Revista Art-emis
Ilie Gorjan - generalul dintre „liră şi scut” PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Duminică, 19 Iulie 2015 20:53

Ion Soare - Generalul Ilie GorjanCu şase decenii şi jumătate în urmă la 21 iulie 1950, trâmbiţa unui înger vestitor anunţa coborârea din „Cerul ca o lacrimă" pe „Pământul meu cu gust de seceră" a celui ce mai târziu avea să devină generalul dintre „liră şi scut", cel care şi-a desăvârşit devenirea în prestigioase instituţii de învăţământ: Şcoala de Ofiţeri a Ministerului de Interne, armă pe atunci aflată sub denumirea „Trupe de securitate" şi Facultatea de Drept din Bucureşti. Diversitatea preocupărilor de mai târziu au gravitat, după cum chiar generalul de astăzi afirma, „în jurul celei de bază, aceea de instructor şi educator, celelalte devenind necesităţi stringente ori pasiuni deloc trecătoare, creîndu-se între ele raporturi dialectice de interferenţă uşor de acceptat şi benefice întregului meu eu"[1]. Condus de principii morale sobre şi echilibrate, generalul Ilie Gorjan, astăzi conferenţiar universitar doctor în drept, referindu-se la prea mult trâmbiţata egalitate de şanse postdecembristă, comenta într-un interviu cu renumita jurnalistă Maria Diana Popescu: „Despre ce egalitate de şanse poate fi vorba într-o societate călăuzită de principiul lui Plaut «homo homini lupus» (omul este lup pentru om) şi nu de cel al lui Seneca «homo homini homo» (omul este om pentru om)? Într-o societate în care primează lupta pentru ciolan, goana după avere, în care fiecare este lăsat să se descurce cum poate, iar dacă nu e în stare, e lăsat în voia sorţii ? Cinstea, în zilele noastre, a devenit o ruşine, iar a fi «şmecher» e o virtute, personajele din această ultimă categorie devenind modele de conduită pentru mulţi dintre români, îndeosebi pentru o bună parte dintre tineri, care au ajuns la concluzia că nu învăţătura, nu cultura te ajută în devenirea socială şi profesională, ci şmecheria, şpaga, învârteala, cămătăria, jecmăneala etc, diplomele pe care le obţin constituind doar un paravan pentru aceste apucături".

Contribuţia generalului Ilie Gorjan la promovarea Forţei Dreptului a fost şi este dublată de specialistul în drept, care - referindu-se la „aleşii neamului", căţăraţi la pupitrele de comandă ale Naţiunii - nu se sfieşte să declare: „când te trezeşti în faţa unui butoi cu miere, cum să nu ridici capacul şi să te înfrupţi cu voluptate din el, fără să-ţi pese de albinele care l-au umplut? Prima grijă a celor ajunşi, cu acordul nostru, «sus» este să apuce un ciolan cât mai mare, şi din când în când, să arunce câteva zgârciuri şi celor rămaşi acolo de unde au plecat ei cândva, adică «jos»"[2]. Omul dreptului în uniforma bleu-jandarm, autor a numeroase articole şi studii, a unor lucrări de specialitate şi a mai multor volume de poeme, generalul mr. (r) conf. univ. dr. Ilie Gorjan nu s-a limitat doar la activitatea profesională. Terenul de luptă cu viaţa i-a permis păstrarea sub control a momentelelor când lupta dintre condiţiile existenţiale şi dialogul cu sinele l-au poziţionat între realitatea momentului şi alegerea dreaptă, între sentimentele complexe ale dezamăgirii, tristeţii, dar şi ale speranţei. Cunoştinţele de drept l-au călăuzit şi atunci când cugetul i-a zburdat liber, descătuşat de rigorile cotidiene, dând frâu liber sensibilităţii interioare, rareori lăsată la vedere. Acel du-te-vino între real şi poezie, între profesie şi cugetarea liberă i-au permis inspirate şi nenumărate scrieri publicistice[3], dar şi „eliberări" ale sensibilităţii spirituale în registrul liric. Iată cum este perceput de criticul literar Maria Diana Popescu în cronica sa despre volumul „Cerul ca o lacrimă: „Dr Ilie Gorjan, un poet focalizant, pentru care naşterea unui volum reprezintă o mărturisire de iubire înscrisă într-o succesiune de fidelităţi faţă de valoare, un poet sever şi activ, înţelegîndu-şi natura şi dîndu-i girul în careul unei poezii tumultoase, prin ataşament pentru tematică şi idee, oferă alternativa unei lecturi cu grade, pe cît de valoroasă, pe atît de provocatoare. Nu vorbim despre un poet care practică scrisul ca pe un fel de hoby deconectant, ci de unul care recidivează [...] în ipostaze esenţializate, în întruchipări lirice de o tulburătoare relevanţă. Ne aflăm în faţa unui artist al cuvîntului, cu tot ceea ce presupune o astfel de apreciere [...] un poet emblematic, un spirit cult, încrezător şi ofensiv, implicat constant în curgerea dramatică a timpului, ca sursă a expresivităţii, care instituie un limbaj adecvat structurii sale de adîncime"[4].

Într-o altă cronică, a aceleiaşi autoare, scrisă despre volumul „Pământul meu cu gust de seceră" se menţionează: „Ilie Gorjan - poet de atitudine, cult şi responsabil - un glas postmodern valoros care dă o certă acoperire numelui său, îşi înveşmîntă curajul şi inspiraţia în rigoare şi disciplină, aşa încît fiecare poem ia o formă expresivă, dozată cu suficientă muniţie lirică. Poetul foloseşte cu egală eficienţă protestul şi mărturisirea, ca şi cum atotpunitivul poet şi-ar fi scris poemele împotriva sa, ducînd pînă la perfecţiune arta de a lucra cu sinele creator, de a lucra, de fapt, cu subtilitate împotriva trecerii timpului. Doctor în drept, Ilie Gorjan, în speţă un bun legiuitor al cadrelor poetice, dă dovadă de multă abilitate în a-şi pune în valoare pledoariile lirice. Fiecare poem îl apropie tot mai mult de rigoare, depărtîndu-l în egală măsură de anomaliile cotidiene [...]. Ilie Gorjan posedă ştiinţa rarisimă de a se raporta exclusiv la lucrurile cheie, la scene care reproduc cu maximă eficienţă formule de viaţă şi biografii spirituale"[5].

Marşând cu moralitate şi crez românesc pe axa didactică, a reuşit inserarea competenţei şi cunoştinţelor de drept în organizarea învăţământului militar şi pregătirea cadrelor în Jandarmeria Română, a elaborat numeroase consideraţii privind apărarea ordinii publice şi managementul militar în contextul Dreptului Administrativ European. În puţinele „Clipe de rouă" - momente de relaxare pe care şi le permite nu prea des - paşii îl poartă printre „Pietre lucind a irişi" din colţul său de pădure, iar sensibilitatea lirei sufleteşti îl lasă să întrevadă prin-un „Miez de lumină" speranţa din „Lacrimă şi dor". Fire sensibilă, îl găsim şi astăzi murmurând, din când în când, în taină, un duios „Cântec în amurg" distinsei şi nobilei Doamne a inimii Domniei Sale.
Onorul la general!
---------------------------------------
[1]http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/JURNALISTICA/Interviu%20cu%20Ilie%20Gorjan%20de%20MDP.htm
[2]Ibidem
[3] http://www.art-emis.ro/autori/userprofile/gorjan.html
[4] http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/111-cerul-ca-o-lacrima.html
[5]http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/326-ilie-gorjan-un-poet-cult-si-responsabil.html

footer