Revista Art-emis
Thakur PDF Imprimare Email
George Anca   
Marţi, 18 Octombrie 2011 22:04
George AncaScenometrie: Gitanjali, The Child, Furnici albe (Ui poka), Sanskritikon
Personaje: Ravi, Ganga
Gitanjali
Ravi: Dekho, dekho...
Ganga: Jamuna, Ganga.
Ravi: Gitanjali.
Ganga: Cântare de jertfă
Ravi: Gitanjali.

Ganga: La pipăirea eternelor Tale mâini inima-mi se dezmărgineşte în bucuria rostirii de nespus.
Ravi: Tot greul vieţii, dezgrăirea mi se topesc în dulce armonie – adoraţia mea fâlfâie aripi de pasăre zburând ferice peste mare.
Ganga: Lasă litania şi cântarea şi zicerea mătăniilor! Cui i te închini în singuraticul colţ întunecat de templu cu uşi închise? Deshide ochii şi vezi, Dumnezeul tău nu e dinainte-ţi!
El este acolo unde plugarul ară reavănul pământ şi unde drumarul sparge pietre.
Este cu ei în soare şi în ploaie şi haina Îi e acoperită de praf. Scoate-ţi manta sacră şi întocmai ca El coboară pe glia întinată!
Mântuire? Unde vei găsi mântuirea? Însuşi Stăpânul nostru a luat bucuros asupră-şi lanţurile creaţiei. El este legat cu noi pe vecie.
Ieşi din meditaţii şi pune de-o parte florile şi tămâia! Ce dacă hainele ţi se zdrenţuie şi se murdăresc? Întâlneşte-L şi însoţeşte-L în truda şi în sudoarea frunţii tale.
Ravi: Cântecul ce venit-am să-l cânt rămâne necântat până azi. Petrecutu-mi-am zilele înstrunându-mi şi destrunându-mi lira. Timpul nu s-a adeverit, cuvintele nu s-au potrivit, doar inima agonizează în dorinţă. Bobocul nu a înflorit; doar vântul suspină preajma. Nu am văzut faţa Lui, nu am ascultat vocea Lui; abia am auzit paşii lui blânzi pe drum înaintea casei mele. Ziua de-o viaţă trecut-a risipindu-I locul pe podea; dar lampa nu se aprinse şi nu-L pot chema în casă. Trăiesc în dorul întâlnirii cu El; ci încă nu-L văd.
Ganga: El a venit lângă mine, ci nu m-am trezit. Ce somn blestemat, o, nenorocitul de mine! El a venit în pacea nopţii; avea harpa Sa în mâini şi visele mi-au răsunat de melodiile Lui. Vai, la ce-mi sunt toate nopţile pierdute astfel? Ah, cum de nu Îl zăresc nicicând pe Cel ce-mi mângâie somnul cu suflarea-I?
Ravi: Cel ce-l închid cu numele meu plânge în temniţa aceasta. Zidesc fără răgaz la zidul acesta jur-împrejur; şi cum tot urcă în cer zi de zi îmi pierd din vedere adevărata fiinţă la umbra-i întunecată.
Sunt mândru de acest zid, îl tencuiesc cu praf şi nisip ca nici măcar o gaură să nu rămână în cel nume; iar pentru toată grija avută pierd din ochi adevărata-mi fiinţă.
Ganga: Deţinut, spune-mi cine te-a legat? „Stăpânul meu", răspuns-a deţinutul. „Credeam că pot întrece în avere şi putere pe oricine de pe lume, şi am îngrămădit în propria-mi trezorerie banii meniţi regelui meu. Când mă doboară somnul, mă culc în patul ce al stăpânului meu fost-a, iar la trezire m-am aflat ocnaş în propria-mi trezorerie." „Deţinut, spune-mi cine a lucrat lanţul acesta de nerupt?" „Eu", răspuns-a deţinutul, „am forjat lanţul acesta cu toată grija. Am crezut că puterea-mi de neînvins ar ţine lumea captivă lăsându-mă într-o netulburată libertate. Aşa că zi şi noapte am lucrat la lanţ cu focuri uriaşe şi crude lovituri de graţie. Când la fine lucrul era gata şi zalele întregi şi de nerupt, mi-am dat seama că pe mine mă ţinea în strânsoare.'
Ravi: Cerşeam din poartă în poartă pe uliţa satului, când carul Tău de aur s-a ivit în depărtare precum un vis măreţ şi mă minunam cine să fi fost acest Rege al tuturor regilor! Nădejdile-mi crescură nalte şi mi-a părut a fi ajuns la capăt zilele-mi negre, stăteam în aşteptarea pomenilor date fără a fi cerute şi a averii risipite în toate părţile în praf. Carul s-a oprit unde şedeam eu. Privirea Ta a căzut peste mine şi ai coborât cu un surâs. Simţit-am că norocul vieţii mele a sosit în fine. Atunci deodată Ţi-ai întins dreapta spunând „Ce ai tu să-mi dai Mie?" Ah, ce glumă regească a-Ţi deschide palma spre un cerşetor să cerşeşti. M-am buimăcit şi stat-am nehotărât, apoi din desaga mea am scos încet atât de mica boabă de grăunte şi Ţi-am dat-o. Ci spre marea-mi mirare când la finele zilei mi-am golit traista pe podea am aflat un dram mărunt de aur prin biata-mi grămăjoară. Amar am plâns şi-mi doream să fi avut inima a-Ţi da toate ale mele.
Ganga: Noaptea s-a înnegrit. Munca zilei s-a mântuit. Noi credeam că ultimul oaspete sosise pentru noapte şi toate porţile satului erau închise. Doar careva spuse că regele va veni. Noi am râs zicând „Nu, nu se poate". Părea a se fi auzit bătăi în uşă, ci noi am spus nimic nu era doar vântul. Am stins lămpile şi ne-am culcat. Careva spuse, „Este vestitorul" Noi am râs zicând „Nu, trebuie să fie vântul!" Sunet în toiul nopţii căzu. Noi adormiţi crezut-am că tună departe. Pământul se cutremură, zidurile se zguduiră, somnul ni-l tulburară. Careva spuse era sunet de roţi. Noi ziserăm într-un murmur aţipit, „Nu, trebuie să fie hoinăreala norilor!" Noaptea încă era neagră când sună toba. Vocea sună „Deşteptarea! nu mai staţi!' Ne-am apăsat mâinile pe inimi şi tremuram de spaimă. Careva spuse, 'Uite, este steagul regelui!' Ne-am ridicat în picioare strigând „Nu mai e timp de pierdut!" A venit regele – ci unde-s luminile, unde cununile? Unde-i tronul să se aşeze? Oh, ruşine! Oh, ruşine mare! Unde e domul, unde decoraţiile? Careva spuse, 'În van strigarea! Salutaţi-L cu mâinile goale, duceţi-L în camere goale!' Deschideţi uşile, sunaţi scoicile! în viul nopţii a venit regele întunecatei noastre case oropsite. Tunetul bubuie cerul. Bezna tremură fulger. Scoate-ţi bucata zdrenţăroasă de rogojină şi întinde-o în curte. Cu furtuna a venit deodată regele nostru înfricoşatei nopţi.
Ravi: Nimic neîntrebatu-Te-am; Nerostitu-mi-am numele la urechea Ta. Plecat-ai, am tăcut în pace. Singur eram la fântână unde umbra copacului cădea pieziş, iar femeile plecaseră acasă cu ulcioarele de pământ smălţat pline până sus. Ele m-au chemat şi-au strigat, 'Vino cu noi, dimineaţa se îndreaptă spre miezul zilei.' Ci tânjitor am zăbovit o vreme pierdut la mijloc de nedesluşite meditaţii. Nu Ţi-am auzit paşii venind. Ochii tăi erau trişti când asupra-mi căzură; vocea Ta era obosită cum încet vorbeai – „Ah, mi-e sete, călătorule". Am tresărit din visul de zi şi Ţi-am turnat apă din oală în palmele-Ţi împreunate. Frunzele fremătau deasupra capului; cucul cânta din nevăzut întuneric, iar parfumul de flori babla venea din cotitura drumului. Am rămas mut de ruşine când ce nume am întrebatu-m-ai. Adevăr, ce făcut-am eu pentru Tine spre a mă păstra în amintire? Ci memoria a-Ţi fi putut da apă Ţie a-Ţi alina setea îmi va clincheta inima şi se va desface dulceaţă. Târzie-i ora dimineţii, pasărea cântă în note obosite, frunzele de neem foşnesc deasupra capului şi eu stau şi cuget şi cuget.
Ganga: Pe ţărmurile nesfârşitelor lumi copiii se întâlnesc. Nemişcat e infinitul cer deasupra capului şi apa neastâmpărată se înfurtună. Pe ţărmurile nesfârşitelor lumi copiii se întâlnesc în chiote şi dansuri. Ei casele-şi zidesc din nisip şi cântă din goale scoici. Cu frunze veştede îşi urzesc luntrile şi surâzând plutesc peste adâncul vast. Copiii îşi au joaca pe al lumilor ţărm. Ei nu ştiu cum să înoate, ei nu ştiu cum să azvârle năvoade. Pescuitorii se scufundă după perle, negustorii plutesc în navele lor, pe când copiii culeg pietricele şi iar le împrăştie; ei nu caută comori ascunse, ei nu ştiu cum să azvârle năvoade. Râset urcă a mării hulă, stâlpul zvârle priviri plajei surâzătoare. Valuri cu moarte cântă balade pe neînţelesul copiilor, chiar precum o mamă clătinând leagănul copilului. Se joacă marea cu copiii, stâlpul zvârle priviri plajei surâzătoare. Pe ţărmurile nesfârşitelor lumi copii se întâlnesc. Furtuna urlă în cer fără poteci, corăbiile naufragiază în apa fără căi, moarte-i la bord şi joacă de copii. Pe ţărmurile nesfârşitelor lumi este marea întâlnire a copiilor.
Ravi: Mai mult din mine însumi întors pe toate părţile, astfel aruncând umbre colorate peste radianţa Ta – aşa este maya Ta. Pus-ai zăgaz în propria-Ţi fiinţă şi apoi chemat-ai al Tău Sine despicat în miriade de note. Această auto-separare a Ta a luat fiinţă în mine. Muşcător cântecul are ecou prin tot cerul în multicolore lacrimi şi surâsuri, alarme şi speranţe; valuri se ridică, se reîneacă, visuri se sparg, se formează. În mine se află a Ta proprie înfrângere de Sine.
Pe acest paravan ridicat de Tine sunt pictate varii figuri cu pensula zilei şi a nopţii. În spatele lui locul Tău se ţese în minunate curbe de mistere, aruncând de-o parte toate liniile sterpe ale linearităţii. Marea paradă a Ta şi a mea acoperit-a cerul. Cu tonul Tău şi al meu tot aerul vibrează şi veacurile trec de-a v-aţi ascuns Tu şi eu.
Ganga: O tu, cea de pe urmă împlinire a vieţii, Moarte, moartea mea, vino, şopteşte-mi! Zi de zi pânditu-te-am; pentru tine zămislit-am bucuriile şi chinurile vieţii. Tot ce sunt, ce am, ce sper, toată iubirea-mi s-au reversat mereu spre tine în adîncă taină. O ultimă privire din ochii tăi şi viaţa-mi va fi pe totdeauna a ta. Florile s-au împletit şi ghirlanda e gata pentru mire. După nuntă mireasa şi-o lăsa casa şi-şi va întâlni domnul singură în solitudinea nopţii.
Ravi: Nu mi-am dat seama când am trecut pragul acestei vieţi. Ce putere mă va fi îndemnat a mă deschide în acest vast mister precum un mugur în pădure la miez de noapte! Când dimineaţa am privit lumina am simţit o clipă că nu eram străin în lumea aceasta, de nepătrunsul fără nume şi chip m-a luat în braţe în forma propriei mele mame. Şi aşa, în moarte acelaşi necunosut mi-o apărea ca mereu cunoscut mie. Şi pentru că iubesc această viaţă, ştiu că la fel voi iubi moartea. Copilul ţipă când mama îi ia ţâţa dreaptă din gură, aflând în clipă consolare de la cea stângă.
Ganga: Într-o salutare către Tine, Dumnezeu al meu, lasă-mi simţurile toate să izvorască scăldând această lume la picioarele Tale. Precum un nor de ploaie în iulie atârnă cu povara ploilor necurse, lasă-mi întreaga minte să se plece la uşa Ta într-o salutare către Tine. Lasă-mi toate cântecele a-şi aduna împreună pâraiele într-un singur curent şi curs spree o mare de linişte într-o salutare către Tine. Precum un stol de cocori din dor de casă zboară noapte şi zi înapoi la cuiburile lor de munte, şi viaţa mea croiască-şi calea spre casa eternă într-o salutare către Tine.
Ui poka
Ganga: în Bangladesh se născu Tagore ca Painini în Paninistan capul lui Tagore pe tipsie Iroade/ atâţia de la mine ar fi zidit palate din paşii lui Tagore cum albul Nanda Devi cu barba lui la taină/ prinde şi tu tema că din aeroport ai lăsat-o în hol nu mai cântă decât motoarele obedienţei de când amarul cantabil cântăre amintirea jaină obscură cu toată viaţa condensată pe ghirlandă lângă Chattarpur/ Gangele nu se vede până nu te soarbe cu toate ale tale neştiute cuiva/ mi-ar fi plăcut să fie şi Mircea Ivănescu pe drumul Şantiniketanului în poem ca Iounuţ numai poem Yvonne în aşteptare dacă mai trăia Mircea Eliade/ fugărit de furnicile albe chiar tu Tagore o competiţie existenţial religioasă la templu spaţiul e Shantiniketan timpul e Tagore/ cum i-a zis Tagore mahatma lui Gandhi cum a murit Vivekananda la 39 de ani ce titlu a avut Ramakrishna nu ştiu nici numele verdelui gurudev abia infinitatea te apropie/ o singură dată copilul ne întâlni îl priveam fiecare din partea cealaltă credinţa mea e că te uitai la Hristos/ problema conferinţei de mâine mi-e mileniul trei prin ochii languroşi ai lui Tagore nicio problemă frumuşeilor puneţi-vă batista la nas jain că are şi Georgică guturai comentează el în trei mii trecute ce mare e Tagore ce diagnostician de vremurile mele mai nicio vorbă din vorbele mele mai toate bengali bangladeshi ce cântec tot vă aprinde candele la diwali cunoscuţii mi se împrietenesc metafizic vrei neapărat comparaţii care te gândeşti că şi mie mi-ar fi pe plac/ câtă muzică asculţi cu atâta te născuşi cei ce-o mai şi compun nu se nasc pogoară din vioara cerului/ RK Dasgupta a vorbit liber în Delhi despre noapte polemizând cu nenoaptea/ I don't say the poor is beautiful but I can't say the poor is ugly/ am citit Rugăciunea unui dac de Eminescu în amintirea Amitei/ Eliade speriat de profanarea cadavrului dacă nu cenuşă la cenuşă cu Maitreyi/ îl aud pe Rabindranath Tagore împărtăşit cu sigiliu de sânge/
The Child
Ravi: cuvinte desfigurate de sens altare fără zei adăpostind reptile maniacii se îcaieră cu descreieraţii/ omul-crez în zăpezii tăceri mare e omul/ murmur de frunze la mijloc de codru des cântecul primei păsări/ se adună din ce în ce oameni de pretutindeni/ preoţi de toate credinţele ard smirnă psalmodiind versuri de plecare/ ruptul şi cârpitul zboară în pleavă cu orbul şi chiorul//
zilele trec/ zări mişătoare întru orb licăr se ademenesc/ până cad bolnavi/ negri la faţă blestemă din ce în ce//
e noapte/ drumeţii îşi aştern rogojinile sub copacul de banyan/ o rafală de vânt stinge lampa/ noapte groasă somn de comă/ cineva ridicându-se din mulţime arată ameninţător cu degetul către conducător/ ne-ai înşelat profet mincinos/ strigăt din gură în gură/ femei şuieră ură bărbaţi urlă/ până la urmă un îndrăzneţ îl păleşte/ nu-i văd faţa peste el în furia distrugerii/ îl pălesc până-l lasă lat la pământ fără viaţă/ noaptea e calmă cascadele unduie liniştea departelui/ pluteşte un suflu de iasomie în aer//
drumeţii se înfricoşează/ femeile încep să ţipe bărbaţii în agonia nimicniciei/ le strigă să tacă/ jigodiile lătrând sunt zvârlite în liniştea spartă de gemete/ în noaptea parcă nesfârşită bărbaţii şi femeile/ caută printre ei ispaşă/ ţipă înjură manevrând pregătite cuţite până ce/ întunericul păleşte zorile se revarsă pe piscuri de munţi/ se potolesc respiră greu cu ochii/ la cel ce zace mort/ femeile bocesc bărbaţii îşi feresc faţa/ unii se strecoară neobservaţi/ încă înlănţuiţi de crima lor cu victima/ răscolit se întreabă/ cine o să ne arate drumul/ bătrânul om din est îşi lasă capul zicând/ victima//
la drum cheamă cel tânăr la iubire putere cunoaştere îndestulare merg prin întuneric drumul pare a-şi cunoaşte propriul înţeles şi praful pe sub tălpi grăieşte direcţia mişcaţi-vă camarazi lin curge valul vieţii de toate zilele poetul neştiutului ţărm cântă
mamă deschide poarta/ poarta se deschide/ mama într-o iesle stă cu copilul în poală/ cum stă aurora cu luceafărul/ raza dimineţii aşteptând afară lunecă pe/ creştetul copilului/ poetul îşi înstrună lăuta cântând/ victorie omului noului-născut mereu-viului/ bătrânul din est murmură sieşi/ îngenunche regele-cerşetorul-sfântul-păcătosul-înţeleptul-nebunul strigând/ victorie omului noului-născut mereu-viului/ bătrânul din est murmură sieşi/ văzut-am//.
footer