Revista Art-emis
Nicolae Paulescu - Omul de ştiinţă şi teologul PDF Imprimare Email
Medic Claudiu Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale   
Duminică, 16 Noiembrie 2014 18:35

Medic doctorand în ştiinţe medicale, Claudiu popescu, art-emis-2011Personalitatea profesorului Nicolae C. Paulescu pare dominată de două laturi complementare: cunoaşterea adevărului pe calea naturală, a inferenţei ştiinţifice, latură reprezentată de concepţia „Scio Deum esse” („Ştiu că Dumnezeu există”); şi cunoaşterea adevărului pe calea supranaturală, a revelaţiei, latură reprezentată de concepţia „credo in Deum” („cred în Dumnezeu”). Vom schiţa ambele direcţii în măsura timpului, fără a vă testa rezistenţa.

„Pancreina”, adevăratul nume al hormonului antidiabetic pancreatic

Omul de ştiinţă Nicolae C. Paulescu a adus numeroase contribuţii la dezvoltarea ştiinţelor naturale, contribuţii atât practice, cât şi teoretice. Tehnica Paulescu de intervenţie chirurgicală pe hipofiză (o glandă endocrină din creier) a fost revoluţionară la vremea respectivă şi a fost folosită şi dezvoltată de mari chirurgi contemporani (spre exemplu Harvey Cushing). Studiile pe hipofiză l-au făcut vizibil pe Paulescu în comunitatea ştiinţifică internaţională. Cea mai importantă contribuţie a lui Paulescu în domeniul medicinii a fost însă descoperirea insulinei (numită pancreină) şi brevetarea primului procedeu de extragere a insulinei din pancreas (glanda endocrină care produce insulină). Prin bunăvoinţa domnului inginer Petru Costinescu, consilier în proprietate intelectuală (OSIM), publicăm copia brevetului semnat de Paulescu, pentru a face cunoscut cuvântul „pancreină” ca adevărat nume al hormonului antidiabetic pancreatic. Deşi cercetătorii canadieni (J. B. Collip, C. Best, F Banting, J. Macleod) îşi publică studiile pe insulină mai târziu cu 8 luni decât Paulescu, îl citează parţial şi denaturat şi nu fac decât să confirme rezultatele lui Paulescu şi doar parţial şi să purifice extractul destul pentru a fi injectat la om (merit de chimist), iau premiul Nobel „pentru descoperirea insulinei”. Nedreptatea a fost vădită uşor, dar comunitatea internaţională nu a acceptat argumentele de protest ale lui Paulescu şi a admis eroarea abia după multe decenii, fiindu-i recunoscut meritul de personalităţi istorice şi medicale precum Mark Weber, Arne Tiselius, Ian Murray, Nicolae Cajal.

Nicolae Paulescu, întemeietor şi conducător al Catedrei de Fiziologie din cadrul Universităţii de Medicină din Bucureşti

Din punct de vedere al aportului teoretic la ştiinţă, argumentele cu care Paulescu combate materialismul ştiinţific şi ipotezele biologice ale evoluţiei darwiniste şi ale generaţiei spontanee sunt şi astăzi ineluctabile, fiind în stare să convingă orice raţiune care caută adevărul cu onestitate (v. culegerea cursurilor de

fiziologie în volumul „Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie”). Ideologia materialismului, care nu are nicio tangenţă cu ştiinţa propriu-zisă, păleşte în faţa observaţiei că finalitatea morfologică şi fiziologică este trăsătura distinctivă a fiinţelor vii. Darwinismul, un alt exemplu de ideologie a ştiinţei, e desfiinţat de Paulescu prin eliminarea justificată a hazardului din istorie şi prin observaţiile că speciile sunt fixe şi că lupta pentru existenţă şi selecţia naturală sunt tocmai cauza fixităţii speciilor, nu a transformării lor. Activitatea academică a lui Paulescu nu a fost mai prejos, formând direct numeroase generaţii de medici în calitatea de întemeietor şi conducător al Catedrei de Fiziologie din cadrul Universităţii de Medicină din Bucureşti, dar şi indirect prin monumentalele lucrări enciclopedice „Traité de médecine” şi „Traité de physiologie médicale”. În semn de apreciere, în 1990 Academia Română l-a declarat pe Paulescu membru post-mortem.

Convingerile filosofice şi creştine ale lui Nicolae Paulescu se îmbină în activitatea socială

Teologul Nicolae C. Paulescu, la fel de activ ca omul de ştiinţă, s-a axat pe două direcţii: existenţa lui Dumnezeu (v. „Noţiunile de suflet şi Dumnezeu în fiziologie”, „Fiziologie filosofică”) şi patimile sufleteşti (v. „Instincte sociale, patimi şi conflicte, remedii morale”). În problema existenţei lui Dumnezeu, Paulescu pleacă de la deducţia că finalitatea din fiinţele vii are drept cauză sufletul (un agent imaterial imperceptibil), iar cauza sufletului trebuie să fie o Cauză primară imaterială, imperceptibilă, unică, înţeleaptă. Astfel, „viaţa este efectul a două cauze imateriale: una, cauza secundară sau Sufletul, unică pentru fiecare fiinţă vie; Document inedit - Pancreina, dr. Nicolae Paulescualta, cauza primară sau Dumnezeu, unică pentru totalitatea fiinţelor vii”. În analiza patimilor sufleteşti, Paulescu porneşte de la credinţa ortodoxă că legea supremă care conduce societăţile este iubirea. Orice greşeşte iubirii devine patologic. Aşadar, patima reprezintă pervertirea instinctului biologic şi psihologic corespunzător normal (spre exemplu nevoia de hrană şi îmbuibarea). Patimile constituite se abat de la legea iubirii şi duc la conflicte cu ceilalţi şi cu Dumnezeu, având consecinţe nefaste atât în timp, cât şi în veşnicie. Ca un doctor, Paulescu nu omite să remarce faptul că patimile au remedii, fie generale (legile), fie creştin-ortodoxe (Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe). Convingerile sale filosofice şi creştine se îmbină în activitatea socială. Îl vedem astfel pe Paulescu smerit, ca epitrop al bisericii parohiale; milostiv, ca întemeietor al unor aşezăminte medicale sociale; patriot, ca întemeietor Uniunii Creştine Naţionale şi ca publicist în ziarul „Apărarea Naţională”. Criticile aduse lui Paulescu s-au legat de activitatea lui politică.

„Profesorul Paulescu a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt”

Pentru a conchide, trebuie să remarcăm faptul că profesorul Paulescu este un model de medic şi un model de om de ştiinţă. Medicii şi cercetătorii contemporani ar câştiga enorm dacă ar aplica metodele raţionale ale lui Paulescu în diagnosticarea, tratarea şi cercetarea bolilor. Din acest punct de vedere ne bucură faptul că memoria lui este perpetuată în Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, sub forma concursului anual de fiziologie adresat studenţilor şi tinerilor rezidenţi. Nicolae C. Paulescu a trăit precum însuşi îşi îndemna studenţii („medicul trebuie să fie un apostol al moralei“), fapt care l-a îndemnat pe prim-ministrul Nicolae Iorga să scrie după moartea lui Paulescu: „Profesorul Paulescu a trăit ca un mucenic şi a murit ca un sfânt”.

Notă: Textul este un transcript-rezumat al prezentării susţinute în cadrul Sesiunii de Comunicări şi Dezbateri Şiinţifice „Basarabia 200”, Râmnicu Vâlcea, 11-13 mai 2012

footer