Revista Art-emis
„Aşa mergem din veac în veac, ca drumeţul în calea lupilor!” PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Joi, 28 Noiembrie 2013 00:04

Nicolae IorgaAngajaţi în „luptele de stradă” pentru a mai înşfăca şi vinde o bucată cât mai consistentă din trupul României, ziua de 27 noiembrie 2013 a trecut aproape neobservată. Oamenii politici, combatanţi în bătălia acerbă pentru putere şi profit ilicit utilizează ca muniţie tot felul de ingrediente şi proceduri, de la covrigi, mititei şi sarmale, la înscenări şi aruncarea în puşcărie a adversarului. Ca şi uitata” zi de 23 august 1939 când Ribbentrop şi Molotov au pus semnătura pe blestematul Pact ce le poartă numele, ca şi nefastele zile de doliu naţional ale lui 28 iunie 1940 - ziua ultimatumului sovietic - apoi cea a lui 30 august 1940, când Ribbentrop, Ciano, Csaky şi Manoilescu au parafat - fiecare din motive diferite - cedarea în favoarea Ungariei a nordului Ardealului. Au fost zile stropite cu sângele românilor, pe nedrept cenzurate şi ocultate cu bună ştiinţă în ultimii ani. Cine să-şi mai aducă aminte de ziua în care s-au împlinit 73 de ani de la tragica dispariţie a marelui savant Nicolae Iorga (1871-1940)? Uitat de unii, hulit şi privit cu invidie de alţii pentru erudiţia şi importanţa scrierilor sale, autopretinsele „elite intelectuale” ale României cianurate au avut preocupări mult prea importante pentru a-şi mai aminti şi a le reaminti românilor împrejurările încă nebuloase în care marelui savant a fost asasinat. Nimic nou sub soare, „...şi uitarea-i scrisă în legile omeneşti”, nu-i aşa?

Noi nu am uitat! Anticipând cu câteva zile marea sărbătoare a Neamului Românesc, 1 Decembrie - Ziua Naţională a României, vă prezentăm pentru lectură şi cugetare rugăciunea adresată Celui de Sus de către marele cărturar:

RUGĂCIUNE

„Este un singur Dumnezeu şi multe feluri de a crede în El nu sunt. Dar felul în care trebuie să i te închini se schimbă după durerile şi grijile ce le aduce fiecare zi. Cerem în zilele obişnuite sănătate, putere de muncă, cerem binecuvântarea cerească pentru noi şi pentru toţi ai noştri, de sângele nostru şi din apropierea noastră. Dar în zilele cum este aceea de astăzi, neobişnuită, trebuie să cerem, dacă nu neobişnuite lucruri, măcar cu o stăruinţă neobişnuită, cele ce urmează: Dă, Doamne, mintea Ta Cerească acelora care au să ducă ţara românească în zilele greutăţilor, celor mai mari! Dă, Doamne, bună înţelegere cu toţi cei buni şi destoinici, iar gurile vorbitoare de rău opreşte-le de a rosti şi zădărniceşte faptele cele rele pe care cei răi le gândesc! Dă, Doamne, prieteni credincioşi ţării şi neamului, iar pe duşmani orbeşte-i şi ia-le înţelegerea! Dă României, dă poporului românesc întreg, tot dreptul lui, căci mai mult nu-ţi cere! Ajută-ne, Doamne, în ceasul cel mai greu, căci, din părinţi în fii, mult am mai răbdat pentru Tine! Amin!” (Nicolae Iorga)

Reputat scriitor, publicist şi om politic, personalitate marcantă a primei jumătăţi a secolului trecut, Nicolae Iorga a contribuit substanţial la cercetarea istoriei universale. Vastitatea operei (1.003 volume, 12.755 articole, 4963 recenzii şi cronici) şi a preocupărilor sale atestă situarea marelui savant român între marii istorici ai planetei. Este normal, corect şi mai cu seamă necesar să ne cinstim înaintaşii, altfel riscăm să ne pierdem trecutul şi odată cu el identitatea. Câteva detalii despre marele dispărut se impun de la sine. În timpul liceului, Nicolae Iorga s-a remarcat prin pasiunea şi facilitatea cu care a învăţat limbile: greacă, latină şi germană, cât şi printr-o independenţă apreciată drept exagerată pentru acea vreme, temperamentul său dinamic atrăgându-i unele antipatii. După ce a fost declarat primul la examenul de bacalaureat, a urmat cursurile Facultăţii de Litere din Iaşi, la finalizarea cărora a devenit licenţiat cu magna cum laudae, obţinând bursa Iosif Nicolaescu, aceasta oferindu-i posibilitatea continuării studiilor în străinătate. Era înalt, cu o statură impunătoare şi purta aproape tot timpul costum de culoare închisă, cu croială demodată, o pălărie cu boruri largi, o nelipsită umbrelă, chiar şi pe vreme frumoasă, cu buzunarele şi servieta burduşite cu cărţi. Deşi timid, avea un abundent debit verbal, acesta constituind simultan încântare şi dificultate pentru auditoriu, în a-i urmări abundenţa de idei şi uriaşa documentare. La Paris, unde a studiat istoria şi filozofia, nu s-a lăsat atras de frumuseţile vestitei metropole, ci şi-a împărţit timpul între cursurile universitare, Biblioteca Naţională şi anticarii de pe cheiul Senei. În restul timpului a învăţat limbile: engleză, portugheză, suedeză, daneză şi olandeză. Din bursa obţinută a achiziţionat şi studiat, peste zece mii de volume, pe care le-a adus acasă, la întoarcerea în ţară. Prima teză de doctorat a susţinut-o la 25 iunie 1892, iar în anul următor a obţinut un nou titlu la Universitatea din Leipzig.

Dovedind o impresionantă mobilitate intelectuală, o erudiţie remarcabilă, a abordat o mare varietate a domeniilor de creaţie, manifestându-se ca poet, dramaturg, portretist, dar şi istoric literar, elaborând sinteze fundamentale. Desigur, cea mai importantă şi interesantă prestaţie a lui Nicolae Iorga a fost istoriografia; după un travaliu titanic, a adunat şi colaţionat mii de documente referitoare la istoria românilor. Ca profesor de istorie, Nicolae Iorga a fost unul dintre fondatorii Institutului de Studii Sud-Est Europene, a înfiinţat Şcoala Română din Franţa şi Academia Română de la Roma, a fondat Institutul de Istorie Universală şi a organizat primul congres de bizantologie. În anul 1929 a fost numit rector al Universităţii din Bucureşti, iar în 1938, pentru prestigioasa activitate în cadrul Şcolii Superioare de Război, ilustrului savant i-a fost conferită o înaltă disticţie. A fost un strălucit ambasador al vieţii intelectuale din România, meritele sale fiind unanim recunoscute şi prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al unor importante universităţi, printre care şi cele de la Oxford, Paris şi Roma, ca şi primirea sa în Academia Română şi în numeroase alte academii din străinătate. Ca publicist, s-a remarcat prin activitatea sa de la „Semănătorul”, unde a urmărit cu tenacitate moralizarea vieţii politice, sociale şi culturale, formarea unei aristocraţii de merit” în scopul contribuirii acesteia la propăşirea neamului, toate conducându-l spre înfiinţarea Universităţii Populare de la Vălenii de Munte. Impulsionat de un autentic patriotism, s-a implicat în viaţa politică, a fost ales deputat, preşedinte al celei dintâi Camere, a fost prim-ministru şi deţinător al portofoliului instrucţiunii publice, însă pe fondul agravării crizei economice, nu a reuşit să combată efectele politicianismului, existent şi atunci pe scena românească. Publicaţia Neamul românesc”, devenită după un an de la apariţie o reală cronică a evenimentelor interne ale anului 1907, a fost şi cea în care şi-a expus ideile sale politice

Nicolae Iorga şi-a presimţit sfârşitul

Brad bătrân

„A fost tăiat un brad bătrân/ Fiindcă făcea prea multă umbră/ Şi-atuncea din pădurea sumbră/ S-a auzit un glas păgân./ O, voi ce-n soare cald trăiţi/ Şi-aţi răpus strămoşul vostru/ Să nu vă strice vouă rostul/ De ce sunteţi aşa grăbiţi?/ În anii mulţi cât el a fost/ De-alungul ceasurilor grele/ Sub paza crengilor rebele/ Mulţi au aflat un adăpost/ Moşneagul, stând pe culme drept,/ A fost la drum o călăuză/ Şi-n vremea aspră şi ursuză/ El cu furtunile-a dat piept/ Folos aduse cât fu viu/ Şi mort acuma, când se duce,/ Ce alta poate-a vă aduce/ Decât doar încă un sicriu.” (Nicolae Iorga)

Rapturile teritoriale din anul 1940 şi anii de restrişte ce au urmat, au definit tragicul destin care a lovit România şi care încă mai dăinuie fapt care l-a îndreptăţit pe Nicolae Iorga să afirme:„Aşa mergem din veac în veac, ca drumeţul în calea lupilor!”

footer