Revista Art-emis
Omul frumos - microcosmos şi microteos PDF Imprimare Email
Medic Claudiu Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale   
Marţi, 18 Octombrie 2011 22:27
Dr. Claudiu PopescuŞtiinţa medicală, biologia moleculară şi fizica au conlucrat la descoperirea măreţiei omului şi au legitimat afirmaţia că omul este, măcar prin trupul său, o sinteză, un rezumat al Universului perceptibil şi intuit. S-a spus că omul este cel mai măiestrit animal şi că numai moartea îi ştirbeşte regalitatea. Semnul nostru fiind Crucea, nu credem despre om că este animal, deşi uneori se comportă ca un animal, după cum ne vădeşte Sfântul Ioan Gură de Aur: „arunci cu picioarele ca un măgar, sari ca un taur, nechezi după femei ca un armăsar, eşti lacom la mâncare ca un urs, îţi îngraşi trupul ca un catâr, eşti ranchiunos ca o cămilă, răpeşti ca un lup, te mânii ca un şarpe, răneşti ca o scorpie, eşti şiret ca o vulpe, lupţi împotriva fratelui tău ca demonul cel rău", ba uneori mai rău decît animalele care au numai una din aceste răutăţi. Completând şirul argumentelor că omul nu este numai un animal, spunem că însăşi răutatea omului pledează pentru superioritatea lui, întrucât animalele respectă legea naturii şi îşi ocrotesc speciile lor, pe când omul nu o respectă, fiind parcă duşmanul său şi al semenilor săi, indivizi ai aceleiaşi specii, ba chiar caută binele altor specii, total contrar firii şi biologiei, când, spre exemplu, cheltuieşte bani buni pentru a face tomografii veterinare pisicilor bolnave. Iar cât piveşte moartea, cu adevărat îi este lui tragică dacă o priveşte cu ochii de carne. Dar dacă ia aminte cu ochii înţelegători, vede că cea mai mare tragedie a Universului nemilos nu este ca omul să moară, fie el răpus chiar de stihii, ci este ca omul să moară (pentru totdeauna) ucis de sine însuşi.
Omul probează şi foloseşte toate legile ştiute ale Universului, în ultimă instanţă prin faptul că trupul lui are masă. Numai câteva exemple: optica, prin ochi; termodinamica, prin metabolism; mecanica, prin locomoţie; gravitaţia, prin circulaţie; electronica, prin cogniţie; cuantica, prin microfiziologie celulară etc. Îndemnaţi de studiul filogenetic al creierului, afirmăm că trupul omului este o unealtă mai iscusită decât toate celelalte, poziţie simbolic sau nu reprezentată şi de staţiunea bipedă. Taina este că omul, fiind iubit şi creat de Dumnezeu, se bucură de chipul Creatorului său şi de împărtăşirea cu atributele dumnezeieşti: frumuseţea (privită fără patimă), înţelepciunea, raţiunea, iubirea. Astfel că omul, însufleţit aflându-se, deşi are trup, poate deveni dumnezeu prin înfiere, se poate naşte din Duh şi din apă. Întinderea necuprinsă a Universului pe lângă micimea omului este tocmai dovada importanţei acestuia, pentru că el, la vedere, este aisberg, adâncimea lui fiind măreţia mai presus decât cea a Materiei. Cu atât mai mult cu cât crede că Însuşi Dumnezeu Creatorul S-a înomenit pentru ca omul să se poată îndumnezei.
Se naşte aşadar întrebarea: pentru ce omul, rezumatul Universului şi icoana lui Dumnezeu, abdică de bunăvoie de pe tronul dat şi preferă să fie slujitor materiei, robind şi vânzând coroana lui care îi era raţiunea? Deoarece, după cum ne spune Sfântul Marcu Ascetul, „cunoştinţa adevărată s-a dăruit oamenilor de către Dumnezeu, ca har înainte de har, şi ea învaţă pe cei ce se împărtăşesc de ea să creadă înainte de toate în Cel ce le-a dăruit-o". Din cauza orbirii şi uitării. Nu vede că şi-a ieşit din fire, şi astfel îşi face alta, şi uită că este chemat să fie teofor şi teolog. Căci, rezumând simbolic neamul omenesc, un sculptor, înfăptuitor cu lucrul, un poet, înfăptuitor cu cuvântul, şi un duhovnic, înfăptuitor cu harul pot fi îndeobşte şi deopotrivă teologi, pentru că fiecare are puterea de a face cel puţin o icoană, anume icoana frumuseţii lui Dumnezeu, primul din materie, al doilea din cuvânt, al treilea din om şi fiecare din el însuşi.
footer