Revista Art-emis
150 de ani de la naşterea savantului Dragomir Hurmuzescu (1865-1954) PDF Imprimare Email
Dr. arh. Alexandru Budişteanu   
Miercuri, 11 Martie 2015 19:53

Dragomir HurmuzescuLa 13 martie 2015 se împlinesc 150 de ani de la naşterea savantului român, de largă recunoaştere internaţională, Dragomir Hurmuzescu, distinsă şi distinctă personalitate ştiinţifică datorită studiilor, cercetărilor şi descoperirilor sale epocale în domeniul fizicii, adevărate activităţi de pionierat în multiplele sale preocupări. Născut la 13 martie 1865, la Bucureşti, (după unii biografi, în localitatea Hârşova, aparţinând comunei Laza a judeţului Vaslui), Dragomir Hurmuzescu a învăţat la şcoala gimnazială Mihai Bravu şi la liceul Sf. Sava din Bucureşti şi, apoi, în 1887, a absolvit secţia de ştiinţe naturale a Universităţii din Bucureşti, iar, în 1890, îşi încheie studiile în fizică, ca şef de promoţie, la Universitatea Sorbona de la Paris, fiind imediat invitat să lucreze cu celebrul profesor G. Lippman. Plecând de la unele observaţii ale lui Maxwell, tânărul Hurmuzescu îşi susţine strălucitor, în 1896, teza sa de doctorat, intitulată: “Asupra determinării raportului între unităţile de măsură electrostatice şi electromagnetice”, cu care a impresionat, prin rigoarea, concizia şi profunzimea ei ştiinţifică, întrega comisie. De atunci constanta “D” s-a înscris definitiv în istoria fizicii mondiale. În această perioadă se dedică cu pasiune studiului razelor X şi radioactivităţii, realizând, împreună cu un alt român aflat la studii la Paris, Gh. Marinescu, primele radiografii din lume, descoperă proprietatea acestor raze de a descărca corpurile electrizate cu invenţia sa de răsunet, din 1894, electroscopul, care-i poartă de atunci numele. Pentru construcţia acestuia a utilizat ca material electroizolant dielectrina (un amestec de sulf şi parafină), o altă împortantă invenţie a sa. Electroscopul Hurmuzescu a fost elogiat, în 1899, în cadrul Societăţii de Fizică din Paris şi folosit în cercetările lor, de către Pierre şi Marie Curie şi în 1903 de către Becquerel în cercetări de radioactivitate (ce au fost distinse cu premiul Nobel!) Tot în această fastă perioadă (1890-96) de la Sorbona construieşte „în premieră” un dinam cu 4 induşi în serie, aşezaţi pe acelaşi ax, care furniza o tensiune de peste 2.000V, necesară continuării cercetărilor sale.                       

După susţinerea strălucită a tezei sale de doctorat, în pofida unor oferte onorante, în 1896, revine în ţară unde, ca profesor la Iaşi, înfiinţează prima şcoală de fizică experimentală, avându-i ca discipoli pe C.G.Bedreag, în domeniul razelor X, pe N.Patriciu, în domeniul radioactivităţii şi pe Şt. Procopiu, în cercetarea experimentală. Merite deosebite se cuvin savantului Hurmuzescu pentru studiile şi cercetările sale legate de magnetostricţiune şi supraconductibilitatea metalelor, pentru pionieratul său în cercetarea radioactivităţii petrolului şi apelor minerale din România, pentru numeroasele sale invenţii brevetate în domeniul maşinilor şi aparatelor electrice, îndeodebi galvanometre. Între anii 1897 şi 1900 acceptă catedra de fizică şi funcţia de director al Liceului Internat, unde realizează, chiar din primul an, cu forţe proprii, iluminatul electric a unei părţi a clădirii liceului. Şi astăzi Colegiul Naţional „C.Negruzzi” se mândreşte cu Dragomir Hurmuzescu, aşezat întru preţuirea sa în „panoplia de aur” a iluştrilor directori ai acestui prestigios lăcaş liceal românesc. Din 1901 devine profesor definitiv la Fac. de Ştiinţe la Universitatea din Iaşi, unde înfiinţează Catedra de Căldură, Gravitaţie şi Electricitate, îşi termină tratatul „Electricitate şi căldură” şi introduce lucrări obligatorii pentru studenţii săi în Atelierul de aparate fizice. În anul 1901, din iniţiativa sa a fost înfiinţată Societatea de Ştiinţe din Iaşi. Societatea a tipărit publicaţia „Les Annales Scientifiques de l’Université de Jassy”, avându-l pe Hurmuzescu ca secretar de redacţie.

La 1 noiembrie 1910, după doi ani de demersuri, coroborate cu insistenţa Uzinei de Lumină a oraşului, înfiinţează, pe lângă Facultatea de Ştiinţe, Şcoala de Electricitate Industrială, prima unitate de învăţamânt superior electrotehnic din România. În 1913, după ce Şcoala de Electricitate devine Institut Electrotehnic, se transferă la Universitatea din Bucureşti, unde, în 1919, devine decan al Facultăţii de Stiinţe şi prorector al Universităţii şi în această dublă calitate înfiinţează, în 1920, Şcoala de Electricitate. Potrivit strălucitei sale reputaţii ştiinţifice, în anul 1916 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar, ca o expresie a prestigiului şi în lumea ştiinţifică internaţională, în 1932 este ales membru de onoare al Societăţii Franceze a Electricienilor. Continuându-şi preocupările din perioada ieşeană asupra radiofoniei, în 1926 creează la Bucureşti prima staţie de radiodifuziune din România, iar în 1928 este ales preşedintele consiliului de administraţie al Societătii Române de Radiodifuziune. Din iniţiativa lui, în 1934, a fost posibilă organizarea în Bucureşti a primului Congres de ştiinţe din România. Ca urmare a recunoaşterii perseverentei şi neobositei sale activităţi ştiinţifice, folosite întens în propăşirea ştiinţei şi tehnicii româneşti, în anul 1935 este ales deputat de Vaslui în Parlamentul României, unde îşi dovedeşte pe deplin elocinţa minţii sale strălucitoare. În 1937, în plină forţă creatoare, se retrage în mod inexplicabil (?!) din viaţa publică a activităţii sale. Intrat într-un nemeritat „con de umbră”, desconsiderat şi ignorat de autorităţile perioadei „staliniste”, savantul Dragomir Hurmuzescu trece în eternitate, la 29 mai 1954, fiind înhumat, la 31 mai, la cimitirul Bellu din Bucureşti.

O primă recunoaştere reparatorie a strălucitei sale activităţi ştiinţifice a venit din partea UNESCO, for mondial al ştiinţei şi culturii universale, care, în 1965, la împlinirea unui secol de la naştere, savantul român Dragomir Hurmuzescu a fost înscris la loc de cinste în calendarul manifestărilor sale de mare rezonanţă mondială. De asemenea, în 2010, la prestigioasa aniversare a celor 100 de ani de învăţământ superior electrotehnic în România, Fac. de Electrotehnică de la Iaşi a inaugurat Aula de onoare „Dragomir Hurmuzescu” şi în semn de omagiu pentru acest ilustru savant a fost dezvelit în faţa facultăţii, din iniţiativa Promoţiei 1965, bustul lui Dragomir Hurmuzescu, turnat în bronzul recunoştinţei neşterse. Dragomir Hurmuzescu a scris (dar nu a tipărit) cursuri de: „Căldură şi electricitate" (Iaşi, 1900) şi de: „Electricitate generală şi aplicată” (Bucureşti, 1934). Aceste adevărate lucrări de referinţă sunt valabile în cea mai mare parte şi astăzi, după mai bine de un veac! Din acest punct de vedere salutăm cu gratitudine iniţiativa Editurii Universităţii din Iaşi de a tipăriri, în cadrul valoroasei sale colecţii „Excellenţia” a volumului „Dragomir Hurmuzescu - Electricitatea”, ce va fi lansat la festivitatea aniversării de un secol şi jumătate de la naşterea savantului.

În aceleaşi coordonate aniversare se înscrie şi demersul de substanţă al Fac. de Fizică a Universităţii „Al.I.Cuza” de a-şi fi transformat vechiul laborator de fizică în Muzeul „Dragomir Hurmuzescu şi Ştefan Procopiu”, unde se păstrează, ca exponate originale, aparate şi echipamente electrice la care şi-au verificat experimental descoperirile cei doi iluştri savanţi, cele mai multe aflate şi astăzi în stare perfectă de funcţionare. Festivitatea aniversară omagială, Dragomir Hurmuzescu - 150 de ani de la naştere, din 13 martie 2015, ce se va desfăşura în Aula Magna a Universităţii, se înscrie îndubitabil în tradiţia „Dulcelui Târg” de aleasă cinstire şi rememorare ale marilor personalităţi înscrise cu majuscule în „cronica aurită” a existenţei sale.

Grafica - Ion Măldărescu

footer