Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Col (r) Dorel Pietrareanu   
Sâmbătă, 03 Decembrie 2011 21:03
Col. (r) Dorel Pietr?reanu
- Riscurile meseriei -

Pe 30 august 1992, fiica mea Crina-Maria urma s? împlineasc? 7 ani, iar eu eram tare departe de cas?, în de?ert, la grani?a dintre Irak ?i Kuwait. Cu o sear? înainte, preg?tisem ceva mai deosebit pentru cin? ?i am s?rb?torit acest eveniment cu colegii mei din baza din sectorul „Nord". A doua zi, pe la prânz, Lucian ?tiind c? este ziua Crinei a venit pe la mine s? bem ceva. (Lucian era colegul meu de serviciu ?i în ?ar?, ?i îmi cuno?tea familia). Nu avea de unde s? ?tie c?, peste doar o jum?tate de or?, eu trebuia s? plec în postul de patrulare (pentru patru ore), împreun? cu Randy (ofi?er american), la marginea de?ertului, în „zona fermei". Zona respectiv?, aflat? la grani?a dintre cele dou? ??ri, era un permanent „loc de gâlceav?" între pu?inii localnici b??tina?i: irakieni ?i kuweitieni.
V?zând c? am un oaspete, Andrew (colegul suedez) s-a oferit s? plece el la acea or? în patrul? în locul meu, iar eu s? merg noaptea, în locul lui, în aceea?i zon?. Zis ?i f?cut. Am mers în buc?t?rie ?i am invitat ?i ceilal?i colegi din baz? s? ni se al?ture. ?tiind ce gânduri aveam, nimeni nu a refuzat invita?ia. Nici m?car colegul care era „ofi?er de serviciu" pe baz?. ?i-a luat dou? sta?ii radio, plus un suc ?i a participat la discu?ii. To?i îl cuno?teau pe Lucian, pentru c? mai fusese pe la mine. Noi nu am b?ut suc. Ar fi fost culmea!

Cum st?team noi ?i petreceam, deodat? am auzit apeluri prin sta?ii de la colegii no?tri afla?i în patrul?. Sta?iile radio parc? explodaser?! Erau pur ?i simplu strig?te, nu mesaje. Cei doi, Randy ?i Andrew, cereau ajutor de urgen??, pentru c? în zon? se tr?gea cu pistoale mitralier?. S-a ales praful de cheful nostru. Ne-am „trezit" brusc. Ne-am pus vestele anti-glon? ?i c??tile O.N.U. (albastre) ?i am zburat la ma?ini. Din mers, am anun?at Comandamentul s? trimit? ?i ei echipe la fa?a locului. Lucian ?i-a luat „juc?riile" ?i a plecat la el în baz? (la câ?iva kilometri), pentru c? ?i ai lui fuseser? alarma?i. La noi în baz? a r?mas doar ofi?erul de serviciu. Ceilal?i am plecat în „zona fermei", cu cele trei ma?ini pe care le mai aveam la dispozi?ie. Pe drum, l-am auzit pe Randy, cum cerea la Comandament interven?ia elicopterului, pentru evacuarea medical? din zon? a lui Andrew, cel care m? înlocuise ?i care fusese împu?cat în picior. Am mai spus c?, noi – observatorii militari O.N.U. - nu eram înarma?i! Era interzis prin regulament. Am ajuns acolo ?i, împreun? cu colegii mei, i-am acordat primul ajutor, atât cât ne-am priceput ?i cât fuseser?m instrui?i pentru asemenea situa?ii. A venit elicopterul, l-a luat pe Andrew ?i l-a dus urgent la un spital în Kuwait, unde deja se f?ceau preg?tiri pentru opera?ia r?nitului. În zon?, doi mor?i: câte unul de fiecare tab?r?. Niciun r?nit. Localnicii ?i-au luat mor?ii ?i au plecat. F?r? regrete. ?i f?r? cuvinte. Ca deobicei, reprezentan?ii poli?iei din cele dou? ??ri ?i ai poli?iei militare a Misiunii, nu au putut afla motivul celor întâmplate în acea zi, sau în alte zile. Pentru c? au mai fost asemenea întâmpl?ri! Probabil c? motivele î?i aveau izvorul în „cauze" din trecutul mai mult sau mai pu?in îndep?rtat... S? le zicem, deci, „r?d?cini istorice".
Nici Andrew, nici colegii nu au adus vreodat? în discu?ie, în lunile în care am stat împreun?, faptul c? puteam s? fiu eu cel împu?cat ?i nu colegul suedez. Se putea întâmpla oricui! A?a spuneau. Când am ales s? venim în misiune, ne-am asumat ?i acest risc. Aceasta era nota dominant? a discu?iilor. Eu, îns?, ?tiam ?i altceva: c? îngerul p?zitor al Crinei a vegheat ?i asupra mea, de ziua ei. ?i pentru asta sunt recunosc?tor. ?i, probabil, c? ?i acesta este unul din multiplele motive pentru care, dup? acea întâmplare, altfel am v?zut via?a. Din motive lesne de în?eles, când am venit în concediu, eu nu am povestit acas? despre aceast? întâmplare deloc fericit?. Familia mea a aflat îns?, ulterior, de la Lucian, care le-a povestit, când el s-a întors definitiv acas?, cu câteva luni mai devreme decât mine. Împreun? cu colegii, l-am vizitat pe Andrew la spital de mai multe ori. Dup? dou? luni, Andrew s-a întors în baz?. Când m-a v?zut, primul lucru pe care m-a întrebat a fost dac? mai am p?linc? ?i dac? tot la fel de bun este puiul la ceaun pe care îl preg?team. În dup?-amiaza respectiv?, am fost buc?tarul ?ef al bazei. De?i nu era rândul meu! Nici nu se putea altfel!
- va urma - footer