Revista Art-emis
Am fost la Muntele Athos PDF Imprimare Email
Emil Proşcan   
Joi, 12 Aprilie 2012 22:04
Muntele AthosPentru a doua oară! De fapt am revenit! A fost ca o chemare! Prima dată s-a întâmplat în toamna anului trecut. Era sfârşit de octombrie! Ca şi acum frunzele se întorceau în pământul etern al toamnei, exersând foşnetul nemuririi. Frânturi din zilele-nopţi petrecute atunci m-au urmărit tot timpul. Drumurile de pământ furişate prin liniştea pădurilor ce parcă susţin pe umerii lor tainele cerului, sunt căi pentru gânduri aici! Călcându-le, într-adevăr, mă umpleam de gânduri! De toate gândurile trecute cândva prin mine şi multe altele. Simţeam cum tăcerea se preface într-o lumină caldă, o puzderie de raze, totul în mine şi în jur, îmblânzindu-se. Simţeam importanţa corpului meu şi plăcerea de a fi împreună! Fiecare moment mă obliga să conştientizez realitatea: sunt pe Muntele Sfânt, Grădina Maicii Domului, Altarul Pământului! Slujbe, rugăciuni, mânăstiri, schituri, chilii, călugări, copaci, pietre, pământ..., starea de veghe şi fiorul ce l-am simţit în tot acest timp. Este ca un botez cu credinţa şi sfinţenia venirea mea aici. Şi totul a rămas în mine ca şi cum a fost din totdeauna!

Am revenit acum, la aproape un an! Tot acest timp a fost ca o despărţire. Odată venit, te legi într-un fel tainic cu ce este aici, te conexezi la misterul lumii pe care nu poţi să-l descoperi, dar îl simţi. Totul este taină şi îndemn la neatigere în teama de a nu tulbura. Totul aici este sfânt! Pietrele, arborii, privirile călugărilor, chiar şi aerul, toate par sfinte şi-ţi atrag atenţia într-un fel anume că există. Noaptea gândurile au anotimpuri... Sunt gânduri în flori de cireş, sunt gânduri în foşnet de ochi închişi, sunt gânduri ca un viscol sau ca o ploaie de fluturi.
Aici gândurile anotimpurilor se amestecă şi descoperi că de fapt aici e un singur anotimp... Tăcerea are o singură respiraţie Şi te consideri un intrus de mult aşteptat, surghiunit de aici, cândva, în copilărie...
Aici lumea zilelelor are acelaşi zâmbet, iar pământul e la fel ca mine brăzdat de râuri şi ţinuturi nevăzute, în care răbdarea şi liniştea şi-au făcut cuib de păsări necălătoare...
Paşii celorlaţi încap toţi aici...
Aidoma pieptului mamei este cuprinderea...
Aici sunt toţi cei care s-au rupt de „lumea noastră", adică cei care i-au simţit, tot ce noi nu nu simţim şi nu vedem: nepreţuirea, nedragostea, neatingerea, nelumina...
Aici sunt toţi cei care vor să plângă altfel de plâns decât cel al rătăcirilor deşărticiunilor şi durerii. Aici oricine merge desculţ poate plânge zâmbind!
Oamenii pământului acestui munte au locuit dintotdeauna aici!
Ei nu au venit, ci s-au întors! Sunt rugăciuni vii, umblătoare, între cer şi pământ! De aceea nopţile luminează cerul.
Nu ştiu dacă aici muntele se prelinge spre abisul albastru al mării sau marea a adus din străfunduri acest munte spre a da desăvârşi absolutul! Cu siguranţă, însă, muntele şi marea au scopuri comune. De la chilia în care am stat marea se vede ca un trunghi isoscel cu vârful în jos, iar munţii desenează un alt triunghi, aidoma celui al mării, dar cu vârful în sus. O clepsidră perfectă în care marea şi cerul se scurg în pământul sfânt întruchipând viaţa, eternitatea timpului! Totul este simplu aici! Plante, copaci, călugări, zâmbet, rugăciuni! Simplitatea rugăciunilor şi a icoanelor se naşte şi seamănă forte mult cu cea a ţăranului român! Noaptea stăteam la slujbe! Noaptea rugăciunile se amestecă cu lumina din candele şi lumânări! Aici tristeţile lumii se întâlnesc fără patimi şi nasc rugăciuni pentru a căpăta zâmbetul! În dreapta locului meu din biserică era un geam mic prin care mă uitam din când în când la cerul cu multele stele. Mi se părea că trebuie ca în timpul săvârşirii slujbelor şi a rugăciunilor să privesc cerul. Şi priveam bucata de cer şi simţeam, cu o senzaţie ciudată de siguranţă, că suntem una şi-aceeaşi. În timpul de noapte petrecut acolo simţeam o bucurie caldă peste tot în mine, imposibil de a o localiza şi de a o compara cu o stare asemănătoare. Mare parte din ce simţi aici nu se poate povesti!

Am fost pe muntele Athos! Acum sunt aici în lumea care încercă sfidând vacarmul, grijile, multele greutăţi, nedreptăţi şi probleme, să dea importanţă fiecărei zile şi să trăiască. Acolo călugării se roagă pentru noi! Un cer de slujbe şi rugăciuni se ridică în fiecare moment spre cer! Când noaptea coboară liniştea noi visăm şi cu siguranţă zâmbim! footer