De-a lungul istorie milenare mai multe tipare umane de geniu au făcut un pas în faţa existenţei, dovedindu-şi eroismul, aptitudinile, temeritatea şi talentul adaptării la situaţii de cumpănă. Dacă privim atenţi în arhivele istoriei, Imperiul Roman, expansiunile lui Napoleon Bonaparte, ale Führerului celui de-Al Treilea Reich şi Uniunea Europeană, au un numitor comun: realizarea situaţiei actuale prin întemeierea Imperiul European sub control total. Stalin a avut dezideratele sale şi mult a avut de suferit omenirea şi noi, românii de pe urma lui. Cum puteţi elogia sau condamna pe unul împotriva celuilalt, fără a-i nedreptăţi? În Războiul celor Două Roze de partea cărei case v-aţi situa? York sau Lancaster? V-aţi întrebat, dacă trăiaţi în anul Căderii Bastiliei pentru ce aţi fi optat? Pentru camarila regală sau v-aţi fi alăturat baricadei lui Gavroche? În 1914, 1916, 1917, între cine aţi fi ales? Antanta sau Puterile Centrale? De partea lui Makensen, a românilor ce-şi apărau ţara sau de partea haosului rusesc care a masacrat familia lui Nicolae al II-lea? Când ceaţa a acoperit Europa şi omenirea a suportat ororile celui de-Al Doilea Război Mondial, când Occidentul era preocupat numai de propriile sale interese, lăsând România în bătaia furtunilor, care parte aţi fi susţinut-o pentru a supravieţui? Astăzi, norii se adună din nou în apropierea României. Îşi vor trimite americanii fiii lor să moară pentru România sau Ucraina? Greu de crezut! De parte cui este Dreptatea? Grele întrebări, grele răspunsuri. Indiferent de partea căreia au luptat sau luptă, indiferent cărei epoci aparţin, temerarii şi oamenii care s-au dedicat cauzei pentru care au optat, eroii, merită apreciaţi, cinstiţi şi prezentaţi aşa cum au fost în lumea lor. Cea mai aproape de noi, cea mai hulită sau elogiată, dar şi cea mai controversată aglomerare de evenimente este ultima conflagraţie mondială, urmată, desigur de războaiele absurde din Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan, Libia.... Nu cer decât să vă transpuneţi în atmosfera consumării evenimentelor şi să vă verificaţi opţiunile. Oricum, valorile trebuie respectate. Sunt prea puţine pentru a le risipi sau uita.
Oberst Hans-Ulrich Rudel
Hans-Ulrich Rudel (n. 2 July 1916, d. 18 December 1982), care a fost pilot pe avionul de bombardament în picaj, Ju87- Stuka în timpul celui de-Al doilea Război Mondial. El este al treilea cel mai mare decorat militar din Germania, fiind unul dintre cei doar 27 militari care au primit „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu aur, Frunze de Stejar, Săbii şi Diamante", cel mai înalt grad al Ordinului „Crucea Cavalerilor". Rudel a zburat 2.530 misiuni de luptă care revendică un total de 2.000 de obiective distruse; inclusiv 800 de vehicule, 519 tancuri, 150 de piese de artilerie, 70 nave de desant, nouă aeronave, patru trenuri blindate, mai multe poduri, un distrugător, două crucișătoare, vasul de linie sovietic „Marat"[1]. Hans-Ulrich Rudel s-a născut la 02 iulie 1916 în Konradswaldau, Silezia, o provincie din Regatul Prusiei - astăzi, Grzędy - în districtul administrativ al Gmina Czarny Bor în Wałbrzych County, Voievodatul Silezia de Jos, în sud-vestul Poloniei. El a fost fiul pastorului luteran Johannes Rudel şi al soţiei sale Martha, născută Mückner. Hans-Ulrich a fost crescut în diferite parohii din Silezia, unde tatăl său a practicat. Ca tînăr sărac a fost un sportiv foarte bun. În august 1936, după ce a obţinut diploma de liceu pentru Universitatea pregătitoare, a fost admis în Luftwaffe, în calitate de cadet la şcoala de ofiţeri de aviaţie militară de la Wildpark-Werder. În iunie 1938 a fost repartizat la Sturzkampfgeschwader 168 din Graz, cadet senior ofițer. Pe parcursul perioadei de pregătire militară aeriană, Rudel a avut dificultăți de învățare a noilor tehnici, fiind considerat nepotrivit pentru lupta aeriană, așa că, la 1 ianuarie 1939, a fost transferat la Şcoala de zbor de la Hildesheim, specializată în recunoaștere operațională. Promovat ca locotenent (pentru a doua oară), a fost repartizat la Fernaufklärungsgruppe 121, Grupul de recunoaştere cu rază mare de acţiune de la Prenzlau. Ca o particularitate hazlie, pentru că Rudel a fost abstinent și nefumator, colegii săi piloți i-au dedicat expresia: „Hans-Ulrich Rudel, er trinkt nur Sprudel" (Hans-Ulrich Rudel, bea numai apă minerală). În timpul campaniei poloneze de la începutul celui de-Al doilea Război Mondial, a zburat în calitate de observator în misiuni de recunoaștere cu rază lungă de acţiune, peste teritoriul polonez. Rudel a câștigat „Crucea de Fier" clasa a 2-a la 11 octombrie 1939. După o serie de cereri, a fost mutat temporar la un regiment de formare în domeniul aviației pentru bombardamente de scufundare a navelor de luptă, la Crailsheim, apoi, în luna mai 1940 a fost mutat la unitatea sa anterioară, I./Sturzkampfgeschwader 3 (St.G.3), la Caen. El a participat la Bătălia Angliei ca Oberleutnant (locotenent-major) într-un rol non-combat. Încă privit ca un pilot modest, el a fost trimis ca pilot de rezervă la Graz, pentru acţiuni de bombardament şi scufundare a navelor de luptă. Atribuit I./Sturzkampfgeschwader 2 (St.G. 2), cu sediul la Molaoi, reputația sa nefavorabilă, nejustificată, l-a poziţionat pe timpul invaziei din Creta într-un rol non-combat.
În timpul declanşării ofensivei împotriva Uniunii Sovietice, Rudel a participat la primele patru misiuni de luptă la 23 iunie 1941. Pentru abilitățile sale de pilot şi pentru curajul dovedit a primit „Crucea de Fier" clasa I-a, la 18 iulie 1941. La 23 septembrie 1941, el, împreună cu un alt pilot-camarad pe Stuka au scufundat cuirasatul sovietic „Marat", în timpul unui atac aerian asupra portului Kronstadt, în zona Leningrad, unde au fost aruncate 1.000 bombe kg. Până la sfârșitul lunii decembrie, Rudel a acţionat în 400 de misiuni aeriene, pentru care, în ianuarie 1942 a primit „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier". La 10 februarie 1943, a devenit primul pilot din istorie care a participat la 1.000 de misiuni de război. În toamna anului 1943, după debutul în operațiunile anti-tanc cu „Kanonenvogel" (tun pasăre), sau versiunea „G" a avionului Ju-87, în bătălia de la Kursk, i-a fost atribuită distrugerea unui număr de 100 tancuri distruse. Până în martie 1944, a fost deja Gruppenkommandeur (comandant de grup, echivalent cu gradul de locotenent-comandor) la III./St.G.2, perioadă în care a acumulat 1.800 de operații. La acea vreme, i-a fost atribuită distrugerea a 202 tancuri inamice. Preţuindu-l, Hitler a apreciat că Rudel este prea valoros pentru riscul pierderii sale în vreo luptă aeriană, motiv pentru care Reichsmarschall-ul Goering i-a ordonat rămânerea permanentă la sol. Rudel, nemulţumit de măsura luată a reacţionat opunându-se regulamentar, şi după numeroase insistenţe, Hitler a revenit cu greu asupra hotărârii, anulând ordinul. Există posibilitatea ca la 13 martie 1944, Rudel să fi fost implicat într-o luptă aeriană directă cu Eroul Uniunii Sovietice Lev Shestakov. Angajat în luptă, Rudel a zburat într-o vale unde Lev Shestakov încerca să se sustragă, zburând la numai 10 de picioare deasupra solului, efectuând, în mod constant, manevre evazive. Înainte de acest angajament, arma mitraliorului din spatele lui Rudel se blocase. Rudel zbura la aşa joasă înălţime, încât trecea razant deasupra copacilor, timp în care mitraliorul său a observat că Shestakov s-a prăbușit. Nu a mai reușit să se întoarcă la aerodromul său și a fost raportat ca dispărut în misiune. În memoriile sale, Rudel se întreba dacă pilotul sovietic a fost doborît de coechipierul său de zbor sau s-a prăbuşit din cauza siajului motorului avionului său în timpul acestor manevre foarte strânse? Nu mai avea importanţă. În căști s-au auzit brusc țipete confuze de la emisiile radio ruseşti; rușii observaseră că ceva deosebit se întâmplase... Din mesajele radio ruseşti Rudel a descoperit că adversarul său fusese un celebru pilot de vânătoare sovietic, numit de mai multe ori Erou al Uniunii Sovietice. A trebuit să acorde credit acestor informaţii; fusese un bun pilot.
În noiembrie 1944, a fost rănit în coapsă și a zburat în misiunile ulterioare cu piciorul în ghips. La 8 februarie 1945, o schijă a unui proiectil de 40 mm i-a lovit avionul. A fost grav rănit în piciorul drept dar a reuşit să aterizeze în interiorul liniilor germane. Viața lui a fost salvată de observatorul lui, Ernst Gadermann, care a stopat sângerarea, dar a fost nevoie ca piciorul lui Rudel să fie amputat sub genunchi. După refacere, la 25 martie 1945, s-a întors la operațiunile aeriene, marcând încă 26 obiective distruse înainte de sfârșitul războiului. Hotărât să nu cadă în mâinile sovieticilor, a condus a formaţiune alcătuită din trei Ju 87S și patru FW 190S spre vestul Boemiei, iar după două ore de zbor a aterizat la Kitzingen, aerodromul grupului aerian american 405th Fighter. Înainte de aterizare, Rudel a ordonat oamenilor lui să blocheze frânele și trenul de aterizare, pentru a face imposibilă folosirea aeronavelor germane de către americani și, totodată, pentru a face aerodromul, temporar inutilizabil pentru. S-a predat forțelor americane la 8 mai 1945. A trăit unsprezece luni ca prizonier în lagăre de război, după care, eliberat de americani, în 1948a plecat în Argentina, unde s-a stabilit. Hans-Ulrich Rudel a fost singurul ofiţer decorat cu „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu aur, Frunze de Stejar, Săbii şi Diamante", distincţia germană cu cel mai mare punctaj din Al Doilea Război Mondial, şi avansat la gradul de Oberst (colonel)[2]. Erich Hartmann (352 victorii omologate şi neegalate până astăzi) a şi el fost decorat cu „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu Frunze de Stejar, Săbii şi Diamante" dar fără trese de aur). „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu aur, Frunze de Stejar, Săbii şi Diamante" a fost a doua mare decoraţie din timpul celui de-Al Treilea Reich, după „Marea Cruce a Crucii de Fier" (Großkreuz des Eisernen Kreuzes), care a fost acordată doar comandanților superiori pentru câștigarea unei bătălii majore sau de campanie. Marea Cruce a Crucii de Fier a fost acordat doar Reichsmarschall-ului Hermann Goering (pentru victoriile Luftwaffe în Bătălia Franţei), ceea ce situează „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu aur, Frunze de Stejar, Săbii şi Diamante" să fie cea mai înaltă decorație pe care putea fi acordată militarilor din al doilea eşalon.
Hans-Ulrich Rudel a fost căsătorit de trei ori: în 1942 s-a căsătorit cu Hanne, căsătorie în urma căreia au rezultat doi fii, Hans-Ulrich și Siegfried. Rudel a divorțat în 1950 şi, potrivit „Der Spiegel", principalul motiv pentru divorț a fost că soția lui Rudel a vândut o parte din decoraţiile soţului ei, inclusiv „Crucea de Cavaler a Crucii de Fier cu aur, Frunze de Stejar, Săbii şi Diamante" unui colecţionar american şi a refuzat să se mute în Argentina[3]. Cu a doua sa soție, Ursula - născută Daemisch - Rudel a avut un al treilea fiu. Al treilea mariaj s-a încheiat cu Ursula, născută Bassfeld. După război, pentru un timp, Rudel s-a mutat în America de Sud, unde a devenit prieten apropiat și confident al președintelui argentinian Juan Peron și al celui paraguayan, Alfredo Stroessner. Deși fără un picior, el a rămas un sportiv activ, jucând tenis, a practicat schi-ul şi alpinismul, accesând chiar cel mai înalt vârf din America, Aconcagua, (6962 metri sau 22,841 picioare). A escaladat al cincelea cel mai mare vulcan de pe Terra, Llullay-Yacu din Anyyi Argentinei, de trei ori, (6739 metri sau 22,109 picioare). În timpul șederii sale în America de Sud, l-a cunoscut pe celebrul doctor nazist Josef Mengele[4]. Rudel s-a întors în Germania de Vest în 1953 și a devenit un membru de frunte al partidului politic naționalist, Deutsche Reichspartei. Înainte de a întoarcerea sa în Germania, a publicat un jurnal de război intitulat „Trotzdem" („Cu toate acestea" sau „În ciuda a tot"), în Buenos Aires, în noiembrie 1949 şi republicat de Dürer-Verlag în Argentina. [...] Această carte a fost mai târziu re-editată și publicată şi în Statele Unite, în timpul Războiului Rece, ca o carte de memorii sub titlul „Stuka Pilot" [6]. Hans-Ulrich Rudel a devenit un om de afaceri de succes în Germania postbelică. Experienţa de pilot a lui Rudel a fost folosită şi în timpul perfecţionării avioanelor de atac la sol, A-10[7]. Hans-Ulrich Rudel a murit în localitatea germană Rosenheim, în 1982, și a fost înmormântat la Dornhausen la 22 decembrie 1982. În timpul ceremoniei de înmormântare, două Bundes Phanthoms [8] au survolat zona la joasă altitudine, în semn de salut şi onoare, deasupra mormântului. Un semn meritat de preţuire a valorilor naţionale ale Germaniei. Când vor fi preţuiţi aşa cum merită şi aşii aviaţiei române ai celui de-Al Doilea Război Mondial şi eroii noştri martiri dintotdeauna?
Bibliografie
- Berger, Florian (1999). Mit Eichenlaub und Schwertern. Die höchstdekorierten - Soldaten des Zweiten Weltkrieges (Cele mai mari decoraţii ale celui de-Al Treilea reich în cel de-Al Doilea Război Mondial - în limba germană). Viena, Austria: Selbstverlag Florian Berger, ISBN 978-3-9501307-0-6 .
- Brütting, Georg (1995) Das Waren die deutschen Stuka-Asse 1939 -. 1945 (German Stuka Aces 1939-1945 - în limba germană). Stuttgart, Germania, Motorbuch, ISBN 978-3-87943-433-6 .
- Coram, Robert (2004) Boyd, Fighter Pilot - Art of War. Back Bay Cărți, ISBN 0-316-79688-3
- Fellgiebel, Walther-Peer (2000) Die Träger des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939-1945 -. Die Inhaber der höchsten Auszeichnung des Zweiten Weltkrieges aller Wehrmachtteile (purtătorii Crucea de Cavaler a Crucii de Fier 1939-1945 - proprietarii de Înalt Premiul Al Doilea Război Mondial a tuturor structurilor Wehrmacht-ului - în limba germană). Friedberg, Germania:. Podzun-Pallas, ISBN 978-3-7909-0284-6 .
- Fraschka, Günther (1994). Cavalerii Reich-ului. Atglen, Pennsylvania, Istoria Aviației Schiffer Militar, ISBN 978-0-88740-580-8 .
- Doar, Günther (1986). Stuka Pilot Hans Ulrich Rudel. Atglen, Pennsylvania, Schiffer Istorie Militară, ISBN 0-88740-252-6 .
- Obermaier, Ernst (1976). Die Ritterkreuzträger der Luftwaffe 1939-1945 Band II Stuka- und Schlachtflieger (Cavalerului Crucea purtători ai Luftwaffe 1939-1945 volumul II Dive bombardierul și atac Avioane - în limba germană). Mainz, Germania,Verlag Dieter Hoffmann, ISBN 978-3-87341-021-3 .
- Patzwall, Klaus D. (2008). Der Ehrenpokal für Leistung im Besondere Luftkrieg [Onoare Pocalul pentru realizari exceptionale in razboiul Air - în limba germană). Norderstedt, Germania,Verlag Klaus D. Patzwall, ISBN 978-3-931533-08-3 .
- Patzwall, Klaus D, Scherzer, Veit (2001) Das Deutsche Kreuz 1941 -. 1945 Geschichte und Inhaber Band II (German Cross 1941-1945 - Istoria și beneficiarii, vol II - în limba germană). Norderstedt, Germania, Verlag Klaus D. Patzwall, ISBN 978-3-931533-45-8 .
- Schaulen, Fritjof (2005) Eichenlaubträger 1940 -. 1945 Zeitgeschichte în Farbe III Radusch - Zwernemann (Purtătorii Frunzelor de Stejar 1940-1945 - Istorie Contemporană din Color III Radusch - Zwernemann - în limba germană). Selent, Germania: Pour le Mérite, ISBN 978-3-932381-22-5 .
- Scherzer, Veit (2007). Die Ritterkreuzträger 1939-1945 Die Inhaber des Ritterkreuzes des Eisernen Kreuzes 1939 von Heer, Luftwaffe, Kriegsmarine, Waffen-SS, Volkssturm sowie mit Deutschland verbündeter Streitkräfte nach den Unterlagen des Bundesarchives (Cavalerii Crucii de Fier 1939-1945 Titularii Crucii de Cavaler a Crucii de Fier 1939 din Wehrmacht, Luftwaffe, Kriegsmarine, Waffen-SS, Volkssturm și din Forțele Aliate cu Germania, Conform documentelor Bundesarchiv (în limba germană). Jena, Germania,Scherzers Miltaer-Verlag, ISBN 978-3-938845-17-2 .
- Thomas, Franz (1998) Die Eichenlaubträger 1939-1945 Band 2, L-Z (Purtătorii Frunzelor de Stejar, 1939-1945, vol. II, L-Z - în limba germană). Osnabrück, Germania,Biblio-Verlag, ISBN 978-3-7648-2300-9 .
- Williamson, Gordon (2006). Crucea Cavalerului cu diamante Destinatari 1941-1945. Oxford, Marea Britanie. Osprey Publishing, ISBN 978-1-84176-644-7.
- Die Wehrmachtberichte 1939-1945, vol. 3, 1ianuarie 1944 - 9 mai 1945 (Wehrmacht Reports 1939-1945, vol. 3, un.1.1944-5.09.1945 - în limba germană). München, Germania,Deutscher Taschenbuch Verlag GmbH & Co. KG. 1985, ISBN 978-3-423-05944-2 .
Frey, gerhard, Hermann, Hajo, Helden der Wehrmacht - Unsterbliche Deutsche Soldaten (în limba germană). München, Germania: FZ-Verlag GmbH, 2004, ISBN 3-924309-53-1.
-
-
Textul prezentat este o adaptare după informaţiile biografice extrase din sursele prezentate în bibliografie. Grafica - Ion Măldărescu
----------------------------------------------------------------------------------------------
[1]https://ro.wikipedia.org/wiki/Hans-Ulrich_Rudel
[2]Conform Scherzer, ca pilot și ofițer tehnic în III./Sturzkampfgeschwader 2 „Immelmann".
[3] Der Spiegel nr 48/1950: Hans Ulrich Rudel, früher Stuka-Kommodore, jetzt Inspekteur und der Berater argentinischen Flugzeugindustrie, stattete Deutschland einen heimlichen Besuch ab. Er beschaffte sich eine Maßprothese, besuchte Seine Eltern und reichte gegen Seine Frau muri Scheidung ein. Gründe: Frau Rudel va mit den beiden Kindern nicht nach Argentinien folgen und die verkaufte Kriegsorden des Ehemannes einschließlich des brillantenbesetzten Eichenlaubs o amerikanische Andenkenjäger.
[4] Astor, p. 170.
[5] vezi Levy 2006 , p. 273 şi Posner & Ware 1986 , p. 162.
[6] Stuka Pilot Hans Ulrich Rudel (Autor), Lynton Hudson (Traducător), Douglas Bader (Prefață), Ballantine Books; New York, primul ediția paperback americană (1958).
[7] Coram 2004, p. 235.
[8] McDonnell Douglas F-4 Phantom II, supersonic de interceptare şi bombardier dezvoltat iniţial pentru U.S. Navy, avion bimotor, tandem, cu două locuri, cu rază lungă de acţiune.
[9]https://translate.googleusercontent.com/translate_c?depth=1&hl=ro&prev=search&rurl=translate.google.ro&sl=en&u=https://en.wikipedia.org/wiki/Hans-Ulrich_Rudel&usg=ALkJrhgBBQWk-58bvJz2Gz-UuGQ72EcQuw