Revista Art-emis
Ziduri ipotetice PDF Imprimare Email
Medic Claudiu Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale   
Sâmbătă, 19 Noiembrie 2011 01:34

Dr. Popescu ClaudiuÎnţelepciunea unui tînăr trece peste ziduri ipotetice

„Când acesta mergea în drum spre Roma, unde creştinii erau supuşi unor persecuţii de nedescris, legenda biblică pretinde că apostolul Pavel i-a adresat lui Iisus, celebra întrebare: „Qvo vadis, Domine?" Aceeaşi întrebare o pun eu, un om modest, românilor, acum, în clipe de cumpănă şi de bejenie. Nădejdea, singura, o am în cei ce ne vor urma, dintre care unii, acei „Rara avis", sunt vrednici de Neamul Românesc. A trecut ceva vreme de când am primit scrisoarea unui tânăr, pe care îl socotesc printre cei înţelepţi, doritori a fi utili societăţii, generaţia de mâine a celor ce vor conduce Ţara şi Neamul. Nu sunt, astăzi, prea mulţi asemenea lui. O redau spre a fi citită cu luare aminte." Ion Măldărescu

Din istoria civilizaţiei, am înţeles că cel mai adesea zidul de la mijloc, despărţitor al generaţiilor a fost întotdeauna legat de anumite comportamente nou apărute, cel mai adesea dăunătoare, pe care tinerii le inventau şi le îmbrăţişau. Lipsa lor de înţelepciune îi îndepărta de izvorul natural al firii, cu promisiunea unor iluzii atrăgătoare. De aceea cred că neînţelegerea dintre generaţii este una artificială (atât timp cât tinerii îşi cunosc locul şi dau respectul cuvenit) şi că nu este benefică pentru niciuna din părţi. Cum se întâmplă cu mai toate lucrurile omeneşti, greu poate fi surmontată această închipuită diferenţă, doar cu puteri proprii.

Am convingerea că doar ancorarea într-un principiu care depăşeşte forţele noastre este capabilă să rezolve problemele, în cazul nostru o raportare la Înţelepciunea de dinainte de timp, care se întruchipează ca icoană în părinţi şi ca mişcare în copii. Mă gândesc scriind acestea la felul cum se salutau generaţiile trecute, fel care abreviază tot demersul de care am amintit: „cu dragoste, întru Hristos". Dragostea de mamă mereu amplifică şi adaugă trăsăturile fiilor. Dacă am ceva bun în mine, nu este de la mine, ci este că am primit de la Dumnezeu prin lucrarea Lui şi prin oamenii Lui. Mulţumesc mult Domnului, pentru că, în curând, în faţa numelui meu va scrie „dr.". Atunci voi putea să contribui la îmbunătăţirea sănătăţii şi la scăderea suferinţei câtorva oameni, câţi îmi vor fi pacienţi. Mama este cea care m-a învăţat să mă închin şi mi-a pus stiloul în mână, este cea care, în neputinţa mea de copil, s-a îngrijit să fiu sănătos şi îndestulat şi fericit; măsura cu care s-a sacrificat nu o pot eu atinge, iar lacrimile pe care le-a vărsat nu le pot eu vreodată răscumpăra. De este ceva cu adevărat sfânt pe pământ, este o mamă iubitoare; binecuvântările ei întăresc casa fiului, atât cea văzută, cât şi cea nevăzută, a sufletului. De aceea nu am nimic mai scump. Principiul citat este unul care rezonează cu ceea ce trăiesc şi eu.

Încă nu am ajuns la înţelegerea marilor patrioţi, care pe lângă iubirea lor de fraţi, au pătruns însăşi realitatea fiinţei naţionale, dar am văzut că, aşa cum la scaunul de judecată vom fi chemaţi ca neam, tot aşa suntem chemaţi în viaţă la unire ca neam, la apărarea oricărui petec de pământ care conţine carbonul sângelui înaintaşilor şi la apărarea oricărui fragment de înţelepciune cuprins în vreun cuvânt al limbii. Bunătatea este un atribut al Treimii, pe care, în generozitatea Ei, îl dă oamenilor de bună-voinţă.
Claudiu Popescu,
iunie 2009

footer