirul Bellu[1].

Prin amabilitatea distinsei doamne Ana Potra - căreia îi aducem mulţumiri -, soţia regretatului mare istoric, Profesorul univ. dr. George Potra am primit 12 scrisori inedite care fac parte din corespondenţa lui Traian Vuia cu mentorul său, Caius Brediceanu şi pe care le supunem atenţiei cititorilor.

„Contribuţiile româneşti la istoria aviaţiei mondiale - şi este suficient să menţionăm pe acelea ale lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Elie Carafoli - nu s-au bucurat totdeauna şi peste tot de recunoaşterea şi preţuirea pe care le merită. La 18 martie 1906, la Montesson (Franţa), pentru prima dată un aparat mai greu decât aerul s-a desprins de la sol prin mijloace mecanice. În acea zi, Traian Vuia a scris o pagină memorabilă de istorie. În afara unor călătorii în ţară sau în străinătate, cu diverse companii aeriene, nu am avut nicio contingenţă cu aviaţia. Aceasta nu mă lasă insensibil, ca istoriograf, faţă de personalitatea de medalie a lui Traian Vuia, care a fost nu doar un remarcabil om de ştiinţă, ci şi un om politic important, un susţinător al cauzelor neamului nostru, atât după primul, cât şi după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru a evoca prezenţa sa politică, mă rezum la a aminti că, la 30 aprilie 1918, Traian Vuia a devenit preşedinte al Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi apoi membru al Comitetului Naţional al Românilor, având în frunte pe Take Ionescu. În 1944, Traian Vuia a fost ales preşedinte al Frontului Naţional Român din Franţa.

Sunt bucuros să pot oferi cititorilor un set de 12 scrisori inedite adresate de Traian Vuia lui Caius Brediceanu, aflate de aproape cinci decenii în posesia părintelui meu, eruditul George Potra. Ţine de competenţa şi rostul biografilor lui Traian Vuia să le analizeze mai profund, căci în ceea ce mă priveşte mă mărginesc să aduc unele informaţii complementare şi să fac doar câteva consideraţii sumare. Destinatarul scrisorilor lui Traian Vuia este Caius Brediceanu, bănăţean, lugojean, mai tânăr ca el cu şapte ani. Urmase studii universitare la Paris şi Viena, unde a obţinut doctoratul în drept şi ştiinţe politice. A avut, în timp, mai multe demnităţi guvernamentale şi diplomatice: subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Străine (1919); delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), reprezentând interesele Banatului; ministru de stat în guvernul Take Ionescu (17 decembrie 1921–5 ianuarie 1922); trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Rio de Janeiro (1 februarie 1928-16 iunie 1929); Vatican (16 iunie 1929-1 martie 1930); Viena (1 martie 1930-1 noiembrie 1936); Helsingfors (1 noiembrie 1936–1 ianuarie 1939).

Cele 12 scrisori se înscriu în perioada 5 iulie 1920 - 22 decembrie 1925, după cum urmează: 4 din 1920; 6 din 1921; 2 din 1925. Există toate temeiurile să presupunem că schimbul de scrisori dintre cei doi a fost la fel de susţinut şi în anii 1922, 1923 şi 1924 şi să presupunem fie că ele se află într-un alt fond, fie că s-au pierdut. În scrisorile din anii 1920-1925 Traian Vuia face interesante referiri, uneori cu amănunte, la problemele, financiare şi juridice pe care le-a avut în cea de a doua perioadă a activităţii sale de creaţie: noile sale cercetări ştiinţifice şi preocupări tehnice privind componentele şi performanţele fie ale ciclopterului, fie ale elicopterului; realizarea generatorului cu aburi, cu combustie internă şi ardere catalictică; căutarea unor noi surse de finanţare a cercetărilor, ca şi a întreprinderilor şi încercărilor sale tehnice; discutarea şi perfectarea propriilor brevete pentru invenţiile sale în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi Germania. În persoana lui Caius Brediceanu, Traian Vuia avea deopotrivă un confesor, un sfătuitor, un sprijinitor financiar, un prieten. Scrisorile pe care Traian Vuia le trimitea din Franţa au încărcătura morală a omului încrezător în aspiraţiile sale, în propriile sale forţe intelectuale, în demersul său ştiinţific, cu adevărat provocator.

În scrisorile pe care le publicăm cu această ocazie, Traian Vuia face şi importante referiri la viaţa politică românească. Ca ardelean, savantul şi omul politic român exprima o dezamăgire faţă de evoluţia scenei politice interne, din propria-i ţară, după primul război mondial, faţă de poziţia Bucureştilor privind Transilvania. Traian Vuia nu se sfia - în consonanţă deplină cu regionalismul transilvan, reductiv şi intransigent, care a funcţionat un număr bun de ani - să menţioneze şi să reproşeze politica noilor guvernanţi - „asupritorii actuali", „spiritul fanariot" şi „ciocoismul" celor de la Bucureşti. Venirea la putere a guvernului condus de Ion I.C. Brătianu a nemulţumit profund partidele de opoziţie, care şi-au manifestat virulent dezaprobarea faţă de programul de guvernare al acestuia, în general, şi faţă de formula organizării de alegeri pentru Adunarea Naţională Constituantă, considerată nelegală, în particular. Spaţiul nu ne permite să dezvoltăm aici asupra acestei chestiuni. Aflaţi în străinătate, o serie de oponenţi s-au angajat într-o acţiune organizată împotriva noii guvernări, apreciată cu prea mult subiectivism drept tiranică şi nedemocratică. „Acum nu este momentul de a ne lamenta, ci de a lucra", scria Traian Vuia.

Alături de alţi conaţionali aflaţi în Franţa, Traian Vuia desfăşoară în anii '22-'26 o acţiune potrivnică guvernului Ion I.C. Brătianu - dar nu împotriva României - în cercurile politice franceze, folosind structurile Lojii Ernest Renan, din care făceau parte şi relaţiile cu figuri proeminente din alte loji francmasonice care aveau poziţii importante în Parlamentul şi Guvernul de la Paris. În străinătate, români de mare prestigiu au făcut în timp lucruri remarcabile pentru cauza unităţii naţionale, dar au adoptat uneori şi atitudini discutabile, care impun, fără doar şi poate, o cercetare mai profundă şi o apreciere nuanţată. Ilustrul nostru conaţional Traian Vuia se face în numeroase rânduri ecoul tristeţilor pe care i le provocau comportamentul unora dintre români, care uitau că îndatoririle patriotice ar fi trebuit să fie prioritare, lansându-se în defăimări şi atacuri subterane, unii împotriva altora, ceea ce a adus indiscutabil prejudicii autorităţii şi credibilităţii celor de care ţara avea nevoie să le promoveze interesele în marile capitale occidentale".
Prof. univ. dr. George Potra

Scrisoarea1
Viry-Chatillon, 5 iulie 1920
28 Bd. Husson

Scumpe Caius,
Am sosit aici marţi, 29 iunie, dimineaţa, unde am aflat lucrarea în curs şi piesele mecanice a reductorului de viteză. Se lucrează încontinuu, s-a lucrat şi ieri, duminecă. Montajul motorului pe ciclopter înaintează şi cuget că, în săptămâna asta, motorul se va învârti deja pe maşină şi după aceea ne va rămâne numai montajul accesoriilor. Sunt aproape complet restabilit. Deocamdată nu mă pot îndepărta de aici pentru un ceas, regret că nu vă pot revedea cu ocaziunea plecării dnei Brediceano[2]. Vă rog pe ambii să mă scuzaţi şi să prezentezi omagiile mele respectuoase dnei Mărioara şi dnei Şerban[3]. După reîntoarcerea ta din Spa[4], dacă ai cel puţin o jumătate de zi liberă, vino aici, ca să ne consfătuim în problema transmiterii brevetelor. Am scris un memoriu în chestie şi este completat cu toate documentele necesare. Eu voi consulta după aceea cabinetul Casalonga, „ingénieur-conseil en matière de propriété industrielle"[5].
În speranţa de a ne revedea în scurt timp, te îmbrăţoşez,
Al tău devotat,
Traian

Scrisoarea 2
Port-Aviation, 4 octombre 1920

Scumpe Caius,
Primii scrisoarea ta din Praga şi mă grăbesc să-ţi comunic, după cum îţi telegrafiasem, că afacerea brevetului din Statele Unite din America este regulată. Brevetul s-a depus în numele tău. Am semnat vineri la Consulatul american plenipotenţa şi cesiunea. Prezenţa ta nu a fost necesară, după cum credea inginerul Dumont, cu care avusem întreţinerea în biroul Casalonga. Este evident că, deşi nu eşti silit să precipitezi reîntoarcerea în Franţa, este de mare interes ca să fii aici cât mai curând. Ai uitat să aranjezi afacerea cu brevetul englez deja acordat, ţi-am remis un document primit de la Casalonga? Nu am încercat încă maşina. Abia vineri am terminat montajul şi acum înlocuiesc multe sârme, care îmi par slabe. Am nădejdea că perseverând vei duce la bun sfârşit afacerile ce ai început. Deviza ce ai adoptat: „Quand même"[6] este cheia tuturor izbândelor. Prezentă felicitările mele cele mai sincere dşoarei Cornelia cu ocaziunea căsătoriei[7]. Aştept cu dor momentul când va putea boteza copilul nostru. Te rog scuză-mă la dl Dobrin[8] pentru întârzierea răspunsului la scrisoarea din urmă. Nu mă îndoiesc că vei reuşi să-l convingi că ar fi o greşeală ireparabilă de a mă reîntoarce acum în ţară. Întreabă-l cum stau cu subscripţiunea mea la 50 de acţiuni la Creditul Bănăţean. Crişan[9] a sosit aici vineri, a descins la Hôtel Gallia. L-am pus ieri în curent cu starea afacerii şi i-am spus că ai luat sarcina întregii chestiuni financiare. A regretat că nu te-a putut întâlni, credea că te va afla aici, îl aştept azi la Juvisy. Nu uita pe Filip Laurenţiu, 3 Str. Hărtănoaiei, în Bucureşti. Prezentă omagii respectuoase dnei Mame[10], dnei Mărioara[11] şi dşoarei Sempronia[12]. Salutări d-lui Dobrin şi tinerilor şi d-şoarei Elenuţa[13].
Te îmbrăţoşează,
Al tău,Traian

- Va urma -
---------------------------------
[2] Marioara Brediceanu, soţia lui Caius Brediceanu.
[3] Marioara Blaga, soţia lui Mihai Şerban.
[4] Staţiune din Belgia, în vogă în secolul al XIX-lea. În iulie 1920 a găzduit Conferinţa de la Spa consacrată reparaţiilor de război datorate de Germania şi limitării forţelor armate germane.
[5] Ingénieur-conseil en matière de propriété industrielle (fr.) – Inginer-consultant în probleme de proprietate industrială.
[6] Quand même (fr.) - Oricum, cu toate că, chiar dacă.
[7] Lucian Blaga s-a căsătorit cu Cornelia Brediceanu la 16 decembrie 1920. Potrivit informaţiilor date nouă de doamna Dorli Blaga-Bugnariu, Lucian Blaga şi Cornelia Brediceanu s-au căsătorit în aceeaşi zi cu Adrian Maniu şi Ottilia Majuchi, fiindu-şi reciproc martori.
[8] Gheorghe Dobrin (1875–m.?). Avocat şi ziarist român bănăţean. Doctor în drept al Universităţii din Budapesta. Fondator al ziarului „Drapelul" din Lugoj. Participant activ la luptele politice şi naţionale ale românilor lugojeni. Fruntaş al Partidului Naţional Român. Promotor al mişcării româneşti din Lugoj pentru constituirea Consiliului Naţional Român. Prefect al judeţului Caraş-Severin (1919–1920).
[9] Gheorghe Crişan (1887–1935). Avocat şi om politic român. Licenţiat în drept al Universităţii din Budapesta. Doctor în drept. Participă la Adunarea Naţională de la Cernăuţi (28 noiembrie 1918) şi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918). A făcut parte din delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris şi la Conferinţa Internaţională de la Haga. Deputat (1919) în primul Parlament al României Mari. Comisar al guvernului pe lângă Banca Naţională a României (12 noiembrie 1928). Subsecretar de stat la Finanţe (7-8 iunie 1930; 7 iunie-10 august 1932; 11 august-17 octombrie 1932); la Lucrările Publice şi Comunicaţii (17 iunie-8 octombrie 1930). Ministru de stat (20 octombrie 1932–12 ianuarie 1933). Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii „Lonea" (11 mai 1933). Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, deputat de Bihor (1931-1932). Membru al Partidului Naţional Român, iar după fuziunea din 1926, secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc. La 4 august 1919 a fost iniţiat în loja Ernest Renan (Paris) împreună cu Al. Vaida-Voevod şi ceilalţi membri ai delegaţiei de ardeleni la Conferinţa de Pace de la Paris (Caius Brediceanu, Voicu Niţescu, Mihai Şerban, Traian Vuia).
[10] Cornelia Brediceanu (născută Rădulescu).
[11] Marioara Brediceanu.
[12] Sempronia Brediceanu, soră cu Caius şi Cornelia Brediceanu.
[13] Elena Dobrin, soră cu Romulus, Casius şi Ionel Dobrin.
footer