Revista Art-emis
Pe drum, prin Anglia PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Bala?a   
MarĹŁi, 29 Noiembrie 2011 21:25
Nicolae B?la?aLa ie?irea din aeroport, ne-a a?teptat Katy, o unguroaic? din Ghilvaci, localitate din nord-vestul României, prin '47, când se reîmp?r?ea Europa, piatr? de hotar. Pe acolo, ar fi trebuit s? treac? atunci grani?? între noi ?i Ungaria. Din fericire, pentru români nu a fost s? fie, pentru c? prin satul ei deja trecuse calea ferat? de la Carei în partea cealalt?, spre Satu Mare. De o parte a ei, ungurii, de alta, românii. Cei care, cu timpul, s-au împerecheat, ar fi trebuit s? se a?eze între ?ine, îns? încet, încet, Dumnezeu a pus în creierul fiec?ruia gramul de minte încât ?i unii ?i a?ii au v?zut c? e mai profitabil s? împart?, în bun? voie, bucata de p?ine. La fel o f?cea ?i Maria cu ea, departe în lume. Katy mi-a s?rit în ochi. Talia ei de invidiat, abdomenul plat ?i picioarele lungi o f?ceau un fel de p?pu?? Barby, cu care orice b?rbat s-ar fi tot jucat. Dup? mintea mea de copil, nici m?car mo? Gheorghe nu s-ar fi dat la o parte, chiar dac? se v?ieta babei lui, când era vorba de f?cut ceva, c? e b?trân, c? îl dor ?alele ?i nu mai poate. Ideea asta nu mi-a dat pace. Un fel de gelozie m? tot rodea.
- „De ce mo? Gheorghe tocmai cu ea? ?i eu? S? o mai pupe ?i pe n?suc? Nu! Nu se poate. Mo? Gheorghe e al meu."
- Scumpa mea, în sfâr?it! Bine c? ai venit! Mi-a fost dor de tine! Sincer!.. – a îmbr??i?at-o Katy pe Maria.
- ?i mie! Crede-m?!
- Mda! Suntem iar împreun?. Ia zii, ce mi-ai dus?
- Pe mine!
- Da, pe ea ?i un gram de Românie. Uitasem, s?-?i prezint pu?toaica mea!
- Sara! Acum îmi dau seama de ce te iube?te mami. Dar ?i eu am un b?iat... Ascult?-m?, ai s? te îndr?goste?ti de el.
- Nu cred!
- Ooo, cum a?a?
- P?i, eu am s?-l iau de b?rbat pe mo? Gheorghe. Daaa, nu te mira! Are must??i ?i ?tie s? fac? p?sat! Tu ai mâncat?
- P?sat?! Ce tot zice fata asta?
- M?m?lig?, draga mea. Nu te speria... Doar ?tii, cu sarmale...
- Se vede c? tr?i?i cu capul în nori, aici, la Londra!
- Ca s? vezi?! Adev?rul e c? pe-aici, cerul-i ve?nic gata de furtun?.
- P?satul e p?sat! Amestecat cu jum?ri din g?leata cu untur?...
- S? nu aud! Se pune ?unci pe buci ?i de-aici...
-Treaba voastr?, nici nu ?ti?i ce a?i pierdut! A?a zice unul, în România, la televizor. Nu ave?i de unde s?-l ?ti?i! E îndr?gostit? lulea mamaie de el.
- Sara!... Mami, nu se poate, ne facem de râs!
- Da ?i nu prea, c?t? vreme ?i ea la fel ca celelalte, „D?ni?or, mânca-l-ar baba!" – mi-am zis în gând ?i am p??it al?turi lor, spre ie?irea din aeroport.
În parcare, ne-am urcat în ma?ina cu care venise Katy. Ele, în fa??, eu, singur?, pe bancheta din spate. Luminile de pe marginea str?zii, înainte de orice, îmi p?reau iscoditoare. Doar Maria ?i colega sa erau obi?nuite cu drumul ?i atmosfera, altfel decât misterul uli?elor pr?fuite de pe care veneam eu. Ca s? scap, am închis ochii. În umbr?, gândul ?i-ar fi g?sit culcu?ul dac? nu mi-a? fi amintit spusele unguroaicei: „...?i eu am b?iat. Ascult?-m?, ai s? te îndr?goste?ti de el".
- Un b?iat?! Nu!Uite c? nu! Eu sunt mic?. A?a a zis bunica... Mai bine am s? m? joc cu p?pu?ica, am s? mai ?op?i ?i o s? duc dorul b?lm?jelilor ?esute în prag de sear?. Asta pân? m? întorc în sat pe marginea ?an?ului. Doamne, câte bazaconii mai spuneau când unul, când altul la urechea podului! – mi-am tot amintit o bun? bucat? de drum.
Dup? minute bune de mers, am redeschis ochii. Ma?ina parc? plutea de-a lungul ?oselei la fel de luminate. Dincolo de marginile sale, casele, un fel de licurici ce pâlpâiau, besmetici, în noapte.
- Mami, mai e mult?
- E, ce s? zic? Nu prea... Acum ajungem... Mânc?m, ne îmb?iem ?i gata!
- Acum, noaptea? Mâine nu se poate?
- Nu, c? a?a-i regula aici, în Anglia.
- Of, parc? m-ar controla careva?
- Mamaie, seara, înainte de culcare, nu te sp?la?
- Nu prea. Adic?... da, diminea?a. D?deam a?a pe vârful n?sucului cât s?-mi iau c?rbuneala. „Doamne, da tuciurie mai e?ti, fat?! Eu cred c? te-a f?cut mum?-ta cu un ?igan".
- A?a zici c? zicea? P?i atunci, excusez-moi! Mo? Gheorghe al t?u a fost chiar blând cu ea. Trebuia s?-i rup? urechile.
- E, ?i cu tine! Se mai ciond?neau ei a?a... Cum s? î?i spun eu ?ie?! Ca vecinii care s-au iubit cândva. Mi-a spus el mie c? ea era frumoasa sa dar, vorba lui, s-a dus dracu la altul tocmai când s? o ia. M-am gândit eu, la tataie. Ca s? te fac? pe tine. Altfel se putea?
- Draga mea, fie-ta... Ce s? mai zic? M-am îndr?gostit eu de ea.
- Se putea, nu se putea, nu e treaba ta! ?i-am spus doar, acum un an, c? pe tine te-a adus barza!
- Pove?ti, ?otii... Numai ?i numai prostii... Am v?zut la televizor cum se fac copiii. Barza e doar cu timpul probabil. Vine ea, gata ?i prim?vara. Dac? ar fi fost dup? cum mi-ai spus tu, nu-mi mai zicea, anul trecut, de Cr?ciun, bunica: ,,a g?sit-o ?i pe asta, a lui P?sat, f?tatul, acum, iarna!"
- Draga mea, m-am convins, gata, te voi face o nor?!
- A?a f?r? zestre ?i f?r? s? fiu coapt? la cap? Mamaie îmi spunea c? ea a avut vrute ?i nevrute: velin?e, perne, a?ternute... Chiar ?i ma?in? de cusut...
- Fiul meu o s? te vrea doar pentru c? e?ti frumoas?!
- Numai atât? Atunci o s? m? pun? în fereastr? ?i o s? laude prin sat c? nevast? ca a sa, nicicând în lume, nu a existat. Uite, ?tii ce, tot nu cred! L-am auzit eu pe Ciocea c? b?ie?ii din ziua de ast?zi sunt cu ochii dup? fuste, iar eu am doar una. ?i aia, transparent?. Norocul meu c? am chilo?ei, c? altfel, p?s?rica. Cum s? spun? Unde o vedea-o ea, bunica, p?s?rica, nu ?tiu, îns? mami, cic? ar fi modern?.
- P?s?rica?
- Daaa! C? a?a e de când... Adic? nu, fusta, în?elegi, pe care mi-a adus-o cadou, în vara asta.
- Ca s? vezi?! ?i ea?
- Cine?
- ...P?s?rica?
- Of, voi oameni mari!... O s? zboare c? de-aia e ce e!
- Draga mea, la asta ne gândeam ?i noi c? doar cât s? stea ?i ea acolo între...
- P?i da, c? abia mai târziu, pe ou?, ?i numai dup? aceea, pui?orii... piu, piu! Era s? calc pe unul ieri. Norocul meu c? mi-a sc?pat printre picioare, altfel... „f?, - mi-a zis mamaie - vezi c? dai de belea, c? altul în locul lui nu-i ?i ai s? mai pleci de-aci când am s? strig eu din nou pui, pui!" În?elegi? footer