Revista Art-emis
Remember Artur Silvestri (19.03.1953 - 30.11.2008) PDF Imprimare Email
Magdalena Popa Buluc   
Joi, 19 Martie 2015 12:28

Artur Silvestri, art-emisArtur Silvestri - „un om liber” căruia i-a plăcut „să scrie fără stăpân”

Astăzi, 19 martie 2015, Artur Silvestri (19 martie 1953 - 30 noiembrie 2008) ar fi împlinit 62 ani! Dacă... Dacă boala necruţătoare nu i-ar fi curmat firul vieţii pământene atât de brusc şi atât de devreme, frângându-l în plină perioadă de maturitate şi efervescenţă creatoare. Dacă nu s-ar fi consumat, poate, prea mult, prea intens, pentru prea multe ţeluri, idei, proiecte, persoane, fără să se menajeze în vreun fel, stingându-se ca o lumânare care şi-a ars, prea repede, toată ceara... sau poate, dacă Dumnezeu ar fi avut alte planuri cu el... Dar Artur Silvestri spunea că nu moartea este importantă, ci „fapta mare”, „urma” ce o lăsăm după noi. Iar el a făcut Fapte şi a lăsat Urme. În sufletele şi în viaţa celor care l-au cunoscut, iubit, apreciat, ale celor pe care i-a inspirat, i-a mobilizat, i-a ajutat în viaţa literară şi chiar personală; în reviste, în cărţi, în edituri, în biblioteci, în viaţa şi istoria literaturii române şi nu numai... Iar cărţile lui, cele mai multe editate postum, vă aşteaptă în sute de biblioteci private şi publice. Să-i citim cărţile, să-l pomenim, să spunem o rugăciune şi să-i aprindem o lumânare celui care rămâne Artur Silvestri, el însuşi.

„Casa mea a fost întotdeauna biblioteca”.

Crescut între cărţi, în casa bunicilor - învăţători şi a părinţilor - profesori, format din copilărie ca cititor, descoperit în adolescenţă „bolnav de carte”, a devenit în timp cronicar, critic şi istoric literar, scriitor, editor, important susţinător al bibliotecilor şi donator de cărţi, personal şi prin O.N.G.-urile înfiinţate şi coordonate, mentor şi promotor al tinerilor scriitori şi al valorilor culturale marginalizate. Debutului timpuriu în presa literară centrală, în 1972, i-a urmat activitatea publicistică consistentă chiar de la început la prestigioasa revistă literară Luceafărul, unde a publicat întâi în regim de colaborare, iar între 1975 şi 1989 a fost angajat, critic literar, redactor, şef de secţie. A fost cea mai prolifică perioadă literară a lui Artur Silvestri, în care s-a dezvoltat şi manifestat criticul literar în mii de cronici, eseuri, analize, exegeze, studii de istorie şi critică literară, publicate majoritatea în Luceafărul, dar şi în alte peste 40 de reviste literare ale vremii. A fost perioada în care Artur Silvestri a devenit un critic important, cunoscut şi recunoscut, de unii iubit, de alţii temut şi chiar urât pentru condeiul lui ascuţit şi umorul sarcastic, dar şi pentru ataşamentul său militant în demonstrarea străvechimii poporului român şi a literaturii sale.

Eseul despletit, care, spunea Artur Silvestri, îi era mai la îndemână şi proza scurtă „s-au strecurat” printre cronicile literare; multe dintre scrierile de acest fel au văzut lumina tiparului târziu, în volume editate de Artur Silvestri după anul 2000, împreună cu scrieri mai noi („Apocalypsis cum figuris”, „Perpetuum mobile”, „Memoria ca un concert baroc” vol. I-II fiind cele mai importante).

„Sunt Scriitor, iar cărțile sunt viața mea”

Artur Silvestri a rămas scriitor în orice activitate practică, tentat să analizeze, să explice, să scrie despre realitatea în schimbare grabnică după 1989: astfel s-au născut volumele „literaturii imobiliare” scrise şi publicate între 1992 şi 2008, pe marginea activităţii de consultanţă imobiliară ce i-a asigurat lui Artur Silvestri independenţa materială care i-a permis „să fie un om liber”, cum îi plăcea foarte mult să spună, „să scrie fără stăpân” şi să publice ceea ce a scris, să-şi înfiinţeze edituri, să sprijine tineri scriitori, să facă donaţii culturale şi alte acte de caritate, după propria dorinţă. Între subiectele care l-au pasionat şi despre care Artur Silvestri a scris şi a publicat în perioada libertăţii sale au fost şi istoria şi personalităţile Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia Artur Silvestri a activat un timp ca membru în Comisia de cultură, a colaborat cu înalţi ierarhi, precum Nestor Vornicescu şi Antonie Plămădeală pentru Artur Silvestri2, art-emisrecuperarea şi scoaterea la lumină a literaturii române străvechi. Volumele „Modelul Omului Mare”. „Zece convorbiri de amurg cu Antonie Plămădeală”, carte în care „s-au întâlnit doi trimişi de sus”, cum spunea, magistral, Zoe Dumitrescu Buşulenga, şi „Vremea seniorilor. Scrisori de la ierarhi şi cărturari bisericeşti” sunt considerate documentare preţioase pentru istoria bisericii şi a culturii române.

Editorul cărților care „puteau să nu fie”.Revistele au continuat să funcţioneze până la sfârşitul anului 2011

Artur Silvestri s-a dorit nu numai scriitor, ci şi „făcător” de cărţi, iar acest vis şi l-a împlinit prin înfiinţarea a trei edituri proprii: „Carpathia Press”, „Kogaion” şi „Intermundus”, prin care a editat nu numai volumele sale, ci şi zeci de cărţi ale unor scriitori pe care i-a îndrumat. Editura sa „Carpathia Press” a scos şi două cărţi colective memorabile, „Mărturisirea de credinţă literară” vol. I-II şi „Cuvinte pentru urmaşi” vol I-II, precum şi alte documentare colective despre personalităţi, toate iniţiate şi coordonate de Artur Silvestri. Editarea revistelor online (activitate intensă şi surprinzătoare pentru mulţi) a materializat dorinţa lui Artur Silvestri de a „pune românii în legătură” pe tot globul, indiferent unde locuiesc. Din păcate, plecarea prea grăbită a lui Artur Silvestri a lăsat fără mentor, fără „părinte spiritual naţional” această comunitate. Prin grija soţiei sale, scriitoarea Mariana Brăescu, revistele au continuat să funcţioneze, cu mari eforturi, până la sfârşitul anului 2011, dar nimeni nu l-a putut înlocui pe Artur Silvestri.

Artur Silvestri - critic literar

Artur Silvestri a înfiinţat prestigioasa „Asociaţie Română pentru Patrimoniu”, pentru recuperarea şi valorificarea creaţiilor literare, istorice, artistice ignorate ca şi autorii lor. Asociaţia „Biblioteci pentru sate” a reuşit să doneze şi să mobilizeze zeci de donatori individuali, într-o acţiune fără precedent de donare de cărţi către bibliotecile rurale, comunale, şcolare, parohiale: 45.000 de volume şi 30.0000 publicaţii au plecat în colţuri de ţară uitate de lume, în numai 2 ani. Cu toată această activitate diversă, Artur Silvestri rămâne cel mai bine conturat şi afirmat în literatura română în calitate de critic literar, care a descris o epocă literară, a fost supranumit la 20 de ani „micul Călinescu” şi „secretar literar al epocii sale”. Din păcate, cea mai mare parte a scrierilor critice semnate de Artur Silvestri au rămas în revistele literare arhivate deja de mai bine 20 de ani, departe de public şi de critică. Artur Silvestri şi-a publicat doar două cărţi de critică: „Radiografia spiritului creol. Cazul Miron Radu Paraschivescu” şi „Revolta fondului neconsumat. Cazul Zaharia Stancu”.

Scrierile lui Artur Silvestri nu vor rămâne însă necunoscute pentru publicul larg,  fiindcă soția sa, scriitoarea Mariana Brăescu a inițiat un vast program editorial de recuperare și tipărire în volume a operei lui Artur Silvestri, în primul rând a operei critice, din care s-au publicat deja patru volume și altele patru sunt pregătite pentru tipar (urmează însă și alte volume, până la scoaterea la lumină a tuturor scrierilor), dar și de reeditare a volumelor de critică literară. Toate cărțile tipărite sunt cu adevărat pentru cititori,  fără nici o piedică materială și ajung la aceștia fie direct, oferite gratuit cu ocazia lansării volumelor, a participărilor la târgurile de carte, a sponsorizărilor diferitelor concursuri literare, dar și mai mult încă, prin intermediul bibliotecilor publice care primesc ritmic donații consistente din toate cărțile editate de și despre Artur Silvestri.

footer