Revista Art-emis
Michael Wittmann - „Baronul Negru PDF Imprimare Email
Laurenţiu Dologa   
Miercuri, 20 Ianuarie 2016 18:50

Wittman MichaelUn atac ce a zguduit armata britanică

La numai o săptămâna de la debarcările din Normandia, forţele germane şi cele aliate îşi disputau supremaţia asupra importantului oraş francez Caen, într-una din cele mai cunoscute bătălii ale Frontului de Vest. Profitând de o ruptură a liniei de apărare inamice, elemente britanice ale Diviziei 7 Blindate înaintează spre Villers-Bocage, cu intenţia de a flancă armata germană prinsă în Caen. Villers-Bocage este ocupat fără prea multă rezistenţă din partea germanilor, ale căror unităţi de recunoaştere se retrag în grabă. Trupele britanice au parte de o primire caldă din partea locuitorilor francezi şi s-ar fi părut că întrega operaţiune se va desfăşura fără evenimente notabile. După ce poziţia lor este întărită în oraş, este trimisă o coloana blindată spre culmea ce domină regiunea, Punctul 213, care oferea un avantaj tactic important deţinătorului. La nici două sute de metri, ascunsă în desişul gros, se află o companie de tancuri condusă de nimeni altul decât Michael Wittmann. Deşi soldaţii britanici încă nu auziseră de acesta, numele său era binecunoscut tanchiştilor sovietici. Membru al Waffen Schutzstaffel, gruparea militară de elită a celui de-Al Treilea Reich, acesta luptase în toate colţurile continentului european, începând cu teatrul polonez, continuând cu cel francez şi grec, apoi cel sovietic.

Vănătorul singuratic al Frontului de Est

Pe acesta din urmă el şi-a consolidat reputaţia de excelent comandant de tanc, dovedindu-se un luptător individual deosebit şi unde a devenit cunoscut drept „Baronul Negru". Datorită numărului mic de blindate atribuit unui front extrem de larg, comandanţii erau forţaţi deseori în misiuni solitare, extrem de periculoase, dar care se mulau foarte bine pe caracterul lui Wittmann. Într-una din ele, la începutul operaţiunii Barbarossa, se găsea la comandă unui StuG III şi, după ce ocupă terenul înalt, se angajează în lupta împotriva unui grup de 18 tancuri T34/76. Blindatul sau era un tun autopropulsat cu turelă fixă, ce făcea necesară întoarcerea întregului vehicul pentru a ţinti. Ţinând cont şi de superioritatea numerică covârşitoare, aparent Wittmann părea o ţintă sigură. Împotriva tuturor evidenţelor, într-o expunere incredibilă de îndemânare tactică, reuşeşte totuşi să pulverizeze şase dintre ele, iar că urmare restul se retrag. Însă, este luat prin surprindere în momentul în care unul din tancurile scoase din acţiune îşi îndreaptă tunul spre blindatul sau. Încă un proiectil loveşte tancul inamic aruncându-l în aer, odată cu el şi pe tanchiştii sovietici. Agonia lor nu a rămas fără reacţie. Împreună cu echipajul său a sărit să înnăbuşe flăcările ce îi acoperea pe aceştia.

Un erou al Germaniei

Până în ianuarie 1944 reuşeşte să distrugă 56 de tancuri, ca în decursul acelei luni să aibă o creştere spectaculoasă. Până la sfârşitul lunii încă 61 de tancuri inamice îi cad victime. Primeşte „Crucea de Cavaler pe 14 ianuarie, iar pe 30 ianuarie i se adaugă „Frunzele de Stejar" pentru faptele sale de arme. În Germania devenise deja un erou naţional, iar numele sau era cunoscut în întreagă ţară. Presă i-a dedicat pagini întregi şi devenise un exemplu al excepţionalităţii soldatului german. În aşteptarea invaziei Aliate, unitatea lui Wittmann este mutată în Beauvais, Franţa. Acum se află încadrat într-un batalion Schutzstaffel de blindate, la comandă unei companii de tancuri Tiger. Odată cu debarcarea în Normandia, această este mutată pentru a contracara înaintarea forţelor americane şi britanice. Ruperea frontului german în regiunea oraşului Caumont a permis o mişcare de învăluire Aliată, cu următorul punct important fiind în Villers-Bocage. Dacă era ocupat şi acesta, se putea înainta fără oprelişte spre Caen şi închiderea bresei în spatele Diviziei Panzer Lehr. Comandamentul german a presupus corect că această va fi direcţia de atac, iar compania condusă de Michael Wittmann a fost trimisă la ieşirea din Villers-Bocage într-o misiune de recunoştere, ca apoi trupele să ocupe oraşul.

Confruntarea de la Villers-Bocage

Acesta a fost surprins să vadă că soldaţii Diviziei 7 Britanice, cunoscuţi că „Şobolanii Deşertului" în urmă luptelor date în nordul Africii împotriva lui Erwin Rommel, deja ajunseseră, iar o coloana se îndrepta deja spre Punctul 213, care oferea un avantaj tactic nepreţuit în eventualitatea unei lupte. Fără a mai stă pe gânduri, iese din camuflajul oferit de vegetaţia deasă şi surprinde un tanc Cromwell şi un Sherman Firefly. Prin distrugerea acestora, Wittmann a blocat întregul şir de vehicule şi începe să meargă paralel cu el şi să tragă foc cu foc la mai puţin de 20 de metri de ţintele sale. Astfel încă trei tancuri sunt distruse. Transportoarele blindate nu au avut nicio şansă, fiind aruncate în aer rând pe rând şi ciuruite de mitralierele grele ale tancului. Wittmann se îndreaptă spre oraş şi se confruntă cu trei Stuart-uri pe care le scoate din uz destul de rapid. Pe una din străzile ce dădeau înspre centrul urbei încă trei pică pradă tunului sau înfricoşător de 88 de mm. În Villers-Bocage, Cromwell-ul comandat de Patrick Dyas se ascunde într-o străduţă lăturalnică. În timp ce Wittmann se confruntă cu un alt Sherman Firefly, Dyas iese din ascunzătoare să şi trage două focuri în Tiger. Spre oroarea sa amândouă sunt respinse de armură groasă, iar după ce Firefly-ul este scos din acţiune, atenţia lui Wittmann se îndreaptă spre Cromwell-ul lui Days, pe care îl aruncă în aer. Acesta îşi continuă atacul devastator, în cele din urmă fiind oprit când senilă tancului este lovită de o armă antitanc, imobilizând vehiculul. Împreună cu echipajul sau se retrage către liniile germane, sperând că vor recupera ulterior Tiger-ul. În aceeaşi zi un contraatac german va forţa retragerea forţelor britanice din Villers-Bocage.

Crucea de Cavaler cu Frunze de Stejar şi spade

Acţionând din proprie iniţiativa, atacul fulgerător al lui Wittmann a distrus avangardă unei ofensive britanice periculoase. Nicicând un comandant de tanc german nu a reuşit că în mai puţin de un sfert de ora să distrugă atât de multe blindate ca acesta. În jur de 30 de vehicule au fost nimicite, provocând un adevărat şoc în rândul tanchistilor aliaţi. Pe măsură ce luptele se intensificau şi soldaţii se obişnuiau cu tehnică de lupta germană, încă există o reticenţă, dar şi o demoralizare când venea vorba de angajarea în lupta a unui Tiger, la care Wittmann a contribuit din plin. Locotenentul Cloudsley-Thompson, care a supravieţuit după ce Cromwell-ul sau a fost distrus în Villers-Bocage, a remarcat că niciodată nu va mai dori să mai vadă vreun tanc. Pentru curajul sau, Hitler îi înmânează personal lui Wittmann „Săbiile" la „Crucea de Cavaler cu Frunze de Stejar". În acest moment era unul dintre cei mai buni comandanţi de tanc din război, distrugând până în acel moment 138 de tancuri şi 132 de tunuri antitanc.

Sfârşitul lui Wittmann

Wittman nu va mai trăi prea mult pentru a se bucură de victoriile sale. La rândul său, pică într-o ambuscadă pe dată de 8 august 1944, când a ales să conducă o companie de blindate în locul unui tânăr ofiţer. Armura Tiger-ului a fost penetrată şi se presupune că un proiectil a atins muniţia, aruncând turela în aer şi ucigându-i pe ocupanţi. Michael Wittmann a fost îngropat în cimitirul militar din La Cambe. Alături de el au fost înmormântaţi şi Heinrich Reimers - conducătorul blindatului, Karl Wagner - tunarul, Rudolf Hirschel - operatorul radio şi Gunther Weber - încărcătorul.

footer