Revista Art-emis
Cititorul PDF Imprimare Email
Teodor Brucar   
Marţi, 18 Octombrie 2011 22:18
Teodor BrucărNu făcuse prea multe în viaţă. Pasiunile lui erau cărţile şi implicit lectura. Trecuse printre oameni aproape neobservat, nimeni nu ştia câte cărţi citise, nici el nu le mai ştia numărul, le ştia doar înţelesul şi subînţelesul. Era un erudit şi îşi dădea seama că nimeni n-are nevoie de el. „Cine are nevoie de un astfel de om?". Îşi pusese această întrebare de multe ori. De fiecare dată răspunsul era acelaşi: nimeni! Asta îl făcea să se izoleze şi mai mult si, paradoxal, să citească cu mai mult sârg şi mai temeinică metodă. (Îşi aducea aminte de personajul lui J.P. Sartre, Autodidactul - cel care citea de la bibliotecă doar cărţile care-i cădeau în mână, aşa cum erau aranjate, după format, pe rafturi: un roman, un tratat de fizică atomică, un tom despre antropologie, o carte cu poeme şi zâmbea în gând spunându-şi că şi lipsa de metodă poate să fie „o metodă".) Îşi imagina, uneori, că treptele scării spre Paradis sunt formate din cărţi şi că „Acolo" o să găsească toate cărţile publicate vreodată în întreaga lumea. Ofta şi-şi zicea în gând: „Adevăratul Paradis!"
„Ce păcat că nu scrie pe fruntea nimănui câte cărţi a citit" se gândi în ziua în care îşi dădu seama că tomurile nu mai aveau loc în cămăruţa lui. La început aduna cărţile necitite pe noptieră. Le rânduia în stive, aşteptându-şi fiecare citirea. Iar coloanele se înălţau în fiecare zi tot mai semeţe şi tot mai fragil echilibrate. Căci cărţile şi lucrurile care erau de aflat în ele se strângeau mai iute decât putea ochiul citi şi mintea înţelege.
Apoi noptiera a devenit neîncăpătoare şi stivele biruitoare. A agăţat deasupra patului câteva rânduri de rafturi în care aduna cărţile care îşi aşteptau citirea. Şi încet-încet rafturile se umpleau. Cărţile se strângeau una în alta ca şi când le-ar fi fost frig. Şi pentru fiecare carte care părăsea raftul veneau altele multe grăbite să împovăreze mobila ieftină şi nu prea trainică. Şi se strângeau mai multe şi mai grele. Într-o zi unul dintre cuiele de care atârnau rafturile s-a rupt. „Nu e nimic!" şi-a spus „sunt alte trei care le vor ţine acolo, suspendate". Şi zilnic devora paginile cărţilor în vreme ce alte şi alte cărţi îngreunau şi mai mult rafturile. Într-o noapte cuiele au cedat şi raftul s-a prăbuşit peste el. L-au găsit dimineaţa strivit de greutatea mobilei şi a cărţilor. Au venit rubedeniile, puţinii prieteni şi l-au plâns, au privit spre corpul de mobilă ieftin şi nu destul de trainic. Cineva a spus: „Ei, decât să-şi fi tocat banii pe cărţi, mai bine cumpăra o mobilă ca lumea."
Şi cu toţii au dat din cap.
footer