Revista Art-emis
La bază PDF Imprimare Email
Constantin Stoica   
Vineri, 18 Noiembrie 2011 23:15
Constantin Stoica- Fragment din romanul „Drumul corbilor -

Treieră şi noaptea batoza. Lângă Puţu lu Năbădae. De furca puţului au agăţat petromaxul. Adus de la MAT.[1] O lumină albă inundă aria. Ca un fulger continuu.

- Paie la vapor!. Strigă de pe batoză şeful cetei. Dezleagă snopii aruncaţi de jos. Îi răsfiră şi-i vâră în gura maşinii. Patru femei ţin sacii în care curge grâul treierat. La fundu maşinii. Pe unde iese şi pleava. E gros praful în spatele batozei. Prin faţă ies paiele strălucind în lumina petromaxului. Câţiva bărbaţi cară sacii plini cu grâu. Cu spinarea îi cară. Îi pun culcaţi în căruţe. Aşteaptă la rând căruţele. Pe marginea drumului aşteaptă. Stau la posturi şefii de tarla. Sprijiniţi în ciomege. Fluieră locomobilul. S-a-ncins prea tare.
- Apă la vapor!". Într-o pâlnie mare se toarnă apa. Amuţeşte sirena. Se arată zorile. Încetează treieratul. La jgheabul de piatră se spală oamenii. Mai întâi femeile. Bărbaţii pun vitele la căruţe. E gata convoiul. Miliţianul dormise în covergă. Nu departe de puţ. Cu arma sub cap dormise. Câinele-lup îşi păzise stăpânul la gura covergii. Era bine dresat. Nu lătra decât dacă cineva se apropia la mai puţin de zece metri. Atunci intervenea şeful. (Dacă nu, acţiona pe cont propriu câinele). Aşteptă comanda Fulger.
- Culcat! Se lungi pe burtă dulăul, cu botul pe labele din faţă. Scăpase Negrilă. Scosese resteul din pământ. Se-ndrepta către jgheab. La apă. Trecuse la câţiva metri de covergă.
- Dă ce n-ai grijă dă boi, nea Ioane? Ion Năbădae luă boul de lanţ.
- Da ce-ţ făcu, dom' şef, bou-ăsta?
- Ce-m făcu, ce nu-m făcu, erea să-i verse maţili Fulger.
- Păi nu-i rupeam fălcili? Am cuminţit eu ursu lu Lache. Da' o potaie?" Era văr cu Lache poliţaiul. Ştia povestea. El nu era ursar. Era lingurar. În clasa a şasea n-a mai mers la şcoală. Din Sadina trebuia să meargă la Roata. Acolo era şcoala mare. De câteva ori îi degeraseră picioarele în iarna dintr-a cincea. Nu purtase niciodată încălţăminte, dar iarna aceea fusese cumplită. Din februarie până în aprilie ţinuseră troienele. Făcuse armata la MAI Drugău. Se reangajase. După doi ani ca ajutor de comandant la Clejani, a fost adus şef de post la Gratia. Venise cu familia. Nevasta şi puradeii. Lucreţia nu renunţase la fustele ei de lingurăreasă. Fuste lungi, cu multe pliuri. Ca la Sadina. Sat de ursari şi de lingurari. Era cumnată cu Argint, după Minodora, verişoară-sa. Fusese dat în urmărire cumnatul. De trei ani îl căutau. Nu i-au dat de urmă. Drugău colaborase cu urmăritorii. Nu-l mai recunoştea de rudă pe Argint. O convinsese şi pe Lucreţia să nu-l mai recunoască de cumnat. Au dat şi o declaraţie în acest sens. La Ministerul Afacerilor Interne.

S-a luminat de ziuă. Se pun în mişcare căruţele. Trosnesc din încheieturi, e grea încărcătura. Câte zece-cincisprezece saci plini cu grâu. E ceata chiaburilor, convoiul trebuie însoţit. Douăsprezece căruţe. Drugău patrulează pe bicicletă, cu câinele pe lângă el. Se duce până la prima căruţă, se-ntoarce la ultima. Se mişcă încet căruţele. Merg pe lângă ele femeile şi bărbaţii din ceată. Se ţin cu câte o mână de loitre. De oboseală. Şi de somn. Sunt somnoroşi şi pândarii. Dar pot, în sfârşit, să fumeze. Naţionale. Fumează şi Drugău, Carpaţi cu filtru. La intrarea în sat aşteaptă Trică. E posomorât. Nu-i prieşte dieta cu apă impusă de toarăşu Bâldan. Se salută cu miliţianul. Înainte de campanie se întâlneau seară de seară la M.A.T. Ciocneau o secărică. Mâncau apoi câte zece mici, stropiţi cu doi litri de Drăgăşani. „Consumaţia e achitată, dom' şef." Făcea cu ochiul Fănică, gestionarul. Se considerau în misiune. Testau starea de spirit a sătenilor. Nu direct, pentru că sătenii serioşi nu veneau la M.A.T. Prin lichelele satului. Clienţi permanenţi, dispuşi oricând să colaboreze cu autorităţile. Trece şoseaua convoiul. Spre baza de recepţie. Drumul Corbilor se continuă cu drumul satului. Boii lui Năbădae fac la dreapta, pe şosea. Aşa făceau de ani de zile. O luau spre casă când veneau de la câmp. Făcură la fel şi ultimele două căruţe. Urmară căruţa din faţa lor.
- Înapoi! Întoarceţi imediat! Somează ca pe front miliţianul.
- De ce-ai ieşit din convoi, nea Ioane?
- N-am işit dom' şef. O luară boii-nspre casă, că numa drumu-ăsta-l ştiură. Îi întorc numadăcât. Întoarseră cele trei căruţe. Reintrară în convoi.
- Mi dai dă furcă nea Ioane. Tăcu Ion Năbădae. În faţa unui prost e mai bine să taci, reflectă el citându-şi în gând instructorul de trageri. Care avusese un diferend cu superiorul. Pe vremea războiului. Fusese de faţă şi Ion Năbădae.
- Bă, Ion I. Ion, să ştii de la mine. În faţa unui prost e mai bine să taci.
- Bag-samă c-aşa e, dom' locotinent."

E aglomeraţie la bază. Aşteaptă încărcate căruţele. Fu predat paznicilor bazei convoiul.
- Ai grijă dă căruţ-asta.
- Da, dom' şef. Să trăiţi! Negrilă şi Rujan rumegau obosiţi. Cu ochii închişi rumegau. Paznicul recunoscu căruţa. Singura cu un bou negru şi unul roşu. Spre seară veni rândul lui Ion Năbădae. Duse căruţa în faţa laboratorului. Se urcă deasupra sacilor sondorul.
- Dezleagă trei saci, unchiule. Să iau câte o probă.
- Tu ereai mă, Sandule? Mă mirai eu dă ce nu mai venişi pă la mine. M-au angajat aici pe timpul vacanţei, ca sezonier. Sondez sacii, dar fac şi analize.
- Imediat îţi aduc B.A.R.-ulă[2]

. Se-ntoarse repede Alexandru.
- Ai un grâu foarte bun. După barem. Îl privi cu simpatie bătrânul.
- E bine că iei şi tu un ban. Îl mai uşurezi pă Marin. Poate n-o mai vinde boii. Că vaca o vându. O dusărăm la abator, săraca. Se-ntristă Alexandru. Îi venea să plângă când îşi amintea de Lunica. Ion Năbădae trase căruţa pe basculă, în faţa magaziei.
- O mie două sute treizeci dă kilograme, nea Ioane. După ce dăscarci, vii să-ţi dau documentu." Erau puţini cei care se pricepeau să verifice cântarul.
- Ciupea" cam zece la sută din ce cântărea.
- Anu trecut avusăi tot atâţia saci, Niculae, şi veniră o mie trei sute douăzeci dă kile.
- Anu-ăsta e mai şiştav grâu' nea Ioane.
- Aşa o fi mă, Niculae. Dacă spui tu.
Cu B.A.R.-ul se duse la birou. Pentru calcul. Duhnea a transpiraţie biroul. I se calculă cantitatea utilă. Lăsă tot grâul la bază. Mai avea de adus cam de trei ori pe atât. La ieşire paznicul făcu controlul căruţei.
- Liber, nea Ioane."Nu găsise decât sacii goi.

- Da' ce mă, Neaţă, pân-acu' fusăi arestat?
- Pentru ce m-o fi pus şefu să urmăresc căruţa lu nea Ion, nu ştiu. Să mă bată Dumnezeu dacă ştiu. Avea să ştie mai târziu Neaţă.
---------------------------
[1] Ministerul Alcoolului şI Tutunului
[2] Buletin de Analiză şi Recepţionare footer