Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Lector univ. dr. Alexandru M?rchidan   
Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 08:51
Alexandru Marchidan - Poeti dupa gratiiToate relele se întâlnesc în temni?? ca într-un bâlci; dac? ar fi fost vorba doar despre un exerci?iu de imagina?ie, modul de exprimare dintr-un poem ca „Panopticum" (Aurel Dragodan, p. 253) ar stârni cel pu?in zâmbetul, prin capacitatea de a descrie cu umor scene din lumea întoars? pe dos. Dincolo de valoarea documentar?, multe texte au ?i valoare literar?. M? refer în special la textele lui Radu Gyr, Andrei Ciurunga, Aurel Dragodan, Demostene Andronescu, Nichifor Crainic, Ionel Zean?. Aurel Dragodan este cel care se deta?eaz? de suferin?? (dar ?i de ceea ce am putea numi „mistica suferin?ei", adic? transfigurarea ei, în?elegerea în lumina mântuirii), având atitudinea unui lupt?tor, un om hot?rât, lucid, critic, netem?tor. El realizeaz? portrete extraordinare ale suferin?elor personificate („Foamea", „Lingoare", „Camera 6 Jilava") ?i abordeaz? cu ironie gesturile, ac?iunile, limbajul cerberilor din închisoare („Perchezi?ie", p. 256), amintind de stilul lui François Villon. În poezia lui Demostene Andronescu întâlnim o foarte mare putere de convingere, o perfect? îmbinare între sensibilitate, rug?ciune, reflec?ie, unite fericit prin talentul s?u de a exprima simplu marile fr?mânt?ri suflete?ti: În seara asta, Doamne, Te vei culca fl?mând,/ Azima rug?ciunii n-o vei avea la cin?,/ Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumin?/ Ce-mi pâlpâia alt'dat? în candela din gând.// Sunt prea s?rac, St?pâne, nu am ce-?i oferi/ S?-?i stâmp?r foamea, furii mi-au tâlh?rit c?mara/ ?i de pu?inul suflet ce îl p?stram ca sara/ S? am, ca tot cre?tinul, cu ce te omeni.// A? vrea s?-?i pot întinde un gând sfios m?car,/ Dar nu, nu pot, gr?dina mi-e vrai?te ?i goal?,/ Mi-a mai r?mas pe-un lujer o singur? petal?/ ?i pe un ramur ve?ted un singur fruct amar (...). („În loc de rug?ciune", p. 310); Pentru câte ve?nicii/ Am intrat aicea, Doamne?/ Câ?i prieri ?i câte toamne/ Voi lipsi dintre cei vii?// Câte lacrimi, câ?i fiori/ M? vor trece-n a?teptare?/ Am atâta suflet, oare,/ Ca s? mor de-atâta ori? (...) Unii blestem? ?i plâng,/ Al?ii-?i coc veninu-n gu??,/ Eu sub propria-mi cenu??/ M?-nvelesc, s? nu m? sting (..). („Moarte provizorie", pp. 311-312).

Acelea?i considera?ii sunt valabile ?i pentru poemele lui Ionel Zean?: Ie?im ca ni?te cârti?e din hruba/ În care picuri grei de ap? cad./ În fa?a por?ii ne a?teapt? duba/ S? ne transporte undeva-n alt iad.// (...) ?i, în?f?cându-ne cu l?comie,/ Ne-nghite duba ca un c?pc?un./ În tot ora?u-i lini?te pustie/ În noaptea asta trist? de Cr?ciun.// Sub strea?in? cu ?ur?uri ?i cu vat?/ Nu mai vibreaz? glasuri argintii./ Dintr-o copil?rie-ndep?rtat?/ R?sun?-n noi colindele târzii.// Nu-?i mai veste?te nimeni bucuria/ C? S-a n?scut în noaptea asta Christ./ Doar îngerii Îi cânt?-n cer solia,/ Cr?ciun amar, însângerat ?i trist.// Copiii azi se roag? sub icoane/ S? le aduc? Mo? Cr?ciun, în zori,/ M?lai în locul pungii cu bomboane/ ?i ta?ii îngropa?i în închisori. („Noapte de Cr?ciun", p. 115).

Din p?cate este imposibil s? cit?m versurile ?i poemele care ar ajuta la crearea unei imagini cât mai adecvate despre mediul concentra?ionar ?i despre importan?a salvatoare a poeziei, dat? fiind cantitatea uria?? de astfel de m?rturii lirice. Pe de alt? parte, citarea este de multe ori un act de impietate, ?tirbind frumuse?ea textului ca întreg. Spre exemplu, ar trebui citate integral poeme ca „As-noapte, Iisus...", „Avem atâ?ia mor?i", „Ne vom întoarce într-o zi", „Foamea", „Lan?uri", „Blestemul Aiudului", „Imn mor?ilor", „Cimitir de de?inu?i", „Vorbitor", „N-ai dezmierda", „Metanie", „Vizita" etc. – scrise de Radu Gyr. Numai dac? ne referim la poezia acestuia ar putea fi realizat un studiu amplu. For?a sugestiei în poemele sale, modul în care este prezentat? umanitatea lui Hristos, suferind al?turi de cei închi?i, concrete?a durerii ?i revolta nu sunt exprimate mai bine de nimeni: De ce nu se face-a?a o lumin?,/ s? v?d c?-n pragul celulei r?sare/ Maica Domnului c-o strachin? mare,/ cu lapte ?i azim? plin?... („Foamea", p. 26); M? culc, m? ridic, sun din carne, din oase,/ pâinea mea sun?, apa mea sun?, somnul meu sun?./ Parc? întreg sunt f?cut din fier ?i furtun?,/ pe nicoval? ?i subt baroase.// Ca lupii m? rupe?i, ca iadul m? frige?i,/ în ?ip?tul vostru Satana m? strig?.../ În r?runchi, în pl?mâni, c?tu?a mi-o-nfige?i,/ pân? ?i-n inim? am o verig?... („Lan?uri", p. 27); Crucile, strâmbe ?i ?chioape,/ vrur? s? fug?, s? scape,/ dar numai o clip? rebele -/ parc-ar fi fost somate de santinele:/ au stat pe loc. S-au supus./ Au ridicat mâinile-n sus.// Uite, gardienii le-au pus în fiare/ pentru încercare de evadare... („Cimitir de de?inu?i", p. 28); În celula de-al?turi a murit alalt?ieri unul./ L-au luat ?i l-au dus de la noi.../ Dar, noaptea, când plo?ni?a suge ?i luna e ca tutunul,/ ocna?ul mort a venit înapoi./ (...) Vino cu mine. Din rogojin? f?-?i verde tr?sur?./ Sunt paturi albe sus, ?i sunt pâini./ Ne-a?teapt?-n luceaf?r Iisus, cu lapte cald ?i prescur?/ ?i-un pahar plin cu lacrimi, în mâini („Vecinul care-a murit", p. 45); M-au scos din celul?-ntr-o duminic?, tat?.../ Oftând venise?i la vorbitor./ Temni?a strâmb? juca în jurul meu, beat?,/ ?i-n piept ningea cu fulgi de cocor.// Nu m-ai strâns la piept, tat?, nu mi-ai dat mâna/ (acest lucru e strict interzis)./ Dar s-a f?cut o t?cere moale ca lâna,/ peste noi c?dea cerul ucis.// ?oapta ?i-a frem?tat doar atât: - M?i b?iete.../ Între noi, gardianul sever,/ lacrimi înalte, ani gro?i, ?i, ca un perete,/ osânda cu sârma de fier./ (...) Dincolo, erai tu: mâna ta ve?ted?, tat?,/ ce-mi desena ur?i de ghea?? pe geam./ Obrazu-?i sfânt, luminându-mi pe foi, alt?dat?,/ sub lamp?, când „teme" scriam...// Un semn mi-ai f?cut, poate a fost mângâiere,/ în aer s-a rupt – creang? de lut./ Eu ?i-am cules umbra mâinii, ca o p?rere,/ ?i-n vis m-am plecat s-o s?rut. („Vorbitor", p. 47); Haine de temni??, ro?ii, cu vine ca smoala pe ele.../ Mi s-au f?cut carne pe oase, mi s-au f?cut piele./ Din teaca lor vie nu pot s? m? smulg ?i s? fug,/ fiece mu?chi are-un lac?t, fiece os un belciug... („Haine ro?ii", p. 49); Din lacrimi punem pod genunii,/ din lacrimi înviem mereu,/ ?i, împletind din lacrimi funii,/ ne priponim de Dumnezeu. („Lacrimi", p. 80).

Se observ? în cazul celor care au trecut prin „reeducarea" de la Pite?ti o suferin?? aflat? la grani?a cu dezn?dejdea, marcat? de o mare vinov??ie, de încercarea de a se ag??a de orice raz? de lumin? ?i de întrebarea cum este posibil a?a ceva pe p?mânt: ?i-n seara asta, Doamne,-?i bat la u??,/ Cu inima tot frânt? ca ?i ieri./ M-am adunat ?i ast?zi din cenu??,/ Ca s? fiu martor altei Învieri.// Iar am ucis, iar Te-am v?zut pe pâine!/ Ia-mi bolovanul ?sta, tare-i greu,/ ?i mai îng?duie-m? pân? mâine,/ C? nu mai sunt st?pân pe mine eu!// (...) Le-am spus c? nu mai ?tiu nimic de Tine,/ C? m-ai tr?zni-ntr-o clip? dac-ai fi;/ ?i-n ochii lor, neputincios, vezi bine,/ Te r?stignesc în fiecare zi (Eugen Magirescu, „Rug?ciune", pp. 286-287); N-am voie s? spun ce-i cu mine, nu pot,/ Sunt calf? la diavol, cu suflet cu tot./ Nu vezi cum te-a?tept, c-un balaur în cârc?/ ?i-n orice cuvânt cu-o n?pârc??/ M-au trimis s? te-atrag într-o curs?, m?i frate./ S?-?i dau brânci în curmei, pe la spate./ ?i n-am cum s?-?i spun s? fere?ti la o parte./ Mi-e fric? de oameni, mai tare/ Ca de judecata cea mare/ De care/ Parc?-am uitat c? m-a?teapt?-n dosare.../ Aici e st?pân stârpitura/ Cu lan?ul, cu biciul, cu ura,/ Minciuna c?lare pe toat? f?ptura./ Pune urechea colea,/ Pe inima mea,/ ?i-ascult?, m?i frate,/ Cum bate,/ Mi-e fric?, mi-e fric?, mi-e fric? ?i tace,/ C-o strânge de gât ?i pe ea un r?gace./ (...) M?i frate, iubite, m? frate,/ ?i tu por?i în ochi mu?c?tur? de moarte,/ Ce s-a ales din credin?ele noastre curate?! (Eugen Magirescu, „Ochii fratelui", pp. 294-295); (...) Aici moartea e atât de vie,/ Cea mai mare ?i cea din urm? bucurie./ (...) Doamne, unde-ai plecat din acest veac?/ Niciodat? tinere?ea nu a putut atâta s? doar?./ ?i de-ar putea m?car s? strige,/ ?i de-ar putea s? moar?!/ Am avut o sor?/ Care s-a f?cut m?tr?gun?./ Am avut o mam?, care trebuie s? fie nebun?./ Cocorii s-au f?cut t?ceri de z?pad?/ ?i copiii cresc f?r? s? vad?,/ ?i oamenii trec f?r? s? vad?./ Unde e?ti, Doamne?/ Mai po?i fi undeva, Doamne?/ Fratele meu, c?l?ul meu,/ Dac? m? iube?ti,/ Dac? ne mai ur??ti,/ Dac? ai în?eles ce înseamn? Pite?ti,/ Fur?, te rog, pentru mine crucea/ Pe care a murit Dumnezeu! (Ioan Victor Pica, „Pite?ti", p. 467); (...) Ah! Amintirea asta ca pe roat? m? frânge:/ pe jos erau risipi?i crei?arii de sânge -/ plata atâtor ?i-atâtor p?cate... atât de cumplite au/ fost suferin?ele,/ atât de satanic? a fost urgia,/ c? mul?i din noi în noaptea aceea ?i-au pierdut/ min?ile,/ iar al?ii ?i-au pierdut ve?nicia.// Din cei ce au trecut pe acolo, numai mor?ii tr?iesc,/ asemenea lui, a?ijderea ?ie;/ iat? de pild? eu, umblu, vorbesc,/ dar via?a mea, nu-i, prietene, decât o moarte vie (Sergiu Aurel Mandinescu, „Amin", p. 513).

În multe dintre poezii observ?m apari?ia unui alt motiv, al unei lumi a umbrelor, a amintirilor care apar ca n?luci pe pere?ii închisorilor, asemenea umbrelor din pe?ter?, descrise de Platon în dialogul Republica. Ini?ial, amintirile despre copil?rie ?i despre cei din familie îl ajut? pe cel condamnat s? uite pentru câteva clipe de regimul la care este supus, dar apoi realitatea monstruoas? revine cu mai mult? putere, de aceast? dat? co?marul fiind ceea ce tr?ie?te el cu adev?rat. Pe de alt? parte, gândul la cei dragi este de cele mai multe ori chinuitor, de?inu?ii fiind con?tien?i de suferin?a r?sfrânt? asupra celor de afar?, care încearc? dispera?i s? îi aduc? înapoi. Portretul mamei îndurerate este foarte asem?n?tor celui din „Miori?a", amintind la rândul s?u de chinul Maicii Domnului pe toat? durata patimilor lui Hristos: Mam?, sfânt? mam?,/ Cum nu ?i-a fost team?/ Drumuri s? str?ba?i,/ La atâtea por?i s? ba?i./ S? te latre pot?i,/ S? te înjure oameni r?i,/ S? dai peste c?l?i,/ Peste hapsâni,/ Peste cruzii st?pâni,/ Peste câini!// Rugile tale/ Pe deal,/ Pe vale,/ Pe fiecare cale,/ Z?ri neclintite,/ Inimi împietrite./ Niciun strop de îndurare/ Pentru atâta zbucium ?i jale.// ?i lacrimile au curs mereu,/ Spre infinit, c?tre Dumnezeu. (Dumitru Oniga, „Mamei", pp. 444-445); Mam?, scuipat? ?i p?lmuit?,/ Mama mea, duioas? ?i iubit?,/ Ochii t?i stin?i, de Sfânt? Vinere,/ Dup? care fiic?, dup? care ginere/ Însângereaz?,/ Mam? viteaz??// Sub candel? buzele tale arse pentru cine cuvânt?,/ M?icu?? suav? ?i sfânt??/ Dup? tata, dup? feciori, dup? nepo?i,/ Dup? care din to?i? (Ion Paragin?, „Mama", p. 454).

Un alt motiv de triste?e, care înmul?e?te suferin?a întemni?a?ilor este la?itatea ?i conformismul celor „liberi", fiind prin aceasta complici la realizarea nedrept??ii: Lâng? zidul cet??ii a?tepta gloat? mult?./ Unii ne-au dus crucile,/ Atunci când nu le-am mai putut duce./ Mai târziu tot ei ne-au b?tut piroanele/ ?i ne-au ajutat s? ne suim pe cruce./ I-am privit în ochi:/ Ochii lor erau simpli, f?r? nicio remu?care:/ Ei îndepliniser? doar poruncile, ori?icare. (Ioan Victor Pica, „Ode la oameni", p. 464). Poate din acest motiv, unul dintre cei care au îndurat temni?a comunist? afirm?: Br??ara mea de drum ?i de popas,/ Sl?vite fie negrele-?i carate!/ În ?ara-n care gândul n-are glas,/ Mai liber sunt cu mâinile legate. (Ion Omescu, „Inscrip?ie pe o c?tu??", p. 544).

Volumul Poe?i dup? gratii adun? între copertele sale biografii de mucenici ?i de mari eroi, care au înfruntat o lume mai absurd? decât absurdul din literatura kafkian?. Au fost h?itui?i, tortura?i, trata?i ca ni?te obiecte bune de aruncat pentru vina de a avea demnitate. Copertele redau în mod fericit con?inutul c?r?ii; prima copert? - crucile celor întemni?a?i (r?s?rite pe închisoare) duc crucea uria?? a neamului românesc; ultima copert? înf??i?eaz? un de?inut cu lan?uri la picioare, îngenuncheat la rug?ciune; el este binecuvântat de Hristos, pe al c?rui chip se întrez?re?te mai mult suferin?? decât pe chipul celui dintâi.

Întrucât nu putem cita versuri din fiecare autor, vom aminti m?car numele acestora, în ordinea apari?iei în volum: Radu Gyr, Nichifor Crainic, Ionel Zean?, Bucur St?nescu, Virgil Maxim, Aurel Pastramagiu, Ion M?r?cineanu, Andrei Ciurunga, Emanoil Paraschiva?, Simion Giurgeca, Fronea B?dulescu, Gabriel ?epelea, ?tefan Vl?doianu, Aurel Dragodan, Nicolae Nicolau, Eugen M?girescu, Petre C. Baciu, Demostene Andronescu, Ion P?unescu-Daia, Dumitru Radu-Udar, Tiberiu Hentea, Costin Dacus Florescu, Gheorghe Popescu-Vâlcea, Marin Cioab?, Simion Lefter, Petre Strihan, Pr. Ilie Imbrescu, Gheorghe Gorunescu-Penciu, Gheorghe Ardeleanu, Petre Baicu, Vasile Bl?naru - Cezar Flamur?, Mihai Buracu, Corneliu Dene?an, Luca Dumitrescu, Ion Florescu, Viorel Gheorghi??, Aurelian Gu??, Grigore Lechin?an, Ana Maria Marin, Virgil Mateia?, Gheorghe N?stase, Dumitru Oniga, Ion Paragin?, Vasile Pânzariu, Ioan Victor Pica, Gheorghe St?nescu, Virgil Vasiliu, Deliu Iulian B?lan, Mihai Dragodan, Valeriu Gafencu, Paul G?le?anu, Ion Golea, Sergiu Aurel Mandinescu, Vasile Militaru, Drago? Mor?rescu, Despa Olariu, Gheorghe Olteanu, Ion Omescu, Constantin Opri?an, Zahu Pan?, Traian Popescu, Valerian Turtureanu, Petre Grigore Anastasis - Puiu N?stase, Dumitru Bacu, Nicolae C?linescu, Corneliu Coposu, Zorica La?cu - Maica Teodosia, Teofil Lianu, Vasile Tacu, ?tefan Tumurug, Eugenia Indreica-Damian.

Încheiem aceast? privire modest? asupra poeziei scris? în închisorile comuniste din România, cu dou? dintre multele „Rugi": Cerne, Doamne, lini?tea uit?rii/ Peste nesfâr?ita suferin??,/ Seam?n? întinderi de credin??/ ?i spore?te roua îndur?rii,// R?s?de?te dragostea ?i crinul/ În ogorul n?p?dit de ur?/ ?i a?terne peste mun?i de zgur?/ Lini?tea, iertarea ?i seninul!//(Corneliu Coposu, „Rug?", p. 596) Deschide, P?rinte, ale cerului por?i/ S? intre cohorta de îngeri ?i sfin?i/ Schingiui?i ?i fl?mânzi, umili?i ?i cumin?i,/ Cu ochi mari de lumini în orbite de mor?i,/ Cu fe?ele supte, cu oasele rupte,/ Cu urme de cizme pe piepturi strivite,/ Sub asprele zeghi cenu?ii, zdren?uite.// Deschide-le, Doamne, ?i ultima u??./ În prag lep?da-vor trupul lor de cenu??/ ?i vor intra ca un abur cu un nimb de lumini,/ F?r? r?ni sângerânde, f?r? urme de spini./ Ascult?-i, P?rinte, eternule Domn,/ ?i d?-le doritul, râvnitul lor somn/ În lini?tea sfânt? a gr?dinii cere?ti./ Prin ierburi vor trece aripi îngere?ti,/ Iar jos, pe p?mânt, când prive?ti iert?tori,/ Vei vedea prin celule doar crucile lor.// (Eugenia Indreica-Damian, „Rug? pentru cei care au murit în închisori", p. 614) footer