Revista Art-emis
Comandor Dan Vizanty PDF Imprimare Email
Ana Maria Vizanty   
Miercuri, 06 August 2014 20:35

Comandor Dan Vizanty Dan Valentin Vizanty, unul dintre aşii aviaţiei române de vânătoare din cel de-Al Doilea Război Mondial, personaj cu un destin „ieşit din comun”, cum se precizează în prefaţa unei  lucrări închinate pilotului[1], cunoscut între prieteni şi camarazi drept „Mon cher”, s-a născut la 9 februarie 1910 la Botoşani, într-o veche familie moldovenească, odinioară, oameni de vază ai oraşului, având şi unele rădăcini greceşti. Deşi aspiraţiile lui erau iniţial îndreptate către teatru, după doi ani de studii la Conservatorul de Artă Dramatică de la Iaşi, Dan Vizanty are revelaţia adevăratei sale vocaţii: zborul. Abandonează studiile sale artistice, spre regretul profesoarei sale, Agatha Bârsescu, tragediană vestită în epocă, şi se înscrie la Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie - Cotroceni, pe care o absolvă în 1931. Cu pasiune şi entuziasm, parcurge toate etapele carierei şi ierarhiei militare, de la sublocotenent aviator şi observator aerian (1931), pilot de război (1932) la pilot de vânătoare (1934). În această perioadă (1931-1940) a desăvârşirii formării sale ca ofiţer şi comandant de escadrilă, în cadrul Flotilei 1 Aero, urmează diferite cursuri de perfecţionare şi zboară pe mai toate tipurile de avioane. La 16 octombrie 1936 este înaintat la gradul de locotenent aviator, iar la 17 aprilie 1939 la cel de căpitan, acesta fiind şi gradul cu care participă la război.

După cum scrie el însuşi într-un articol[2], cel de Al Doilea Război Mondial a fost pentru armata şi aviaţia română „o luptă prodigioasă şi extrem de dificilă a unei armate care, pe parcursul aceluiaşi conflict, a luptat, la început cu U.R.S.S. la est, cu anglo-americanii în interior, şi la final, cu germanii la vest.” Începând cu 22 iunie 1941, căpitanul Dan Vizanty s-a distins în calitate de comandant al escadrilei 43 Vânătoare în timpul campaniei din Basarabia. Această escadrilă era echipată cu avioane PZL 11F, de fabricaţie poloneză, destul de fragile. Între iunie 1941 şi august 1942 participă la peste 50 de misiuni de război şi se distinge prin curaj şi spirit de sacrificiu, relevându-se ca un pilot de vânătoare de elită şi bun comandant. În perioada cuprinsă între august 1942 şi august 1943 este şef de cabinet al Sub-Secretarului de Stat al Aerului (S.S.A.), generalul Ghe. Jienescu. Imediat după raidul american de la 1 august 1943 (operaţiunea „Tidal Wave”, de altfel eşuată), ministrul Ghe. Jienescu, ţinând seama de iminenţa unor noi incursiuni americane, decide restructurarea aviaţiei române. Astfel, Dan Vizanty este numit comandantul Grupului 6 Vânătoare (cod „Paris” ), grup ce avea ca misiune apărarea capitalei şi a zonei petroliere Ploieşti-Câmpina, contra atacurilor aviaţiei americane. Grupul, bazat iniţial la Pipera, apoi pe aerodromul de la Popeşti-Leordeni, avea în dotare avioane IAR 80 şi IAR 81, concepute şi fabricate în România la uzinele IAR Braşov, adevărate simboluri ale aeronauticii militare române.

Pentru Grupul 6 şi comandantul său este perioada celor mai dramatice dar şi glorioase lupte împotriva aviaţiei americane. În ciuda evidentei inferiorităţi numerice şi tehnice, unităţile Grupului 6 (cele trei escadrile: 59, 61 şi 62) compuse din piloţi desăvârşiţi, înzestraţi cu un curaj excepţional, au doborât peste 90 de avioane de bombardament cu patru motoare şi 45 de avioane de vânătoare. Căpitanul-aviator Dan Vizanty, personal, a doborât 12 Fortăreţe Zburătoare B-17, B-24 - Liberator şi 3 avioane de vânătoare Lightning. În primăvara anului 1944, în urma succeselor repurtate de aviaţia de vânătoare română care punea serioase probleme Comandamentului Interaliat, acesta din urmă decide un raid de anvergură care să anihileze acest punct de rezistenţă. Aviaţia de vânătoare americană bazată la Foggia este desemnată să se ocupe de această operaţiune. Data raidului a fost fixată pe 10 iunie 1944, la o oră neobişnuită (8 dimineaţa), şi la joasă înălţime pentru a surprinde şi distruge aviaţia română de vânătoare la sol. Acest raid, la care au participat peste 100 Lightning-uri, s-a dovedit însă un enorm eşec, nici un avion de vânătoare românesc nefiind surprins la sol. În plus, după o luptă dură şi impresionantă, aviaţia americană a trebuit să se retragă, cu peste 50% pierderi. Astfel, 10 iunie 1944 rămâne ziua de glorie a Grupului 6 Vânătoare, a lui Dan Vizanty şi a avionului IAR 80. În acea memorabilă zi, denumită de americani « Blackest day », aceştia au pierdut 24 de Lightning-uri (23, după unele surse), în timp ce românii au deplâns 3 pierderi. Unul din aşii americani, participant direct la acea luptă aeriană, Lt. Herbert „Stub” Hatch, în cartea sa de amintiri, „An Ace and his Angel”[3], recunoaşte, după circa 60 de ani, meritele grupului condus de căpitanul Dan Vizanty şi incredibila performanţă a avioanelor româneşti IAR 80 (deseori confundate în zbor cu avioanele germane FW190). De fapt, Hatch, abia la începutul anilor ’80, după cercetări şi investigaţii, aflase că acea strălucită victorie a fost strict românească.

După 23 August 1944, căpitanul aviator Dan Vizanty devine comandantul grupurilor 1 şi 6, reunite pe aerodromul Popeşti-Leordeni, şi asigură apărarea Bucureştiului contra atacurilor germane, asumându-şi răspunderea unor misiuni importante şi scoţând din luptă, cu unităţile sale, 25 de avioane germane. Merită amintită o conversaţie antologică, din data de 24 august 1944, între căpitanul Dan Vizanty şi colonelul Eduard Neumann[4], Comandantul german al Aviaţiei de Vânătoare, vechi camarazi de arme şi prieteni, considerată „parcă trasă dintr-o tragedie antică”.[5] :
Eduard Neumann: Dragă Vizanty, într-o jumătate de oră, voi lansa un bombardament asupra Bucureştiului. Ce vei face?
Dan Vizanty: Fără ezitare: ridic aviaţia de vânătoare.”
Eduard Neumann: Te înţeleg, fiecare cu datoria sa.
Dan Vizanty: Nu există alternativă. Tristă realitate. Dacă ne ajută Dumnezeu, ne vom reîntâlni într-o zi pentru a evoca doar clipele fericite petrecute împreună.”.[6]
Ceea ce în acel moment părea de neimaginat, s-a produs 35 de ani mai târziu când protagoniştii acestui dialog s-au reintâlnit într-un cadru emoţionant la un Congres Internaţional al Piloţilor de Vânătoare, desfăşurat la München.
Din 8 septembrie 1944, până la sfârşitul războiului, căpitan-aviator. Dan Vizanty continuă campania din vest contra Germaniei, în calitate de comandant al Grupului 1 Vânătoare, grup dotat în mare parte cu avioane Messerschmidt 109G. La 10 Mai 1945 este înaintat la gradul de Lt. Comandor. La sfârşitul războiului totalizează peste 4.600 ore de zbor şi, în funcţie de sistemul de referinţă luat în calcul, 16 victorii aeriene (43, conform sistemului prevăzut de Statul Major al Aerului Secţia a II-a).
Ca recunoaştere a calităţilor sale de pilot şi comandant, „pentru fapte de arme excepţionale săvârşite pe câmpul de luptă”, a primit înalte decoraţii şi distincţii, printre care:
- Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Crucea de Aur (11 octombrie 1941);
- Ordinul „Virtutea Aeronautică” Clasa Crucea de Aur cu spade, prima şi a doua baretă la Crucea de Aur (20 februarie 1942);
- Crucea de Fier, clasa a II-a (1942);
- Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Cavaler (iunie 1942);
- Ordinul „Coroana României” cu spade, în gradul de ofiţer, cu panglica de „Virtute Militară” (29 iulie 1942);
- Ordinul militar „Mihai Viteazul”, clasa III-a (3 octombrie 1944);
- Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Ofiţer (15 apr. 1945) ;
- Ordinul „Steaua României” cu spade şi panglică de Virtute Militară, clasa a IV-a (15 apr.1945);
- Medalia sovietică „Victoria”, 1946;
- Medalia „Eliberarea de sub jugul fascist” (1954).
În legătură cu Ordinul „Mihai Viteazul”, Clasa a III-a, cercetătorul Denes Bernád precizează: „A fost unul din cei trei piloţi supravieţuitori care au zburat pe avionul proiectat şi realizat în România, decoraţi cu această distincţie, şi singurul dintre ei care a participat la lupta împotriva americanilor.” („He was one of only three surviving officers flying the Rumanian-designed aircraft to receive this award, and the only recipient to participate in the fighting against the Americans.”).[7]
 
După război, odată cu instaurarea regimului comunist este trecut în rezervă, împărtăşind soarta multor personalităţi remarcabile ale Aviaţiei Române, profund afectate de represiunea comunistă, dar rămase repere morale de demnitate, devotament, verticalitate. Astfel, având o atitudine fermă şi refuzând orice compromisuri, suportă cu demnitate consecinţele noului regim, fiind condamnat la 5 ani închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Efectuează aproape 2 ani, între 1961-1963, fiind pus în libertate printr-un decret de graţiere. Imediat ce iese din închisoare, ca o nouă dovadă de curaj, dă statul comunist în judecată revendicând repunerea sa în drepturile civile şi restituirea bunurilor confiscate. Câştigă procesul, înregistrând nu numai o victorie juridică ci, în primul rând, o nouă, strălucită victorie morală, demnă de un mare luptător. Într-o vreme nefirească, în care scara valorilor se răsturnase, acest om trecuse şi el, brusc, de la gloria eroului învingător, la amărăciunile şi nedreptăţile provocate de noul regim. Păstrându-şi însă seninătatea, eleganţa şi demnitatea, iradiind un optimism tonic şi robust, practică tot felul de meserii impuse de vicisitudinile vremii şi care nu aveau nici o tangenţă cu pregătirea şi capacităţile sale (de la recuperator de epave rămase în urma războiului, cultivator de plante medicinale pentru Plafar, la tehnician, mecanic, macaragiu sau subinginer pe un şantier din Bărăgan).
Ca mulţi ofiţeri ai Armatei Române, comandorul Dan Vizanty, ignorat şi marginalizat în ţara sa, este recunoscut pentru meritele sale în Franţa, unde, devine, la propunerea generalilor Hubert Loizillon[8] şi Ghe. Negrescu[9], membru pionier al Asociaţiei Aeronautice Internaţionale „Vieilles Tiges” (din octombrie 1976); iar în iunie 1977, imediat după stabilirea sa la Paris la invitaţia aceleiaşi asociaţii, este onorat cu „Medalia de argint a oraşului Paris”, aceasta fiindu-i înmânată de însu
şi Jacques Chirac, în acea vreme primar al Parisului. Generozitatea primirii pe care Franţa i-a rezervat-o la apusul vieţii l-a făcut s-o considere a doua sa patrie.
Deşi departe de ţară, rămâne însă devotat până la capăt patriei sale dintâi. Astfel, amintirile şi mărturiile celui descris drept „capel-maistru în vânătoarea de americani” (cuvinte aparţinând marelui prieten al aviatorilor, artistul Ion Ţarălungă), precum şi alte episoade glorioase ale luptei aviaţiei române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au fost relatate cu un real talent de evocare de către Dan Vizanty în reviste de specialitate din Franţa şi Germania cum ar fi: -„Pionniers”- Revue Aéronautique Trimestrielle des „Vieilles Tiges” şi, respectiv, -„Jäger Blatt”- offizielles organ der Gemeinschaft der Jagdflieger e.v.
De asemenea, aduce un elogiu Industriei Aeronautice Române şi simbolului aviaţiei militare româneşti, atrăgând atenţia asupra avionului IAR 80, pe nedrept, uitat de către mediile occidentale. Prin readucerea în conştiinţa publică a performanţelor acestui avion, cu care, practic, se identificase în timpul războiului, îşi regăsea, totodată, propria identitate, cea care îi fusese interzisă din 1947.
 
Moare la Paris la 12 noiembrie 1992, acolo unde „până la urmă a primit aprecierea şi respectul ce i-au fost refuzate în ţara sa” („he finally received the appreciation and respect denied him by his country.”).[10] În ţară, după plecarea sa, urmează o tăcere pe deplin explicabilă, în vremurile acelea. Ar trebui, totuşi, menţionat exemplul singular al scriitorului arădean Cornel Marandiuc care, în 1985, în cartea sa „Inimi cât să cuprindă cerul patriei”[11], fără a-l numi, a evocat, sub abila sintagmă „comandantul grupului 6 vânătoare”, personalitatea de comandant şi luptător a lui Dan Vizanty, ilustrându-i calităţile prin relatarea episodului glorios de la 10 iunie 1944. După 1989, indiferenţa faţă de valorile trecutului a continuat, inexplicabil. N-a făcut excepţie nici atitudinea faţă de tatăl meu, în afara unor articole omagiale, publicate de acelaşi C. Marandiuc şi de lt. col. D. Gîju. în câteva reviste de specialitate. Abia în 2010, cu ocazia centenarului naşterii lui Dan Vizanty a apărut prima lucrare monografică dedicată acestuia, Dan Vizanty „Destinul unui pilot de vânătoare”, semnată de istoricul Daniel Focşa. De asemenea, centenarul a fost marcat şi de expoziţia foto-documentară itinerantă „Asul regăsit”, inaugurată în februarie 2010 la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, cu sprijinul Asociaţiei „Aripi Româneşti”. Expoziţia a făcut deja câteva escale în oraşe importante din ţară, poposind în noiembrie 2012, la 20 de ani de la zborul său spre infinit, la Muzeul Militar Naţíonal din Bucureşti.
 
La evocarea personalităţii şi a meritelor valorosului aviator român, considerat asul incontestabil al avionului IAR 80, a contribuit şi eseistul Mircea Platon prin sublinierea: „… cred că istoricii şi antropologii din România ar putea explora cu folos acest filon, acest timbru distinct al libertăţii pe care l-am identificat în vocea lui Vizanty.”[12]Toate aceste acţiuni sunt menite a-l reaşeza pe comandorul Dan Vizanty, pe locul ce i se cuvine, alături de marile nume ale aviaţiei române: Constantin Bîzu Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu, precum şi de toţi acei piloţi care, precum tatăl meu, au trăit şi au luptat, nemenajându-şi forţele, riscându-şi permanent viaţa, slujindu-şi cu devotament patria, pe scurt, făcându-şi simplu şi firesc datoria.
Grafica - Ion Măldărescu
-------------------------------
[1] Daniel Focşa, Dan Vizanty Destinul unui pilot de vânătoare, Editura Institurul European, Iaşi, 2010.
[2] Dan Vizanty, Un oublié…. Le IAR 80 (Industrie Aéronautique Roumaine) în „Pionniers”, No 74, 1982
[3] Lt. Herbert „Stub” Hatch, An Ace and his Angel - Memoirs of a World War II Fighter Pilot, Turner Publishing Company, 2000.
[4] Eduard „Edu” Neumann, (5 iunie 1911-9 august 2004), născut in satul Molodia, Bucovina, în fostul Imperiu Austro-Ungar, a comandat Jagdgeschwader 27 Afrika ( 10 iunie 1942-22 aprilie 1943), apoi Jagdabschnittsführer Rumänien (februarie 1944-august 1944), şi Jagdfliegerführer Oberitalien (decembrie 1944-ianuarie 1945).
[5] Daniel Focşa, „Dan Vizanty Destinul unui pilot de vânătoare” prefaţă de Neagu Djuvara.
[6] Vezi „Dan Vizanty, Un grand nom de l’Aviation: le Prince Cantacuène-Bizu Alea Jacta est”, „Pionniers”, No 81, 1984.
[7] Dénes Bernád, Rumanian Aces of World War 2, Osprey Publishing, U.K., 2003, p.84.
[8] Hubert Loizillon (1910-1992), general de brigadă aeriană, creatorul transmisiunilor aeriene în Franţa.
[9] Gheorghe Negrescu (1888-1976), general maior de aviaţie, inginer, pionier al aviaţiei române, brevet de pilot nr. 2.
[10] Dénes Bernád, Rumanian Aces of World War 2, Osprey Publishing, U.K., 2003, p.84.
[11] Cornel Marandiuc, „Inimi cât să cuprindă cerul patriei”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1985
footer