Revista Art-emis
Naşterea mielului PDF Imprimare Email
Aurel Anghel   
Miercuri, 25 Ianuarie 2012 23:01
Aurel Anghel
Hai repede, la Zaria lu'Zdrangu

Aveam vreo zece ani când într-o zi l-am auzit pe moş Lalea , bunicul meu, strigându-mă din poartă:
- Aurele, măi Aurele, hai fuga la Zaria că moare o oaie.
Bunicul era veterinarul fără şcoală al satului nostru şi al celor învecinate. Era spre sfârşitul lui februarie, zăpada se batogise pe cărarea făcută între gard şi drum, glodurile începuseră să se topească ziua, noaptea îngheţau erau numai bune să aluneci şi să te trezeşti cu mâna sau cu piciorul rupte. Încep să alerg în urma lui.
- Stai măi copile, mai încet, că acum te văd cu cracii în sus.
Am mers mai încet. Am ajuns repede la Zdrângu, stătea la patru case de noi,.spre marginea satului. Intrăm în curte, o luăm direct spre saivanul de oi. Într-un colţ, pe paie proaspete, o oaie dădea să moară.. Întindea picioarele, le încorda puternic, semn că moartea îi dădea roată.
- De câte ori a mai fătat? La ce berceci ai dat-o?
- Asta e a treia fătare, a fost la stînă la Ciufu. El‚ inea cîţiva berbeci între care şi un astrahan uriaş de mărimea unui viţel.
Bunicul s-a aşezat pe un genunchi, a apăsat de câteva ori burta oii. Are mielul întors, asta se chinuie de aseară să fete....tu nu te mai scoli noaptea să te uiţi la oi....a început sorocul făftărilor, Zario. Spune-i nevesti-ti să pună apă la fiert, adu repede nişte sare măruntă, şi vino încoa să ţii de oaie. Bunicul dădea comenzi scurte.
- Tu, Aurică , o să ajuţi oaia asta să fete, mi se adrtesă bunicul cu hotărâre!
Mă lua cu el, mai văzusem de multe ori cum fată o oaie, cazul părea grav, oaia deja închidea ochii şi începuse să înmoaie picioarele din faţă. Zaria a desfăcut cu greu botul oii, bunicul a lua sarea in mână şi a semănat-o uşor pe limba oii. Biata de ea , a deschis ochii care pierduseră orice expresie, apoi i-a închis din nou. În câteva clipe i-a deschis iar, şi-a întins uşor botul către palma bunicului, a început să lingă sarea..
- Aşaa, a noastră eşti, nu mai mori...
A luat apoi botul oii în mâinile lui mari, a suflat uşor drept înspre nările care au început să tremure, rostind intr-o limbă necunoscută una din rugăciunile lui...nu mi-a spus niciodata un cuvînt din aceste rugăciuni. A sosit şi nevasta lui Zaria cu apa fiartă.
- Anico, spal-o tu uşor la fătăciune, ia să încerc eu apa, aha, e bună...Mă uitam uimit la ochii bietei oi care căpătau lumină şi culoare, se învioaraseră vizibil, ochii bunicului se îmblânziseră şi ei. O bucurie fără margini m-a cuprins la gândul că va fi salvată oaia, dar mă temeam pentru fiinţa dinăuntru, mielul care nu reuşise să iasă la lumină singur.
- Acum începem treaba, stai în genunchi, rostit cu hotărâre bunicul.
Hai, că doar te-am învăţat. Lipeşte două deşte lângă cel mare şi bagă-le uşor
înăuntru. Când simţi că ţi le primeşte, mai lipeşti un deşt, aşa, pune şi deştul mic, apasă uşor şi împinge mâna înăuntru. Gata, bine, ai reuşit.
- Da, bunicule, O emoţie puternică m-a cuprins când am simţit cum îmi alunecă mâna înăuntrul oii, trecând de încheietură. Am început să tremur; să fie de la frigul din staul, mă gândeam, şi bunicul m-a mângâiat uşor pe mâna stângă pe care o sprijinisem de burta oii.
- Bravo,să nu-ţi fie frică, că nu te muşcă... ascultă ce ai de făcut mai departe. Ia spune, de ce ai dat?
- Am găsit o copită, am dat de picior, i-am găsit şi celălalt picior, bunicule.
- Aşa, du mâna mai sus şi caută capul mielului. L-ai găsit?
Mişcam cu frică mâna, nu găseam capul, aveam aceeaşi senzaţie ca atunci când prindeam peşti vii în ligheanul cu apă.
- Am scăpat un picior... l-am pierdut şi pe al doilea...
Am simţit cum bunicul îmi prinsese cotul, împingea şi-mi rotea uşor mâna.
- Gata, ai dat de cap. Apasă-l încet şi du mâna spre ceafa mielului, aşa, bravo, apasă fără grijă. Mâna bunicului mă prinsese cu putere şi o dirija ca pe o prelungire a propriei mâini.
- Aşa, bravo, aşa, trage-l de ceafă, steagu măsi, bravo, taică, hai că l-ai mişcat, , , ai dat de picioare, da bunicule, vezi că sunt picioarele din spate, lasă capul în pace şi împinge-le în faţă, aşa mângâie-l pe burtă, trage uşor mâna , aşa, taică, vezi că dai de picioarele din faţă, aşa, bravo, le-ai găsit, bine aşa, pune mana pe ceafă, apasă, apasă tare, bagă mâna şi trage-l de picioarele din faţă, apasă-i capul, bine, taică, deschide palma si apucă-i si picioarele, apasă, hai, apasă... Am început iar să tremur.
- Ce-i taică cu tine, stai cuminte, nu-ţi fie frică, ce facem acuma e dar de la Dumnezeu, nu te teme, hai, apasă, bravo, apucă si capul si picioarele, hai strânge-le cât poţi de tare, aşa, trage, targe, trage,...auzeam aceste comenzi ca pe un cântec pe care îl murmura bunicul, în căruţă,când ne întorceam de la câmp.
- Trage capul încet spre drapata, aşaaaa, bagă mîna sub picioare, trage şi de picioare, apasă, trage, apasă trage, în timp ce mâna bunicului mă strângea şi mă dirija, mâna mea umbla deja în voie înăuntrul oii. Executam comenzile bunicului sau mâna mea devenise o baghetă magică în mâna unui dirijor fără seamăn? Bunicul meu era un om de o blândeţe rară, nu se grăbea niciodată, nu l-am auzit înjurînd. Zicea uneori cu rară candoare tuţi steagul măti. Ne apuca râsul.. În aceste clipe, îi simţeam respiraţia puternică, emoţia ce se ascundea acolo îi trupul lui uriaş. Eram parcă în vis, când dirijorul acestei întâmplări a rostit ca din altă lume.
- Gata , copile, gata uite, picioarele, uite botul, m-a tras puţin înapoi, am văzut cum din oaie aluneca afară picioarele şi capul mieleului negru ca un tăciune.
Am tras mâna afară m-am uitat spre capul oii cu gatul întins , avea ochii deschişi, luminoşi. Pe bot i se scurgeau în şiroaie lacrimi. Deodată trupul ei s-a încordat puternic, a ridicat capul, a adus picioarele din faţă către burtă, a scos un sunet pe care nu-l mai auzisem niciodată la oi.. Bunicul a apucat mielul de picioare si de cap cu mîna lui uriaşă şi l-a tras afară.
- Gaata, Zario, de acum ştie oaia ce are de făcut.
A luat mielul şi l-a apropiat de botul oii.
Peste blăniţa lui de astrahan era întinsă o cămaşă albă de gelatină, bunicul a rupt cu două degete cămaşa mielului în dreptul nărilor, oaia a scos limba şi a început sa-l lingă...
Discuţia ce a urmat mi-o amintesc acum ca pe un ecou drag de demult.
Omul care mă adusese la Zaria, uriaşul fără ştiinţă de carte, m-a strigat către seară din nou.
- Hai la Zaria , să vedem ce face oaia.
Ne-am dus direct la staulul oilor. Oaia noastă stătea în picioare, în dreptul ugerului un miel slăbuţ, de culoarea cărbunelui cu vălurele pe blăniţa strălucitoare împingea capul sub oaie, lovea uşor în uger, sugea cu lăcomie colastra.
- Haideţi în casă, hai Aurică şi tu, haideţi, am făcut gogoşi.
Cămăruţa joasă în care am intrat era bucătăria de iarnă, Anica pusese pe masă un ştergar cusut cu flori roşii, o strachină mare cu gogoşi fierbinţi, altele sfîrăiau în ceunelul de mămăligă.
Zaria s-a dus în beci şi adus o oală cu vin roşu. Când l-a turnat, din pahare săreau stropi mici şi roşii. Am mîncat gogoşi, am băut un pahar cu vin şi am plecat acasă. Bunicul a intrat pe la noi.
- Bună seara, ionică, bună seara Ionico, uite v-am adus doctorul acasă.
- Ia dă-mi şi mie domnu' doctor o foaie de caiet şi un creion.
A scos din buzunar briceagul lui fermecat, a ascuţit creionul meu bont.
- Uite ,taică, aşa se ascute un creion.. Arăta ca scos dintr-o ascuţitoare chinezească.
S-a aplecat uşor peste foaia de hîrtie, aflată pe masa de croit a mamei şi spre uimirea mea de atunci şi de acum mi-a desenat din câteva trăsături un cal şi un miel de culoare neagră. Din câteva cerculeţe a marcat perfect blana mielului astrahan pe care tocmai îl ajutasem să vadă lumina zilei. (Fragment din cartea CASA DIN VIS, rescrisă la Shanghai)

Aurel Anghel - Note bio-bibliografice:

S-a născut la 23 iunie 1938, com. Cocora, Ialomiţa.
Studii: absolvent al Facultăţii de Limbi Străine Bucureşti, rusă-română, în anul 1963. În studenţie activitate în orchestra de folklor a Casei studenţilor Bucureşti, în 1962 turneu în Franţa la Festivalul Studenţilor de la Lille. Laureat la mandolină, în orchestră la vioară. Repartizat profesor la colegiul Naţional B.P. Haşdeu din Buzău, pensionat din aceeaşi scoală în anul 2000.

Cărţi publicate:
Literatură pentru copii
- Coşul cu jucării, Jucăriile vorbesc, Crângul cu pitici şi cu bunici, O lume în palma mea.
Poezie
- La umbra firului de grâu, Rătăcit între cuvinte, Copile, te roagă
Proză memorialistică
- Trilogia Rătăcirea care cuprinde: Casa din vis, Întoarcerea Cocorului, Galeria cu ploşniţe, Impresii despre China (O clipă în cer şi Şase luni la Shanghai în curs de apariţie).
Critică şi eseuri literare
- Exercitii de dragoste cu zeii lui Gheorghe Dobre şi Întemeierea textului despre cărtile lui Gheorghe Iova din grupul opzeciştilor numiţi textualişti), Psalmii regelui David în versuri.
Articole in revista literara Helis-Slobozia, Renaşterea Culturală Buzoiană, Oglinda Literară, Agero-Stuttgart, Germania şi altele. footer