Revista Art-emis
Unde scurte PDF Imprimare Email
Medic Claudiu Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale   
Marţi, 04 Octombrie 2011 06:32
Popescu Claudiu
(discurs adevărat, cules din inima unui bărbat, intenţionat eliptic)

Mă supun mersului lucrurilor şi recunosc adevărul şi momentul. Ştiu că este greu, însă, draga mea, rogu-te, ascultă-mă pînă la capăt fără să mă întrerupi, vreau să-ţi împărtăşesc un ultim cuvînt. Ceea ce cauţi tu nu este cu putinţă, nu există un astfel de bărbat, ai lăsat dorinţa ta să-ţi întreacă realitatea şi raţiunea. Ca să rezolvi acum această problemă, ai trei soluţii, aşa cum văd eu: fie renunţi de tot la ideea de bărbat şi te faci logodnica lui Hristos, fie reintri în stăpînirea propriei dorinţe şi îi arăţi hotarele, fie cauţi în continuare fără să găseşti. Căutatul ori se sfîrşeşte ori nu. Se va sfîrşi cînd îţi vei da seama de acest adevăr şi vei recurge la una din primele două soluţii, sau cînd vei face un compromis de la ideile tale cu un bărbat din viitorul tău. Şi nu se va sfîrşi căutarea dacă nu o opreşti, rămînînd astfel şi fără Mire şi fără soţ. Addendum[ ]: Din cîte te ştiu, eşti o fire pragmatică: nu vei lăsa lumea, nici nu-ţi vei schimba ideile şi vei căuta pînă cînd vei hotărî că va trebui să se încheie căutarea, într-un fel sau altul. Renunţarea totală şi căutarea neîncetată sînt pentru un soi de visători. Iar schimbarea ideilor este pentru alt fel de pragmatici. 03.03.opt

Unde scurte

Mă cunoşti foarte puţin. Cît poţi întrevedea din ceea ce fac şi în ceea ce zic fără intenţie de revelaţie. Nu pot spune că te consider adversar, nici măcar nu îţi folosesc imaginea pentru a-mi motiva demersurile, pentru că în muzică nu există rivalitate. Tu eşti dintre cei pe care i-a lovit talentul şi mai apoi i-a tras cu sila pe scenă, ca pe sclavi vinovaţi. Nu înţelege că totul a fost pasiv, nu îţi neg niciun merit, spun doar ca să înţelegi că eu sînt mai mult un fizician şi un meşteşugar, faptul că produc muzică este confirmarea direcţiei în care am ales raţional să mă manifest, personal şi direct, atît cît ne este dat. Dacă arta muzicii este captare, primire, simţire şi modelare, sau, dimpotrivă, ceva specific interior, eu nu fac artă. Deşi nu te invidiez, nici nu te plac. Dar ştiu că tu eşti cel mai capabil să se folosească de însemnările următoare. Geniul meu nu există, dar truda foloseşte. Bagă de seamă şi desăvîrşeşte-te. Dacă nu le vei citi, arde şi cenuşa lor, sau dă-le altui muzician, cu aceleaşi indicaţii. Dar dacă le vei citi, fii cu luare aminte şi întreabă-te mereu de ce.

1

Principiul este arderea, sau orice altă analogie a unui fenomen fizic de schimbare a stării de agregare, inclusiv moartea şi îndumnezeirea. Muzica lucrează indirect, cu ceea ce nu există, cu sunetul. Deşi numai omul îi poate atribui o semnificaţie şi o poate folosi ca vehicul de comunicare, vibraţia, armonia şi rezonanţa sînt esenţiale existenţei, atît cît putem să o cuprindem, de la materie la psihologie.

2

Am înţeles nevoia de integritate a muzicii după asimilarea didactică a teoriei şi practicii emiterii de sunete logice şi/sau frumoase, nu datorită lor, ci contemplînd lemnul unei vioare. Momentul în care am conştientizat că vioara este făcută din lemn a fost decisiv pentru evoluţia mea ulterioară. Am înţeles că, pentru a face muzică, trebuie să faci şi instrumentul. Sunetul, imaterial, din vioară, materială. Aerul, suport material pentru sunet, lemnul, suport material pentru posibilitatea închegării armonioase a sunetelor, şi creierul, suport pentru simţirea artei. Aşa că am reînceput muzica prin deprinderea meşteşugului de a construi instrumente muzicale. Timpul acordat a fost furat de la cîntarea în sine şi sacrificat principiilor arderii şi integrităţii oricărui efort uman creator, pentru că nu poţi crea fără transformare şi nici nu creezi un ciot, creezi un tot posttransformat. A urmat lupta cu materia instrumentului pentru a scoate din el, sub ghidajul meu, ca om, sunetele frumoase, care, mai întîi, sînt în acord cu natura, apoi cu rigorile justificate ale geniilor şi pe urmă cu bunul simţ. Pentru ca muzica produsă astfel să nu termine în van, ci să se integreze şi să transforme, a trebuit să o trăiesc.

3

Lemnul este sfînt. Omul nu ar fi el fără lemn. Ca şi tine, lemnul s-a găsit acolo la îndemînă. Nu noi ne-am împlinit căutările graţie lui, şi nici el nu s-a făcut după cererea noastră. În primul rînd, lemnul vioarei a fost viu. Este superior metalului. Trebuie tăiat, prelucrat cu mîinile şi cu o serie de alte instrumente, pentru a i se întipări menirea de a emite sunet. Sculptura lemnului pentru a produce o vioară nu este artă, pentru că raţionamentul şi observaţia s-ar opri prea aproape de materie. Muzica nu este materie, vioara nu este nimic fără priceperea interpretului şi muzica nu este mai mult de amplitudine şi durată fără persoana manifestă din ea. Bucuria creaţiei unui instrument este ca plăcerea actului procreării: foloseşte cel mai bine scopului. Tiparul din minte se transpune în lemn şi îl transformă: deşi vioara este din lemn, ea este instrument muzical, deci lemnul ei este efectul priceperii noastre şi nu produsul procesului de creştere vegetală. Pîinea, vinul şi vioara sînt personale, tipic umane.

4

Pentru a scoate sunete din vioară, trebuie să atingi coardele iar materia îşi îndeplineşte credincioasă şi ascultătoare datoria cu frecvenţele şi vibraţia (la viteza şi energia situaţiei nici nu poate altfel cuantic, în rezonanţă şi mecanic). La început aplici formule şi imiţi drumuri bătătorite de alţii pentru a le căpăta cu adevărat şi în capul tău, şi sub craniu şi sub minte. Deprinderea meseriei este ca orice dedicare. Un imitator bun nu este excelent dacă ceea ce reproduce nu i-a devenit deja personal. Cum nu au existat două melodii la fel, chiar cîntate după aceeaşi partitură, se poate spune că ucenicul crează reactualizînd efortul ordonator şi artistic al altora, dar, numai dacă este destul de conştient şi destul de compliant, poate să îndrăznească a crede despre sine că este muzician. Cu adevărat va deveni muzician cînd va crea melodii noi, fără să se întristeze în faţa fatalismului matematic care îi aduce aminte că melodia lui este pur şi simplu o combinaţie oarecare din multitudinea posibilă, combinaţie pe care putea să o alcătuiască oricine, oricînd. Nu se va linişti pînă cînd nu va vedea sau simţi fiinţa din muzica lui. Lupta cu materia instrumentului şi cu materia trupului este prag de importanţă sporită. Trebuie silit lemnul şi trebuie obligată carnea, ca prin acumularea de energie să conlucreze şi apoi să se metapună. Cînd voinţa artistului uneşte instrumentul cu trupul său în pricepere, apare o funcţie nouă, care este diferită de ansamblul instrument-om, funcţie care se numeşte muzică. Pentru că muzică ar exista chiar dacă ar fi un singur om care poate auzi, cîntăreţul. Cu timpul, am ajuns să înving orice instrument, adică să cînt la, din, cu, prin fiecare, chiar şi cele specific etnice, nu pentru că au vreun principiu cheie comun, ci pentru că, mai întîi le înţeleg geneza, de la materie la gîndul omului care le-a creat, iar apoi le transpun în acelaşi cîmp de luptă principial, materia înnobilată.

5

Cum ai putea trăi muzica pe care o creezi dacă muzica este o iluzie? Sunetele frumoase nu au sens, că, dacă le produci pentru că sînt frumoase, totul se opreşte la frumos şi nu poţi merge mai departe, peste frumos. Pentru public? Publicul ascultă şi îi face plăcere, iar plăcerea este iar o iluzie. Sunetul nu are nimic în sine şi nici nu produce ceva concret. Transmite stările artistului şi influenţează starea ascultătorului? Şi marea face la fel şi nu are strună. Ca muzician, dacă eşti romantic, mai bine îţi era să te legi cu toate instrumentele de gît şi să te arunci în marea care te întrece la duioşie. Dacă eşti modern şi nu ai fost romantic, te asemeni cu chitara la care cînţi, goală pe interior. Singurul motiv care merită este efortul creator, învingerea inerţiei, nepriceperii, lenei şi exprimarea unui produs coerent, nehaotic, nu pentru că ar rezulta din ceva neorganizat, ci pentru că s-ar adăuga lumii fizice. Muzica are ca scop exprimarea omenescului. Omenescul prin muzică răspunde la confruntarea cu materia, în opoziţie filosofică şi în simbioză integrală cu ea. Dar dacă muzica te aruncă în uitare şi ultra-adaptare, dacă te îndepărtează de Creatorul tuturor, chiar şi muzica îşi pierde suprafirescul. Că pînă la urmă, ceea ce este e mai bun decît ceea ce nu este: liniştea întrece muzica. footer