Revista Art-emis
Ce mai faci, Ioane? PDF Imprimare Email
Emil Pro?can   
Duminică, 22 Ianuarie 2012 18:52
Emil Pro?canM? tot plimb prin n?dejdea acestui timp, acestui p?mânt ?i dau mereu de tine ascuns, precum copil?ria celor ce nu mai pot plânge, precum locurile devenite acum de?arte, precum via?a celor mai mul?i!

Te caut peste tot unde p?mântul î?i plânge nevoia mâgâierilor tale! Te caut prin câmpurile goale, prin ascunji?urile dealurilor, în urmele p?durilor retezate, prin privirile r?t?cite al neantulului ireversibil ?i prin toate col?urile a?tept?rii!

Te caut s? te dojenesc, s? te mâng?i, s? te îmbr??i?ez, s? m? conving c? exi?ti! Te caut s? sper, s? pot s? mai sper, s?-mi pot chema într-o zi de duminc? to?i copii acas? s? mânc?m împreun? ?i s? încerc?m s? vorbim! Da, s? vorbim! A?a cum se întâmpla la masa de sub teiul din curtea ta când ?i se umplea sufletu de bucurie ascultându-i pe ficare. Te bucurai ?i nu schi?ai nici un zâmbet! „Bucuriile ?i necazurile trebuiesc ?inute numai în tine! Dac? le dai drumul te s?r?cesc ?i-?i po?i pune pezevenchii de copii pe ni?te gânduri pentru care nu sunt preg?ti?i", a?a î?i spuneai!

F?r? tine via?a se mut? definitiv în cer!

Te intuesc ?i te simt prin toate locurile ce au fost copil?ria cuiva ?i ?tiu c? tr?ie?ti în fiecare din noi, acolo de unde ne vine zâmbetul, întristarea ?i putin?a de a în?elege tot ce este neîn?eles. Nu po?i fi ucis de nimeni ?i nimic, exi?ti pe undeva ?i peste tot, faci parte din via?a p?mântului ?i vei exista atâta timp cât ?i el va exista! M? gândesc c? lipsa ta are cu siguran?? un motiv ?i nu a? vrea s? ?i-l tulbur.
Întreg p?mântul î?i tr?ie?te jalea, triste?ea, t?cerea...
Lipsa ta se simte zguduitor peste tot! Ceva din identitatea noastr? s-a pierdut pe undeva! Amintirile despre tine ?i despre copil?riile lumii sunt r?stignite în c?ut?ri împietrite!
?esala, plugul, grapa, hamul, coasa, jugul cu restee, fluierul, chimirul, buciumul, c?ru?a, sania de lemn, teascul, lojni?a, rodanul, arcerul, teocul, secera, putineiul..., sunt pr?fuite cu uitare, t?cere ?i inutilitate. Casele învelite cu ?indril? au pere?ii cr?pa?i precum obrazul t?u trecut prin acelea?i a?tept?ri ?i intr? încet, încet în p?mânt în dorin?a de a se ascunde sau a fi mângâiate!
Te v?d în amintiri înm?rmurite zâmbind în c?ma?a de borangic cusut? de muierea ta în taina nop?ilor lungi de iarn?!

Zâmbetul t?u lumina totul în jur!

Ast?zi triste?ea singur?t??ii tale întristeaz? totul! P?duririle, c?r?rile, mun?ii, câmpiile..., chiar ?i atunci când sunt miruite de prim?var? cu verde ?i floare, au frumuse?ea resemnat?! O frumuse?e t?cut?, parc? vinovat? de faptul c? exist? f?r? tine, f?r? mâinile tale.
Satele pe care le-ai n?scut sunt goale ?i triste Ioane, scufundate parc? pe fundul unui ocean a?teptând pietrificarea lini?tii! O lume a t?cerii în care urmele tale ?ip? mocnit ca ecoul unui bocet prelung. Ce anume s-a întâmplat? Ce urlet pustiitor a produs goliciuna satelor ?i a p?mântului? Ce anume te-a îndep?rtat de au r?mas pustii, cu anotimpuri ?i zile inutile?
Cimitirul este tot acolo, dar mormintele n?p?dite de h??i?uri, ca ?i gândurile tale, fac lini?tea s? fie tot mai aplecat? peste p?mântul acoperitor, întunecind chiar în amiaza mare singur?tatea!
o b?trân? mai plânge f?r? lacrimi cu vocea sugrumat?, f?r? vlag?, ceva ce nu mai are de mult ?i de care nici nu-?i mai adue aminte.
Am v?zut anul acesta cele mai multe lanuri de floarea soarelui, cele mai multe ?i vaste din viata mea! C?mpuri întregi î?i uneau cu cerul culoarea din care sunt f?cute fl?c?rile gutuii, ale aurului ?i ale zâmbetului copilului b?lai!
M-am gândit c? ai început s?-?i mângâi iar? p?mânturile tale ?i s? le faci s? lumineze!
Dar de ce atât de mult? floarea soarelui sau „sora soarelui" cum î?i pl?cea ?ie s?-i zici? De ce atâta galben de soare dintr-o dat? pe p?mânt?
Am intrat în imensitatea unui lan! Vroiam s? v?d de aproape minunea galben? ?i s? simt urmele tale!

Erau milioane de floarea soarelui!

Ca ni?te osta?i ce-?i supuneau unui ordin nemi?carea ?i privirea erau! Toate cu „fa?a" spre soare! Galbenul auriu era perpendicular pe razele soarelui p?rând c? se hr?nesc din fl?c?rile de acolo pe care, apoi, le trimiteau în p?mânt.
devenit? acum pentru mine miracol! Apoi m? roteam brusc, parc? s? le surprind o mi?care secret?, apoi f?ceam câ?iva pa?i, m? apropiam de alta ?i alta ?i alta! Nu erau la fel! Fiecare „sor? a soarelui" avea personalitatea ei! Sim?eam c? sunt vii ?i m? simt!
Aveam senza?ia c? dac? o s? mai insist în „studiul" meu, o s? le aud respira?ia!
Emo?ie ?i chiar team? sim?eam! Priveam corpul lor ca pe un pedestal al unei statui! L-am atins! Era aspru ca palmele mâinilor tale Ioane! O asprime cald? ?i vie! La fel ?i frunzele! Nervuri proeminente precum cele de la g?tul t?u când te roteai cu mâna strea?in? la ochi ca s? prive?ti cerul s? ?tii dac? va ploua! În vârful piedestalului explozia de galben strâns? într-un cerc cu rotunjimea perfect?, ca ?i a soarelui, ca ?i aceea din jurul capului sfin?ilor! ?tiam c? aceast? rotunjime con?ine secretul rotirii dup? soare. Priveam mut de uimire ?i încercam s? g?sesc o explica?ie. Dac? ar fi stat în nemi?care numai spre sud ar fi primit toat? ziua lumina soarelui în acest uria? ocean galben. Dar ea a preferat s? fie ochi în ochi cu soarele, s? nu-l scape din vedere nici un moment! De ce oare? De ce toate se sincronizau perfect în aceast? mi?care a nemi?c?rii? Mi?care în nemi?care! ?i aceia?i pe furi? la toate! Ce for?e nev?zute le fac s? se roteasc??

Spre asfin?it tot ca la o comand? se întorc cu spatele la soare ?i cu fa?a spre r?s?rit! Un batalion uria? care a primit comanda de a se întoarce spre est, spre a aduce pe P?mânt diminea?a, r?s?ritul, soarele! Parc? ar spune:
- Hei Soare, s? nu te r?t?ce?ti! Noi suntem aici! Te a?tept?m! Pe aici, în aceast? direc?ie a chem?rii noastre s? vii! Numai pe aici! Sau poate:
?tii foarte bine Soare c? trebuie s? ne ascul?i ?i s? ne respec?i! F?r? noi ai luoa-o razna! L?sat de capul t?u cine ?tie pe unde ai ajunge! ?i ce-ar face oamenii, copacii ?i toate viet??ile p?mântului dac? ai veni dup? pofte ?i pe unde ?i-ar tr?zni ?ie prin cap? Suntem aici ca s? ?tii în orice moment pe unde ?i când s? vii! Noi te rotim pe tine, ?i nu tu pe noi, a?a cum cred oamenii!
Apoi mi-a venit în mite importan?a r?s?ritului! Direc?ia în care întunericul nop?ii este învins iar noi a?tept?m diminea?a. Locul acela unde cerul se une?te cu p?mântul ?i noi ne trimitem rug?ciunile ?i închin?rile noastre, direc?ia spre care se a?eaz? altarele bisericilor lumii!
Lumile de Floarea Soarelui ne aduc lumina soarelui!
Extraordinar! Fantastic! ?i totu?i adev?rat! Un adev?r pe lâng? care am trecut pân? acum nep?s?tor! Uria? adev?r ?i mister!
Cerul are aici complici, intru?i, oameni de veghe, îngeri vegetali sau cum am p?utea numi lumile de floarea soarelui care sunt „în?elese" cu Soarele!
De ce anul acesta pe p?mânturile tale Ioane au poposit cele mai multe lumi de floarea soarelui? Tu ai f?cut asta?
M-am a?ezat acolo, în lanul imens, la picioarele uria?e cu miros de mir ?i candele ale a?tept?rii! Glasul a mii de greieri, care cu siguran?? ?tiau, m-a trezit! Se înserase! Dorin?a grabnic? de a se face mai repede diminea?? sau poate numai rânduiala p?mântului, tr?sese întunericul peste ziua de mai nainte! M-am ridicat ?i am pornit pe drumul ce trebuia s? m? dep?rteze de lanul de floarea soarelui, dar sim?eam acea lume, cu tot ce reu?isem sau nu reu?isem s? în?eleg, în urma mea. Un singur glas de greieri mi se p?rea c? e acum! Am întors capul ca pentru a r?spunde unei chem?ri! Siluetele a mii de statui ce puteau chema cu lumin?, lumina, st?teau înfipte în întunericul p?mântului! Diminea?? lumina se va scurge în cercurile galbene, apoi prin corpul lor, în el, în P?mânt!

Lumile de Floarea Soarelui aduc lumina soarelul în p?mânt!

În p?mântul nostru este,deci, lumin? ?i lesne o putem sim?i când mergem descul?i!
Apoi m-am gândit la semin?ele de floarea soarelui , care dau sfin?enia mirului, care dau uleiul din candele ?i lumina rug?ciunilor !
Totul este ?i trebuie s? fie lumin?!
Apoi m-am gândit din nou la tine Ioane, la via?a ta, la multele tale necazuri, la întunericul din via?a celorla?i oameni!

Oare cum ar fi dac? noi, to?i oamenii p?mântului, ne-am strânge cu to?i laolalt? s? a?tept?m împreun? diminea?a! S? primim împreun? lumina! S? ne închin?m împreun? ?i s? trimitem Cerului prin gândurile noastre o uria?? rug?ciune, o singur? rug?ciune rostit? de to?i cei ce locuim P?mântul:
- Noi oamenii P?mântului am p??it peste întuneric ?i ne-am strâns cu to?ii aici în lumina Soarelui T?u! Într-un singur gând ?i cu o singur? dorin?? ne-am strâns! Te rug?m Doamne s? faci s? r?mân? lumina Soarelui T?u mereu în noi! În fiecare moment al pa?ilor no?tri s? faci s? o primim, pentru a avea mereu fa?a spre Tine!
?i tot mai multe întinderi nesfâr?ite de floare soarelui P?mântul prime?te? ?tii Ioane de ce! footer