Revista Art-emis
Constantin Stere - doctrinarul PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Luni, 22 Iunie 2015 18:44

Constantin StereLa 150 de ani de la naşterea Marelui Singuratic al primei jumătăţi de secol al XX-lea românesc

„Au fost, aici la noi, strălucite şi fascinante cariere politice. Avem talent pentru acestea. Puţine cariere au avut însă semnificaţia morală. Se cheamă moral preocuparea de a impune, cu sacrificiul tău, o regulă de viaţă grupului din care faci parte. Indiferent dacă această regulă este adoptată sau nu (...). C. Stere e simbolul etic al democraţiei româneşti". (Mihail D. Ralea, C. Stere - 1937).

Încă de pe la mijlocul anilor '60, în cadrul unui timid, pe atunci, proces de reabilitare a operei şi activităţii Marelui Singuratic al primei jumătăţi de secol al XX-lea românesc[1], s-a observat - în special de către eseistul, esteticianul şi criticul literar N. Tertulian (cu numele de la naştere Nathan Veinstein, născut la 12 martie 1939 în Iaşi), - că, „pentru cine este conştient de influenţa hotărâtoare pe care a exercitat-o istoria ideilor sociale şi a curentelor ideologice din ţara noastră asupra istoriei literaturii şi criticii literare româneşti, de legătura indisolubilă şi de osmoza perpetuă între aceste două planuri ale vieţii spirituale, însemnătatea studierii ideilor cu caracter doctrinar ale lui C. Stere apare limpede" (subl.n.)[2]. În opinia aceluiaş autor, Stere a fost inclusiv „o figură de prim-plan a vieţii politice - este adevărat, «doar» (n.n.) - în vechea Românie, iar «cazul Stere» a absorbit mult timp cronica evenimentelor politice"[3]. Din aceste considerente, pentru N. Tertulian apărea drept o evidenţă faptul că „numai studiul poziţiei ideologice a celui care pentru conservatorismul şi naţionalismul românesc apărea ca un spirit subversiv, ca un «anarhist» înrăit şi ireductibil, iar pentru socialismul gherist ca un utopist narodnic, va putea elucida şi traiectoria activităţii sale politice". În concluzie, menţiona N. Tertulian, „Stere a tins mereu către o fundamentare teoretică şi doctrinară a poziţiei sale, şi tocmai acest aspect face posibilă discuţia ştiinţifică în jurul ideilor sale"[4]. Practic, concomitent cu reabilitarea activităţii politice a lui C. Stere în anii premergători Primului Război Mondial, s-a produs şi un început de reabilitare a activităţii sale politice şi doctrinare în cadrul României Mari, acest lucru datorându-se exegetului vieţii şi operei lui C. Stere, Zigu Ornea, care în 1969 a publicat originalul studiu sociologic „Ţărănismul", în care se afirma tranşant că „neînduplecatul tribun nu a fost de loc un trădător", că „atitudinea sa filogermană din preajma războiului şi parţial din anii ostilităţii a fost, chiar dacă profund eronată, cinstită"[5].

Referindu-se la locul şi rolul lui C. Stere în viaţa politică românească interbelică, până la izgonirea acestuia din partidul pe care în bună măsură îl crease, Z. Ornea menţiona „rolul covârşitor de important al aprigului Stere în viaţa ţărănismului", care „era o realitate prea evidentă pentru a nu fi recunoscută şi de cei ce-i vor deveni apoi duşmani neîmpăcaţi". În susţinerea opiniei sale, Z. Ornea invoca afirmaţiile din ziarul „Cuvântul" care, într-unul din primele sale numere (8 noiembrie 1924), scria cu obidă că „Partidul ţărănesc continuă a fi sub hegemonia intelectuală a dlui C. Stere", pentru ca în 1926, aceeaşi publicaţie să noteze cu admiraţie strepezită: „Vasta sa cultură, temeinica sa pregătire politică îl situează în partidul ţărănesc nu numai ca un doctrinar, ci ca adevăratul creator al tacticei şi al disciplinei programatice a partidului. Dl Const. Stere fixează liniile de mişcare ale partidului ţărănesc, aşa cum marxismul orientează directivele social-democraţiei"[6]. Foarte importantă, în procesul de restituire a statutului de doctrinar al lui C. Stere este şi lucrarea lui Ioan Căpreanu din 1988, în care se sublinia că, „prin gândirea sa şi prin sistemul său sociologic, (Stere.- n.n.) a fost un intelectual marcant, dar şi un om politic cu înalte convingeri democratice pentru epoca în care a trăit, un publicist care gândea asupra lucrurilor importante, de interes obştesc, care simţea chemarea să îndrume masele"[7].

Astăzi, la peste un sfert de secol de la căderea comunismului şi în condiţiile existenţei unor lucrări de referinţă care îl repun la locul binemeritat, atât în istoria literaturii, cât şi în cea a istoriei ideologiilor româneşti, apare drept o evidenţă faptul că C. Stere a avut o contribuţie decisivă nu numai la fundamentarea poporanismului[8], ci şi la configurarea, alături de Virgil Madgearu, Constantin Rădulescu-Motru, Ion Mihalache ş.a., a ţărănismului în calitatea acestuia de cea mai importantă, după neoliberalism, doctrină politică în România interbelică[9]. Analizând evoluţia societăţii omeneşti la începutul secolului al XX-lea, C. Stere formula următoarea concluzie: „Când din însăşi prăbuşirea producţiei mondiale, din nimicirea avuţiilor acumulate, de veacuri, din mizeria maselor şi din măcelul milioanelor se nasc condiţiuni prielnice pentru concentrarea de capitaluri fabuloase - tocmai în mâinile unei minorităţi infime de potentaţi care hotărăsc destinele lumii – evident nu aceştia pot avea menirea istorică de a clădi o nouă orânduire mondială şi socială"[10]. Pe baza faptelor concrete, care au dus la declanşarea primei conflagraţii mondiale, doctrinarul ţărănist conchidea: „Imperialismul capitalist, ajuns în ultimele decenii la dominaţia universală, s-a dovedit neputincios de a asigura omenirii o muncă paşnică şi de a feri societatea de o năpraznică risipă de vieţi şi avuţii. Astfel se prăbuşeşte însăşi justificarea istorică a dominaţiunii capitaliste"[11]. Realismul constituie trăsătura dominantă şi distinctivă a analizelor socio-economice ale lui Const. Stere. „Sunt ţări, - scria el în 1925, - în care nota fundamentală o dă industrialismul, iar cea secundară este agricultura. La noi, raportul este invers şi subordonarea notei secundare notei principale nu implică duşmănie, ci recunoaşterea unei realităţi pe care destinele sociale trebuie s-o respecte, pentru a nu atârna în gol"[12]. „România, - concluziona C. Stere, - nu poate urma dezvoltarea industrială a Europei apusene"[13]. Odată încheiată demonstraţia că în România, calea evoluţiei economice şi sociale era cu totul alta, Stere stăruia asupra modalităţii înfăptuirii progresului pe această cale. „N-am avut alt scop, - sublinia Stere, - decât să dovedesc că, dacă evoluţia agriculturii este supusă altor legi decât cea industrială, aceasta nu exclude progresul social pentru ţările pur agricole; să arăt în ce direcţie trebuie căutat acest progres, precum ce vaste perspective ne deschide el, să induc directiva luptei pentru interesele ţărănimei... Progresul social însă, în această direcţie, nu numai că este cu putinţă, dar este singurul posibil pentru noi... Calea progresului social nu poate fi deschisă pentru noi decât prin realizarea unei adevărate democraţii rurale româneşti"[14].

Meditând profund asupra evoluţiei politice şi sociale a României, Const. Stere a dezvoltat mai multe teorii despre stat: a statului liberal democratic, a statului corporativ integral, a statului corporativ etnic şi teoria statului ţărănist, ultima fiind şi cea mai cunoscută dintre ele. Deşi tezele Statului Ţărănesc au fost susţinute cu mult timp înaintea lui Stere, meritul lui este de a le fi încadrat şi adâncit doctrinar, dat fiind că, în vizorul analizelor sale sociologice, s-a aflat mereu clasa ţăranilor şi lumea satelor româneşti[15]. Încă de la început de veac - mai precis, în anul 1908, - Const. Stere scria: „Dacă progresul politic pentru noi se rezumă în idealul unei democraţii rurale, evoluţiunea noastră economică, ca şi toată înfăţişarea statului nostru, vor trebui, necesar, să-şi păstreze întotdeauna caracterul lor specific ţărănesc şi progresul economic deci trebuie să ne ducă, înainte de toate, spre organizarea întregii gospodării naţionale pe temelii ţărăneşti, o ţărănime viguroasă, stăpână pe pământul pe care îl munceşte şi pentru care, prin organizarea unui sistem desăvârşit de societăţi corporative, avantajele micii proprietăţi sunt împreunate cu toate avantajele tehnice, accesibile astăzi numai pentru marea proprietate"[16]. Peste foarte mulţi ani, se va afirma că „Formula ţărănească, această concepţie despre stat a ţăranilor, dacă are un înţeles şi un sens, este în măsura acelui înţeles, pe care Constantin Stere l-a trasat acum un pătrar de veac"[17]. Aportul lui C. Stere nu se limitează, în nici un caz, doar la contribuţiile sale teoretice din anii premergători Primului Război Mondial, deoarece după 1918, tot el a fost cel care a trasat bazele doctrinare ale noului Partid Naţional Ţărănesc. Ceea ce a contribuit hotărâtor la afirmarea ţărănismului politic şi doctrinar după Primul Război Mondial a fost marea reformă agrară din 1918-1924, - manifestare a voinţei majorităţii covârşitoare a populaţiei de a obţine, în locul unei proprietăţi întinse, exploatate de marele proprietar cu ajutorul muncii ţărăneşti, prestate sub regimul, adeseori oneros, al învoielilor agricole, o proprietate şi o exploataţie ţărănească de dimensiuni reduse, dar de natură să ofere unei familii ţărăneşti lucrătoare posibilitatea de a trăi, din cultivarea lotului, într-o relativă independenţă economică[18].

Incontestabil, diminuarea marii proprietăţi agricole cu peste 6 milioane ha din cele peste 9 milioane ha, cât reprezentau moşiile de peste 100 ha, şi împroprietărirea a circa 1.500.000 de ţărani cu 3,7 milioane ha de teren arabil, la care se adăugau 2,7 milioane ha islazuri comunale, a produs importante mutaţii în structura socială şi economică a lumii rurale. După aplicarea reformei agrare, proprietatea mică (sub 10 ha) a ajuns să deţină 73,7 % din totalul suprafeţei agricole a României[19]. Într-un fel sau altul, transformările structurilor agrare existente, cu caracter de reforme agrare, - în cazul unor ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est, - precum şi cu un caracter moderat, neafectând propriu-zis structurile agrare existente şi aducând doar anumite ajustări regimului agrar tradiţional, - aşa cum s-au produs în ţările Europei Occidentale, nu au fost, pur şi simplu, rezultatul unei anumite conjuncturi politice internaţionale, un produs întâmplător al noilor condiţii în care Europa încerca să se reorganizeze după război, ci au urmărit scopul de a recupera decalajul marcat al transformărilor agrare înfăptuite în Europa Occidentală încă din secolul al XVIII-lea, odată cu revoluţia franceză[20]. Concomitent cu sentimentul libertăţii economice şi al încrederii în forţele proprii obţinute de către săteanul intrat în posesia proprietăţii ţărăneşti parcelare, reforma agrară realizată în anii imediat următori primel conflagraţii mondiale s-a aflat, aşadar, în deplin consens inclusiv cu noile tendinţe manifestate în doctrina economică a vremii. Din „drept absolut şi exclusiv", proprietatea asupra pământului se transformase acum într-o „funcţie socială" pusă la dispoziţia celor mulţi, pentru ca prin munca acestora, ea să devină productivă în folosul tuturor[21]. Noua repartiţie a proprietăţii funciare, categoric favorabilă micii gospodării rurale, a fost considerată de exponenţii ţărănismului - V.N. Madgearu, I. Mihalache, C. Stere şi alţii – nu numai ca moment al creării unui adevărat intermundium ţărănesc, ci şi ca o victorie strălucită a principiilor sociologice mic-agrariene, vorbindu-se curent nu doar de fenomenul „ţărănizării agriculturii", ci chiar de cel al „revoluţiei agrare", produse prin şi datorită reformei din 1918-1924[22].

Consecvent în ceea ce priveşte ideile sale politice, economice şi sociale, C. Stere a susţinut, drept soluţie politică pentru România interbelică, calea a treia, intermediară între capitalism şi socialism[23]. Este cel care, la mijlocul anului 1924, a elaborat celebrul decalog, ca temelie a fuziunii Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român în Partidul Naţional Ţărănesc, cu toate că, la fel ca în multe alte cazuri ale vieţii sale, s-a făcut tot posibilul pentru a i se diminua contribuţia, iar Stere a avut modestia de a nu-şi revendica exclusiv meritul în această privinţă[24]. Iată textul acelei platforme de program, apărut în ziarul „Aurora" din 14 iunie 1924:
„I. Partidul Naţional Român şi Partidul Ţărănesc fuzionează într-un singur partid sub denumirea de „Partidul Naţional Ţărănesc".
II. Partidele fuzionează acceptând următoarele principii de bază:
1. Monarhie constituţională.
2. Partidul întemeindu-se pe solidaritatea tuturor claselor muncitoare şi producătoare cu ţărănimea, care este factorul principal de producţie naţională, baza structurii noastre sociale şi astfel temelia vieţii noastre de stat - înţelege să reprezinte interesele colective ale naţiunii române.
3. Partidul consideră principiile cuprinse în hotărârile Adunării Naţionale din Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, precum şi declaraţiile de unire din Chişinău şi Cernăuţi, ca norme directive ale partidului şi care urmează să fie consfinţite prin ordinea constituţională stabilită de reprezentanţii naţiunii întregi, liber aleşi.
4. Politica externă a partidului se va întemeia pe menţinerea şi consolidarea raporturilor celor mai strânse cu aliaţii, alături de care statul român a luptat în decursul războiului.
Partidul va tinde a realiza o politică a păcii, întemeiată pe menţinerea şi executarea cinstită şi loială a tratatelor şi alianţelor încheiate şi a asigura raporturi de bună vecinătate cu statele şi naţiunile împrejmuitoare. Va da concursul său ca Societatea Naţiunilor să devie o instituţie prin care să se garanteze pacea, respectul tratatelor încheiate şi dreptatea între popoare.
5. Întronarea în viaţa de stat a unui regim legal şi constituţional.
6. Înscrierea în Constituţie a garanţiilor libertăţilor şi drepturilor cetăţeneşti.
7. Asigurarea libertăţii şi sincerităţii alegerilor, în special prin verificarea mandatelor de către justiţie.
8. Descentralizarea administrativă şi autonomia locală în cadrele unităţii politice a statului.
9. Principiile călăuzitoare ale programului economic sunt:
a) Îndrumarea treptată a economiei noastre naţionale, pe baza cooperaţiei şi cea mai largă protecţie şi dezvoltare a proprietăţii ţărăneşti pe temeiul unităţii sociale şi naţionale, ca mijloc de ridicare a producţiei naţionale şi de asigurare a ţărănimii contra exploatării.
b) Înlesnirea dezvoltării industriei naţionale prin: măsuri pentru intensificarea producţiei izvoarelor de energie (cărbuni, petrol, gaz metan, căderi de apă) şi organizarea raţională a valorificării şi distribuirii forţei motrice produse în interesul economiei naţionale.
Măsuri pentru dezvoltarea industriei naţionale, în deosebi a aceleia în legătură cu valorificarea produselor agricole, precum şi cu valorificarea muncii şi îndemânării în toate formele de organizare a industriei mijlocii şi mici, cu excluderea protecţiei interesate a industriilor lipsite de bazele naturale de dezvoltare.
c) Pentru refacerea utilajului economic ca şi pentru punerea în valoare a bogăţiilor ţării, fiind nevoie, pe lângă capitalul naţional şi de capital străin se vor crea condiţii de stabilitate, egalitate de tratament în faţa legii şi administraţiei şi garanţii de drept pentru respectarea contractelor.
d) Legislaţie de ocrotire a muncii după normele stabilite în statutul internaţional al muncii stipulat în tratatele de pace.
10. Specială preocupare pentru armată, ca să corespundă pe deplin chemării sale de apărare naţională"[25].

La fel ca multe alte paradoxuri şi nedreptăţi ce i-au însoţit mereu viaţa şi activitatea, marele sacrificat al actului de creare al noului partid politic a fost chiar marele lui arhitect, Constantin Stere, liderii celor două partide convenind să nu-l includă în organismele conducătoare ale partidului fuzionat. Cel care era declarat „bătrân şi suferind", - motiv pentru care nu i s-a îngăduit nici un rol efectiv în noul Partid Naţional Ţărănesc, - nu era nici bătrân şi nici suferind, având, în octombrie 1926, doar câteva luni peste numai 61 de ani. Pentru comparaţie: Ionel Brătianu era cu un an mai în vârstă decât Stere, iar Vintilă Brătianu - cu doi ani. Şi ambii erau conducătorii celui mai puternic partid politic din România. Aşa cum motivaţia oficială era lipsită de credibilitate, s-a vehiculat anemic ideea că la primul congres al noului partid, Stere va fi cooptat neapărat, dacă nu în Delegaţia Permanentă, oricum în Comitetul Executiv Central. Lucru care, desigur, nu s-a mai produs, deşi, aşa cum pe bună dreptate susţine Zigu Ornea, „merita din plin să fie preşedintele acelui partid democratic, la a cărui structură meditase câţiva ani buni"[26]. N-a fost însă să fie aşa. Nu i-a izbutit lui Stere nici aceasta, cum mai nimic nu-i reuşise în politică din ceea ce voise şi plăsmuise cu mintea lui cutezătoare. Este adevărat că partea teoretică, doctrinară a operei politice şi sociologice a lui C. Stere are multe inadvertenţe cu practica socială şi istorică, însă la fel de adevărat şi incontestabil rămâne şi faptul că Stere a fost unul dintre reformatorii cei mai importanţi ai României moderne din primele decenii ale secolului al XX-lea, dacă avem în vedere însemnatele sale fapte politice: cooperatismul, ţărănismul, constituţionalismul, libertăţile democratice, exproprierea, votul universal ş.a. Democraţia, în accepţia lui C. Stere, avea drept scop crearea unei ordini, care „să corespundă potenţialităţilor concrete ale oamenilor, nu să se împleticească în iluzii". Numai într-un astfel de cadru deschis, democratic, Constantin Stere, om politic şi doctrinar, a putut să-şi exprime şi să-şi promoveze, fără teamă, convingerile personale, chiar dacă acestea erau, de cele mai multe ori, în opoziţie cu opinia majorităţii. Aşa cum pe bună dreptate avea să aprecieze Pantelimon Halippa, la împlinirea unui an de la trecerea în nefiinţă a Marelui Singuratic, „fiind un democrat convins, C. Stere a fost, în acelaşi timp, un aristocrat distins al gândirii"[27].

Notă: Comunicare prezentată în cadrul Conferinţei ştiinţifice „Constantin Stere - prozator, publicist, jurist şi om politic. 150 de ani de la naştere" (Academia de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău, 1 iunie 2015). Nicolae Enciu este prof. univ. dr. habilitat în istorie, cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Chişinău

-------------------------------------------------------------

[1] Ov. S. Crohmălniceanu, bunăoară, scria pe la 1972 despre „darurile neobişnuite pe care C. Stere le dovedise, de-a lungul tumultuoasei sale existenţe, în atâtea domenii - politică, ştriinţă, gazetărie", - demonstrând inclusiv talentul „unui viguros prozator" (Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale. Ediţie revăzută. Vol. I, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 378.
[2] N. Tertulian, Eseuri, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1968, p. 129.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem, p. 130.
[5] Z. Ornea, Ţărănismul. Studiu sociologic, Bucureşti, Editura Politică, 1969, p. 63.
[6] Ibidem, p. 62-63.
[7] Ioan Căpreanu, Eseul unei restituiri. C. Stere, Iaşi, Editura Junimea, 1988, p. 146.
[8] Poporanism - curent ideologic şi cultural de la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, al cărui întemeietor şi ideolog principal a fost Constantin Stere, care propovăduia dragostea faţă de popor (îndeosebi faţă de ţărani, consideraţi elementul principal al dezvoltării sociale) şi idealul luminării culturale a ţăranilor (Dicţionar de Istorie. Ed. a II-a, rev. şi ad., Editura Civitas, Chişinău, 2007, p. 308).
[9] Ţărănism – doctrină potrivit căreia viaţa politică, economică şi socială este determinată de prezenţa masivă a ţărănimii şi de rolul jucat de aceasta în economia unei ţări. Totodată, primatul agriculturii într-o societate ar explica necesitatea unei guvernări democratice ţărăneşti (Nicolae Enciu, Istoria românilor în 100 de termeni, Editura ARC, Chişinău, 2010, p. 111-113).
[10] Cf. Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996, p. 5.
[11] Ibidem.
[12] C. Stere, Explicaţii asupra poporanismului, în „Aurora" din 3 decembrie 1921.
[13] C. Stere, Social-democratism sau poporanism?, în „Viaţa Românească", nr. 10, 1907, p. 36.
[14] C. Stere, Social-democratism sau poporanism?, în „Viaţa Românească", nr. 9, 1908, p. 339, 340, 341..
[15] Tamara Petrov, Constantin Stere – ideologul şi scriitorul, Editura Marineasa, Timişoara, 2004, p. 78-79.
[16] C. Stere, Social-democratism sau poporanism?, în „Viaţa Românească", nr. 4, 1908, p. 59.
[17] I. Tatos, Economistul C. Stere, în „Independenţa economică", nr. 12, 1935, p. 297.
[18] M. Georgescu, Reforme agrare. Principii şi metode în legiuirile române şi străine, Tipografia Bucovina I.E. Torouţiu, Bucureşti, 1943, p. 96.
[19] Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluţia regimului politic de la democraţie la dictatură, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1996, p. 12-13.
[20] C. Murgescu şi D. Hurezeanu, Reformele agrare din Europa după primul război mondial, în „Revista de istorie" (Bucureşti), tom 33, nr. 11, 1980, p. 2048, 2049-2050.
[21] M. Georgescu, Reforme agrare. Principii şi metode în legiuirile române şi străine, Tipografia Bucovina I.E. Torouţiu, Bucureşti, 1943, p. 96-97; V.M. Madgearu, Agrarianism, capitalism, imperialism. Contribuţiuni la studiul evoluţiei sociale româneşti, Institutul de arte grafice Bucovina I.E. Torouţiu, Bucureşti, 1936, p. 39-40.
[22] Z. Ornea, Ţărănismul. Studiu sociologic, Editura Politică, Bucureşti, 1969, p. 151.
[23] Tamara Petrov, Constantin Stere - ideologul şi scriitorul, Editura Marineasa, Timişoara, 2004, p. 77.
[24] C. Stere a menţionat doar că respectiva platformă – program „în mare parte este opera mea, ca temelie a fuziunii între cele două partide" (Zigu Ornea, Viaţa lui Constantin Stere. Vol. II, Editura „Universul", Chişinău, 2005, p. 344).
[25] Istoria Partidului Naţional Ţărănesc. Documente (1926-1947). Volum alcătuit de dr. Vasile Arimia, dr. Ion Ardeleanu, dr. Alexandru Cebuc, Editura ARC 2000, Bucureşti, 1994, p. 13-15.
[26] Zigu Ornea, Viaţa lui Constantin Stere. Vol. II, Editura „Universul", Chişinău, 2005, p. 395-396.
[27] Cf. Tamara Petrov, Constantin Stere – ideologul şi scriitorul, Editura Marineasa, Timişoara, 2004, p. 81.

footer